Florin Răvdan

Florin Răvdan

Cursuri de calificare GRATUITE pentru ȘOMERI

Miercuri, 04 Mai 2016 07:00 | Publicat în CARIERE
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi organizează, cu titlu gratuit, pentru persoanele fără loc de muncă înregistrate în evidenţe, programe de formare profesională de iniţiere şi calificare, finanţate din bugetul Asigurărilor Sociale. Astfel, urmează să fie deschise patru astfel de programe, pentru "specialist în securitatea şi sănătatea în muncă", "contabil", "inspector/referent resurse umane" şi "sudor", cursuri la care se estimează că vo ...

Unu' mai afumat ca altu'

Marți, 03 Mai 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Foarte mulţi dintre tinerii români au fost, de 1 Mai, la mare. Vama Veche, Costineşti, Mamaia şi restul staţiunilor de pe Litoral şi-au deschis plajele, restaurantele, cârciumile şi campingurile pentru a-i primi pe românii dornici de distracţie de Paşte, pe malul unei mări spumoase, dar încă reci. Cei rămaşi acasă, cu mic, cu mare, au ieşit la grătar, pentru că masa de Paşte nu mai înseamnă demult doar ouă, cozonaci şi pască. Şi tu ai fost printre ei, dacă ai mai gă ...

PARFUMUL TEILOR, transformat din centru istoric în ruină

Marți, 03 Mai 2016 00:00 | Publicat în REPORTAJ
"Parfumul Teilor" nu mai are de mult miros de tei. Deşi este încă parte din centrul istoric al oraşului, cartierul a decăzut în ultimii ani foarte mult. Clădirile impunătoare, pline de elemente arhitecturale care le scoteau în evidenţă, trotuarele perfecte, copacii seculari, chiar şi oamenii care nu treceau unul pe lângă celălalt fără a-şi da bineţe, toate acestea sunt acum de domeniul trecutului. Astăzi, la început de lună mai, în anul 2016, cartierul Parfumul Teilor este ...

De astăzi, cresc salariile şi se ieftinesc utilităţile

Duminică, 01 Mai 2016 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Pe lângă distracţie şi Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului, ziua de 1 mai aduce şi veşti bune pentru cei care sunt remuneraţi cu salariul minim pe economie. Aşa cum s-a stabilit încă de la începutul anului, de astăzi, 1 mai, câştigul minim în România va fi de 1250 de lei brut, în loc de 1050 de lei. De asemenea, conform calendarului de liberalizare, gazele se ieftinesc, ceea ce înseamnă că veţi plăti mai puţin la factură.  Şi zilierii vor primi mai mulţi bani. C ...

Sfintele Paşti au fost sărbătorite de mii de gălăţeni

Duminică, 01 Mai 2016 00:38 | Publicat în EVENIMENT
Hristos a Înviat, Adevărat a Înviat! Mii de credincioşi au luat lumină în faţa Catedralei din Galaţi, în noaptea de înviere. Scăldată doar în lumina miilor de lumânări, esplanada din faţa catedralei s-a dovedit neîncăpătoare pentru gălăţenii care au venit să asculte slujba de Înviere şi predica ÎnalPreasfinţitului Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos.  Luminaţi de flăcările gălbui şi de credinţă, credincioşii au mărturisit la unison "Hristos a Înviat! Ade ...

Grădina Botanică şi Grădina Zoologică, deschise publicului

Sâmbătă, 30 Aprilie 2016 18:30 | Publicat în EVENIMENT
În zilele de 1 și 2 mai 2016, secțiile Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi vor fi deschise pentru vizitare, se anunţă într-un comunicat emis de Muzeul de Ştiinţe ale Naturii. Astfel, Grădina Botanică şi Grădina Zoologică de la Gârboavele vor fi deschise publicului în prima şi a doua zi de Paşti. Duminică, programul de vizitare va fi între orele 10,00 şi 20,00, în timp ce luni orele de vizită se vor încheia la 18,00.   ...

Cel puţin 11 morţi în violenţele de vineri de la Alep

Sâmbătă, 30 Aprilie 2016 10:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Zeci de morţi şi mai mulţi răniţi în urma violenţelor de vineri în oraşul sirian Alep, relatează agenţia de ştiri Associated Press, citând informaţii publicate de activiştii din Siria şi de televiziunea de stat de la Damasc. După o dimineaţă liniştită, avioanele regimului de la Damasc au lansat noi atacuri aeriene, vizând zonele controlate de opoziţie în Alep, fapt ce a determinat clericii să suspende rugăciunile în moscheile oraşului, potrivit Observatorului Sirian p ...

Legea dării în plată a fost publicată în Monitorul Oficial

Vineri, 29 Aprilie 2016 15:00 | Publicat în ECONOMIE
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi, 28 aprilie, că a promulgat legea dării în plată, în formă finală. Astfel, cei care nu îşi mai pot plăti ratele vor putea notifica băncile de acest lucru peste 15 zile. "Legea nu are nevoie de norme de aplicare, astfel că peste 15 zile puteţi anunţa băncile că nu mai aveţi posibilitatea de a plăti ratele, urmând ca peste 30 de zile să fiţi chemaţi de bănci la negocieri. Dacă nu se întâmplă asta, mergeţi la notar şi transfer ...

Dacă m-atinge, i-o tai

Vineri, 29 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Când nu mai ai cu ce să-ţi faci emisiunea, aduni trei femei la bârfă şi... s-a rezolvat. Vica Blochina, Oana Radu şi Corina Drăgulescu, trei femei obişnuite cu camerele de luat vederi, şi-au dat întâlnire la restaurant, ca să mai "stea şi ele de vorbă", aşa ca fetele. Şi, cum discuţia în faţa camerelor nu putea fi decât una plină de picanterii, s-a vorbit despre bărbaţii cu bani, despre bătaia pe care Marian Drăgulescu, soţul Corinei, i-a aplicat-o fostei neveste, do ...

UNDE putem ieşi la GRĂTAR de 1 Mai şi cât ne COSTĂ

Joi, 28 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Pentru că, anul acesta, 1 Mai şi Paştele cad în aceeaşi zi, gălăţenii se vor înghesui iarăşi la un grătar cu prietenii sau la un picnic, dacă vremea le-o va permite. Cu toate astea, e bine de ştiut că nu se mai poate face grătar oriunde în Galaţi. Dacă sunteţi prinşi aprinzând focul în locuri nepermise, sunteţi pasibili de amendă între 100 şi 5.000 de lei, conform Legii Picnicului (Legea nr. 54/2002). Pentru gălăţenii care vor să iasă, totuşi la un grătar de 1 ...
Pagina 149 din 220

Incendiu în desfăşurare în comuna Munteni. Pompierii intervin

Liniştea locuitorilor din comuna Munteni a fost tulburată astăzi, în preajma sărbătorii Crăciunului, ...

Oameni îndrăgiţi din Teatrul Dramatic se pensionează

Actorii Dan Căpăţână şi Svetlana Friptu, alături de Lică Dănilă, regizor tehnic, și cabiniera Marian ...

Conflict familial extrem de violent, dezamorsat în stradă. Un polițist de la trupele speciale a împiedicat o nenorocire

O situație care ar fi putut avea o dublă urmare tragică a fost aplanată de un ofițer al Serviciului ...

Mesaj RO-ALERT la Galaţi şi Tulcea, după noi atacuri cu drone în Ucraina

Noi atacuri cu drone rusești au avut loc în cursul nopții trecute asupra infrastructurii portuare uc ...

Minunaţii spiriduşi ai Moşului de la Grădiniţa Tweety (VIDEO)

Minunaţii spiriduşi ai Moşului de la Grădiniţa "Tweety", structură a Grădiniţei "Elena Doamna", ne-a ...

Voucher de 3.000 de lei pentru bradul Şcolii „Mihail Sadoveanu”

Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că, în cadrul concursului de î ...

DISPOZIŢIA NR. 320 din 23 decembrie 2025

  PREŞEDINTE DISPOZIŢIA NR. 320 din 23 decembrie 2025   privind: convocarea de îndată în şedi ...

Primăria Galaţi caută constructor pentru o cantină modernă destinată bunicilor

Pentru modernizarea clădirii din strada Traian nr. 203 B, unde va funcționa o cantină destinată pers ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Galațiul comemorează eroii Revoluției din Decembrie 1989

Instituția Prefectului organizează, în data de 22 decembrie, manifestările dedicate „Zilei Victoriei ...

PNL Galaţi promite mai multă transparenţă şi dialog. Realizările şi problemele primarilor din judeţ, în 2025

În încercarea de a fi cât mai transparenţi şi a-şi normaliza relaţia cu presa, liberalii gălăţeni, î ...

Cât de mare ar putea fi taxa de salubrizare în 2026. Proiectul de indexare a dărilor locale, în dezbatere publică

De la 14,14 lei/persoană/lună, la 24,04 lei/persoană/lună, aceasta este creșterea propusă la taxa de ...

Ionuț Pucheanu: „Suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută”

„Conform legii, suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută. Această ordonanț ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Euro ar putea crește la 5,20 lei, la finalul anului viitor

Săptămâna trecută, volatilitatea din piața valutară a fost mai ridicată, pe fondul creșterii cererii ...

Modificarea legislației economice, doar după efectuarea Testului IMM

Joi, 18 decembrie, într-o conferință de presă organizată de confederația patronală IMM România, au f ...

A murit Mircea Coșea, cunoscut analist economic

Cunoscutul profesor universitar și analist economic Mircea Coșea a murit, la vârsta de 83 de ani. N ...

Euro a făcut un mic pas înapoi. Scădere a interesului pentru criptomonede

Scăderea aversiunii față de risc, a permis o ușoară apreciere a leului față de euro și dolar, dar și ...

CSM încheie turul în deplasare. Din sportul gălățean

HANDBAL. Primul eșalon de handbal feminin, ”Liga Florilor”, se află la meciurile finalului de tur. M ...

Final cu victorie clară pentru CSM Arcada

Meciurile turului Diviziei A1 de volei masculin s-au încheiat, în weekend, cu un final fericit pentr ...

Oțelul a încheiat anul cu al treilea succes la rând

Echipa gălățeană a zburdat pe teren și în ultimul meci din 2025, arătând cea mai bună formă de joc d ...

Micuțele handbaliste, felicitate de Moș Crăciun

HANDBAL. În competiția junioarelor III, fetițele de la ACS Viitorul Oțelul au jucat cu HC Dunărea Br ...

Florin Bican, dialog cultural la Galați

În luna decembrie, catedra de Limba și literatura română a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din G ...

Gălățean în noua conducere a Societății de Chimie din România

Noua conducere a Societății de Chimie din România include un vicepreședinte din partea filialei gălă ...

O altfel de școală, alături de jandarmii gălăţeni

În cadrul programului educațional „Școala Altfel”, jandarmii gălățeni au desfășurat la Școala Genera ...

Teatrul, punte peste generații pentru elevii şi profesorii de la CNVA

Pornind de la tradiția Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) de a se bucura de seri cultura ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Slujire arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Pe 21 decembrie, în duminica dinaintea Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Cas ...

Sfinţirea bisericii din satul Şerbeştii Vechi din judeţul Galaţi

Pe 20 decembrie, în ziua de cinstire a Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, biserica cu hramu ...

De ce multe dintre pubelele inteligente nu funcţionează

Amplasarea insulelor ecologice digitalizate în municipiul Galaţi a început în octombrie 2024, dar di ...

Hramul Capelei Centrului de zi pentru copii din Parohia Sf. Spiridon

Pe 20 decembrie 2025, în ziua de pomenire a Sfântului Ignatie Teoforul, Capela ”Sfântul şi Dreptul L ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

Pedofilul care promitea transferul la un liceu mai bun, dat pe mâna justiției

Gălățeanul de 64 de ani, reținut în urmă cu mai puțin de o lună de procurorii DIICOT pentru că ar fi ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

O familie cu copii a rămas fără casă de Crăciun. Un incendiu le-a luat tot

O familie din județul Galați trece prin momente foarte grele după ce un incendiu le-a mistuit locuin ...

Târg de Crăciun organizat la Smârdan

Primăria comunei Smârdan, împreună cu Consiliul Local, organizează, în perioada 19-21 decembrie, Târ ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Absenţa de la Trei ş-un Sfert (ofertă)

Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie:la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştiecă sun ...

O IN/FRACȚIUNE ÎNTREAGĂ (implacabil tangou)

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă ca ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

LUPOAICA (psalm de treflă în amurg)

Trece şchiopătând pe lângă stână, lăcrămează, nu mai vrea nimic, nu mai are nici un pui alături - ...

Trecutul ultimului Viitor (IV)

Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Mol ...

Trecutul Ultimului Viitor (III)

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Co ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Trecutul Ultimului Viitor (I)

Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, ...

Cariere. Peter Hammer, matematician american născut la Timișoara

Matematicianul Peter Hammer s-a născut pe 23 decembrie 1936, la Timișoara, într-o familie de evrei d ...

Filmul zilei la TV: Trei magi și un băiețel

Trei magi și un băiețel SUA 2024 - comedieDisponibil pe: Diva, 22 Dec 20:00 cu: Andrew W. Walker, P ...

Remember. Gheorghe Dumitru (1956-2012)

Handbalistul Gheorghe Dumitru s-a născut pe 31 august 1956, la Călăraşi. A făcut parte din lotul ec ...

Cariere. Max Bill, un artist influent

Max Bill, arhitect, artist plastic, grafician, pictor, designer de caractere tipografice și designer ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...