NEC PLUS ULTRA - Viaţa Liberă Galaţi

Ascult cum bate vântul şi cum mă bate mama (rechizitoriu)

Scris de Miercuri, 07 Martie 2012
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii până Atunci" Trăiesc dezamăgirea cu mâinile la spate, ascult cum bate toaca şi inima cum bate să spargă-ncercuirea, capcana-n care stă (merge, adică, doamnă! mai are? ăăă-hă-hă!) Să spargă şi să fugă aşa, cât mai departe de baierele firii, care miros a moarte, care…

Am auzit că vrei să-mi spui ceva

Scris de Luni, 05 Martie 2012
  (întâmpinare în stil ionic, pe adresa celor care…)Din colecţia "Parodii originale fără cusur" Am auzit că vrei să-mi spui cevace crezi că mă încuie-n desperare,ceva care mă face să-l pocnescpe domnul tău cu laba-n buzunare,cu capu-n traistă şi cu mersul strâmbca un sătul de tot şi plin de sine,libidinos…

Exerciţii de sintaxă (despre morfologia iubirii)

Scris de Vineri, 02 Martie 2012
  Din colecţia "Cele mai frumoase poezii postume" !zic de mine foaie verde/ cu opinci şi cu topordar mi-s vorbele de sete/ şi tot mor şi mor şi mor! !mai zic alţii mai zic unii/ că-s poet fără cuvântdar mă leagănă alunii/ şi tot râd şi râd şi râd! !aşa…

Naivul de la Mancha (situaţie de urgenţă)

Scris de Miercuri, 29 Februarie 2012
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii despre iluzii" dea dumnezeu să ţi se rupă lanceacând o să-ncepi s-arunci în moara mea!…chiar dacă sunt naivul de la manchaşi nu poftesc femei de catifea,am dreptul să visez măcar o datăcum doarme dulcineea în iatac,iar eu îi fac bezele, ceai, salată,cartofi prăjiţi…şi nu…

Astăzi începe rochia de mâine (pastel oniric)

Scris de Marți, 28 Februarie 2012
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii despre iluzii" Astăzi începe rochia de mâine,rochia ceea fără timp şi loc…zvârl oasele trecutului la câine,pun hamuri la tristeţe şi noroc,tai gâtul rătăcirilor din caream dat să bea la zâne şi la cai…sunt gata de primit şi de urcarecu tot cu tine-n visuri, Lorelei!…

Vă rog frumos, biletul la control! - (elegie în tramvaiul 7)

Scris de Luni, 27 Februarie 2012
Din colecţia "Poezii găsite pe strada Basarabiei, nr. 4" dorm în tramvai, cu mâna-n buzunare,să nu mă controleze vreun flămând…(am două mere mari şi acrişoare…nici eu, ehei, n-am mai muşcat de când!) de când a fost, atunci, să se petreacădorul şi gândul cel ispititor…(stăteam sub măr şi ne uitam la…

Uitarea bea din sângele iubirii (şi invers)

Scris de Vineri, 24 Februarie 2012
  Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cu dictate de nenea Lucifer" uitarea bea din sângele iubirii…(ce dans absurd, ce hohote adânce!)…sărut (minciună şi secure)…miriitrişti şi banali: doi oameni fără sânge! sunet schilod…trompetele uzateparcă cerşesc tăcere şi iertarecând nenea L, cu mâinile la spate,îşi bagă coada printre felinare şi sperie…

Aud cum intră moartea-n căprioare

Scris de Joi, 23 Februarie 2012
  (concert pentru Ion şi Maria în sol minor bemol)Din colecţia "Cele mai frumoase poezii pentru doamna care mi-a cules inima de pe jos" nimic frumos, nimic urât sub soare!…eu (sub acelaşi soare)…mai nimic:strâmb şi naiv, sămânţă de cicoare,plâns tâmp în mari depozite de frig! ce trist paing îmi suflă-n…

Trei lumânări

Scris de Miercuri, 22 Februarie 2012
  (la mormântul doamnei Eugenia Luca Talabă) Din colecţia "Poezii despre capătul fără sfârşit" Prima dată, încercam să înţeleg ce se întâmplăşi să aflu ce se petrece, mai alescând o vedeam pe mama cum umblăşi aprinde lumânarea pentru botez! A doua dată,încercam ceva unic şi foarte frumosîn această viaţă aşa…

Să facem praf hectarul cu trifoi! (publicitate)

Scris de Marți, 21 Februarie 2012
  Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cu Maria" aştept încet să te sărut pe toată,să facem praf hectarul cu trifoi,să-ţi scriu pe coapse câteva sonetedespre cum timpul pleacă înapoi!… şi să vedem atunci, halucinanto,când îţi recit catrenul cel dintâi,dacă-ţi mai arde despre lugu!lugu! şi să-ţi fiu sclav aiurea sub…

Draga mea idee de parfum!

Scris de Luni, 20 Februarie 2012
  Din colecţia "Cele mai frumoase poezii fără M" te salut, frumoaso, te salut!din adâncul nordului audpasul tău mărşăluind acum…draga mea idee de parfum! te salut, frumoaso, te salut!gata, gata sunt de începutşi de toate cele sfinte sunt…iartă avatarul meu mărunt! te salut, frumoaso, te salut!(e ruşine să mă sui…

Misterul înălţimii şi-al ochilor adânci

Scris de Luni, 06 Februarie 2012
  Din colecţia "Cele mai frumoase poezii fără Ion" (sanctificare)   mă duc în altă parte. să văd dacă rezişti! ştiu, vor veni la tine, frumoşi, atâţia trişti să-ţi zică: taci, iubito, nu trebuie să frângi misterul înălţimii şi-al ochilor adânci!   să-ţi zică: lasă-l, doamnă, dacă ar fi iubit…

Ce tare clopotarul bate vântul!

Scris de Sâmbătă, 04 Februarie 2012
  Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cu văduva neagră" (sanchi!)   triumful amăgirii mă revoltă… n-ai ce să-i faci, e alfa şi omega! - ţipă la mine îngerul din boltă (gardă de corp la editura mecca)   stai liniştit, împacă-te cu gândul acesta! - ţipă preotul din strană… ce…

Şi toată lumea se teme că el va rămâne

Scris de Vineri, 03 Februarie 2012
  Din colecţia "Cele mai frumoase poezii despre fântâni" (dincolo de oglindă)   stă absent pe marginea fântânii şi zvârle ochii departe… şi toată lumea se teme că el va rămâne dincoace de moarte!   dar nu, nu are cum să rămână, fiindcă aceasta este doar imaginea lui la capătul…

Şi nu împarte nici una la doi

Scris de Joi, 02 Februarie 2012
  Din colecţia "Cele mai frumoase poezii fără doamna M" (omul cu globule albastre) n-am să fiu acasă, atunci…trebuie să stau cât mai departe de ea!va fi să-i pară rău, desigur,fiindcă steaua aceea nu va mai cădea! de mult mă gândesc plecare,însă nu am avut curajul, până acum…să las totul…

Şi vine, deodată, chiar timpul să alerg

Scris de Miercuri, 01 Februarie 2012
      Din colecţia "Cele mai frumoase poezii fără Ion" (la mormântul domnului Ion Muche, odihnească-se în pace!)//aş zice gata, moartea zâmbeşte prea frumos!/…dar mă înving ideile lui tata./ el a mers până acolo şi înapoi, pe jos/ şi a netezit privirii cărarea cu lopata.// naiv, ca pe o…

Ianuarie

Scris de Marți, 31 Ianuarie 2012
      Din colecţia "Cele mai rezistente poezii la căldură şi frig" (parodie în stil ionic, după "Decembre", de George Bacovia)te uită cum televizorulanunţă alegeri totale…dă, doamne, să fie mai binecu trei, patru, cinci…pijamale! şi mână reşoul în prizăsă nu ne ucidă geroaica…hai, hai să-nvăţăm împreunăiubirea-mbrăcaţi cu pufoaica! nu-mi…

Ce v-am făcut? De ce-mi furaţi Maria?

Scris de Luni, 30 Ianuarie 2012
    Din colecţia "Poezii cu dalta şi ciocanul" (pregătiri de cină) ce v-am făcut? de ce-mi furaţi maria?vreţi să blestem la noapte să vă cadăplocon steaua tristeţii în grădinăşi steaua deznădejdii în ogradă? ce v-am făcut, arhangheli fără carte?de ce-aţi venit când nu eram acasăşi aţi furat-o? spuneţi, e…

Apoi încet încep încet să cânte

Scris de Sâmbătă, 28 Ianuarie 2012
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii despre iarnă" (terapie intensivă) cad păsările una câte unacad păsările toate câte toate…zic hai să le luăm în casădoamne cât sunt de îngheţate să nu rămână nici una afarăai grijă uită-te peste tot…nu le mai alege toate suntsimple şi frumoase şi pe rod hai…

Mă duc să pregătesc salcia şi fântâna

Scris de Vineri, 27 Ianuarie 2012
  Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cu Nimeni" (recurs) eşti cea mai frumoasă din cartier, florile îşi rup gâtul după tine… (parol, gata, invidiez florile, vreau să le ofilesc mult şi bine!)   să le ofilesc pe toate, definitiv, nici una să nu mai rămână… şi aşa, veştede, în…

Şi am auzit strigându-şi teiul frunza înapoi

Scris de Joi, 26 Ianuarie 2012
  Din colecţia "Cele mai frumoase poezii fără erată" (pastel de sezon, în stil ionic) !vine iarna peste mine…cu şenile de zăpadă,mi se-nfige-n creier crucea, subţiindu-se de ploi,am trecut de primul viscol care-a vrut să mă revadăşi am auzit strigându-şi teiul frunza înapoi!!lunecărilor de sănii le sunt îngerul aproape…oameni cu…

Când am vrut să tai catargul, mi s-a înfrunzit securea

Scris de Miercuri, 25 Ianuarie 2012
    Din colecţia "Cele mai frumoase poezii departe de Moldova" (odiseea somnorosului Ion) nenuntit cu poezia şi abia tangent la sferă(mi s-a înfrunzit secureacând am vrut să tai catargul)m-am îndrăgostit aiureatot de-a lungul tot de-a largul …şi-am rămas ulise ultimsclav pe ultima galeră m-am lovit de puncte strâmbe(geamanduri plutind…

Am lângă mine roaba lui Dumnezeu

Scris de Marți, 24 Ianuarie 2012
    Din colecţia "Cele mai frumoase poezii cu Maria" (nimic în mişcare) Apoi vine şi se opreşte la răscruce,la mijloc de cale…doamne, de când o aştept să-i spun:hai, învaţă-ne pe noi îndreptările tale! Sigur, ea este, nu poate fi altcinevaîn largul sufletului meu…în sfârşit, mi s-a făcut voia,am lângă…

Dă-mi calul popii să plec definitiv în pustie

Scris de Joi, 19 Ianuarie 2012
  (despre roată) Din colecţia "Cele mai ciudate poezii de post factum" nu am nimic împotrivă. numai să se poată.tu zici că nu ştii nimic despre calul popii.eu cred că nu ştiu nimic despre roată. uite cum se suie floarea în salcâm singură.mie îmi ajunge. pe cuvânt. îmi ajunge.numai tu…
Pagina 123 din 123

Colinde româneşti și obiceiuri din străbuni, în fața Catedralei Arhiepiscopale

Credincioșii care au participat duminică, 14 decembrie, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Ar ...

„Pădurea de molizi” a prins rădăcini în sufletul publicului din Galaţi

Proiecţia la Galaţi a filmului românesc „Pădurea de molizi”, în prezenţa regizorului Tudor Giurgiu, ...

„Mesaje din iernile trecutului - felicitări de Crăciun și de Anul Nou

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" organizează marți, 16 decembrie 2025, la ora 13.30, la Secția „Lap ...

Emoţionant concert de colinde, în Biserica Romano-Catolică din Galaţi

Biserica Romano-Catolică „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galaţi va răsuna de colinde, dumi ...

APCA Galați deschide Târgul Albastru, dedicat copiilor și tinerilor cu autism

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați (APCA) anunță deschiderea Târgului Al ...

O săptămână până la vacanță de iarnă

Doar o săptămână până la vacanța de iarnă! Atât mai au de mers la şcoală elevii de la toate formele ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Cantină pentru bunici, finanțată cu bani europeni

Datorită unei finanțări europene, o clădire veche, aflată în stare avansată de degradare, va fi reno ...

DIGITALIZAREA SOCIETĂȚII VEGA COMPANY SRL PRIN ADOPTAREA TEHNOLOGIILOR DIGITALE

                          Decembrie 2025 COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT     ,,DIGITALIZARE ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Evaluări şi demolări pentru exproprierile necesare modernizării DN 25

Pentru serviciile de evaluare autorizată, intabularea culoarului de expropriere, expertizele tehnice ...

În ce condiții ne „împrumută” Liberty Priza de apă

Aleșii locali sunt convocați vineri, 12 decembrie, în ședință extraordinară, pentru a lua o decizie ...

Modificări majore la taxe și impozite în 2026

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 10 decembrie, obiecția AUR privind legea ...

Gălăţeni cu performanţe internaţionale, propuşi pentru Premiul Municipiului

Cristina Jacob, regizoare şi scenaristă de film, şi dr. ing. Călin Tarău, care coordonează proiecte ...

Cine ar putea deveni Cetățean de Onoare al Galațiului

Patru dintre personalitățile valoroase ale Galațiului ar putea primi recunoaștere din partea orașulu ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Navă din „flota-fantomă” a Rusiei, reținută

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a reținut în portul Odesa o navă apa ...

Planul lui Putin pentru „Noua Rusie” vizează graniţă cu România

Vladimir Putin și-a reiterat joi intenția de a captura regiunile din sudul și estul Ucrainei, făcând ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Inspectorii sanitari au găsit toaletele publice „spălate și dezinfectate”, deşi gălăţenii se plâng de mizerie

O echipă de inspectori sanitari a efectuat un control inopinat la toaletele publice amplasate la cap ...

Rinat Ahmetov a primit acordul de a cumpăra Tepro Iaşi

Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov a primit acordul Comisiei Europene pentru a prelua ArcelorMittal ...

Creștere modestă a cursului euro, după şedinţa Fed

Principalul eveniment al acestei săptămâni a fost ședința de politică monetară a Rezervei Federale a ...

Proiecte de 41 milioane de euro, depuse pentru finanţare de microîntreprinderile gălățene

IMM-urile din categoria microîntreprinderilor din județul Galați au depus 166 de proiecte, în valoar ...

Designul navelor militare Damen, adoptat de Marina americană

Designul realizat de grupul Damen pentru navele militare de tip Landing Ship Transport (LST) 100 a f ...

Final de an pentru echipele din Liga a III-a de fotbal

Ultima etapă din acest an a celui de-al treilea eşalion fotbalistic, cea de-a 17-a, a început cu mul ...

Victorie senzațională în Giulești: Rapid - Oțelul 0-2

Oțelul a reușit să câștige de o manieră categorică în ceea ce privește jocul prestat, scor 2-0, pe t ...

Rapid - Oțelul, derbiul etapei a 20-a din Superligă

Cel mai important meci al rundei cu numărul 20 din Superligă se anunță în Giulești, sâmbătă seară, d ...

Înaltă distincție pentru sensei Luis Turcu. Din sportul gălățean

DISTINCȚIE. Cu prilejul evenimentului finalului de an ”Gala Artelor Marțiale” desfășurat în Capitală ...

”Puișorii” i-au colindat pe salvatorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Preșcolarii de la grupa mare - ”Puișorii” - din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 30 din Ga ...

Profesoara de la CNMK, plasată sub control judiciar

Profesoara de informatică de la CNMK Galați, acuzată că i-a amenințat cu un briceag pe elevii unei c ...

An de studiu în Statele Unite pentru elevii români de liceu

American Councils for International Education anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru burse ...

Elevi ai Liceului de Marină, în vizită la „Viaţa liberă”

Miercuri, 10 decembrie 2025, am avut ocazia să vizităm redacţia ziarului "Viaţa liberă". Doamna dir ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Magie de iarnă pentru copiii din Galaţi

Organizația "Salvați Copiii" organizează, marți, 16 decembrie, de la ora 13.00, cea de-a treia editi ...

Copii din familii defavorizate, trimişi la mare de Parohia Birmingham

Cincisprezece copii proveniți din familii defavorizate din județul Galați au avut parte de o experie ...

Sărbătoare la Biserica ”Sfântul Spiridon“ din Galaţi. Slujbă şi daruri pentru nevoiaşi

În fiecare an, în data de 12 decembrie, istorica biserică ocrotită spiritual de Sfântul Ierarh Spiri ...

Cea de-a IV-a ediție a „Matca Winter Cup”

Comuna Matca organizează și în acest an „Matca Winter Cup”, competiție de fotbal ajunsă la cea de-a ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Eternitatea este tristă. Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) - Noi ne-am îndepărtat de forma fizică și am devenit ființe energetice. Unii încă mai cred că ...

Întâlnire dedicată poetului Nicolae Dabija la Casa Cuza Vodă”

Vineri, 12 decembrie, de la ora 14.00, Casa "Cuza Vodă” va găzdui un eveniment literar dedicat opere ...

Decembrie strălucitor la Liricul gălățean, cu jazz, colinde şi comedie

Luna decembrie aduce pe scena pe Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” magie, colinde ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Hoți prinși în flagrant după un tun de 50.000 de lei

Un gălățean și-a salvat o mică avere, după ce hoții i-au spart casa la primele ore ale dimineții și ...

Cum se va lucra la Curtea de Apel Galaţi în următoarea lună

Depunerea documentelor în format fizic și obținerea de relații nu va fi posibilă în perioada sărbăto ...

Arestat pentru că și-a tâlhărit cel mai bun prieten

O seară petrecută împreună s-a terminat cum nu se poate mai prost pentru doi prieteni din Tecuci, un ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

Cântece, dansuri și tradiții, răsplătite la Festivalul „Cununița satului”

Lieștiul a răsunat de colinde și pași de dans în ziua de 6 decembrie 2025, când sărbătoarea Sfântulu ...

Laborator agricol modern la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Cudalbi

Asociația "Pastel" și Kaufland România au inaugurat, în cadrul proiectului "PractiLand", un laborato ...

Copiii din Smârdan își deschid târgul de Crăciun

Copiii de la Școala "Sf. Cuv. Parascheva" din comuna Smârdan vor organiza vineri, 5 decembrie, între ...

FĂRĂ (certificat de contra/stare)

nimic în plus, nimic în minus... chiar nimic nu se ascunde în secunda următoare, e-un fel de gol fă ...

PĂLITE şi AMARE (ultima rugăminte)

Te rog să mă chemi la un ceainic/ umplut cu pălite amare, să vezi ce dulceaţă se face/ în ochi lăcr ...

HIERATICĂ (pentru prozatorul Ion Avram - La Mulți Ani!)

îţi dau cuvântul meu cel mai frumos dintre toate cele dumnezeitoare: mă duc la tine până atunci şi p ...

DOUĂ LENTILE (pentru doamna Cornelia Ungureanu - La Mulți Ani!)

(!) văzut şi citit printr-această/ celestă lentilă... convexă,nemernicul haos îmi pare/ normal, seri ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (X)

Dinspre partea de nord a Moldovei de sud, ca un răspuns la ritualul întreţinut de cest văduv misteri ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (IX)

Marghioala n-are somn! Nici Costică n-are! Cum să a/dormi, doamnă? Cum să a/dormi, domnule, când auz ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (VIII)

Auzi, doamnă? Auzi, domnule? Catastiful Nemuririi! Ce foarte frumos şi serios şi nemaipomenit „sună” ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (VII)

Ia spune-mi, tovarăşă Marghioală de-o viaţă, îţi place această epistolie scrisă şi îngânată în acela ...

Nominalizările pentru Globurile de Aur, trambulină pentru Oscar

„One Battle After Another”, cel mai recent film al lui Paul Thomas Anderson, conduce nominalizările ...

O bomboană de căţel îşi caută o familie. Şcoala iubitorilor de animale

Continuăm campania pro-adopţie, desfăşurată în beneficiul animalelor protejate în adăpostul Asociaţi ...

Turnată cu mere, dulce pentru toată familia

Este genul de prăjitură pe care cred că toată lumea știe să o facă și fiecare are varianta lui. Oric ...

Zacuscă de pește, un preparat cu gust unic

Zacusca de pește este un preparat aparte, cu un gust unic. Seamănă la gust cu o conservă de pește în ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...