Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Zi de hram în parohia ocrotită de Sf.Grigorie Teologul

Luni, 27 Ianuarie 2025 11:20 | Publicat în SOCIETATE
Ziua de pomenire a Sfântului Grigorie Teologul a fost, pe 25 ianuarie, în parohia gălăţeană care îl are ca ocrotitor spiritual, prilej de mare sărbătoare şi de bucurie duhovnicească, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. "Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă au participat credincioşi din municipiul Galaţi, precum şi mulţi e ...

România vrea să construiască la Galați două nave de patrulare

Joi, 23 Ianuarie 2025 20:00 | Publicat în Prima Pagina
Ministerul Apărării Naţionale (MApN)va lansa în 2025 un amplu program de înzestrare a forțelor armate, printre care se va număra și achiziția a două nave militare de patrulare, în valoare de aproximativ 300 milioane de euro (fără TVA). Grupul Damen, prin Șantierul Naval Damen Galați, este principalul favorit pentru atribuirea acestui contract, dat fiind faptul că MApN dorește ca navele să fie construite în România. Un semnal pozitiv atât pentru Forțele Navale, cât și pen ...

361 de atacuri în 24 de ore, în regiunea Zaporojie

Joi, 23 Ianuarie 2025 16:00 | Publicat în Război în Ucraina
Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte 16 au fost rănite, într-un atac rusesc în oraşul Zaporojie, în sudul Ucrainei, în noaptea de miercuri spre joi, anunţă guvernatorul regiunii, relatează AFP. ”Un atac rus cu rachetă la Zaporojie a ucis o persoană”, un bărbat în vârstă de 47 de ani, anunţă pe Telegram Ivan Fedorov. O fată în vârstă de două luni se află între răniţi, anunţă guvernatorul, care publică imagini cu imobile locuite sfârtecate. Regiunea a fo ...

Creștere a producției de cărbune

Joi, 23 Ianuarie 2025 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Producția de cărbune a României a depășit, în primele 11 luni ale anului trecut, 1,758 milioane tone echivalent petrol (tep), fiind cu 15,8 la sută mai mică (minus 329.700 tep) față de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Importurile de cărbune au fost, în perioada menționată, de 174.800 tep, în scădere cu 11.700 tep (minus 6,3 la sută) în comparație cu ianuarie - noiembrie 2023. Dinamica producției ...

„Obligațiile climatice” ale SUA, compensate de Bloomberg

Joi, 23 Ianuarie 2025 15:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Miliardarul american Michael Bloomberg s-a angajat să contribuie, în locul guvernului, la finanţarea internaţională pe tema schimbărilor climatice, în urma anunţului lui Donald Trump privind o nouă retragere a SUA din Acordul de la Paris, informează agenția AFP, citată de News.ro. Omul de afaceri şi fostul primar al New-Yorkului, în prezent trimis special al ONU pentru climă, a anunţat că va compensa, alături de alți finanțatori americani, oprirea contribuţiilor SUA către o ...

Echipamente de ultimă generație pentru tratarea cancerului la Spitalul Județean

Miercuri, 22 Ianuarie 2025 17:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf.Ap.Andrei” va fi dotat cu 12 echipamente de ultimă generație pentru diagnosticarea și tratarea cancerului, grație unei investiții cu fonduri europene în valoare de 24,73 milioane de lei (echivalentul a aproape 5 milioane de euro – n.r.) derulată de Consiliul Județean (CJ) Galați. Echipamentele medicale vor intra în dotarea principalelor secții din Spitalul Județean implicate în tratarea cazurilor de cancer - Oncologie Medicală, Neur ...

„Posibile” noi sancțiuni împotriva Rusiei

Miercuri, 22 Ianuarie 2025 16:19 | Publicat în Război în Ucraina
Președintele american Donald Trump a apreciat marți ca "posibile" noi sancțiuni împotriva Rusiei, dacă Moscova nu negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei, transmite AFP. El a mai afirmat că Statele Unite vor „lua în considerare” continuarea ajutorului militar pentru Kiev, care s-a ridicat la zeci de miliarde de dolari de la invadarea Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022. Luni, președintele Trump a făcut presiuni, spunând că Rusia se îndreaptă spre dezastru ...

Funcționarii de diversitate, în concediu forțat

Miercuri, 22 Ianuarie 2025 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președintele american Donald Trump i-a suspendat din funcție pe angajații programelor de diversitate, trimițându-i în concediu forțat, relatează AFP. Angajații care lucrează în programele de diversitate, ce urmează să fie închise la ordinul lui Trump, vor fi suspendați, a confirmat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, pe rețeaua de socializare X. Ea a confirmat un mesaj de la Biroul Federal de Management al Personalului, care cere să fie informați „toți an ...

Clarificări privind despăgubirile pentru persoanele afectate de inundațiile din septembrie

Miercuri, 22 Ianuarie 2025 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Prefectura Galați a venit cu o serie de clarificări privind acordarea despăgubirilor pentru persoanele afectate de inundații din septembrie 2024. ”Având în vedere informațiile eronate vehiculate recent în spațiul public, conform cărora persoanele afectate de inundațiile din luna septembrie 2024 ar trebui să depună cereri la primării sau la Instituția Prefectului – Județul Galați pentru a obține despăgubiri de la Guvernul României, facem următoarele precizări: În urma ...

Scandalul privind Canalul Panama ajunge la ONU

Miercuri, 22 Ianuarie 2025 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul statului Panama a trimis o scrisoare Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) prin care reamintește că statele membre trebuie să "se abțină să recurgă la amenințarea sau utilizarea forței" împotriva „integrității teritoriale” a oricărui stat, după „îngrijorătoarele” afirmații ale președintelui american Donald Trump despre intențiile sale de a „recupera” Canalul Panama, informează miercuri EFE.Documentul, semnat de ambasadorul statului Panama la ONU, Eloy Alf ...
Pagina 36 din 1108

Slujire arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Pe 21 decembrie, în duminica dinaintea Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Cas ...

Mai lungă colinda decât şedinţa...

Ultima şedinţă ordinară din anul 2025 a Consiliului Judeţean Galaţi a început cu frumoase colinde, a ...

Galațiul comemorează eroii Revoluției din Decembrie 1989

Instituția Prefectului organizează, în data de 22 decembrie, manifestările dedicate „Zilei Victoriei ...

Gălățenii, nelipsiți de la „Feerie de iarnă”

Frigul și ceața de afară nu i-au descurajat pe gălățeni să participe la Târgul de Crăciun „Feerie de ...

Un șofer în comă alcoolică s-a ”luptat” cu un sens giratoriu

A fost alertă în centrul municipiului Tecuci în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce o mașină l ...

Cum se încheie abonamente la „Viaţa liberă” în 2026

În urma situaţiei, pe care deja am anunţat-o, referitoare la creşterea comisioanelor aferente abonam ...

CFR Călători, program adaptat de sărbători

CFR Călători anunță că, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, va asigura ca ...

O familie cu copii a rămas fără casă de Crăciun. Un incendiu le-a luat tot

O familie din județul Galați trece prin momente foarte grele după ce un incendiu le-a mistuit locuin ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Cât de mare ar putea fi taxa de salubrizare în 2026. Proiectul de indexare a dărilor locale, în dezbatere publică

De la 14,14 lei/persoană/lună, la 24,04 lei/persoană/lună, aceasta este creșterea propusă la taxa de ...

Ionuț Pucheanu: „Suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută”

„Conform legii, suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută. Această ordonanț ...

Demolarea construcţiilor de pe Faleză, blocată în instanţă

Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor, două dintre firmele care deţin construcţii pe Fal ...

Cine sunt laureaţii Galei municipiului Galaţi. Merite recunoscute în unanimitate

Personalităţile remarcabile propuse pentru a deveni Cetăţeni de Onoare ai municipiului Galaţi, respe ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Modificarea legislației economice, doar după efectuarea Testului IMM

Joi, 18 decembrie, într-o conferință de presă organizată de confederația patronală IMM România, au f ...

Euro a făcut un mic pas înapoi. Scădere a interesului pentru criptomonede

Scăderea aversiunii față de risc, a permis o ușoară apreciere a leului față de euro și dolar, dar și ...

Fabrica ArcelorMittal Iași, achiziționată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov

Grupul ucrainean Metinvest, controlat de miliardarul Rinat Ahmetov, a finalizat pe 16 decembrie 2025 ...

Euro se menține peste 5,09 lei și țintește pragul de 5,10 lei

În ultimele săptămâni, se manifestă o tendință de consolidare a cursului euro peste pragul de 5,09 l ...

Micuțele handbaliste, felicitate de Moș Crăciun

HANDBAL. În competiția junioarelor III, fetițele de la ACS Viitorul Oțelul au jucat cu HC Dunărea Br ...

Otelul învinge tot ce-i iese în cale: 2-1 cu FC Argeș

Formația gălățeană a prins cea mai bună formă posibilă în acest final de an, iar după două succese f ...

Ultimul weekend competițional din 2025 pentru echipele gălățene

Apropierea vacanței de iarnă se face tot mai mult simțită. Dovada este ca în acest weekend sunt mai ...

În Superligă, la Galaţi: Oțelul – FC Argeș, ultimul meci al anului

Meciul de final de an din Superligă pe care îl pot vedea suporterii roș-alb-albaștrilor este chiar u ...

Gălățean în noua conducere a Societății de Chimie din România

Noua conducere a Societății de Chimie din România include un vicepreședinte din partea filialei gălă ...

O altfel de școală, alături de jandarmii gălăţeni

În cadrul programului educațional „Școala Altfel”, jandarmii gălățeni au desfășurat la Școala Genera ...

Teatrul, punte peste generații pentru elevii şi profesorii de la CNVA

Pornind de la tradiția Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) de a se bucura de seri cultura ...

Trei proiecte de câte cinci milioane de euro, câştigate de Universitate

Anul 2025 a fost caracterizat de rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, prof. univ. dr. ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Hramul Capelei Centrului de zi pentru copii din Parohia Sf. Spiridon

Pe 20 decembrie 2025, în ziua de pomenire a Sfântului Ignatie Teoforul, Capela ”Sfântul şi Dreptul L ...

Grupul Cetiniţa, cu colinda la PNL Galaţi

Chiar dacă aceşti colindători nu au fost la sediul redacţiei "Viaţa liberă" (veţi putea vota grupuri ...

IPJ Galați promovează respectul față de animale în „Școala altfel”

În cadrul Săptămânii „Școala altfel”, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ ...

Daruri pentru semenii nevoiaşi, la Galaţi

Pe 17 decembrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Parohia ”Sfânta Cuvioas ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o î ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Braniștea

Vineri, 12 decembrie, Primăria Braniștea va da startul primei ediții a Târgului de Crăciun organizat ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

O IN/FRACȚIUNE ÎNTREAGĂ (implacabil tangou)

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă ca ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

LUPOAICA (psalm de treflă în amurg)

Trece şchiopătând pe lângă stână, lăcrămează, nu mai vrea nimic, nu mai are nici un pui alături - ...

TATA... şi NOI (memento-poem antum)

Se duce departe... hăt-hăt, după deal.../ să ducă la moară o traistă umplută cu boabe de grâu/... [ ...

Trecutul Ultimului Viitor (III)

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Co ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Trecutul Ultimului Viitor (I)

Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XIII)

Te rog să continui, că tare frumos mai minţi! - zice Marghioala. Am să-ţi spun şi am să-ţi scriu un ...

Remember. Gheorghe Dumitru (1956-2012)

Handbalistul Gheorghe Dumitru s-a născut pe 31 august 1956, la Călăraşi. A făcut parte din lotul ec ...

Cariere. Max Bill, un artist influent

Max Bill, arhitect, artist plastic, grafician, pictor, designer de caractere tipografice și designer ...

Sasha caută o casă cu oameni buni. Şcoala iubitorilor de animale

Continuăm, împreună cu Asociaţia "Ajutaţi-l pe Lăbuş", campania noastră de sprijinire a adopţiilor d ...

Ouă umplute, aperitiv perfect pentru masa de Crăciun

Ouăle umplute sunt un aperitiv clasic și savuros, perfect pentru masa de Crăciun. Ingrediente: 10 o ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...