Mariana Constandache

Mariana Constandache

Avem un viol. Ce facem cu el?

Joi, 30 Iulie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Subiectul violului de la Vaslui, care a adus încă o dată această zonă a ţării pe lista ruşinii, a făcut să curgă tone de cerneală în ultimele săptămâni. S-au înroşit tastaturile de opinii, s-au emis sentinţe, păreri, ipoteze. Că băieţii or fi golani, că fata o fi fost niţel uşuratică şi i-a împins în ispită. Ce ar trebui să păţească violatorii. Şi de aici, incidentul, de altfel extrem de grav, s-a ridicat la rang de fenomen social. Problemă juridică, de ...

Un bărbat din Bereşti a DISPĂRUT fără urmă. Familia crede că a fost RĂPIT

Miercuri, 29 Iulie 2015 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Virginel Păduraru are 39 de ani şi a fost văzut ultima dată pe 19 iulie, când, potrivit familiei, a plecat de acasă să se plimbe. Rudele bărbatului diagnosticat cu o afecţiune psihică susţin că acesta nu a mai trecut pe acasă şi, în ciuda căutărilor, nu i-au dat de urmă. Ar fi aflat însă de la unii localnici din Bereşti că Virginel s-ar fi urcat într-o maşină. "Ne-au spus oamenii că l-ai văzut urcându-se într-un Opel Astra alb, care nu e de pe aici din sat. Comunita ...

Aveţi grijă, CERŞETORII de la "Modern" umblă la PORTOFELE! O tânără a fost "operată" chiar de ziua ei

Miercuri, 29 Iulie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Copiii care îşi fac veacul pe lângă chioşcurile din vecinătatea "Winmarkt" nu se mai mulţumesc să întindă mâna la un bănuţ sau să le ceară suc şi îngheţată vânzătoarelor. Trei minori cunoscuţi în zonă pentru că stau ziua întreagă pe la consignaţii au fost prinşi zilele trecute de jandarmi după ce au jefuit o fată în zona parcului de la Spicu. Militarii au ajuns la minorii cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani după ce adolescenta, care îşi serba ziua de naşt ...

JANDARMERIA Galaţi a ieşit de sub zodia INTERIMATULUI. Instituţia are acum şef cu acte în regulă

Miercuri, 29 Iulie 2015 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi are, după trei ani în care conducerea i-a fost asigurată prin interimat, un comandant cu acte în regulă. Este vorba despre acelaşi ofiţer care din octombrie 2012 a fost la cârma instituţiei şi care a avut abia recent posibilitatea de a participa la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei. Colonelul Dănuţ Vasilică a trecut cu brio examenul susţinut pe 15 iulie la Bucureşti, promovarea concursului făcând posibilă numirea sa ofici ...

Mai mulţi gălăţeni au devenit CONTRABANDIŞTI pentru câteva pachete de ŢIGĂRI

Marți, 28 Iulie 2015 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Patru persoane care vindeau ţigări în zona pieţelor din Galaţi au ajuns la poliţie, la finele săptămânii trecute, după ce au fost prinse "în acţiune". Două dintre acestea au fost depistate de poliţiştii Secţiei 3, asupra lor fiind găsite, în total, 120 de pachete de ţigări cu timbru de Republica Moldova. Comercianţii, un tânăr de 35 de ani, depistat în piaţa din Micro 17, şi un bărbat de 60 de ani, găsit pe strada Barboşi, s-au ales cu dosare penale pentru contraband ...

UTIL/ De ce acte aveţi nevoie pentru permisul de conducere

Marți, 28 Iulie 2015 10:00 | Publicat în JURIDIC
* Pentru obţinerea sau preschimbarea permisului de conducere sunt necesare o serie de acte, dar şi achitarea câtorva taxe Vreţi să daţi examen pentru permisul de conducere sau trebuie să vi-l schimbaţi pe cel vechi? Iată cu ce acte trebuie să vă prezentaţi la ghişeul serviciului de eliberare a permiselor pentru examinarea teoretică şi practică, în cazul în care nu deţineţi, deocamdată, carnet. În primul rând, trebuie să aveţi la dosar fişa solicitantului, dactilograf ...

UTIL/ ACTE necesare pentru PAŞAPORT. Ce TAXE se percep

Luni, 27 Iulie 2015 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Perioada următoare va fi una dominată de proverbiala aglomeraţie de la ghişee, caracteristică lunilor de vacanţă Aţi planificat o plecare în vacanţă într-o destinaţie unde aveţi nevoie de paşaport sau vreţi să călătoriţi în Europa împreună cu copiii minori? Dacă da, atunci trebuie să ştiţi că următoarea perioadă va fi una "încinsă", la propriu şi la figurat, în privinţa eliberării documentelor. De-acum, proverbiala aglomeraţie de la ghişee, caracteristică ...

Cinci persoane, RĂNITE într-un accident pe Centura Galaţiului

Duminică, 26 Iulie 2015 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Un şofer care nu a respectat o regulă elementară de circulaţie a trimis cinci oameni la spital, după ce a provocat, săptămâna aceasta, un impact pe una dintre cele mai circulate artere a Galaţiului. Şoferul, în vârstă de 60 de ani, se afla la volanul unei autoutilitare cu care se deplasa pe strada Combinatului. La ieşirea pe Drumul de Centură, sexagenarul a pătruns în forţă în intersecţie, deşi pe şoseaua principală treceau maşini cărora ar fi trebuit să le acorde pri ...

EFECTELE REPARĂRII simultane a două DRUMURI: Nervii şoferilor au dat în clocot la ieşirea din Galaţi (FOTO)

Joi, 23 Iulie 2015 18:15 | Publicat în EVENIMENT
* Coada de maşini pe sensul spre Brăila a ajuns, în anumite momente, până în dreptul Benzilor Transportoare de la combinat „De ce nu s-a reparat digul noaptea?” a fost una dintre cele mai civilizate întrebări rostită joi, 23 iulie, de mii de şoferi care au fost nevoiţi să parcurgă traseul Galaţi - Brăila sau Galaţi Tecuci pe la Şendreni, Din cauza închiderii traficului pe dig, pentru reparaţii la calea ferată, circulaţia  vehiculelor a fost preluată de DN 25, închi ...

Doi gălăţeni prea pasionaţi de condus s-au ales cu dosare penale

Vineri, 24 Iulie 2015 10:00 | Publicat în JURIDIC
Doi tineri din judeţul Galaţi sunt cercetaţi de poliţişti după ce au fost prinşi conducând deşi aveau permisele suspendate ca urmare a unor abateri în trafic. Unul dintre ei, un tânăr, în vârstă de 27 de ani, a fost depistat la Smârdan, la volanul unei autoutilitare. Poliţiştii l-au verificat în baza de date şi au constatat că avea dreptul de a conduce suspendat, motiv pentru care i-au deschis un dosar penal pentru că a şofat fără permis. În aceeaşi situaţie a ajuns ...

Spectacol gratuit de teatru pentru adolescenţi

Spectacolul de teatru „Vape me in”, care explorează provocările adolescenței și riscurile consumului ...

Mentenanță la sistemul informatic al Apă Canal

Operatorul Apă Canal Galați anunță că, în perioada 25-26 septembrie, va efectua un upgrade al sistem ...

Expoziție de pictură „australiană” la Universitate

Pictorul gălățean Neluș Oană îşi va vernisa o nouă expoziţie, joi, 25 septembrie, la ora 15.00, în h ...

Cinci ani fără ziaristul și omul de cultură Radu Macovei

Pe 24 septembrie 2025, se împlinesc cinci ani de când ziaristul și omul de cultură Radu Macovei a pl ...

DISPOZIŢIA NR. 240 din 24 septembrie 2025

Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi; Având în vedere referatul de fundamentare a ...

Poza zilei. Mizeria de luni dimineaţa

Fotografia pe care v-o prezentăm astăzi a fost surprinsă în staţia de autobuz de lângă Parcul "Corne ...

Cinci cazuri de infectare cu virusul West Nile la Galaţi

Institutul Național de Sănătate Publică a anunţat că, în perioada 2 iunie - 18 septembrie, au fost î ...

Mai multe școli și un spital din Galați, amenințate prin e-mail

Fenomenul amenințărilor cu caracter terorist, prin e-mail, a ajuns și la Galați. Mai multe unități d ...

Anunț - CCA SPEDITION LKW SRL

ANUNȚ CCA SPEDITION LKW SRL, în calitate de beneficiar al proiectului finanțat prin Planul Național ...

Au început lucrările pe tronsonul 2 al bulevardului Siderurgiştilor

S-a dat start lucrărilor de modernizare şi pe al doilea tronson al bulevardului Siderurgiştilor, anu ...

Peste 3,5 milioane de euro pentru dezvoltarea rurală. O nouă strategie în Regiunea Sud-Est

Asociația GAL Tecuci, unul dintre cele mai mari Grupuri de Acțiune Locală din Regiunea Sud-Est, a în ...

Primăria Galați caută partener pentru modernizarea Falezei Dunării

Pentru a putea accesa banii europeni cu care să modernizeze Faleza Dunării, Primăria municipiului Ga ...

Vasile Marica: Pilele sunt puse la adăpost

Au reînceput transferurile de personal cu dedicație, de la primării către structurile centrale sau d ...

Licitație pentru repararea gardului distrus al Cimitirului „Eternitatea”

Deși cetățenii ar spune că sunt probleme mult mai grave care ar trebui rezolvate cu prioritate la Ci ...

O franţuzoaică în Consiliul Local Galaţi

În urma demisiei lui Gregor Teodorescu din Consiliul Local al municipiului Galaţi, formaţiunea polit ...

Ucraina a lovit două avioane amfibii rusești

Forțele ucrainene au atacat, pentru prima dată, două avioane amfibii rusești Be-12 Chayka, în Crimee ...

Unitate de elită a Rusiei, dată de gol de un propagandist

Un reportaj difuzat de propagandistul rus Vladimir Soloviov a scos la iveală, involuntar, locația „C ...

Resturi de rachetă, găsite în estul Poloniei

Fragmente suspectate că provin de la o rachetă folosită pentru doborârea unei drone ar fi fost găsit ...

Zelenski oferă ajutor țărilor NATO împotriva dronelor ruseşti

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a evidenţiat duminică seară importanţa dronelor în apărare ...

Sânge din sângele nostru poate salva o viață

O femeie dintr-o comună gălățeană suferă de o boală gravă  și are nevoie de sânge pentru a supravieț ...

Un robot îi menține virili pe cei cu boli de prostată

Aproximativ trei milioane de bărbați trăiesc în Uniunea Europeană cu cancer de prostată, iar experți ...

Spitalul Judeţean din Galaţi, în programul naţional privind infarctul miocardic acut

Veste bună pentru gălățeni! După vizita ministrului Sănătății, Alexandru-Florin Rogobete, Spitalul C ...

Pregătiri pentru turnarea celui de-al treilea etaj al noului spital de la Tecuci

Pe șantierul noului spital din Tecuci se pregătește o nouă etapă importantă - turnarea plăcii celui ...

Uncia de aur se apropie de 3.800 dolari

Cotațiile unciei de aur cresc mai repede decât se anticipa. Marți, metalul galben a depășit pragul d ...

Declararea clădirilor cu valoare mare la Fisc, până pe 30 septembrie

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați readuce în atenția contribuabililor ...

Leul are cea mai slabă performanță din regiune

Comparativ cu începutul acestui an, leul are cea mai slabă performanță dintre valutele de la margine ...

Șomajul tehnic din combinatul siderurgic gălăţean, prelungit și în octombrie

În cadrul unei întâlniri cu Sindicatul reprezentativ Siderurgistul AMG, desfășurată luni, 22 septemb ...

Oțelul - locul 10, după primele zece etape din Superligă

S-au scurs zece runde de campionat din actuala ediție, iar gruparea gălățeană se află în zona de mij ...

Boxerii cadeți, la startul competițiilor de toamnă

BOX. Sezonul competițional oficial de toamnă la box debutează peste o săptămână, cu finala Campionat ...

Victoria Independența, surpriza campionatului judeţean de fotbal

Caracteristicile etapei a III-a din Campionatul Judeţean de fotbal: aproape șase goluri pe meci, dou ...

Omogenizarea lotului, principala misiune a lui Laszlo Balint la Oțelul

Gruparea gălățeană are de asimilat momentele de fluctuație ca formă și ca rezultate, pentru a putea ...

Șase profesori de la „Dunărea de Jos”, în topul mondial

Conform celui mai nou clasament Top World Ranking of Scientists 2%, aferent anului 2024, șase membri ...

Ziua Semnelor de Punctuaţie, marcată la Viaţa liberă de elevi ai Seminarului Teologic (FOTO)

Luni, 22 septembrie 2025, însoţiţi de doamna dirigintă, prof. dr. Alina-Liliana Blănariu-Cozma, am p ...

Decizie de austeritate. Profesorii pensionari din Universitatea Dunărea de Jos nu mai pot fi titulari

Consiliul de Administraţie al Universităţii "Dunărea de Jos" a decis luni, 22 septembrie 2025, ca 36 ...

O asistentă de la Spitalul Militar, șefă de promoție la facultate

„Când auzi mulțumesc din partea pacientului pe care l-ai îngrijt, este cea mai mare satisfacție pe c ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Hoţ gălăţean adus în ţară din Spania

În zilele de 16 şi 17 septembrie 2025, Poliția Română a adus în țară patru persoane, pe numele căror ...

Contrabandist gălăţean adus din Marea Britanie

Poliția Română a adus în țară un nou lot de patru persoane, pe numele cărora existau mandate de exec ...

Comunismul a fost (și este) de mai multe feluri?

Roberto Iacomi se întoarce la Galați cu o nouă carte. Culmea, o carte de… actualitate, dacă ținem co ...

Peste 500.000 de români vor să emigreze

România este țara cu cea mai mare pondere din Europa Centrală și de Sud-Est a locuitorilor care decl ...

Peste 61 milioane de lei, în luna septembrie, pentru gălăţenii beneficiari de asistență socială

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Galați a virat fondurile necesare pentru ...

Weekend agitat pentru peste 800 de gălățeni sancționați de poliție

A fost agitație mare la sfârșitul săptămânii trecute în Galați, forțele de ordine angrenate în menți ...

Calorgal a început pregătirile pentru sezonul de iarnă

Societatea de termoficare Calorgal a început pregătirile pentru sezonul rece, rețelele de distribuți ...

Cum salvează Primăria biodiversitatea de pe Valea Țiglinei (FOTO)

Cuiburi artificiale pentru păsări, hoteluri pentru insecte și albine, amenajări peisagistice și reco ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Teatrul Dramatic - 70 de ani de la înfiinţare, Vlad Vasiliu - 50 de ani pe scena gălăţeană. Dublă sărbătoare la „Fani Tardini”

Stagiunea 2025-2026 marchează o etapă importantă în istoria teatrului gălățean: 70 de ani de la înfi ...

Carnet cultural. Programul bibliotecilor și muzeelor gălățene

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia „Palimpsest”, a ceramistei Liliana Marin.Sala „Nicolae ...

Și pescărușii se împușcă, nu-i așa? De ce se joacă teatru în rai

A început stagiunea 2025-2026, Unchiul… Cehov și trupa Dramaticului gălățean au invitat nerăbdătorii ...

Diana Melnic și lumea copilăriei, la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”

Copilul și copilăria constituie una dintre temele majore care de-a lungul timpului a fost abordată c ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Preotul din Foltești, acuzat de viol asupra unei minore, a fost trimis în judecată

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a anunțat miercuri, 17 septembrie, finalizarea anchetei ...

UPDATE. Ce a pățit individul care a hărțuit o elevă de liceu cu opt ani mai mică

UPDATE ora 17,53: Individul acuzat de tentativă de viol, șantaj și hărțuire a primit mandat de arest ...

Un gălățean a fost arestat pentru că și-a ucis fratele

Conflictul dintre doi frați din muncipiul Galați a avut urmări tragice și s-a concretizat într-un do ...

Cu poliția pe urme, scăpat de justiție. Tâlharul care a speriat Galațiul, un hoț vechi, căutat de trei luni

Atacarea femeilor în vârstă în scările blocurilor și deposedarea lor de bijuterii de un individ tână ...

Cooperare între comuna Tuluceşti şi o asociație din Republica Moldova

În perioada 18-19 septembrie 2025, comuna Tulucești a primit vizita unei delegații a Alianței Asocia ...

Explozie cauzată de acumulări de gaze

O explozie cauzată de acumulări de gaze s-a produs miercuri, 17 septembrie, în jurul orei 20.00, înt ...

Comunități vulnerabile şi soluții întârziate, la un an de la inundațiile din judeţul Galaţi

La un an de la inundațiile devastatoare provocate în judeţul Galaţi de ciclonul Boris, în care șapte ...

Din răzbunare, a incendiat mașina polițistului care l-a amendat

Un moment de răzbunare îl va costa câțiva ani de închisoare pe un tânăr teribilist din județul Galaț ...

ROABA lui DUMNEZEU [pentru cititoarea Eugenia Dumitru - Respect!]

bună dimineaţa,frumoasă ROABĂ a lui DUMNEZEU -de mii şi mii de ani îţi osteneştivisul şi trupul şi s ...

NU TRECE NIMENI (la mormântul lui Hristache Dimitriu - Respect!)

!nu trece nimeni! şi doar mă uit cu atenţie taman din clipa în care am fost născut mă uit nici măcar ...

CINA de la schitul ZIMBRU (sotto-voce)

a din a şi au din a(u)r, jos din sus şi stă din s(t)are, un (a)colo de aproape şi-un (a)ici din dep ...

RUGA unei METAFORE la TIMP (dosarele XYZ)

Motto:„Sunt din ce în ce mai vizitat/ de un timp necunoscut/ în care se întorc/ gândurile care m-au ...

LUCRARE de CONTROL la FÂNTÂNĂ

Sunt la intersecţia dintre şoseaua care leagă târgul poetului Ion Potolea (Bereşti) de şoseaua care ...

Doamna NICIODATĂ

Era o căldură înăbuşitoare, dar curată... nu mizerabilă, cum are să fie mai târziu, cam peste jumăta ...

DAR DACĂ APUC?

Maria de la Morgă... (cea despre care am scris de curând)... mă apelează după ce citeşte ce am scris ...

RĂSPUNSUL vrednicei MARIA la MISIVA nevrednicului ION

Nu ţi-am răspuns la scrisoarea pe care am primit-o în ziua de naştere a Maicii Domnului, fiindcă m-a ...

Cariere. Lucia Hossu-Longin, cunoscută realizatoare de televiziune

Regizoarea de televiziune Lucia Hossu-Longin s-a născut pe 24 septembrie 1941, la Brăila. Este cunos ...

Remember. Ștefan Nădășan (1901-1967)

Inginerul Ștefan Nădășan s-a născut pe 19 august 1901, la Timișoara. A studiat la Timișoara, continu ...

Cariere. Ray Charles, o legendă a muzicii soul

Ray Charles Robinson s-a născut pe 23 septembrie 1930, la Albany, Georgia. A orbit total la vârsta d ...

„Noapte explozivă”, filmul zilei la tv

„Noapte explozivă”Italia - SUA (2019), acţiune, dramăPrima Tv, luni, 22 septembrie, ora 20.00Cu: Dol ...

Laptele de vacă, în fața alternativelor vegetale

În ultimii ani, rafturile magazinelor s-au umplut de cutii colorate cu lapte de migdale, de ovăz, de ...

Care sunt cauzele şi simptomele indigestiei la câini. Şcoala iubitorilor de animele

Ca și în cazul oamenilor, câinele se poate confrunta cu indigestia. Aceasta nu este o afecțiune dige ...

Îngrijirea câinilor şi pisicilor la început de toamnă

Odată cu schimbarea anotimpului, rutina de îngrijire a animalelor de companie necesită mici ajustări ...

Psihoterapia bazată contactul cu natura. Beneficiile terapeutice ale mediului înconjurător

Pe lângă remediile fizice, medicina naturistă modernă explorează și beneficiile terapeutice ale medi ...