ŞTIRI NAŢIONALE - Viaţa Liberă Galaţi

Modificări importante în circulaţia trenurilor de Galaţi

Scris de Joi, 25 Octombrie 2018
Între 29 octombrie şi 19 noiembrie, ca urmare a lucrărilor efectuate în stația Galați, unele dintre trenurile CFR vor pleca mai devreme cu aproximativ 40 de minute, iar altele vor ajunge cu aproximativ 40 de minute mai târziu. Gălăţenii care şi-au achiziţionat anticipat bilete în această perioadă ar trebui să…

Juncker, avertisment pentru Guvern și Parlament

Scris de Miercuri, 24 Octombrie 2018
Fără România, Uniunea Europeană nu ar fi completă, susţine preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, adăugând de asemenea că ţara noastră trebuie să facă parte din Spaţiul Schengen. Juncker atrage, însă, atenţia Guvernului şi Parlamentului că aderarea României la Schengen nu trebuie pusă în pericol prin îndepărtarea de principiile statului de…

Salariile bugetarilor ar putea fi ”înghețate” anul viitor

Scris de Luni, 22 Octombrie 2018
Salariile celor peste un milion de bugetari ar putea fi înghețate la nivelul acestui an, iar angajările - blocate, anunță Pro TV, care citează un document înaintat Comisiei Europene de către ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Informația apare într-o scrisoare trimisă oficialilor europeni și făcută publică de către Comisia Europeană. Măsura…

Ilie Balaci - legenda Craiovei s-a stins

Scris de Duminică, 21 Octombrie 2018
Ilie Balaci, unul dintre cei mai cunoscuți fotbalişti români, a murit, duminică, la vârsta de 62 de ani, anunță Mediafax. "Minunea Blondă" a suferit un accident vascular cerebral, în timp ce se afla acasă, la Craiova. Fostul internațional Ilie Balaci a suferit un accident vascular cerebral duminică, în timp ce…

Proiect. Principalele posturi TV și de radio, obligate să îndemne cetățenii să meargă la vot

Scris de Sâmbătă, 20 Octombrie 2018
Deputatul PNL Gigel Știrbu va depune la Parlament un proiect care propune ca din 2019 principalele televiziuni și radiouri să fie obligate să îndemne participarea cetățenilor la vot în perioada alegerilor electorale. Conținutul mesajelor va conține avizul Autorității Electorale Permanente (AEP). Proiectul pe care liberalul urmează să îl înregistreze în…

48 de procurori, afectaţi de noile legi ale Justiţiei

Scris de Vineri, 19 Octombrie 2018
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, miercuri, încetarea delegării pentru 48 de procurori din Parchetul General, DIICOT şi DNA, ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei pe legile Justiţiei. Activitatea procurilor încetează deoarece nu îndeplinesc condiţiile de 10 ani de vechime. Potrivit deciziei Secţiei…

CCR a respins contestațiile privind organizarea referendumului

Scris de Joi, 18 Octombrie 2018
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, ieri, cele patru contestații legate de procedura pentru organizarea și desfășurarea referendumului național pentru redefinirea familiei în Constituție ca fiind căsătoria "dintre un bărbat și o femeie", din 6 și 7 octombrie, potrivit unor surse juridice, relatează Mediafax. Curtea Constituțională a avut în…

Cea mai mică populație din ultimii 50 de ani

Scris de Joi, 18 Octombrie 2018
De la un an la altul, România se goleşte. Statisticile spun că populaţia a ajuns la cel mai mic nivel de după 1968, relatează Pro TV. Ţara noastră se confruntă cu un fenomen îngrijorător, cel al emigraţiei. Am ajuns să avem a doua cea mai mare diaspora din Europa, iar…

CFR Marfă, adusă aproape de faliment

Scris de Joi, 18 Octombrie 2018
Timp de cinci ani, toate guvernările care s-au succedat la conducerea țării nu au făcut nimic pentru a redresa societatea națională de transport feroviar de marfă. Iertarea datoriilor acordată în 2013, în vederea privatizării CFR Marfă, privatizare eșuată, este acum considerată ajutor de stat de către Comisia Europeană, care cere…

102.077 de fermieri au primit subvenții de 28,6 milioane euro

Scris de Miercuri, 17 Octombrie 2018
Marţi, 16 octombrie 2018, în prima zi a campaniei de plăţi în avans a subvenţiilor, în cadrul schemelor de plăţi directe, 102.077 de fermieri au primit primele tranşe, în valoare de peste 28,6 milioane de euro, potrivit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA). Plăţile se efectuează la cursul…

CCR decide soarta referendumului

Scris de Miercuri, 17 Octombrie 2018
Curtea Constituţională a României (CCR) va discuta, joi, 18 octombrie 2018, rezultatul referendumului pentru revizuirea Constituţiei în sensul redefinirii familiei ca fiind căsătoria "între un bărbat şi o femeie", organizat în 6 şi 7 octombrie, a declarat preşedintele CCR, Valer Dorneanu. "Vom discuta mai multe contestaţii care s-au făcut. Hotărârea…

La inițiativa PNL, proiect de hotărâre pentru demiterea lui Liviu Dragnea

Scris de Marți, 16 Octombrie 2018
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că Biroul Executiv al partidului a iniţiat un proiect de hotărâre pentru demiterea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, urmând ca grupul parlamentar liberal să decidă momentul iniţierii proiectului de hotărâre. "Biroul executiv a adoptat un proiect de hotărâre de…

Cu sau fără recomandări de la Veneţia, Guvernul a adoptat ordonanţa privind modificarea legilor Justiţiei

Scris de Luni, 15 Octombrie 2018
Tudorel Toader a prezentat, luni, 15 octombrie 2018, prevederile OUG pe legile Justiţiei care a fost adoptată de Guvern, precizând că sunt schimbări în privinţa detaşărilor procurorilor, că interviurile pentru procurorii-şefi vor fi transmise în direct, arhivate şi văzute de oricine şi că ministrul poate sesiza Inspecţia Judiciară. "Se măreşte…

Numirea Adinei Florea, în mâna preşedintelui Iohannis

Scris de Luni, 15 Octombrie 2018
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat luni, 15 octombrie 2018, pe Facebook, că i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de numire a Adinei Florea în funcţia de procuror-şef DNA. Ea a primit aviz negativ din partea Secţiei pentru procurori a CSM. "Astăzi am transmis către Preşedintele României următoarele propuneri de…

Adunările publice se declară

Scris de Luni, 15 Octombrie 2018
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis, luni, 15 octombrie 2018, recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti. Astfel, instanţa supremă a decis că există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când acestea urmează să se desfăşoare în pieţe…

Scenariu nou pentru remanierea Guvernului

Scris de Luni, 15 Octombrie 2018
PSD ar putea modifica structura Guvernului pentru a mai tăia din ministere. Ideea se va discuta, astăzi, în Biroul Politic Naţional al social-democraților, relatează Digi 24. O astfel de schimbare are nevoie de votul Parlamentului, deci ar fi şi un prim test pentru coaliţia PSD-ALDE, după valul de nemulţumiri din…

Peste 100.000 de pelerini la Iași

Scris de Duminică, 14 Octombrie 2018
Peste zece mii de credincioși au participat, duminică, 14 octombrie 2018, la Iași, la slujba de Sfânta Parascheva, oficiată de un impresionant sobor de preoți. În același timp, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi a continuat pelerinajul la raclele cu moaştele Sfintei Parascheva şi la cele ale Sfintei Mironosiţe Ecaterina. Până…

Prutul, repopulat cu 150 kilograme de puiet. VIDEO

Scris de Vineri, 12 Octombrie 2018
Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Galaţi a repopulat râul Prut cu circa 150 de kilograme de puiet de peşte. Acţiunea s-a desfăşurat la sfârşitul lunii septembrie, în zona Vădeni de Cavadineşti. „A fost o acţiune de populare cu material piscicol provenind din ferma noastră proprie de la…

Concediu plătit pentru persoanele care trec prin trauma divorţului | Propunere

Scris de Joi, 11 Octombrie 2018
Deputatul PSD Georgian Pop a depus un proiect de lege, la Senat, potrivit căruia persoanele care divorţează să primească, la cerere, trei zile de concediu plătit, pentru că "trec prin trauma desfacerii căsătoriei" şi au nevoie de timp liber pentru "soluţionarea problemelor". Iniţiativa legislativă vine în sprijinirea salariaţilor "ce trec…

Operatorii, obligaţi să informeze persoanele vizate de interceptări

Scris de Joi, 11 Octombrie 2018
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri un proiect de lege privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente, prin care operatorii sunt obligaţi să informeze persoanele vizate că sunt interceptate în maximum 60 de zile. „Operatorii sunt obligaţi să instituie măsurile organizatorice, tehnice şi…

Generator judeţean care poate să ducă un sat

Scris de Miercuri, 10 Octombrie 2018
Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), a prezentat, marţi, modul în care a fost şi este îmbunăţit, conform propriei descrieri, sistemul de urgenţă, respectiv cel de intervenţii în cazul unor calamităţi naturale. "Până la sfârşitului acestui an - începutul anului viitor, fiecare judeţ va avea un…

Investigații de amploare ale Consiliului Concurenței

Scris de Luni, 08 Octombrie 2018
Consiliul Concurenţei va finaliza, în acest an, mai multe investigaţii importante, iar încasările de pe urma amenzilor ar putea fi pe măsură, anunţă Bogdan Chiriţoiu, şeful instituţiei. 2018 ar putea ajunge astfel al doilea cel mai bun an în topul sancţiunilor date companiilor, după 2011. Una dintre investigaţiile care se…

Elena Udrea și Alina Bica, reținute în Costa Rica

Scris de Joi, 04 Octombrie 2018
Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute de Interpol în Costa Rica. Cele două, căutate pentru a-şi ispăși pedepse pronunțate de justiția din România, au fost ridicate de pe stradă. Elena Udrea are o sentință definitivă de șase ani de închisoare, iar Alina Bica trebuie să execute patru ani…

Legea offshore, înapoi la comisii

Scris de Joi, 04 Octombrie 2018
Camera Deputaţilor a votat, în plenul de miercuri, 3 octombrie 2018, retrimiterea la comisii a Legii offshore, care stabileşte criteriile exploatării gazelor din Marea Neagră, decizia venind la solicitarea liderului UDMR, Kelemen Hunor. Astfel, deputaţii au aprobat, cu 210 voturi "pentru" şi o singură abţinere, retrimiterea Legii offshore la comisii,…
Pagina 144 din 221