Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Firmele din construcții s-au reunit la Galaţi, în căutarea strategiilor pentru viitor

Joi, 04 Mai 2023 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Galațiul a fost joi, 4 mai, "capitala" Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), organizație reprezentativă la nivel de sector de activitate construcții civile și industriale. Toate drumurile specialiștilor din acest sector au dus la Galați, grație Conferinței "Prezent și viitor în construcții", organizată de filiala locală a patronatelor din construcții, în parteneriat cu Consiliul Județean (CJ) Galați și Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați. ...

A fost sfințită pictura bisericii ocrotite de Sfântul Atanasie Patelarie

Joi, 04 Mai 2023 07:30 | Publicat în SOCIETATE
Pictura bisericii gălăţene din cartierul Micro 17 a fost sfințită marți, 2 mai, în ziua în care lăcașul de cult și-a sărbătorit și ocrotitorul spiritual, Sfântul Ierarh Atanasie Patelarie, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. "Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a ajuns în mijlocului slujitorilor şi credincioşilor din această zonă a oraşului pentru a aduce binecuvântare şi bucurie duhovnicească prin sfinţirea picturii acestui frumo ...

Nave rusești, în apropierea conductei Nord Stream

Miercuri, 03 Mai 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Trei nave militare ruseşti cu capacitatea de a desfăşura operaţiuni subacvatice se aflau în zona din apropierea locului în care a avut loc actul de sabotaj la conductele ruseşti Nord Stream 1 şi 2, în septembrie trecut, potrivit unei anchete comune a televiziunilor publice din ţările nordice. Investigaţia are la bază comunicaţii radio, imagini din satelit şi semnale de la emiţătoarele navelor, folosite pentru a reconstitui traseul navelor, care au plecat de la bazele lor din San ...

Jurnalistul Roman Protasevici, răpit și condamnat la închisoare

Miercuri, 03 Mai 2023 20:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Roman Protasevici, fostul jurnalist disident arestat în Belarus în 2021 după o interceptare spectaculoasă a unui avion de linie de către regimul de la Minsk, un gest ce a suscitat la vremea respectivă un val de condamnări şi sancţiuni occidentale împotriva administraţiei belaruse, a fost condamnat miercuri la opt ani de închisoare, relatează France Presse. Potrivit agenţiei de presă oficiale Belta, Stepan Putilo şi Ian Rudik, alţi doi acuzaţi aflaţi în exil în străinătate, ...

Carnagiu după ce un elev sârb și-a atacat colegii cu pistolul

Miercuri, 03 Mai 2023 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un băiat de 14 ani şi-a împuşcat profesoara într-o sală de clasă din Belgrad, în cursul dimineţii de miercuri, după care a deschis focul împotriva altor elevi şi agenţi de pază, omorând opt copii şi un agent, a anunţat Ministerul de Interne al Serbiei, transmite Reuters. Comunicatul ministerului afirmă că opt copii şi un agent de pază au fost ucişi, iar şase copii şi profesoara au fost spitalizaţi. Poliţia a anunţat că un elev de clasa a şaptea a fost reţinut. Poli ...

Tentativă de asasinat la Kremlin. Rușii susțin că ucrainenii au încercat să-l ucidă pe Putin

Miercuri, 03 Mai 2023 16:00 | Publicat în Război în Ucraina
Kievul a încercat să lovească Kremlinul cu drone, dar atacul a fost respins, a declarat miercuri serviciul de presă al Rusiei, citat de TASS. Potrivit Ria, Moscova consideră acțiunile Ucrainei drept un act terorist planificat și o tentativă de asasinat asupra președintelui înainte de Ziua Victoriei și a paradei de pe 9 mai. Partea rusă își rezervă dreptul de a răspunde la acest atac unde și când crede de cuviință, mai anunţă Kremlinul.Putin nu se afla la Kremlin în moment ...

Cele mai răspândite „mituri urbane” despre alimentație

Duminică, 07 Mai 2023 09:35 | Publicat în Regional
Potrivit medicilor nutriționiști, o porție corectă de oleaginoase este în jurul a 30 grame, chiar dacă există "mitul" că putem mânca semințe pe săturate. "Un astfel de ambalaj, care să conțină o porție corectă, nu mai există decât în avion. Când cumperi semințe, migdale, alune, fistic sau caju de la supermarket, punga are minim 100 g și peste 600 calorii. Chiar dacă sunt sănătoase, fructele oleaginoase îngrașă foarte tare! Atenție mare la cantitate, mâncați cât ...

Spanacul și nucile reduc riscul dezvoltării demenței

Sâmbătă, 06 Mai 2023 13:40 | Publicat în SĂNĂTATE
Un consum ridicat de alimente bogate în magneziu cum ar fi spanacul şi nucile ar putea reduce riscul dezvoltării demenţei, potrivit unui studiu publicat recent de o echipă de la Neuroimaging and Brain Lab din cadrul Universităţii Naţionale din Australia (ANU). Oamenii de ştiinţă au studiat peste 6.000 de persoane sănătoase din punct de vedere cognitiv, cu vârste cuprinse între 40 şi 73 de ani, din Marea Britanie, pe o perioadă de 16 luni.Cercetătorii au ajuns la concluzia că ...

Scorușul negru, beneficii pentru sănătate

Sâmbătă, 06 Mai 2023 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Aronia melanocarpa este o cultură de fructe de pădure cu denumirea populară scoruş negru şi cu beneficii multiple pentru sănătate. Cu toate acestea, înainte de a consuma acest fruct valoros, trebuie să ne asigurăm că nu avem intoleranţă, recomandă specialiștii.Fructele de aronia au proprietăţi hipotensive, hemostatice, antiinflamatoare şi antispastice. De asemenea, influenţează procesul hematopoietic şi întăresc pereţii capilarelor, reducându-le fragilitatea şi permeab ...

Turcii de la Gulermak vor extinde linia de metrou până la Otopeni

Marți, 02 Mai 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Contractul de 1,27 miliarde de lei pentru proiectarea și execuția lucrărilor la linia de metrou M6 de la Mallul Băneasa la Aeroportul Internațional "Henri Coandă" a fost semnat marți, 2 mai, cu turcii din asocierea Gulermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhut AS - Somet SA. Lucrările la linia de 7,6 kilometri și șase stații sunt programate să dureze cel puțin patru ani de la data emiterii ordinului de începere. Finanțarea contractului este asigurată din fonduri de la bugetul de stat ...
Pagina 363 din 1108

Trei şoferi beţivi, prinşi de poliţişti în zi de sărbătoare

Băutura este cauza pentru care mai mulți șoferi vor da socoteală în fața polițiștilor de la Rutieră, ...

Poza zilei. O ninsoare de poveste, chiar dacă nu de durată

Ningea frumos pe strada Domnească, joi, 8 ianuarie, după ora 13,00, când am surprins această imagine ...

„Bombardier” lăsat fără bolid după ce a dat radarul peste cap

Un bărbat în vârstă de 30 de ani din județul Galați a rămas fără mașina de 100.000 de euro, dar și f ...

Transurb revine la programul normal de transport

Odată cu elevii, şi compania de transport public local Transurb îşi termină „vacanţa” de sărbători. ...

Tineri răniți într-un accident cu ATV-ul

Doi tineri din Corod au fost răniți după ce ATV-ul cu care se plimbau prin sat s-a oprit într-un gar ...

UPDATE. Ninge în tot judeţul. Cum se acţionează pentru deszăpezire

Primul episod de ninsoare din această iarnă a scos pe străzile oraşului şi pe drumurile naţionale şi ...

Exerciții militare programate în ianuarie la Poligonul Smârdan

În cursul acestei luni, în Poligonul Smârdan din județul Galați vor avea loc noi exerciții militare ...

Ziua Porţilor Deschise în domeniul frumuseţii, un cadou de început de an

Anul acesta, la cea de-a V-a ediție gălăţeană a "Zilei Porților Deschise în domeniul frumuseții", or ...

Comunicat de presă

                           COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Licitaţie pentru finalizarea lucrărilor de renovare la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi a lansat o licitaţie pentru lucrările rămase de executat la obiectivul de ...

Ce-a câștigat municipiul Galați în 2025. Investiţii finalizate, proiecte în derulare

„Chiar dacă sunt primar de nouă ani, de o perioadă atât de dificilă financiar, așa cum a fost 2025, ...

Cum s-a „asigurat” Primăria că avem cum să ne plătim dările pe 2026

Ultimul contract atribuit de Primăria municipiului Galaţi chiar în dimineaţa de 31 decembrie – ultim ...

Când vom putea să plătim taxele şi impozitele pe 2026

Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că plata impozitelor și taxelo ...

Consilierii locali ai PNL Galaţi contestă creşterea taxei de salubrizare

Liberalii Anamaria Hărăbor, Eduard Ciulei și Alexandru Șerban, consilieri locali ai municipiul Galaț ...

UPDATE. Creşterea taxelor şi a impozitelor locale la Galaţi a fost aprobată

Majorarea substanţială a impozitelor şi taxelor locale - inclusiv a taxei de salubrizare! - pentru a ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

General rus de Stat Major, ucis în explozia unei mașini

Un general din cadrul Statul major rus a fost ucis luni dimineața în explozia unei mașini, în sudul ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

„Solidaritatea Sanitară” cere salarizare echitabilă în sistemul de sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Declarația unică, mai ușor de completat din 2026

Declarația Unică pentru 2025-2026 (Formularul 212) poate fi de acum completată în browser, într-un f ...

Luna cadourilor le-a adus românilor mai multe mașini noi

La nivelul lunii decembrie 2025, înmatriculările de autoturisme noi au urcat cu 58,4% raportat la de ...

„Buy-back” de 25 de lei pentru brazii de Crăciun

Retailerul francez Leroy Merlin, specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a lansat în ...

Declaraţiile lui Donald Trump au întărit dolarul

Moneda națională a început noul an cu o apreciere față de cea unică, dar a pierdut teren în fața cel ...

“Revelionul” arbitrilor gălăţeni, la o nouă ediție

De mai bine de patru decenii, arbitrii de fotbal gălățeni se adună în fiecare vacanță de iarnă. La t ...

Calificare pentru lotul de juniori. Din sportul gălățean

VOLEI. Turneul de calificare pentru Campionatul European de volei pentru juniori - Under 18, desfășu ...

Oțelul a ieșit pe plus la plecarea lui Paulinho

Gruparea gălățeană se poate declara mai mult decât satisfăcută după plecarea lui Paulinho, dacă ține ...

CSM Arcada, eliminată după „setul de aur”. Final de drum în Challenge Cup

Echipa gălățeană de volei masculin CSM Arcada și-a încheiat, marţi seară, parcursul în competiția co ...

Cursuri online la un liceu şi o grădiniţă din Galaţi

Ministerul Educației a anunțat că, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, care au generat ...

Curtea Grădiniței „Motanul Încălțat”, reinventată de copii, dascăli şi părinţi

Curtea Grădiniței „Motanul Încălțat” a fost recent amenajată și transformată într-un spațiu modern, ...

Proiect educațional internațional la Școala Nr. 28

Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați intră în noul an cu un proiect educațional internațional importa ...

O absolventă de CNVA, viitor inginer militar, şi profesorul ei vorbesc despre cariera în armată

În era digitalizării și a mirajului lucrului în străinătate, pentru absolvenții de liceu provocările ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

Sitele pompelor de la Priza Dunării, curățate cu scafandri

Pentru următoarele şase luni, municipiul Galaţi n-ar trebui să aibă motive de îngrijorare cu privire ...

Sărbători încinse în familiile gălățene! Cuplurile s-au întrecut în palme, jigniri și amenințări

Sub semnul violenței. Așa ar putea fi caracterizate sărbătorile în familie din județul Galați, numer ...

De ce nu a mai ”bubuit” Galațiul. Chioșcuri autorizate, paravan pentru comerț cu pocnitori ilegale

Gălățenii nu s-au lăsat intimidați de înăsprirea legilor privind deținerea și comercializarea materi ...

Unii gălăţeni regretă că nu au mai putut împuşca anul vechi

Deși n-a trecut decât jumătate de zi de când anul 2026 și-a intrat efectiv în drepturi, gălățenii au ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

APCA Galați deschide Târgul Albastru, dedicat copiilor și tinerilor cu autism

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați (APCA) anunță deschiderea Târgului Al ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Gala VincerÒpera aduce artiștii Operei din Galați, în premieră la TVR Cultural

Marți, 30 decembrie, de la ora 21.00, TVR Cultural difuzează, în premieră, Gala VincerÒpera, un even ...

Pierdere pentru literatura română. A murit dramaturgul Radu F. Alexandru

Dramaturgul, prozatorul și eseistul Radu F. Alexandru a încetat din viață, lăsând în urmă una dintre ...

A murit pe neaşteptate un îndrăgit solist de muzică populară

Interpretul de muzică populară Ion Drăgan, în vârstă de 54 de ani, a murit în urma unui infarct, chi ...

Oameni îndrăgiţi din Teatrul Dramatic se pensionează

Actorii Dan Căpăţână şi Svetlana Friptu, alături de Lică Dănilă, regizor tehnic, și cabiniera Marian ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Folcloristul Aurică Totolici a fost condamnat în primă instanță pentru viol

Judecătoria Galați a pronunțat luni, 5 ianuarie, condamnarea în dosarul în care cântărețul de muzică ...

Cine reprezintă interesele judeţului Galaţi în instanţe. Servicii prestate de o societate civilă profesională de avocaţi

Aleşii judeţeni au aprobat continuarea, în anul 2026, a contractelor privind prestarea serviciilor d ...

Dosarul ”Mită la Farmacie” a ajuns la Tribunal cu peste 30 de inculpați. Fosta șefă a CAS Galați, acuzată de corupție

Dosarul DNA deschis la Galați ca urmare a unor sesizări venite din zona universitară la începutul an ...

„Explozia” contrabandei cu țigări, descoperirea „șocantă” a Poliției

După doi ani în care a raportat scăderi semnificative ale fenomenului contrabandei cu țigări și tutu ...

Apa nu e bună când e prea multă și prea galbenă!

Semne bune anul are pentru unii locuitori din județul Galați care l-au încheiat pe 2025 ori au intra ...

Trafic restricționat pe DN 25, din cauza unui pod degradat

Șoferii care tranzitează DN 25 în zona localității Piscu sunt avertizați că, începând de luni, 29 de ...

A fost sfinţită biserica din comuna Cuca

În după-amiaza zilei de 21 decembrie 2025, credincioşii din comunitatea parohială Cuca, protopopiatu ...

Sărbătoare cu emoție și lumină la Măstăcani

Comuna Măstăcani a trăit zilele trecute o adevărată poveste de Crăciun, printr-un eveniment emoționa ...

ACOLADĂ (II) (strict autentic... postum)

Mi-au dat lacrimile pe strada lui Mihai Eminescu, aseară, când am auzit Lumânarea la fereastra ta, ...

ACOLADĂ (I) (strict autentic... postum)

Mi-au dat lacrimile pe strada Mihai Eminescu. Şi mugurii mi-au dat. Şi frunzele mi-au dat. Şi flori ...

LOVITURĂ de STAT (pacific tangou)

Visez lovitură de stat... şi apoi/ mă culc pe tânjală - [eu sunt un pasiv, un pacific, nu am/ pe nim ...

NUMĂRĂTOARE INVERSĂ (titanic tangou)

Sunt gata, sunt gata, Marie.../ m-apropii de partea cealaltă, mai am o secundă-lumină/ şi-ajung pân ...

Trecutul Ultimului Viitor (XI)

Deşi-i pot ghici gândurile, adică pot anticipa, într-un fel, ce vrea să-mi cetească, nu-l opresc! Nu ...

Trecutul Ultimului Viitor (X)

Încet-încet, pe măsură ce Grigore Papugiu strânge şi azvârle toate ceasornicele la gunoi, simt cum T ...

Trecutul Ultimului Viitor (IX)

Eram sigur că mă întrebi despre scena cu tăierea Salcâmului din primul volum al romanului „Moromeţii ...

Trecutul Ultimului Viitor (VIII)

Sigur că da! Interesant, din ce în ce mai interesant ciracul Grigore Papugiu din sfânta şi fabuloasa ...

Remember. Melvin Calvin (1911-1997)

Chimistul evreu-american Melvin Calvin s-a născut pe 8 aprilie 1911, la Saint Paul, Minnesota. A fos ...

Cariere. Emily Greene Balch, laureată Nobel pentru Pace

Emily Greene Balch, sociologă, politologă, economistă și pacifistă americană, s-a născut pe 8 ianuar ...

Remember. Costică Acsinte (1897-1984)

Fotograful Costică Acsinte s-a născut pe 4 iulie 1897, la Perieți, județul Ialomița. A absolvit Șco ...

Sărbătorile rușilor, cu filme și desene animate sovietice

Majoritatea covârșitoare a rușilor, mai exact 94% dintre ei, se delectează la tv cu filme și desene ...

Cina luată devreme, sănătate garantată

Pe timp de iarnă, a lua cina mai devreme aduce beneficii importante pentru sănătate. Metabolismul î ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...