SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Educaţia, premiată în euro

Scris de Miercuri, 09 Septembrie 2009
Elevii, studenţii, profesorii, ONG-urile şi instituţiile de învăţământ de stat sau private mai au aproape două săptămâni la dispoziţie ca să se înscrie la Gala Premiilor în Educaţie. Gala este o competiţie organizată de Fundaţia Dinu Patriciu, cu premii în valoare totală de 200.000 de euro. Înscrierile online se finalizează…

Aberaţii - Învăţătorii, mai prost plătiţi decât portarii

Scris de Miercuri, 09 Septembrie 2009
Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, Viorel Dolha, ne-a trimis la redacţie o scrisoare prin care ne informează despre câteva situaţii aberante conţinute de noua grilă de salarizare.„Prin menţinerea funcţiei de institutor s-a ajuns la situaţii absurde ca în învăţământul primar, lucrând chiar la aceeaşi clasă, să fie salarizat…

Rocadă între directori la Colegiul Vasile Alecsandri

Scris de Miercuri, 09 Septembrie 2009
Inspectorul general Doru Resmeriţă s-a aflat luni la CNVA, nu într-o vizită oarecare, ci pentru a schimba conducerea instituţiei. Cum lui Cezar Gaiu i-a expirat mandatul şi la un alt concurs nu se mai poate prezenta pentru că are mai puţin de patru ani până la vârsta pensionării, a fost…

Campusul Colegiului „Cuza”, un vis îndepărtat

Scris de Miercuri, 09 Septembrie 2009
Cel puţin doi ani de acum înainte, elevii Colegiului Naţional „Al.I. Cuza” vor învăţa în aceeaşi clădire ca şi până acum. Imobilul a fost retrocedat societăţii „Caritatea”, Primăria Galaţi achitând, lunar, pentru spaţiu, o chirie de aproape 30.000 de lei. „Contractul de închiriere expiră în luna octombrie, iar municipalitatea este…

Masterate pentru toată lumea la „Dunărea de Jos”

Scris de Miercuri, 09 Septembrie 2009
* Număr mare de locuri la buget * Unele facultăţi sunt deja la a doua sesiune * Taxa de înscriere este 100 de lei * Media minimă de admitere este 7,00 * Emoţiile admiterii se mută de la absolvenţii de liceu la licenţiaţi. După ce ieri, 8 septembrie, a fost…

Simpozion pentru „seniorii noştri”

Scris de Miercuri, 09 Septembrie 2009
Astăzi, 9 septembrie, „pentru seniorii noştri”, la sediul Fundaţiei de Sprijin a Vârstnicilor din Galaţi, va avea loc un seminar tematic. Organizatori sunt amintitul ONG din judeţul Galaţi şi Fundaţia „Principesa Margareta a României”, care şi-au propus să discute despre creşterea calităţii serviciilor oferite persoanelor vârstnice. Scopul întâlnirii este acela…

Nicolae Caraman trebuie salvat: e tatăl a doi copii!

Scris de Miercuri, 09 Septembrie 2009
* Transplantul de măduvă costă 40.000 de euro * Nicolae Caraman nu a împlinit nici măcar 40 de ani, dar a fost depistat cu puţin timp în urmă cu leucemie. E o boală cumplită, care nu iartă. Una dintre cele mai cumplite nenorociri care putea cădea peste capul unui tată…

Soluţii pentru gunoiul din Micro 17

Scris de Miercuri, 09 Septembrie 2009
Mizeria de la punctul de colectare a deşeurilor din Micro 17 despre care „Viaţa liberă” a scris ieri nu le dă bătăi de cap doar locuitorilor din zonă, ci şi firmei de salubritate. Ion Ionescu, directorul general al Ecosal, a încercat să ne explice problema gunoaielor de pe strada Jiului…

Zeama de varză stabilizează glicemia

Scris de Marți, 08 Septembrie 2009
Sucul obţinut din varză are efecte tonice, purificatoare, antiinflamatoare, fiind recomandat în mai mult de cincizeci de afecţiuni. Produsul se remarcă prin faptul că deblochează tranzitul intestinal, prin efectul de stimulare şi de normalizare a digestiei şi prin acţiunea sa anticancerigenă. Diabeticii trebuie să bea jumătate de pahar de suc…

Sucul de sfeclă roşie - contraindicat diabeticilor

Scris de Marți, 08 Septembrie 2009
Sucul de sfeclă roşie se recomandă în anemii, TBC şi chiar cancer. E foarte folositor în cazul epidemiilor de gripă, dar e contraindicat diabeticilor. Nu este bine să se consume prea mult suc de sfeclă, deoarece provoacă stări de vomă şi greţuri, ca urmare a efectului de epurare rapidă a…

Jocurile de noroc pot da dependenţă

Scris de Marți, 08 Septembrie 2009
Nevoia de risc face parte din natura umană, iar anumite forme ale jocurilor noroc, cum ar fi pariurile sportive, sunt metode de relaxare cunoscute şi apreciate încă din antichitate. Din păcate, afirmă mai mulţi specialişti în psihologie, de-a lungul timpului, lucrurile s-au schimbat destul de puţin: până la 3 la…

Suferiţi de dureri cervicale?

Scris de Marți, 08 Septembrie 2009
Durerea resimţită la nivel cervical este una relativ comună, specialiştii afirmând că 80 la sută dintre persoane o resimt la un moment dat. Una dintre cauze poate fi suprasolicitarea mecanică, rezultată în urma efortului fizic repetat, care pune presiune pe această zonă. De asemenea, de vină pot fi poziţiile greşite…

Astăzi încep înscrierile la masterat

Scris de Marți, 08 Septembrie 2009
Astăzi, 8 septembrie, încep înscrierile la masterat la Universitatea „Dunărea de Jos”. Decalate cu câteva zile din motive tehnice, înscrierile vor dura patru zile, până vineri, 11 septembrie. Potrivit metodologiei de admitere, pot participa la concurs atât absolvenţii de licenţă tip Bologna, cât şi cei care au terminat înainte de…

Clase în care plouă

Scris de Marți, 08 Septembrie 2009
Şcoala Generală nr. 28 „Mihai Eminescu” din Galaţi nu este pregătită să îşi primească elevii la cursuri luni, 14 septembrie. Şi asta din cauză că acoperişul, care trebuia refăcut în această vară, nu a fost terminat la timp. În urma ploilor din ultimele zile, la ultimul etaj au apărut infiltraţii…

222 de elevi repartizaţi la liceu

Scris de Marți, 08 Septembrie 2009
La a treia etapă a admiterii în clasa a IX-a de liceu s-au înscris şi au fost repartizaţi 222 de candidaţi. Eleva cu cea mai mare medie – 8.71 - s-a înscris la Colegiul „D. Moţoc”. Au mai participat şi 5 elevi cu medii peste 7.00. Dintre cele 5 locuri…

Bacalaureat simplificat în 2010

Scris de Marți, 08 Septembrie 2009
* Absolvenţii au scăpat de una dintre probele scrise * Examenul de bacalaureat din 2010 va avea trei probe scrise şi două orale, iar acestea din urmă vor fi susţinute în timpul anului şcolar. Deşi metodologia de organizare a bacalaureatului ar fi trebuit să fie deja făcută publică pe 1…

Ultima strigare la „Dunărea de Jos”

Scris de Marți, 08 Septembrie 2009
Astăzi, 8 septembrie, este ultima zi de înscrieri pentru admiterea de toamnă la Universitatea „Dunărea de Jos”. Deocamdată pe cele 181 de locuri la buget şi 819 la taxă s-au înscris 629 de candidaţi, însă experienţa anilor trecuţi arată că mulţi dintre candidaţi preferă să se înscrie în ultima zi,…

Învăţământ cu bune şi rele

Scris de Luni, 07 Septembrie 2009
Grădiniţa din satul Tuluceşti, cu săli de clasă spaţioase şi toaletă interioară modernă poate rivaliza cu orice grădiniţă de la oraş. Şi nu vorbim de grădiniţele deschise la parterul blocului în care copii stau înghesuiţi în foste dormitoare transformate în clase. Primarul comunei, Petrică Bratu, care face naveta zilnic de…

Mai puţine norme de contabili şi femei de serviciu

Scris de Luni, 07 Septembrie 2009
Reducerile de posturi din sistemul de învăţământ afectează şi personalul didactic auxiliar şi pe cel nedidactic. Adică secretarele, contabilii, laboranţii, îngrijitorii sau muncitorii angajaţi în şcoli. Aşa cum anunţau reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi la sfârşitul lunii iulie, în anul următor, instituţiile de învăţământ vor funcţiona cu aproximativ 500 de…

Şcoală pe credit

Scris de Luni, 07 Septembrie 2009
* Înainte de 15 septembrie, bunicii se împrumută ca să plătească rechizitele nepoţilor * Unii părinţii girează cu pensia pentru taxa de facultate a copiilor * Numai cine nu are elevi în familie nu ştie câtă cheltuială înseamnă un început de an şcolar. Cât timp nepoţii sau copiii lor se…

Liceul de Artă „D. Cuclin”, în furtuna retrocedărilor

Scris de Luni, 07 Septembrie 2009
De mai bine de trei ani de zile, conducerea Liceului de Artă „D. Cuclin” încearcă să finalizeze lucrările de mansardare a corpului nou şi realizarea unui teren de fotbal. Deşi fonduri li s-au alocat, alta a fost problema. Tot de atâta timp, instituţia se luptă cu diverse persoane care au…

Rampele de acces – drum închis

Scris de Luni, 07 Septembrie 2009
Vi s-a întâmplat vreodată să vă aflaţi în faţa unei scări cu trepte stricate, fără balustradă, pe care trebuie musai să urcaţi? Dacă aţi fost într-o asemenea situaţie şi v-au încercat sentimente de revoltă ori deznădejde sunteţi cu siguranţă capabili să înţelegeţi cu ce greutăţi se confruntă zi de zi…

Plăteşti apa, dar n-o ai!

Scris de Luni, 07 Septembrie 2009
* Există locatari care, deşi sunt cu întreţinerea la zi, primesc apă rece cu program, pentru că vecinii lor sunt rău-platnici * Zeci de asociaţii de proprietari din Galaţi sunt încă în această situaţie * Soluţii: datornicii îşi achită măcar o parte din datorii sau cine poate îşi trage apă…

La prepeliţe cu Mona

Scris de Sâmbătă, 05 Septembrie 2009
* Provocare alături de temerarii Gelu, Toader, Mihai şi… Mona * O mică expediţie cinegetică, începută vineri, în ultimul weekend din august, ne-a făcut pe noi, câţiva temerari în ale vânătorii de prepeliţe să retrăim cu înfiorare momente pline de suspans, speranţă şi mister.Ţin să vă spun de la început…
Pagina 544 din 589