Elena Parapiru

Elena Parapiru

Festival şi jandarmi

Vineri, 29 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Păzit de 60 de jandarmi, „Festivalului berii – Timişoreana” se dezlănţuie începând de azi şi până duminică, în zona Casei de Cultură a Sindicatelor. Oamenii legii sunt prezenţi prin patrule pedestre, auto şi cordoane de ordine publică în zona menţionată. Ei monitorizează activitatea gălăţenilor prezenţi la eveniment pentru păstrarea ordinii şi a siguranţei publice. Pentru urgenţe, apelaţi 112. ...

Lăptic stricat aveţi?

Vineri, 29 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Controale şi amenzi de la Protecţia Consumatorilor * Lactatele revin în atenţia Protecţiei Consumatorilor Galaţi. Mai exact,  comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a  laptelui de consum, a produselor lactate, a untului, a brânzeturilor precum şi a înlocuitorilor de produse lactate. Dintre defectele găsite? Avem pe alese: lipsa elementelor de identificare, neîncadrarea în data  durabilităţi minimale şi în parametrii de calitate prevă ...

12 poliţişti gălăţeni rămân pe drumuri

Vineri, 29 Iulie 2011 03:00 | Publicat în JURIDIC
* Concursurile pentru departajare vor avea loc în prima decadă a lunii august * Afectată de restructurări ca orice altă structură subordonată MAI, Poliţia Judeţului se pregăteşte şi ea de concedieri. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al instituţiei, precizează: „În urma reorganizării, 20 de funcţii vor fi radiate. Dintre acestea, 5 sunt de ofiţer, alte 15 fiind de agenţi de poliţie. Vor fi afectate mai multe subunităţi ale Poliţiei Judeţene - Poliţia Municipal ...

„Un coleg poliţist e în concediu medical, ca să scape de examen”

Joi, 28 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* ...susţine un agent de poliţie de la Serviciul de Înmatriculări * Nu ştim dacă angajaţii în concediu medical care nu se prezintă rămân sau nu pe post, declară reprezentanta Prefecturii * Cruntă, vestea că eşti convocat la examen şi poţi rămâne fără loc de muncă, poate aduce disperare în familia oricărui angajat. Dispare un salariu, dispare stabilitatea. Iată că, la Galaţi, unul dintre cei anunţaţi că postul său se restructurează se teme. Se teme de măsluirea co ...

Pierdut pentru a doua oară. L-aţi văzut pe Dumitru Varenic?

Joi, 28 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Nu este pentru prima oară când fostul antrenor gălăţean Dumitru Varenic, ajuns azi la vârsta de 70 de ani, se pierde prin oraş şi nu mai revine acasă. „Dispariţia a fost semnalată pe 25 iulie, la dispariţia anterioară domnul Varenic fiind găsit internat la Spitalul de Psihiarie”, confirmă şi Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.Aşadar, luni, 25 iulie, familia a semnalat dispariţia septuagenarului, acesta fiind văzut ultima oară în faţa blocului ...

Copiii vorbesc despre abuzuri

Joi, 28 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
„Clubul Curioşilor” a stat la taifas cu poliţiştii, la Biblioteca „V.A. Urechia”, oamenii legii punându-i pe cei mici la curent cu mecanismul de alertare a populaţiei în cazul răpirii unui copil.Unul dintre punctele de interes a fost prezentarea unei analize privind cazurile de trafic de persoane din România - pe baza studiului fiind purtate discuţii libere. La final, şi poliţiştii şi copiii au căzut de acord – cu cât ne informăm mai bine, cu atât suntem mai apăraţi ...

Poliţiştii gălăţeni – Phelps şi Thorpe sub acoperire

Joi, 28 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SPORT
Suntem iar pe podium. De data acesta, la înot. În perioada 5-8 iulie, în Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, a avut loc finala Campionatului Naţional de înot al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Pentru a zecea oară consecutiv, agentul-şef principal Eduard Moloman şi agentul-şef Marius Buricea s-au întors medaliaţi de la competiţia care i-a consacrat. Primul dintre ei a obţinut locul 2 la ştafetă, 4 x 50 de metri liber (cu echipa Inspectoratului General al Poliţiei Româ ...

„Fără capac” story

Joi, 28 Iulie 2011 03:00 | Publicat în MAGAZIN
* „Mai tai un copăcel şi îl înfig în canalizare” * „De şapte luni de zile, canalizarea de pe strada Lozoveni, din faţa casei mele, stă fără capac. Că l-au furat. Mie mi-e frică de vreun accident, aşa că zilnic tai câte o bucată dintr-un copăcel din curtea mea şi o înfig în canalizare. Să nu moară cineva”. Spre deosebire de alţi gălăţeni care ne semnalează diverse probleme, cititoarea „Vieţii libere” are încredere în autorităţi: „Poate nu ştiau despr ...

Căruţaş brăilean beţiv, răstorn gălăţeni corecţi

Miercuri, 27 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Nu este simplu pentru niciun concitadin de-al nostru să traverseze judeţul alăturat. Uneori, de ce ne este teamă nu scăpăm.Jenel Sogor (FOTO), purtătorul de cuvânt al Poliţiei Brăila: „Ofiţerul de serviciu de la Poliţia oraşului Însurăţei a fost sesizat ieri noapte, prin 112, în legătură cu faptul că, pe Drumul European 584, la ieşirea din Viziru, către Brăila, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane”. Oamenii legii au constatat c ...

Localii arestează etnobotanicele din Micro 40

Miercuri, 27 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Controlul Poliţiei Locale la „Simbian Star” (aromaterapie), cu punctul de lucru în Galaţi, strada Victor Papilian, numărul 6, bloc A5, a scos la iveală faptul că societatea vindea etnobotanice, dispozitive pentru consumul etnobotanicelor, aparate electrice şi obiecte de îmbrăcăminte, fără să aibă acte de provenienţă pentru acestea. Pe numele societăţii, oamenii legii au făcut proces verbal şi au aplicat o amendă de 6.000 de lei. Confiscările au vizat bunuri în valoare ...
Pagina 236 din 245

Poza zilei: Uite trotuarul, nu e trotuarul

Fotografiile trimise de un cititor au fost surprinse vineri, 11 iulie, în jurul orei 11,00, pe strad ...

„Urban is fun”. Ce evenimente vor avea loc în weekend la Spicu

Educaţie pentru sănătatea dinţilor şi muzică tehno cu sunete de trompetă și saxofon! Sunt cele două ...

Primăria Galaţi anunţă noul operator al staţiilor de încărcare pentru maşinile electrice

Noul contract de operare şi mentenanță a stațiilor de reîncărcare pentru mașinile electrice a fost î ...

Galațiul aleargă, donează, schimbă!

Cea de-a XII-a ediție a Semimaratonului Galați powered by Ramplast s-a dovedit, din nou, cel mai mar ...

Anunț IMPORTANT pentru pensionari: persoanele vârstnice au dreptul la consiliere juridică gratuită!

Persoanele vârstnice au dreptul la consiliere juridică gratuită! În baza Legii nr. 270/2008 privin ...

Măsuri de urgență în județul Galați, după avertizarea de ploi şi vijelii

Ca urmare a avertizării meteorologice Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, Prefec ...

Poza zilei. Cum se curăţă noile coşuri de gunoi

Imediat după modernizarea străzii Domnească, multă lume îşi punea întrebarea, apropo de noile coşuri ...

Avertizare hidrologică în județele Galați, Iași, Vaslui și Botoșani

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a emis o avertizare hidrologică valabilă începând de mierc ...

O nouă șansă pentru 14.000 de oameni, prin Centrul de Consultanță și Studii Europene Galați

27 de proiecte cu fonduri europene aprobate, din 27 depuse – reprezintă o realizare remarcabilă a Ce ...

Renovarea fostului Cinema „Țiglina”, mai scumpă cu 1,4 milioane de lei (FOTO)

Contractul prin care fostul Cinema „Țiglina” se transformă în sediu pentru Teatrul „Gulliver” tocmai ...

Lucrări încheiate la sala de sport a Liceului de Marină

Lucrările de renovare și modernizare a sălii de sport de la Liceul de Marină s-au încheiat, a anunța ...

Dirigenţie de şantier de 20 milioane de lei pentru modernizarea „Drumului morţii”

Proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a „Drumului morţii” - DN 25, între Galați și Hanu ...

Bolojan: Al doilea pachet de măsuri include reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat

Premierul Ilie Bolojan a prezentat principalele modificări aduse prin Legea Austerității, pentru car ...

Au început și la Galați protestele împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern

Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăier ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cel mai mare atac rusesc împotriva Ucrainei de la începutul războiului

Rusia a lansat în noaptea de marți spre miercuri cel mai mare atac împotriva Ucrainei de la începutu ...

Rusia a încetat să mai publice date privind decesele

Serviciul Federal de Statistică de Stat al Rusiei (Rosstat) a încetat să mai raporteze date privind ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

NATO înființează în România un hub pentru livrări militare

Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritor ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Micii antreprenori români, sufocați de taxe

60% dintre micii antreprenori susţin că sunt „foarte afectaţi” de creşterea taxelor şi vor reduce ch ...

Operator agricol din Galați, amendat de Garda de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Galați au desfășurat un control tematic pentru verificarea modului în care ...

Indicii ROBOR se apropie de pragul de 6,5%

Începând de joia trecută, indicii ROBOR au intrat pe o pantă descendentă și au atins minime ale ulti ...

Furnalul 5 de la Liberty, oprit din nou, marți după-amiază (VIDEO)

Singurul furnal rămas „în picioare” pe platforma Liberty Galați, Furnalul nr. 5, a fost oprit din no ...

Covurluiul - debut cu dreptul în “Regionale”

Miercuri au avut loc primele meciuri din faza regională, în care se întrec câștigătoarele județene a ...

Din sportul gălăţean. Locuri fruntaşe pentru juniorii tecuceni

ATLETISM. Participare numeroasă şi locuri fruntaşe pentru sportivii de la CS Şcolar Tecuci  (antreno ...

Deschiderea festivă a campusului internaţional de baschet

BASCHET. Joi, 10 iulie, se va da startul în cea de-a opta ediţie a Campusului Internaţional de basch ...

Angajații CSM Dunărea - protest împotriva măsurilor Guvernului

Mai mulți antrenori și angajați ai CSM Dunărea Galați (club departamental de stat), grupare de mare ...

Performanţă europeană pentru „ByteForce”. Locul 1 la programare pentru roboticienii de la CNVA

După o performanță remarcabilă la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2025, echipa Byt ...

Palatul Copiilor Galați face înscrieri pentru anul școlar 2025-2026

Palatul Copiilor Galați anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026, pe toată durata ...

Centru internațional de cercetare inaugurat la Galați

La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut loc un eveniment de importanță internațională: i ...

Instruire pentru situații critice şi urgențe majore

În perioada 7-11 iulie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Aula Magna, are loc ev ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Vacanță cu sens pentru tinerii din sistemul de protecție

În perioada 5-10 iulie, 43 de copii și tineri din aflați în sistemul de protecție specială au partic ...

Festivalul „Moldovioară, plai de dor”, la Târgu Bujor

Asociația Culturală “Flori de dor” din Galați, coordonată de Dorina Grecu, a organizat, pe 22 iunie, ...

Profesoara Maria Abaza, cetățean de onoare al comunei Cavadinești

Sărbătoare mare printre locuitorii comunei Cavadinești. Joi, 10 iulie, ziua în care Maria Abaza, fos ...

Locuinţe sociale de 27,9 milioane de lei, la Galați. Proiect votat de aleșii locali

Nu mai puţin de 27.934.180 de lei este valoarea totală a investiţiei pe care aleşii locali au aproba ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Sprijin guvernamental pentru instituţiile de cultură din ţară

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat alocarea unei sume importante ...

Expoziţie a absolvenţilor Facultăţii de Arte

Iubitorii de artă plastică din Galaţi sunt invitaţi la deschiderea expoziției „MASTER ART SHOW - ATE ...

O Lucia de patru stele cu artiştii Teatrului Leonard. Final triumfal de stagiune pentru Opera din Galaţi (GALERIE FOTO)

În acest an, stagiunea lirică a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați s-a ...

Concursul „Cuvinte vii” - provocare literară pentru toate vârstele

Iubitorii de literatură, indiferent de vârstă, sunt invitați să participe la prima ediție a Concursu ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Intervenții simultane pe mai multe cursuri de apă din județul Galați

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a anunțat finalizarea lucrărilor de igienizare a râului Ch ...

Mai multe case au luat foc. Patru autocisterne au fost trimise la fața locului

Un nou incendiu devastator, izbucnit de data aceasta într-o comunitate din Munteni, a avut loc luni ...

Incendiu violent și pericol de explozie la fabrica de oțet! Pompierii sunt în alertă

UPDATE: ora 16,30: Focul a făcut pagube importante la Tg. Bujor. Până la acest moment, pompierii au ...

Concurs de biciclete pentru copii şi adolescenţi, la Smârdan

Primăria comunei Smârdan dă startul unei vacanțe active cu un eveniment dedicat celor mai tineri mem ...

PALMĂ şi PUMN (la mormântul Mamei din Totdeauna)

Cuvintele mamei?!... ş-acuma s-audîn partea de nord a Moldovei de sud,cum spun despre leagăn... şi d ...

PERSPECTIVĂ (mic... tratat de sete şi foame)

Nu te juca, daimonule, cu mine,că te sfărâm şi te arunc la vechituri,te dau de sete şi de foame la U ...

ATAC la BRUTĂRIE (pastel brutal)

Eu... dintr-un fel de linişte-am venitsă stau puţin sau mult, să-mi pară binesau rău... şi să mă mir ...

CRUCIȘĂTOR și RADICAL (literalmente)

La început... (crucişător şi radical)...m-a cucerit, m-a pus cu faţa la perete,m-a dat la vulg, la d ...

DUBLĂ FLOTARE LOGICĂ

1. Îmi pare nespus de rău că nu pot veni! Nu vin nu pentru că nu pot, ci pentru că am o problemă car ...

IERTARE și PĂCAT (despre Mireasa Mirelui Moldav)

Despre iertare şi despre păcat am vorbit cu mulţi filozofi, înţelepţi, intelectuali, doctori în poru ...

AM ZIS

1.mă duc la gară cu trei greieri în spinare:/ unul - soprană. unul - surd. unul - tenor./ ce filarmo ...

RECULEGERE... la moartea unui POET

1.Moartea unui poet... (Panait Căpăţână, să zicem)... însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul P ...

DINTR-O VĂGĂUNĂ A TIMPULU. Cronică de cenaclu

CENACLUL NODURI ŞI SEMNE – Cronică de cenacluStătea întinsă. Coapsele dezgolite tremurau, mâinile de ...

Giorgio Armani, un simbol al eleganței

OAMENI DE SEAMĂ. CARIEREDesignerul vestimentar italian Giorgio Armani s-a născut pe 11 iulie 1934, l ...

Remember. Leon Rozpendowski (1897-1972)

Pictorul polonez Leon Rozpendowski s-a născut pe  24 martie 1897, la Leszno. A fost specializat în r ...

Teodor Oroveanu, specialist de renume în petrol şi gaze

Inginerul Teodor Oroveanu s-a născut pe 10 iulie 1920, la Râmnicu Sărat. Și-a făcut studiile liceal ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...

Cum organizezi o escapadă romantică în Turcia?

Turcia este genul acela de destinație care surprinde plăcut nu prin imagini repetate cu hamamuri sau ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...