Teodora Miron

Teodora Miron

Urmărit internaţional reţinut la Oancea de poliţiştii de frontieră

Luni, 19 Ianuarie 2015 20:00 | Publicat în SOCIETATE
În Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, moldoveanul Denis A., în vârstă de 24 de ani, conducând un BMW. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi, Ion Irimia, "pe numele tânărului era emisă o alertă de către autorităţile austriece de punere în aplicare a unui mandat de arestare pentru furt, pe teritoriul Austriei”. Tânărul a fost predat unei echipe operative din ...

Doi gălăţeni AU MURIT din cauza unei IMPROVIZAŢII la aragaz

Luni, 19 Ianuarie 2015 16:30 | Publicat în EVENIMENT
O instalaţie de gaz improvizată a provocat decesul a două persoane, care locuiau într-un imobil de pe strada Română. Cei doi, ea de 57 de ani şi el de 65 de ani, locuiau de ani de zile împreună, într-o casă naţionalizată, alinându-şi suferinţele. Vecinii spun că femeia era destul de bolnavă, motiv pentru care o vedeau foarte rar pe afară. Bărbatul însă a fost văzut chiar duminică de una dintre vecine. Luni, în jurul prânzului, trupurile lor au fost descoperite fără vi ...

Intervenţiile SMURD au crescut cu aproape 50 la sută

Sâmbătă, 17 Ianuarie 2015 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Bilanţul SMURD Galaţi arată că anul trecut a crescut numărul intervenţii pentru asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat. Astfel, conform bilanţului pe 2014, SMURD a intervenit în 4.863 de cazuri, ceea ce reprezintă 84,40 la sută din numărul total de intervenţii, în creştere cu 43,62 la sută faţă de 2013, când s-a intervenit la 3.386 de cazuri. La aceste intervenţii se adaugă 19 cazuri în care a fost nevoie de serviciul de descarcerare. "Activitatea de a ...

Dezinteres faţă de SITUAŢIILE DE URGENŢĂ. Prefectul trage Primăria Galaţi de urechi

Sâmbătă, 17 Ianuarie 2015 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) şi-a prezentat vineri, la Prefectură, bilanţul pe anul 2014. La finalul prezentării, niciunul dintre membrii CJSU nu a avut de făcut remarci pe marginea raportului. Prefectul Dorin Otrocol, însă, a dorit să le mulţumească tuturor celor care au participat la acţiunile CJSU şi în special jandarmilor şi militarilor, care au ajutat atât la misiunile de căutare a persoanelor date dispărute în perioada situaţiilor de urgenţă ...

VEDETE/ Raluca Tănase (Bambi) şi-a transformat CASA într-un PALAT

Duminică, 18 Ianuarie 2015 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Raluca Tănase, jumătatea blonda a trupei Bambi, s-a mutat la sfârşitul anului trecut în casă nouă, vila pe care şi-a amenajat-o după bunul plac, cu piese de mobilier de lux. Imagine a unei firme de mobilier, fetele de la Bambi par să fi învăţat destul de bine cum să amenajezi o casă. Într-un interviu acordat blogului dianapanazari.ro, Raluca de la Bambi a dezvăluit câteva dintre secretele sale. Raluca de la Bambi s-a mutat de curând singură, într-o casă nou-nouţă, pe car ...

Unde au găsit POLIŢIŞTII de frontieră peste O MIE de pachete de ŢIGĂRI DE CONTRABANDĂ

Vineri, 16 Ianuarie 2015 03:00 | Publicat în EVENIMENT
În Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor necesare intrării în ţară, Viorel B., cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, în vârstă de 24 ani. Bărbatul conducea un autoturism marca Volkswagen. "Având informaţii ca bărbatul se ocupă cu transportul ţigaretelor de contrabandă, colegii noştri le-au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei şi a mijlocului de transport. În u ...

Marinarul mort în Libia a fost adus acasă

Joi, 15 Ianuarie 2015 18:13 | Publicat în SOCIETATE
După aproximativ două săptămâni de la atacul din Libia, trupul neînsufleţit al marinarului Eduard Curduman a fost adus acasă. După zile de suferinţă, rudele tânărului pot acum să se ocupe de cele necesare înmormântării. Familia tânărului şi-a dorit discreţie maximă cu privire la acest lucru, motiv pentru care a refuzat să stea de vorbă cu presa. Eduard Curduman, în vârstă de 24 de ani, a murit pe 4 ianuarie, după ce petrolierul pe care lucra împreună cu tatăl său ...

Lucrările la SISTEMUL ELECTRIC de la Spitalul Judeţean se vor face sâmbătă

Joi, 15 Ianuarie 2015 18:39 | Publicat în EVENIMENT
Problemele cu energia electrică de la Spitalul Judeţean au fost puse în discuţie într-o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.  În cadrul şedinţei, prefectul judeţului, Dorin Otrocol, a dispus ca operaţiunile pentru remedierea defecţiunilor să fie efectuate în regim de urgenţă, dar cu condiţia ca unitatea medicală să fie afectată cât  mai puţin. "S-au purtat discuţii între reprezentanţii Electrica, managerul Spitalului Judeţean ...

Gardul PENITENCIARULUI din Galaţi stă SĂ SE PRĂBUŞEASCĂ/ "MAXIMĂ SIGURANŢĂ" cu proptele din lemn

Joi, 15 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* Împrejmuirea instituţiei de detenţie "de maximă siguranţă" de la Galaţi este ţinută în picioare de un lung şir de proptele din lemn Situaţie fără precedent la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi. Deşi în ultimii ani s-au făcut investiţii, iar partea din faţă a instituţiei are poartă nouă, demnă de o unitate de maximă siguranţă, gardul din spate aşteaptă încă renovarea. Şi asta nu este deloc un lucru spre lauda conducerii penitenciarului gălăţean. ...

UPDATE/ Întreruperea CURENTULUI de la Spitalul Judeţean a fost amânată

Miercuri, 14 Ianuarie 2015 16:30 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE, ora 17,00/ Anunţată în cursul zilei de marţi, întreruperea furnizării energiei electrice la Spitalul Judeţean „Sf. Apostol Andrei” a fost amânată. Decizia a fost luată după ce s-a constata că nu sunt îndeplinite toate condiţiile tehnice ca sectoarele vitale din cadrul spitalului să fie alimentate cu energie electrică. Lucrările anunţate pentru remedierea problemelor vor fi efectuate într-o altă zi, care va fi anunţată ulterior.   Activitatea Spitalului de U ...
Pagina 512 din 761

„Stea căzătoare”, cel mai nou single al gălăţencei Alexandra Căpitănescu (VIDEO)

„Stea căzătoare” este cel mai nou single lansat de gălăţeanca Alexandra Căpitănescu - „Vocea Românie ...

Echipamente medicale de 10 milioane de lei pentru secţia de cardiologie intervenţională

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Consiliul Judeţean Galaţi tocmai a atribuit cont ...

UPDATE. Gaze oprite pe mai multe străzi din Galaţi, în urma unei avarii

UPDATE. Potrivit unei informări ulterioare a Distrigaz Sud Rețele, reluarea alimentării cu gaze natu ...

Arestat preventiv pentru că a furat marfa unui livrator

Un bărbat de 25 de ani din Galați este cercetat pentru tâlhărie, după ce a amenințat un livrator cu ...

Polițiștii au tras focuri de armă la Ghidigeni. Un bărbat a fost împușcat

Un echipaj al Poliției a fost nevoit să folosească armamentul din dotare în urma unui incident viole ...

Noi exerciţii militare în poligonul de la Smârdan

În poligonul Centrului secundar de instruire pentru luptă de la Smârdan, se vor desfășură noi exerci ...

Poza zilei. Dar cu trotuarul nou ce-aţi avut?

Fotografia zilei de astăzi este primită de fapt săptămâna trecută, de la unul dintre cititorii noştr ...

Expoziţie la Buzău a artiştilor plastici din Galaţi

La Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău a fost vernisată, săptămâna trecută, expoziția „Metam ...

Doi gălăţeni în conducerea naţională a PSD

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, şi Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Gal ...

Al doilea loc de parcare atribuit cu peste 10.000 de lei. Recordul anului 2025, pentru gălăţeni cu dare de mână

La finele acestei săptămâni, Galaţiul făcut turul presei naţionale nu doar cu percheziţiile din Comb ...

Alocare guvernamentală insuficientă pentru Protecția Copilului Galați

Guvernul a aprobat, joi, alocarea sumei de aproape 320 milioane de lei, din Fondul de Rezervă, pentr ...

Se împodobeşte „bradul” la Inelul de Rocadă

Joi seară, la Inelul de Rocadă, erau deja montate ghirlandele luminoase care alcătuiesc, an de an, „ ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Noi titluri de stat Fidelis, în perioada 7-14 noiembrie

În perioada 7-14 noiembrie, persoanele fizice cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat ...

Piaţa valutară. Stabilitate maximă a cursului euro

Cursul euro a avut în prima săptămână din noiembrie o evoluție stabilă față de euro, iar indicii ROB ...

Proiect pentru o navigație mai sigură pe Dunăre

Licitația pentru proiectarea și execuția "Fast Danube 2", unul dintre cele mai importante proiecte d ...

24 de ateliere auto din Galați, cercetate pentru evaziune fiscală

Nu mai puţin de 24 de firme gălăţene care prestează servicii în domeniul inspecțiilor tehnice period ...

Sporting Liești, din nou pe primul loc în Liga a III-a

Prima etapă a returului Ligii a III-a de fotbal a fost favorabilă echipei Sporting Liești. Victoria ...

După „remiza” de la Ploiești, antrenorul Laszlo Balint, mulțumit de jucătorii săi

Oțelul a plecat cu un punct din deplasarea de sâmbătă de pe terenul Petrolului, scor 0-0, un rezulta ...

Primul succes în contul CSU. Din sportul gălățean

HANDBAL. CSU Galați a înregistrat un important succes în Divizia A de handbal masculin (eșalonul al ...

Eșec dur pentru CSM Arcada în meciul cu Dinamo

CSM Arcada - Dinamo, un meci așteptat cu legitim interes, în care era de aşteptat ca echipele să lup ...

Tradiția și arta populară, transmise copiilor prin joacă și artă

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a fost zilele acestea locul unde curiozitatea copiilor ...

Olimpicii internaționali primesc felicitări, nu şi stimulente financiare

Așa cum se știe deja, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naț ...

Preșcolari primiți cu entuziasm la CSS Galați

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Galați a primit în vizită un grup de copii de la G ...

Grija pentru planetă începe cu educația de azi

În perioada 22-24 octombrie 2025, Școala Gimnazială „Miron Costin” din Galați a fost gazda a două ev ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Jandarmii gălățeni au donat sânge pentru a salva vieți

Pentru a salva vieți, 21 de jandarmi gălățeni au mers la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din ...

La 260 de ani de școală gălățeană, o contribuție remarcabilă la istoria ei

Ionel Stan, "Monografia Școlii „Miron Costin” din Galați (1936-1996)", Editura "Axis libri", Galați, ...

Scaune „primenite” în mijloacele de transport Transurb, pentru că erau rupte, murdare şi urât mirositoare (FOTO)

Pentru că erau jerpelite, vandalizate sau atât de murdare încât nu mai puteau fi curăţate cu nimic, ...

Universitatea lansează proiectul „AVE - Învață să îmbătrânești”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va găzdui luni, 10 noiembrie, de la ora 12.00, deschiderea ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

„Cravata galbenă” și Galațiul. O legătură subtilă între artă, istorie și identitate

Peste 4.000 de spectatori au participat, la Sala Palatului, la premiera de gală a filmului „Cravata ...

Vasile Ghica, la o nouă primăvară. Un clasic al aforismului românesc

Vasile Ghica s-a născut pe 8 noiembrie 1940, în satul Priponești (judeţul Galați), într-o familie de ...

Spectacol cu opera „Boema”, în locul Galei „Leonard”

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” anunță o surpriză plăcută pentru melomanii gălăţe ...

Dualitatea fragilităţii şi perseverenţa creatoare, la Cenaclul Noduri şi Semne

Mioara Ardieleanu ne-a citit, la cea mai recentă şedinţă a Cenaclului "Noduri şi Semne", dintr-un vo ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Tânără urmărită pentru trafic de persoane, prinsă la vamă

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a încercat să treacă prin vamă, deși era urmărită internațional pe ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Minor plasat sub control judiciar pentru tentativă de omor

Un minor din Galaţi a fost plasat sub control judiciar marți, 4 noiembrie, pentru săvârşirea infracţ ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

AȘ VREA SĂ TE-NTREB DESPRE MAMA (dosarele XYZ)

(!) aş vrea să te-ntreb despre MAMA -tu ştii cel mai bine ce facesărmana mea mamă frumoasă,plecată s ...

Al Doilea Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Doamne, mărite, vreau numaiun brad şi-o sanie cu tălpi de ciocolată,căldură printre fulgii care cad, ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

STRADA STUPEFIANTELOR (III)

Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (II)

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamn ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

Cariere. Pavel Alaszu, un talent autentic al artei româneşti

Pictorul și graficianul Pavel Alaszu s-a născut pe 11 noiembrie 1942, la Timișoara. Interesul său p ...

Pierce Brosnan, în filmul zilei la tv

„Meciul vieţii”Marea Britanie (2018), acţiunePrima TV, luni, 10 noiembrie, ora 20.00Cu: Pierce Brosn ...

Remember. Ken Kesey (1935-2001)

Ken Kesey, romancier și figură centrală a contraculturii americane, s‑a născut pe 17 septembrie 1935 ...

Cariere. Friedrich Schiller, vocea clasicismului german

Friedrich Schiller, poet, dramaturg și filozof german, s-a născut pe 10 noiembrie 1759, în Marbach a ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...