Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Kremlinul, enervat de prăbușirea rublei rusești în raport cu dolarul

Luni, 14 August 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rubla rusească s-a depreciat luni, trecând de pragul de 100 de ruble pentru un dolar pentru prima dată în ultimele 17 luni, pe fondul cererii solide de valută şi diminuării balanţei comerciale a Rusiei, transmite Reuters. Rubla s-a depreciat, luni, cu 1,4 la sută în raport cu dolarul până la un curs de 100,84 ruble pentru un dolar, depăşind pragul de 100 de unităţi pentru un dolar pentru prima oară după data de 23 martie 2022. De asemenea, moneda rusească s-a depreciat cu 1,5 ...

Program - De Ziua Marinei, ceremonii și paradă navală pe Dunăre

Luni, 14 August 2023 14:48 | Publicat în EVENIMENT
Ca în fiecare an, Ziua Marinei, sărbătorită marți, 15 august, de Sfânta Maria Mare, va fi marcată la Galați printr-o serie de evenimente speciale.Potrivit Primăriei Galați, începând cu ora 14.00, pe Faleza Dunării, la Elice, se va desfășura un amplu ceremonial militar și religios, urmat de o paradă a navelor militare și civile.Desfășurătorul evenimentelor este următorul: întâmpinarea oficialităţilor militare şi civile, intonarea Imnului Naţional al României, citirea ...

Alertă pe Litoral! O mină marină a explodat în zona digului de la Costinești

Luni, 14 August 2023 11:17 | Publicat în EVENIMENT
O explozie puternică a avut loc în zona digului din fața Hotelului Forum din Costinești. Din primele date, ar fi vorba despre o mină marină. Echipele de intervenție sunt în alertă, mai ales că ar fi depistat o a doua mină, care încă plutește. Forțele Navale Române au pregătit o echipă de scafandri EOD care urmează să se îmbarce pe o navă a Gărzii de Coastă din Mangalia, urmând ca împreună să se deplaseze, în cel mai scurt timp posibil, în raionul indicat in vederea ...

Fermierii cer o derogare de un an de zile, în urma modificării Codului penal privind condusul tractoarelor

Joi, 10 August 2023 18:00 | Publicat în Regional
Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF) solicită, într-o scrisoare deschisă adresată autorităţilor, instituirea unei derogări temporare de la aplicarea Legii nr. 286/2023 ce modifică Codul penal și prin care se introduce pedeapsa cu închisoarea a persoanelor care conduc tractoare agricole sau forestiere pe drumurile publice. Solicitarea vine în contextul în care, începând cu 5 iulie 2023, a intrat în vigoare Legea nr. 200 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind ...

Coridor umanitar deschis în Marea Neagră

Joi, 10 August 2023 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Marina militară ucraineană a anunţat joi deschiderea unui nou "coridor umanitar" temporar pe Marea Neagră, susţinând că primele nave vor începe să urmeze ruta respectivă în câteva zile, informează Reuters. Oleh Cealik, purtător de cuvânt al marinei militare, a declarat agenţiei citate că vor circula nave comerciale blocate în porturile ucrainene şi se vor transporta cereale şi alte produse agricole. El a adăugat că pe vase vor fi instalate camere video şi se vor transmite ...

Polonia va desfășura 10.000 de soldați la frontiera cu Belarus

Joi, 10 August 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Polonia are în vedere să desfăşoare circa 10.000 de soldaţi, cu titlu de „descurajare", la frontiera sa de est cu Belarus, aliat al Moscovei, a anunţat joi ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, citat de AFP. „Vor fi circa 10.000 de soldaţi, din care 4.000 vor fi direct angajaţi în operaţiunile de sprijinire a poliţiei de frontieră şi alţi 6.000 ca întăriri", a declarat Mariusz Blaszczak într-o intervenţie la un post de radio polonez. Ministrul polonez  al A ...

Uniunea Europeană va investi 100 de miliarde de euro în producția de cipuri

Joi, 10 August 2023 19:02 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană va investi 100 de miliarde de euro în politica sa de producţie de semiconductori pentru a deveni independentă în acest domeniu, a precizat joi comisarul european pentru Piaţa Internă, Thierry Breton, informează AFP. În legătură cu strategia prevăzută în ”Chips Act”, care vizează creşterea producţiei de cipuri în Uniunea Europeană până la 20 la sută din capacităţile mondiale de producţie în 2030, "investiţii în valoare de peste 100 de miliarde de ...

Diamant alb rarisim, descoperit în Botswana

Joi, 10 August 2023 15:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un diamant alb de tip IIa de 1.080,1 carate a fost descoperit în Botswana, a anunţat săptămâna aceasta producătorul canadian de diamante Lucara Diamond, transmite agenţia Xinhua. Diamantul, care măsoară 82,2 x 42,8 x 34,2 mm, a fost găsit în unitatea Coarse XRT a minei de diamante Karowe, situată în zona central-nordică a Botswanei, la o distanţă de aproximativ 512 kilometri de capitala Gaborone. Acesta este cel de-al patrulea diamant de peste o mie de carate descoperit în mina ...

Tancuri de luptă Leopard, pregătite pentru Ucraina

Miercuri, 09 August 2023 20:04 | Publicat în Război în Ucraina
Producătorul german de armament Rheinmetall pregăteşte un nou transport de tancuri de luptă de tipul Leopard pentru Ucraina, potrivit cotidianului economic Handelsblatt, care citează surse din domeniu, a informat miercuri dpa. În acest scop, compania a achiziţionat circa 50 de tancuri de tip mai vechi Leopard 1 de la compania belgiană OIP Land Systems, a relatat ziarul. Ar putea dura până la şase luni până când aceste tancuri vor ajunge pe câmpul de luptă în Ucraina. Tancurile u ...

Jucătorii de golf, invitați să joace în Coreea de Nord

Miercuri, 09 August 2023 18:11 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Coreea de Nord, una dintre cele mai închise ţări din lume, i-a invitat pe jucătorii de golf străini să participe la un turneu de amatori la Phenian pentru "a dezvolta legături de prietenie" cu omologii lor nord-coreeni, relatează AFP. De la începutul anului 2020, ţara a impus restricţii foarte severe pentru combaterea COVID-19, dar există tot mai multe semne că regimul ar putea relaxa controalele la frontieră. Iar invitaţia adresată jucătorilor de golf străini merge în aceast ...
Pagina 322 din 1108

Poza zilei. Unde eşti, cratiţă veche?

Nici oamenii de zăpadă nu mai sunt ce-au fost, aşa cum nici zăpezile. Joi seara, după câteva ore de ...

O companie finlandeză a cumpărat o fabrică din Galați

Incap Corporation, companie de servicii de producție electronică din Finlanda, a anunțat că a semnat ...

Gălăţean arestat după ce şi-a hărţuit fosta iubită

Un tânăr de 26 de ani din municipiul Galaţi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat ...

Volkswagen de vânzare la Fisc

Direcţia Generală Regională a Finanțelor Publice Galați organizează, marţi, 13 ianuarie 2026, ora 11 ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

Fiscul vrea să-şi înfiinţeze propriul „OLX”

Marfa confiscată de la evazioniști de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) ar pute ...

Cod galben de ger în jumătate din țară. Temperaturi de până la -15 grade

Începând de sâmbătă noaptea şi până marți, 13 ianuarie, vremea va fi deosebit de rece în toate regiu ...

Magia primei ninsori la Centrul pentru Refugiați

Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil Galați a profitat de prima ninso ...

Comunicat de presă

                                                                                           Comunica ...

Comunicat de presă comuna Mastacani

                           COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată ...

Se caută restauratori pentru conacul istoric de la Ţigăneşti

Pentru restaurarea, conservarea și dotarea Conacului „Costache Conachi” de la Țigănești, Consiliul J ...

Comunicat de presă

                           COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată ...

Premierele anului 2025 la Galaţi

Poate că 2025 n-a fost chiar cel mai bun an din vieţile noastre! Dar a oferit, cu siguranţă, câteva ...

Cum s-a „asigurat” Primăria că avem cum să ne plătim dările pe 2026

Ultimul contract atribuit de Primăria municipiului Galaţi chiar în dimineaţa de 31 decembrie – ultim ...

Când vom putea să plătim taxele şi impozitele pe 2026

Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că plata impozitelor și taxelo ...

Consilierii locali ai PNL Galaţi contestă creşterea taxei de salubrizare

Liberalii Anamaria Hărăbor, Eduard Ciulei și Alexandru Șerban, consilieri locali ai municipiul Galaț ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

General rus de Stat Major, ucis în explozia unei mașini

Un general din cadrul Statul major rus a fost ucis luni dimineața în explozia unei mașini, în sudul ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

„Solidaritatea Sanitară” cere salarizare echitabilă în sistemul de sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Romgaz intră pe piața furnizorilor de gaze

După modelul Hidroelectrica, o altă mare companie de stat se pregătește să devină furnizor pentru po ...

Prăpastie uriașă între salariile din București și „restul țării”

Ultimele date oficiale furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) pentru luna octombrie 20 ...

Statul s-a împrumut la început de an cu 2,2 miliarde de lei

Situația gravă în care se află bugetul statului, care cheltuie mai mult decât încasează, necesită co ...

Declarația unică, mai ușor de completat din 2026

Declarația Unică pentru 2025-2026 (Formularul 212) poate fi de acum completată în browser, într-un f ...

„Oțelarii”, mulțumiți după remiza amicală de la Slobozia

Singurul meci amical din perioada de pauză competițională a fost, pentru Oțelul, unul important, cu ...

Înfrângere severă a baschetbaliştilor

Formaţia de baschet masculin CSM Galaţi a fost învinsă, sâmbătă seara, de CS Vâlcea 1924 cu scorul d ...

Oţelul, amical fără goluri la Slobozia

Formaţia Oţelul Galaţi a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul amical disputat, sâmbătă la prânz, ...

Baschetbaliștii de la CSM, din nou la meciurile de campionat

Liga Națională de baschet masculin revine la Sala Sporturilor "Dunărea", cu meciul de sâmbătă, dintr ...

Prima competiție de robotică din acest an

Sala de Sport a Liceului Tehnologic „General de Marină Nicolae Dumitrescu Maican” (strada Portului n ...

Prima şcoală publică înfinţată în Galaţi va fi modernizată cu 10,7 milioane de lei

Până pe 20 ianuarie 2026, Primăria Galaţi aşteaptă ofertele în cadrul licitaţiei lansate pentru cons ...

Centrale defecte la două unități de învățământ gălățene. Cursuri începute online

Două unități de învățământ gălățene au început modulul III în online, joi, 8 ianuarie, după ce li s- ...

Elevii din Independența, într-o excursie memorabilă la Văratec

Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna Independența a marcat finalul proiectului „Stai la școală, mereu ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

Cât de tare s-au obrăznicit gălățenii în minvacanța de sărbători

Zeci de gălățeni care au încălcat legea au intrat pe mâinile forțelor de ordine în minivacanța de să ...

Sărbătoare în parohia gălăţeană ocrotită de Sf. Ioan Botezătorul

Pe 7 ianuarie, în ziua de pomenire a Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfinţitul ...

Comunităţi importante de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Crăciunul

Peste 500 de gălăţeni, în general membri ai comunităţii de ruşi-lipoveni, sărbătoresc Crăciunul pe 7 ...

Cine a prins crucea de Bobotează la Galaţi. Sărbătoare la Dunăre, între credință și curaj (FOTO/VIDEO)

Rugăciune, mulțime de oameni și oficialități adunate laolaltă pe esplanada din fața Bisericii "Preci ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

APCA Galați deschide Târgul Albastru, dedicat copiilor și tinerilor cu autism

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați (APCA) anunță deschiderea Târgului Al ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Teatrul Dramatic începe anul 2026 cu trei spectacole premiate

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați invită publicul la o serie de spectacole importante, programa ...

Spectacol al Teatrului „Leonard”, apreciat de presa germană. Biletele la prima reprezentaţie din acest an se vând deja

Dacă vă doriţi să fiţi spectator la prima reprezentaţie din 2026, a Teatrului Național de Operă și O ...

Gala VincerÒpera aduce artiștii Operei din Galați, în premieră la TVR Cultural

Marți, 30 decembrie, de la ora 21.00, TVR Cultural difuzează, în premieră, Gala VincerÒpera, un even ...

Pierdere pentru literatura română. A murit dramaturgul Radu F. Alexandru

Dramaturgul, prozatorul și eseistul Radu F. Alexandru a încetat din viață, lăsând în urmă una dintre ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Vama Galați își ia șalupă, pentru a-i prinde pe contrabandiştii de pe Dunăre

Autoritatea Vamală Română a lansat, pe portalul electronic al achizițiilor publice (SEAP), licitația ...

Folcloristul Aurică Totolici a fost condamnat în primă instanță pentru viol

Judecătoria Galați a pronunțat luni, 5 ianuarie, condamnarea în dosarul în care cântărețul de muzică ...

Cine reprezintă interesele judeţului Galaţi în instanţe. Servicii prestate de o societate civilă profesională de avocaţi

Aleşii judeţeni au aprobat continuarea, în anul 2026, a contractelor privind prestarea serviciilor d ...

Dosarul ”Mită la Farmacie” a ajuns la Tribunal cu peste 30 de inculpați. Fosta șefă a CAS Galați, acuzată de corupție

Dosarul DNA deschis la Galați ca urmare a unor sesizări venite din zona universitară la începutul an ...

Cine şi pentru câţi bani intervine pentru deszăpezirea drumurilor judeţene

Pe drumurile judeţene ale Galaţiului, utilajele au trebuit să intervină pentru îndepărtarea zăpezii ...

Amintirile vor prinde viață în satele comunei Berești-Meria

Școala Gimnazială Nr. 1 din Slivna, comuna Berești-Meria, intenționează să organizeze o serie de exp ...

Apa nu e bună când e prea multă și prea galbenă!

Semne bune anul are pentru unii locuitori din județul Galați care l-au încheiat pe 2025 ori au intra ...

”Tradiții” care nu mor. Crimă cu toporul în prima zi a anului

Locuitorii județului Galați nu se dezic când vine vorba de ”tradiții” legate de sărbători și consumu ...

MĂTINCĂ (sigur că da! nu?)

Nu am trecut, nici viitor,/ dar mi-i prezentul veşnic şi luminez murind mereu,/ ca lumânarea-n sfeş ...

Drum Bun şi Facere de Bine (titanic fals)

şi doar i-am zis de la născare:/ tu nu trăieşti până la moarte, tu vei muri mai înainte!.../ a râs ...

ACOLADĂ (II) (strict autentic... postum)

Mi-au dat lacrimile pe strada lui Mihai Eminescu, aseară, când am auzit Lumânarea la fereastra ta, ...

ACOLADĂ (I) (strict autentic... postum)

Mi-au dat lacrimile pe strada Mihai Eminescu. Şi mugurii mi-au dat. Şi frunzele mi-au dat. Şi flori ...

Trecutul Ultimului Viitor (XIII)

Va să zică... ”să se mire proştii”, Papugiule, da? Adică eu vreau să-ţi demonstrez inutilitatea deme ...

Trecutul Ultimului Viitor (XII)

Auzi idee trăsnită-n tărtăcuţa genială a lui Grigore?! Să-i fac rost cât mai repede de-un doctor în ...

Trecutul Ultimului Viitor (XI)

Deşi-i pot ghici gândurile, adică pot anticipa, într-un fel, ce vrea să-mi cetească, nu-l opresc! Nu ...

Trecutul Ultimului Viitor (X)

Încet-încet, pe măsură ce Grigore Papugiu strânge şi azvârle toate ceasornicele la gunoi, simt cum T ...

Cine-l ia acasă pe Malu? Se caută familie pentru un ciobănesc belgian

După ce cu toţii, stăpâni şi animăluţe, am supravieţuit pocnitorilor (parcă mai puţine anul acesta, ...

Brioșe Red Velvet cu cremă de brânză

După sărbători, merg bine dulciurile mai ușoare, cu fructe și brânză, precum brioşele preparate conf ...

Cei mai sexy oameni de pe planetă au împreună 100 de ani

Actorul britanic Jonathan Bailey (37 ani) și ”veterana” Hollywoodului Demi Moore (62 ani) au fost de ...

Filmul zilei la tv

„Misterele lui Ainsley McGregor: Cazul ceasornicarului”SUA (2025), crimă, dramăDiva, sâmbătă, 10 ian ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...

Cum iți reduci pofta de dulce

Pofta de dulce este un obicei alimentar frecvent, dar excesul de zahăr poate afecta sănătatea, provo ...

Remedii pentru mahmureală care chiar funcționează

Durerea de cap, greața, oboseala extremă și senzația că nu te mai poți ridica din pat sunt simptome ...

Cina luată devreme, sănătate garantată

Pe timp de iarnă, a lua cina mai devreme aduce beneficii importante pentru sănătate. Metabolismul î ...