Corina Dobre

Corina Dobre

Câţi BANI scot din buzunar "chiriaşii de lux" ai Galațiului/ CJ a VÂNDUT deja primele LOCUINŢE la preţuri derizorii

Marți, 29 Iulie 2014 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Consiliul Judeţului Galaţi a vândut deja şase dintre apartamentele pentru care s-a judecat ani de zile * Chiriaşii "de lux" ai instituţiei au plătit pentru cumpărarea locuinţelor sume cuprinse între 42.000 şi 68.000 de lei Şase dintre apartamentele deţinute de Consiliul Judeţului Galaţi au fost deja achiziţionate de către vestiţii chiriaşi ai instituţiei. Locuinţele au două şi trei camere, iar preţul de vânzare al acestora este mult sub cel al pieţei, fiind cuprins ...

România sărbătoreşte, marți, Ziua Imnului Naţional

Luni, 28 Iulie 2014 22:30 | Publicat în EVENIMENT
Manifestările dedicate Zilei Imnului Naţional se vor desfăşura, marţi, la Cercul Militar (Casa Armatei), cu începere de la ora 10.00. Programul cuprinde binecuvântarea şi rugăciunea pentru poporul român, prezentarea simbolisticii versurilor Imnului, un scurt moment artistic, înălţarea drapelului şi intonarea imnului. ...

Maşină pentru ERADICAREA vegetaţiei de pe marginea drumurilor judeţene

Marți, 29 Iulie 2014 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consiliul Judeţului Galaţi are, mai nou, un utilaj multifuncţional pentru tăierea buruienilor şi fasonarea copacilor de pe marginea drumurilor judeţene. Maşinăria, construită în Italia, a costat 558.500 de lei (fără TVA) şi va putea fi utilizată şi iarna, pentru activităţi de deszăpezire la Zătun, Gârboavele şi în ograda instituţiilor din subordinea CJ, întrucât va fi dotată şi cu o lamă."Este primul utilaj de acest gen din România. Ne-am bucurat şi de venirea unui ...

Se SCHIMBĂ din nou conducerea la Evidența Populației/ Posibilul director, implicat în "scandalul Bocăneanu"

Marți, 29 Iulie 2014 05:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor (DJEP), din subordinea Consiliului Judeţului Galaţi, va avea o nouă conducere, după ce mandatul de şase luni la şefia instituţiei al Siminei Gociu (consilier juridic în cadrul Compartimentului juridic şi contencios) a expirat la jumătatea acestei luni. Joi, în cadrul şedinţei ordinare a aleşilor judeţeni, pe ordinea de zi se va afla un proiect de hotărâre care prevede desemnarea unui nou director executiv (cu caracter temporar), ...

PNL şi PDL, marele pas către UNIFICAREA dreptei/ Testul decisiv îl reprezintă alegerile prezidenţiale

Duminică, 27 Iulie 2014 11:37 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Peste 2.000 de liberali şi democraţi, reuniţi, sâmbătă, la Bucureşti, în cadrul Congresului comun al celor două partide au spus "da" protocolului de fuziune prin contopire dintre PDL şi PNL, dar şi statutului noului PNL. De la Galaţi, au participat 40 de delegaţi: 20 de liberali şi 20 de democraţi."Evenimentul de ieri a fost de mare succes, atât din punct de vedere al desfăşurării, cât şi al votului. A fost foarte bine primit acest eveniment. Au fost şi adaptări diferite l ...

SALARIILE la Consproiect NU S-AU MAI DAT de şapte luni

Luni, 28 Iulie 2014 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Cei aproximativ 30 de angajaţi pe care îi mai are, în acest moment, Consproiect, societate aflată în subordinea Consiliului Judeţului, au ajuns în culmea disperării. Oamenii nu şi-au mai primit salariile de şapte luni de zile, iar politicienii care conduc Consiliul Judeţului nu le-au putut garanta nici măcar faptul că-şi vor primi lefurile restante prea curând.Unii dintre cei care acum sunt trataţi în bătaie de joc lucrează în cadrul societăţii publice încă de la înfiin ...

Congres comun PNL-PDL pentru fuziune. Întrunirea va avea loc sâmbătă, în Capitală

Vineri, 25 Iulie 2014 13:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Democraţii şi liberalii vor aproba, sâmbătă, în cadrul Congresului comun al celor două partide, protocolul fuziunii prin contopire şi statutul noului PNL. Asta după ce atât liberalii, cât şi democraţii se vor întruni separat, în cadrul partidelor din care fac parte, pentru a da undă verde proiectului comun."Acest pas pe care îl facem sâmbătă, fuziunea celor două partide ale dreptei, înseamnă începutul coagulării şi consolidării unui mare partid de dreapta. Mă bucur c ...

BLOCAJ administrativ în ŞCOLILE gălăţene? PDL acuză DEMITERI în masă ale DIRECTORILOR

Vineri, 25 Iulie 2014 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Democrat-liberalul Doru Resmeriţă, preşedintele PDL Galaţi şi fost inspector şcolar general, a declarat că Inspectoratul Şcolar Judeţean, la cererea Ministerului Educaţiei, i-a demis pe capete pe directorii unităţilor de învăţământ din Galaţi, fără însă ca, odată cu deciziile de demitere, să transmită şi un act oficial privind noi numiri ori sau, acolo unde este cazul, reconfirmări în funcţie. Acesta a precizat că în acest sens are mai multe semnale, din partea uno ...

Victor Paul Dobre exultă: "Domnul Toader VA PLĂTI cotizaţie la PNL"

Vineri, 25 Iulie 2014 05:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Faptul că democraţii şi liberalii se află, mai nou, în aceeaşi barcă, nu îl împiedică pe Victor Paul Dobre să îl mai şicaneze, din când în când, pe Mircea Toader, cei doi politicieni fiind recunoscuţi că, de-a lungul timpului, s-au ironizat ori luat peste picior constant. "După ce înregistrăm fuziunea, domnul Toader va plăti cotizaţia la PNL, ceea ce mă bucură", a declarat, joi, vizibil amuzat, deputatul Victor Paul Dobre, liderul liberalilor gălăţeni. ...

Elena Udrea şi Cristian Diaconescu vin la Galaţi/ Politicienii participă la ALEGERILE pentru ŞEFIA locală a PMP

Joi, 24 Iulie 2014 17:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cătălin Cristache va candida (singur, de altfel), duminică, pentru un nou mandat la şefia filialei gălăţene a Partidului Mişcarea Populară. Alegerile pentru noua structură de conducere se vor desfăşura la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, iar la eveniment sunt aşteptaţi să participe Elena Udrea şi Cristian Diaconescu. Iulian Aramă, actualul prim-vicepreşedinte al PMP, va candida pentru o funcţie de vicepreşedinte, întrucât cea de prim-vicepreşedinte a dispărut, conform n ...
Pagina 281 din 362

Scrisoare deschisă adresată primarului Ionuț Pucheanu

Am primit la redacție o scrisoare deschisă pe care gălățeanca Alexandra Penciu (absolventă a Liceulu ...

Pechenii au retrăit puțin emoțiile inundațiilor

Precipitațiile care au căzut miercuri seara în județ au făcut din nou probleme la Pechea, unde mai m ...

Dacă e joi, este protest la Casa Județeană de Pensii: „S-au luat bani tot de la săraci”

Salariații Casei Județene de Pensii (CJP) Galați au protestat din nou, joi, timp de două ore, în faț ...

Poza zilei: Dar cu piatra ce-aţi avut?

Poza zilei de astăzi vine de la un cititor fidel, care ne ţine la curent cu "minunile" edilitare ale ...

Măsuri de urgență în județul Galați, după avertizarea de ploi şi vijelii

Ca urmare a avertizării meteorologice Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, Prefec ...

Poza zilei. Cum se curăţă noile coşuri de gunoi

Imediat după modernizarea străzii Domnească, multă lume îşi punea întrebarea, apropo de noile coşuri ...

Avertizare hidrologică în județele Galați, Iași, Vaslui și Botoșani

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a emis o avertizare hidrologică valabilă începând de mierc ...

Omagiu adus sculptorului Dan Mateescu - patru ani de la trecerea în veșnicie (VIDEO)

Pe 9 iulie 2021 ne părăsea sculptorul Dan Mateescu, o figură emblematică pentru Tecuci și, mai ales, ...

Lucrări încheiate la sala de sport a Liceului de Marină

Lucrările de renovare și modernizare a sălii de sport de la Liceul de Marină s-au încheiat, a anunța ...

Dirigenţie de şantier de 20 milioane de lei pentru modernizarea „Drumului morţii”

Proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a „Drumului morţii” - DN 25, între Galați și Hanu ...

Conacul Unirii Principatelor de la Ţigăneşti intră în restaurare

Conacul lui Costache Conachi de la Ţigăneşti, locul unde Cuza, Alecsandri şi Kogălniceanu au plănuit ...

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 1 RĂDEȘTI, COMUNA RĂDEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

COMUNICAT DE PRESĂ FINALIZARE PROIECT “DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGI ...

Bolojan: Al doilea pachet de măsuri include reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat

Premierul Ilie Bolojan a prezentat principalele modificări aduse prin Legea Austerității, pentru car ...

Au început și la Galați protestele împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern

Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăier ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cel mai mare atac rusesc împotriva Ucrainei de la începutul războiului

Rusia a lansat în noaptea de marți spre miercuri cel mai mare atac împotriva Ucrainei de la începutu ...

Rusia a încetat să mai publice date privind decesele

Serviciul Federal de Statistică de Stat al Rusiei (Rosstat) a încetat să mai raporteze date privind ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

NATO înființează în România un hub pentru livrări militare

Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritor ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Micii antreprenori români, sufocați de taxe

60% dintre micii antreprenori susţin că sunt „foarte afectaţi” de creşterea taxelor şi vor reduce ch ...

Operator agricol din Galați, amendat de Garda de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Galați au desfășurat un control tematic pentru verificarea modului în care ...

Indicii ROBOR se apropie de pragul de 6,5%

Începând de joia trecută, indicii ROBOR au intrat pe o pantă descendentă și au atins minime ale ulti ...

Furnalul 5 de la Liberty, oprit din nou, marți după-amiază (VIDEO)

Singurul furnal rămas „în picioare” pe platforma Liberty Galați, Furnalul nr. 5, a fost oprit din no ...

Din sportul gălăţean. Locuri fruntaşe pentru juniorii tecuceni

ATLETISM. Participare numeroasă şi locuri fruntaşe pentru sportivii de la CS Şcolar Tecuci  (antreno ...

Deschiderea festivă a campusului internaţional de baschet

BASCHET. Joi, 10 iulie, se va da startul în cea de-a opta ediţie a Campusului Internaţional de basch ...

Angajații CSM Dunărea - protest împotriva măsurilor Guvernului

Mai mulți antrenori și angajați ai CSM Dunărea Galați (club departamental de stat), grupare de mare ...

Trei juniori gălățeni, la Campionatul Balcanic

VOLEI. La acest final de săptămână, sunt programate meciurile Campionatului Balcanic de volei Under ...

Performanţă europeană pentru „ByteForce”. Locul 1 la programare pentru roboticienii de la CNVA

După o performanță remarcabilă la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2025, echipa Byt ...

Palatul Copiilor Galați face înscrieri pentru anul școlar 2025-2026

Palatul Copiilor Galați anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026, pe toată durata ...

Centru internațional de cercetare inaugurat la Galați

La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut loc un eveniment de importanță internațională: i ...

Instruire pentru situații critice şi urgențe majore

În perioada 7-11 iulie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Aula Magna, are loc ev ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Vacanță cu sens pentru tinerii din sistemul de protecție

În perioada 5-10 iulie, 43 de copii și tineri din aflați în sistemul de protecție specială au partic ...

Festivalul „Moldovioară, plai de dor”, la Târgu Bujor

Asociația Culturală “Flori de dor” din Galați, coordonată de Dorina Grecu, a organizat, pe 22 iunie, ...

Profesoara Maria Abaza, cetățean de onoare al comunei Cavadinești

Sărbătoare mare printre locuitorii comunei Cavadinești. Joi, 10 iulie, ziua în care Maria Abaza, fos ...

Locuinţe sociale de 27,9 milioane de lei, la Galați. Proiect votat de aleșii locali

Nu mai puţin de 27.934.180 de lei este valoarea totală a investiţiei pe care aleşii locali au aproba ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Sprijin guvernamental pentru instituţiile de cultură din ţară

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat alocarea unei sume importante ...

Expoziţie a absolvenţilor Facultăţii de Arte

Iubitorii de artă plastică din Galaţi sunt invitaţi la deschiderea expoziției „MASTER ART SHOW - ATE ...

O Lucia de patru stele cu artiştii Teatrului Leonard. Final triumfal de stagiune pentru Opera din Galaţi (GALERIE FOTO)

În acest an, stagiunea lirică a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați s-a ...

Concursul „Cuvinte vii” - provocare literară pentru toate vârstele

Iubitorii de literatură, indiferent de vârstă, sunt invitați să participe la prima ediție a Concursu ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Intervenții simultane pe mai multe cursuri de apă din județul Galați

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a anunțat finalizarea lucrărilor de igienizare a râului Ch ...

Mai multe case au luat foc. Patru autocisterne au fost trimise la fața locului

Un nou incendiu devastator, izbucnit de data aceasta într-o comunitate din Munteni, a avut loc luni ...

Incendiu violent și pericol de explozie la fabrica de oțet! Pompierii sunt în alertă

UPDATE: ora 16,30: Focul a făcut pagube importante la Tg. Bujor. Până la acest moment, pompierii au ...

Concurs de biciclete pentru copii şi adolescenţi, la Smârdan

Primăria comunei Smârdan dă startul unei vacanțe active cu un eveniment dedicat celor mai tineri mem ...

PERSPECTIVĂ (mic... tratat de sete şi foame)

Nu te juca, daimonule, cu mine,că te sfărâm şi te arunc la vechituri,te dau de sete şi de foame la U ...

ATAC la BRUTĂRIE (pastel brutal)

Eu... dintr-un fel de linişte-am venitsă stau puţin sau mult, să-mi pară binesau rău... şi să mă mir ...

CRUCIȘĂTOR și RADICAL (literalmente)

La început... (crucişător şi radical)...m-a cucerit, m-a pus cu faţa la perete,m-a dat la vulg, la d ...

POEM în MIȘCARE (oare ce-ar fi?)

Şi-am întrebat... să-mi spună şi să-nvăţ:nimica nu-i, dacă nu e Mişcare!!??Mişcarea ţine totul într- ...

IERTARE și PĂCAT (despre Mireasa Mirelui Moldav)

Despre iertare şi despre păcat am vorbit cu mulţi filozofi, înţelepţi, intelectuali, doctori în poru ...

AM ZIS

1.mă duc la gară cu trei greieri în spinare:/ unul - soprană. unul - surd. unul - tenor./ ce filarmo ...

RECULEGERE... la moartea unui POET

1.Moartea unui poet... (Panait Căpăţână, să zicem)... însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul P ...

PASĂMITE!!!

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum e luna goală)...! Umblă dezbrăcată, albă, ca mireasa-n catedral ...

Teodor Oroveanu, specialist de renume în petrol şi gaze

Inginerul Teodor Oroveanu s-a născut pe 10 iulie 1920, la Râmnicu Sărat. Și-a făcut studiile liceal ...

Remember. Amedeo Avogadro (1776-1856)

Fizicianul și chimistul italian Amedeo Avogadro s-a născut pe 9 august 1776, la Torino. A urmat o c ...

Cariere. Alexandru Graur, autoritatea supremă a lingvisticii româneşti

Academicianul Alexandru Graur s-a născut pe 9 iulie 1900, la Botoșani, într-o familie evreiască. A ...

Remember. Simon Kuznets (1901-1985)

Economistul evreu-american din Belarus Simon Kuznets s-a născut pe 30 aprilie 1901, la Pinsk. A fost ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...

Cum organizezi o escapadă romantică în Turcia?

Turcia este genul acela de destinație care surprinde plăcut nu prin imagini repetate cu hamamuri sau ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...