Teodora Miron

Teodora Miron

BANI LA BUGET de la gălăţenii care NU au respectat legea

Marți, 18 August 2015 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Protecţia Mediului, Disciplina în Construcţii şi Afişajul Stradal au aplicat, în primele şase luni ale acestui an, amenzi în valoare de aproximativ 127.420 de lei. În urma controalelor efectuate şi a neregulilor găsite, au fost dispuse, pe lângă amenzi, şi măsuri suplimentare, conform Legii 50/1991. Astfel, în 15 cazuri s-a dispus sistarea lucrărilor, iar în alte 16 cazuri, desfiinţarea construcţiilor ilegale executate pe domeniul pu ...

O ŞOFERIŢĂ din Galaţi a fost prinsă BEATĂ LA VOLAN

Marți, 18 August 2015 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii Biroului Rutier au oprit în trafic, pe strada Siderurgiştilor, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 35 de ani din Galaţi. În urma testării cu aparatul Drager, a rezultat o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a şoferiţa a fost dusă la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei. Plimbarea gălăţencei s-a încheiat cu un dosar penal. ...

Un şofer fără permis, fugind de Poliţie, s-a IZBIT VIOLENT cu maşina de un copac (VIDEO)

Luni, 17 August 2015 19:15 | Publicat în EVENIMENT
Echipa de Intervenţie Rapidă din cadrul Poliţiei Locale Galaţi s-a sesizat din oficiu că, pe strada Radu Negru, un autoturism, înmatriculat în Spania, rula cu viteză excesivă. La un moment dat, maşina a virat brusc spre strada Lozoveni, a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a izbit violent de un copac de pe marginea străzii. La faţa locului s-a intervenit pentru acordarea primului ajutor, dar s-au constat doar pagube materiale, autoturismul fiind avariat în partea din faţă. ...

Curţi INUNDATE în judeţul Galaţi

Luni, 17 August 2015 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Ploile au ajuns şi în judeţul nostru şi au creat deja primele probleme. Conform purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, colonelul Radu Cristinel, mai multe curţi din Tecuci şi Iveşti au fost inundate. "Vorbim despre 15 curţi din Tecuci şi două din Iveşti. Apa nu s-a putut scurge din cauză că nu erau curăţate canalizările. S-a intervenit cu două autospeciale şi două motopompe la Tecuci şi cu o aoutospecială şi o motopompă la Iveşti. În total, au acţionat 17 oameni", ne ...

Şi ce dacă te doare, s-a terminat programul!

Marți, 18 August 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cadrele medicale de la Spitalul de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” şi-au început ziua de luni, implicit săptămâna, într-un mod inedit. După raportul de gardă obişnuit, medicii şi asistentele au luat parte la o şedinţă cu doi ofiţeri DGA. "Ora de dirigenţie" a fost programată, nu ştim la ordinul sau la iniţiativa cui, pentru a-i informa pe medici că de-acum înainte sunt funcţionari publici. Nu că ei nu ar fi aflat despre decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ...

Vrâncean trimis în instanţă pentru dare de MITĂ, după ce rudele i-au fost prinse la furat de lemne

Marți, 18 August 2015 09:00 | Publicat în JURIDIC
Tăierile ilegale de arbori din pădurilor oamenilor, dar şi din cea a Ocolului Silvic Tecuci au luat amploare în ultimul timp şi au devenit chiar de notorietate. Procurorii gălăţeni au constatat, în urma unei anchete, că Pădurea Ocolului Silvic Tecuci este situată la limita cu judeţul Vrancea, unde se află o comunitate de romi (în satul Argea, comuna Ploscuţeni) care sustrage material lemnos, pe care apoi îl comercializează. De asemenea, mai mulţi cetăţeni ai comunei Poiana s ...

Ofiţeri de la Direcţia Generală Anticorupţie au "descins" la Spitalul de Urgenţă din Galaţi. Care a fost MOTIVUL

Marți, 18 August 2015 00:00 | Publicat în JURIDIC
Raportul de gardă, de luni dimineaţă, de la Spitalul de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” a fost prelungit. Şi asta pentru că medicii şi asistentele au primit vizita a doi ofiţeri de la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA). Nu, nu a fost vorba despre un flagrant sau altceva de genul acesta, ci de o întrunire informativă. Mai exact, ofiţerii DGA le-au adus la cunoştinţă medicilor faptul că, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sunt consideraţi funcţiona ...

De ce s-a ales un cetăţean din Republica Moldova cu DOSAR PENAL, după ce a fost oprit în trafic în judeţul Galaţi

Luni, 17 August 2015 10:00 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Folteşti au oprit în trafic, pe raza localităţii de frontieră Măstăcani, un autoturism marca Skoda Fabia, cu numere de înmatriculare provizorii de Germania, condus de către cetăţeanul moldovean Ivan G., în vârstă de 48 de ani. "În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că numerele provizorii aplicate pe autoturism sunt valabile doar pe teritoriul Germaniei, cetăţeanul moldovean declarân ...

Modificări ale faţadei, la Casa Sindicatelor, FĂRĂ AUTORIZAŢIE!

Luni, 17 August 2015 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Poliţistii locali au sancţionat contravenţional o societate din Constanţa, cu o amendă în valoare de 2.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 50 /1991 republicată şi modificată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Firma a amenajat, fără autorizaţie, un spaţiu comercial la parterul Casei de Cultură a Sindicatelor, desfiinţând parapetul aferent ferestrei, prin realizarea unei uşi de acces din exterior, modificând astfel faţada clădirii. ...

Weekend aglomerat la Serviciul de AMBULANŢĂ din Galaţi. Băuţi şi bătuţi, transportaţi la spital

Luni, 17 August 2015 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Sfârşit de săptămână aglomerat la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Cadrele medicale au răspuns prompt pentru cel puţin 200 de solicitări venite prin numărul unic de urgenţă 112. Printre intervenţii s-au numărat şi zece cazuri de agresiuni. Se pare că, şi de acaestă dată, factorul determinat al agresiunilor a fost alcoolul. Cele zece persoane agresate s-au ales cu leziuni după ce au chefuit bine la Sf. Maria şi apoi s-au luat la ceartă cu cei din jur. Din fericir ...
Pagina 476 din 761

Trei spectacole cu şi despre femei puternice, la Teatrul Dramatic

Zile pline pentru actorii Teatrului Dramatic din Galați, care vor începe seria evenimentelor din ace ...

Noile tarife ale gigacaloriei pentru abonații Calorgal

Consilierii locali ai municipiului Galați au aprobat, în ședința de marți, noile prețuri ale gigacal ...

Tradiţie menţinută de sărbători la Teatrul „Nae Leonard”

În pragul sărbătorilor de iarnă, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard" aduce publicului ...

Pentru câţi bani a colindat Ştefan Hruşcă la Galaţi

Tradiţie, tradiţie, dar colinda e… pe bani! Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, rec ...

„Colonelul și păsările”, comedie de zile mari la Teatrul din Buzunar

Joi, 18 decembrie, de la ora 19,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, se va juca la o comedie de zi ...

„Magie de iarnă”, cu muzică, poezie, dans și voie bună

Sala de evenimente a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a răsunat de muzică, poezie, dan ...

Condamnat în Franţa pentru jaf armat, prins la Oancea

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, cu dublă cetățenie, română și moldovenească, a ajuns în custodia a ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Trei investiții noi în Galați pentru servicii paliative

Galațiul se numără printre beneficiarii Programului Sănătate 2021-2027, prin finanțarea a trei proie ...

Cantină pentru bunici, finanțată cu bani europeni

Datorită unei finanțări europene, o clădire veche, aflată în stare avansată de degradare, va fi reno ...

În ce condiții ne „împrumută” Liberty Priza de apă

Aleșii locali sunt convocați vineri, 12 decembrie, în ședință extraordinară, pentru a lua o decizie ...

Modificări majore la taxe și impozite în 2026

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 10 decembrie, obiecția AUR privind legea ...

Gălăţeni cu performanţe internaţionale, propuşi pentru Premiul Municipiului

Cristina Jacob, regizoare şi scenaristă de film, şi dr. ing. Călin Tarău, care coordonează proiecte ...

Cine ar putea deveni Cetățean de Onoare al Galațiului

Patru dintre personalitățile valoroase ale Galațiului ar putea primi recunoaștere din partea orașulu ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Navă din „flota-fantomă” a Rusiei, reținută

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a reținut în portul Odesa o navă apa ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Leul rezistă la ingerințele politice

Moțiunile înaintate de opoziție în Parlament, împotriva guvernului Bolojan, respectiv, împotriva min ...

Tranziția angajatorilor la REGES, până la 31 decembrie

Pe data de 31 decembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se în ...

Ghid ANAF privind veniturile din arendă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat un ghid în format PDF privind veniturile ...

„Baterii” noi pentru energia României

Cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România - 200 MW putere și 400 MWh capa ...

CSM Arcada, la ultimul meci de pe teren propriu din 2025

Campionatul Divizia A1 de volei masculin a ajuns la ultimele meciuri din acest an. Un sezon plin de ...

Baschetbaliştii Under14 de la CSM-LPS încheie anul cu victorii

Anul competiţional 2025 se încheie frumos pentru baschetbaliştii juniori gălăţeni. La turneul cu nu ...

Junioare convocate la lotul naţional. Din sportul gălăţean

CONVOCARE. Handbalistele Maya Darie şi Miruna Baldovin au fost convocate la lotul național de junioa ...

Jucătorii Oțelului, doriți de adversarele din Superligă. Se preconizează vânzarea a cel puțin doi titulari

Evoluția bună a grupării roș-alb-albastre n-a trecut neobservată de către adversarele de top din cam ...

Două concursuri pentru stimularea creativității studenților gălăţeni

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați desfășoară în această perioadă două concursuri menite să s ...

”Puișorii” i-au colindat pe salvatorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Preșcolarii de la grupa mare - ”Puișorii” - din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 30 din Ga ...

Profesoara de la CNMK, plasată sub control judiciar

Profesoara de informatică de la CNMK Galați, acuzată că i-a amenințat cu un briceag pe elevii unei c ...

An de studiu în Statele Unite pentru elevii români de liceu

American Councils for International Education anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru burse ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Registrul Auto Român sprijină campania de colectare a uleiurilor uzate

Registrul Auto Român (RAR) se alătură campaniei de informare a Ministerului Transporturilor și Infra ...

Cât îi costă pe părinții gălățeni întreţinerea unui copil până la vârsta de 18 ani

Potrivit unei analize realizate de clubulcopiilor.ro, bazată pe datele Institutului Național de Stat ...

Mobilier pentru şcolile afectate de inundaţiile din septembrie 2024, din partea IKEA

În septembrie 2024, inundaţiile din judeţele Galaţi şi Vaslui au afectat sute de gospodării şi şcoli ...

Dezbatere publică despre protejarea spațiilor verzi urbane

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) organizează luni, 15 decembrie, începând cu ora 11:0 ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Eternitatea este tristă. Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) - Noi ne-am îndepărtat de forma fizică și am devenit ființe energetice. Unii încă mai cred că ...

Întâlnire dedicată poetului Nicolae Dabija la Casa Cuza Vodă”

Vineri, 12 decembrie, de la ora 14.00, Casa "Cuza Vodă” va găzdui un eveniment literar dedicat opere ...

Decembrie strălucitor la Liricul gălățean, cu jazz, colinde şi comedie

Luna decembrie aduce pe scena pe Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” magie, colinde ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o î ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Hoți prinși în flagrant după un tun de 50.000 de lei

Un gălățean și-a salvat o mică avere, după ce hoții i-au spart casa la primele ore ale dimineții și ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Braniștea

Vineri, 12 decembrie, Primăria Braniștea va da startul primei ediții a Târgului de Crăciun organizat ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

Cântece, dansuri și tradiții, răsplătite la Festivalul „Cununița satului”

Lieștiul a răsunat de colinde și pași de dans în ziua de 6 decembrie 2025, când sărbătoarea Sfântulu ...

DOI FRAȚI de CRUCE (psalm-poem de plecare)

plec! hai şi tu cu mine! eu nu mai stau aice nici o secundă! gata! mă duc, orice s-ar zice! m-am săt ...

ULTIMA VIOARĂ (holocaust)

Am pus pe foc atâtea lemne de Vioară, fără să am vro Îndurare, vreun Regret... mereu-mereu l-aud pe ...

FĂRĂ (certificat de contra/stare)

nimic în plus, nimic în minus... chiar nimic nu se ascunde în secunda următoare, e-un fel de gol fă ...

PĂLITE şi AMARE (ultima rugăminte)

Te rog să mă chemi la un ceainic/ umplut cu pălite amare, să vezi ce dulceaţă se face/ în ochi lăcr ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XII)

Şi cică să nu crezi că Stăpânul Cheilor are Centrul oriunde, este Unic... şi poate oricând să închid ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XI)

Ai auzit, Marghioalo? - zice Costică. Ai auzit, Costică? - zice Marghioala. Am auzit! - răspunde Mar ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (X)

Dinspre partea de nord a Moldovei de sud, ca un răspuns la ritualul întreţinut de cest văduv misteri ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (IX)

Marghioala n-are somn! Nici Costică n-are! Cum să a/dormi, doamnă? Cum să a/dormi, domnule, când auz ...

Remember. Camille Saint-Saëns (1835-1921)

Compozitorul francez Camille Saint-Saëns s-a născut pe 9 octombrie 1835, la Paris. Este cunoscut în ...

Cariere. Coriolan Tămâian, preot greco-catolic torturat de comunişti

Coriolan Tămâian, preot și profesor, s-a născut pe 16 decembrie 1904, la Fărcașa, județul Maramureș. ...

Cum alegi un slot online potrivit în 2025?

Industria sloturilor online este mai dinamică ca oricând, iar în 2025 jucătorii au la dispoziție mii ...

Cum influențează designul cazinourilor comportamentul jucătorilor

Designul unui cazinou nu este întâmplător. Fiecare element — de la lumină și culori, până la traseel ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...