Maria Stanciu

Maria Stanciu

Concurs de creaţie jurnalistică/ Premiile UZPR pe anul 2013

Miercuri, 18 Decembrie 2013 17:10 | Publicat în CULTURA
Ziariştii gălăţeni şi nu numai sunt invitaţi să participe la concursul de creaţie jurnalistică „Premiile UZPR pe anul 2013”. Competiţia se adresează membrilor UZPR din presa scrisă şi on-line, din radio şi televiziune. Lucrările pot fi trimise până pe 20 ianuarie 2014.„Indiferent de genul publicistic, reportaj, relatare, portret sau alt gen jurnalistic, lucrările vor reflecta în cuvinte şi imagini ideile şi obsesiile României de azi. Vor fi explorate realităţile rom ...

Copiii de la Centrul de zi "Pechea", la "Viaţa liberă" cu vestea Naşterii Pruncului Iisus

Joi, 19 Decembrie 2013 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Micii beneficiari ai Centrului de zi „Pechea” din cadrul Fundaţiei „Inimă de copil” au ajuns, ieri, la sediul Vieţii libere. Erau însoţiţi de instructorul de educaţie Claudia Carade. Bucuroşi şi voioşi - chiar dacă Ştefănel, unul dintre ei avea mâna în ghips! - colindătorii au pornit după Stea, precum cei trei magi, şi ne-au adus vestea şi minunea Naşterii Pruncului Iisus. După colindă, cei mici ne-au spus ce daruri aşteaptă ei de la Moş Crăciun. Deloc surprinş ...

Lecţia dragostei creştine / "Colinde dalbe, flori de măr"

Joi, 19 Decembrie 2013 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Andreea, Viorica, Livia, Diana, Maricela, Claudiu, Carmen, George, Teodor şi Alexandru sunt tinerii frumoşi de la Liceul Tehnologic „Simion Mehedinţi” care ne-au amintit marţi lecţia dragostei creştine. Unii fără mamă, alţii cu oarecare nevoi, toţi laolaltă au venit cu o stare de bucurie. Coordonaţi de tânărul Alexandru, dascăl la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, tinerii elevi au dat dovadă de înalte şi frumoase calităţi interpretative. După datină, ei au adus ...

Miercuri, în Redacţia cotidianului „Viaţa liberă”/ Primii colindători cu Vestea Naşterii Pruncului Iisus

Joi, 19 Decembrie 2013 02:00 | Publicat în SOCIETATE
Redacţia ziarului „Viaţa liberă” a primit, ieri, primii colindători. Ne-au deschis uşa şi inimile elevii Liceului Tehnologic „Simion Mehedinţi”. Îndrumaţi de profesoara Elena Roşescu, oaspeţii au adus vestea Naşterii Pruncului Iisus, Care s-a întrupat pentru noi, oamenii, într-o peşteră sărăcăcioasă. Cu glasuri cristaline, prin cuvântul şi melosul lin, colindătorii ne-au purtat prin Belteemul de odinioară plin de îngeri şi păstori generoşi.  Gazdă bună şi ...

18 decembrie/ Sfântul Daniil Sihastrul

Miercuri, 18 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Sfântul Daniil Sihastru este pomenit pe 18 decembrie de toţi credincioşii români. S-a născut în zorii veacului al XV-lea pe moşia Mănăstirii „Sf. Nicolae” din Rădăuţi. A fost tuns în monahism la 16 ani, iar pe la 1450 s-a făcut schimonah, cu numele Daniil. multe decenii s-a nevoit prin munţii din nordul Moldovei şi pe Valea Putnei, râul Viţeul, într-o chilie săpată în piatră care există şi astăzi. A rămas în istoria noastră modelul duhovnicului. Prin 1452, când ...

Oficiu devenit ghişeu/ La Poştă, restructurare pe nervii cetăţenilor

Miercuri, 18 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
„La Oficiul Poştal nr. 13 din Micro 19 (strada Oţelarilor nr. 11) este de ceva timp o mare bătaie de joc. Stăm la rând ore în şir ca să ne rezolvăm câte o problemă. Nu înţelegem de ce s-a redus personalul, de vreme ce acest oficiu deserveşte mii de gălăţeni? Pe de altă parte, nici atitudinea oficiantelor nu este întotdeauna cea mai nimerită, fapt care duce la tensiuni”, spune Gabriela Toma din Galaţi. Ieri, în jurul prânzului, la fostul Oficiu Poştal nr. 13 - devenit ...

TRADIŢII / Cântecele de stea Îl vestesc pe Hristos

Vineri, 20 Decembrie 2013 14:00 | Publicat în CULTURA
Din surse apocrife, preluate de Tradiţie, aflăm că "Cei Trei Magi de la Răsărit”, Persia, se numeau Gaşpar, Melhior şi Baltazar. Herodot ne înştiinţează că ”mag” era la origine numele unui trib din Persia (azi, Iran) şi avea misiuni şi slujiri sacerdotale. Cert este că Magii noştri, aflaţi pe cale cu Hristos, erau oameni învăţaţi şi deschişi către credinţă. După întoarcerea lor de la Ierusalim, aflăm - tot din surse apocrife - că Magii au fost botezaţi de Sf ...

Cei trei magi din Persia - "Craii de la Răsărit"

Vineri, 20 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în CULTURA
Între personajele care ne atrag atenţia în această perioadă sunt cei Trei Magi de la Răsărit, oameni învăţaţi care în zilele regelui Irod - aflând pe baza revelaţiei naturale că Se va Naşte Hristos - au pornit pe cale către Ierusalim. Bucuria întâlnirii lor cu Pruncul Mesia era atât de mare, încât s-au gândit că nu trebuie să se prezinte oricum în faţa Pruncului Iisus, pe care L-au privit ca pe un Dar dumnezeiesc. Aşa că, magii I-au adus daruri. Pedagogi către Hris ...

Tănase Ene răzbate veacurile/ Un gălăţean şi ai săi 102 ani de viaţă

Marți, 17 Decembrie 2013 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţeanul Tănase Ene împlineşte astăzi frumoasa vârstă de 102 ani, alături de consoarta sa - Floarea Ene, de 82 de ani. În lipsa copiilor pe care i-au dorit, dar nu i-au avut, familia Ene se bucură de grija şi prietenia părintelui Florin Chiosa, directorul Centrului de Sprijin „Speranţă pentru vârsta a treia” din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Badea Tănase s-a născut în Slobozia Conachi, în 17 decembrie 1911, într-o familie cu patru copii. Dintre toţi ai lui, ...

Interviu cu Genica Totolici, director al SC Transurb SA / Transportul în comun, la cota de avarie

Marți, 17 Decembrie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Societatea Comercială „Transurb” SA Galaţi, al cărei acţionar principal este Consiliul Local Galaţi, este departe de dotarea societăţilor similare din municipiile de acelaşi rang. Dacă la Cluj şi Constanţa sunt 220, respectiv, 250 de autovehicule, Transurb SA Galaţi "încearcă să facă faţă" cu un număr înjumătăţit. Acest lucru se vede la orele de vârf, când autobuzele sunt arhipline, dar şi după „faţa” lor, cârpită şi cosmetizată. - Doamnă director Genica ...
Pagina 18 din 191

Unde sunt radarele în weekend

Sâmbătă, 10 mai, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Nicol ...

Onuţ Atanasiu contestă donaţia făcută PNL

Analiza „Cât de generoşi au fost politicienii gălăţeni cu propriile partide”, publicată în ediţia de ...

Traseu de transport prelungit

Începând de luni, 12 mai 2025, traseul 13 (Piața Centrală - Bazinul Nou/Agrogal) va fi prelungit pân ...

Curtea Școlii Nr. 7 din Galați, înfrumusețată de elevi

Pe lângă rezultatele foarte bune pe care le au la învățătură, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 7 din Gal ...

Zeci de mii de participanți la mitingul pro-Europa din Piața Victoriei

Zeci de mii de oameni au participat, vineri seara, în Piața Victoriei din Capitală, la o manifestați ...

Papa Leon al XIV-lea, „cel mai puțin american dintre americani”

Născut la Chicago, într-o familie cu rădăcini italiene, franceze și spaniole, cardinalul Robert Fran ...

Guvernul a aprobat bugetul APDM Galaţi

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 al Companiei N ...

Mențiune pentru Galați la Olimpiada Națională de Religie Catolică

Olimpiada Națională de Religie Romano-Catolică și Greco-Catolică, desfășurată la Cluj-Napoca, în per ...

26 de fabrici de reciclare vor fi construite cu fonduri europene

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a semnat contractele de finanțare pentru construirea a 26 ...

Lucrări de 7,8 milioane de lei la Grădinița nr. 9

Coop Galați Societate Cooperativă a câştigat licitaţia pentru „Reabilitarea și eficientizarea energe ...

Peste 22 milioane de euro pentru microîntreprinderile din județul Galați

Microîntreprinderile din județul Galați vor avea la dispoziție fonduri în valoare de peste 22,27 mil ...

Licitaţie pentru modernizarea Colegiului „Elena Doamna”

Până pe data de 9 mai, Primăria municipiului Galaţi aşteaptă ofertele pentru execuţia lucrărilor de ...

În ce bazine electorale s-au „scăldat” prezidenţiabilii la Galaţi

Candidatul AUR, George Simion este învingătorul detaşat al alegerilor prezidenţiale din 4 mai 2025 ş ...

Victoria lui Simion „poate să izoleze România și să destabilizeze flancul estic al NATO”

Presa europeană a evidențiat, duminică seară, victoria lui George Simion în primul tur al alegerilor ...

Rezultatele oficiale ale alegerilor prezidenţiale, la Galaţi

Candidatul AUR, George Simion este învingătorul detaşat al alegerilor prezidenţiale din 4 mai 2025 ş ...

Rezultate parţiale. Cum au votat gălăţenii la alegerile prezidenţiale din 4 mai

George Simion - 41,6 la sută, Crin Antonescu - 19,09 la sută, Nicuşor Dan - 17,67 la sută. Acesta es ...

Moscova, atacată cu drone a doua noapte la rând

Unităţile ruse de apărare aeriană au distrus un roi de drone ucrainene care ţintea Moscova într-un a ...

SUA transferă Ucrainei un nou sistem de apărare aeriană Patriot

Kievul va primi noi ajutoare din partea Statelor Unite. Potrivit cotidianului The New York Times, ci ...

Diplomație la limita șantajului privind aderarea Ucrainei la UE

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a răspuns pe Facebook declarației președintelui ucraine ...

SUA renunță la rolul de mediator în războiul din Ucraina. Trump cere Kievului și Moscovei să discute direct despre pace

Statele Unite ale Americii își retrag rolul activ de mediator în războiul dintre Rusia și Ucraina, c ...

Construirea a două centre de îngrijiri paliative, la licitaţie

Construirea unui centru de îngrijiri paliative la Spitalul de Psihiatrie, dar şi construirea și dota ...

Viețile a 47.000 de pacienți cu boli rare depind de o semnătură

Două asociații ale pacienților cu boli cronice solicită Guvernului să aprobe de urgență lista actual ...

Sfaturi pentru a avea o circulație periferică optimă

Temperatura corpului nu depinde doar de factorii externi. Organismul are un mecanism intern de termo ...

Şase alimente bogate în vitamina D, alternativă la soare

Vitamina D este importantă pentru imunitate, densitatea oaselor și sănătatea generală a organismului ...

Cursul ar putea ajunge la 6 lei/euro

Creșterea deficitelor bugetar și comercial, părăsirea de către PSD a coaliției de guvernare și rezul ...

ROBOR-ul crește accelerat, atingând noi maxime

Potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR), indicele ROBOR la 3 luni, utilizat p ...

Leul și dobânzile, primele victime ale votului anti-european

Susținătorii unei "Românii Mărețe" și adepții pildei "după noi, potopul" vor vedea în săptămânile și ...

Cursul euro a depășit pentru prima dată pragul de 5 lei

Banca Națională a României (BNR) a anunțat marți, pentru prima dată, un curs interbancar de 5,03 lei ...

Concurs internațional de şah, la mall. Din sportul gălățean

ȘAH. Un concurs internațional de şah rapid va avea loc sâmbătă, la Shopping City Galați. Întrecerile ...

Sporting Liești - Unirea Braniștea, duel de orgoliu, dar și pentru clasament

Sâmbătă, la Liești, are loc încă un derbi între Sporting și Unirea Braniștea, în Seria a II-a a Ligi ...

S-au stabilit toate cele trei finale ale cupelor europene de fotbal

Sezonul 2024-2025 se apropie cu pași repezi de încheiere, astfel că toate cele trei competiții de fo ...

Penultima etapă de play-out începe vineri

Campionatul Superligii programează în aceste zile penultima etapă din faza de play-out, ce poate con ...

Toaletele groazei la un colegiu naţional din Tecuci

Condiţiile în care se duc la toaletă elevii de la Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie din T ...

Ce notă primește la purtare, pe modul, un elev care nu vine la școală

Așa cum am precizat și cu alte ocazii, una dintre noutățile acestui an școlar prevede obligativitate ...

„Luminarium”, trupa elevilor de la Liceul Sportiv, la Festivalul Francofoniei de la Târgu Mureș

Din pasiune pentru limba franceză și pentru că este mereu în mijlocul elevilor cărora le predă limba ...

De luni începe depunerea dosarelor pentru titularizare

Chiar dacă pe 28 aprilie a început modulul V și ultimul din anul școlar 2024-2025, cadrele didactice ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Sakura de Războieni se întoarce, exact la timp pentru o plimbare de weekend (FOTO)

Pe strada Războieni din Galaţi, primăvara şi-a intrat în drepturi, iar frumoşii pruni ornamentali, p ...

Elena Alistar, prima femeie deputat în Sfatul Țării din Basarabia

„Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot și prea târziu, Mi-e dor ...

Vom avea nevoie în continuare de vize pentru SUA

Statele Unite au anunțat excluderea României din programul Visa Waiver, care presupunea că românii p ...

UPDATE ora 20,00. Alegeri prezidențiale 2025. Vot masiv în diaspora

UPDATE - Ora 20,00. Peste 350.000 de cetățeni români din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbăt ...

Grupare de gălățeni, arestată pentru spargeri de bijuterii în Italia

O grupare formată din mai mulți bărbați din Pechea, Suhurlui și Vânători a intrat în vizorul poliție ...

Sărbătoarea Sfântului Efrem cel Nou la Galaţi

Canonizat de Sfânta Patriarhie Ecumenică pe 3 martie 2011, recunoscut şi introdus şi în calendarul B ...

Argentina și Alexandru Popescu, mirii de diamant ai Galaţiului (FOTO)

Între atâtea perechi de miri de aur, Galaţiul se poate mândri şi cu o familie de diamant. Argentina ...

Hramul bisericii gălăţene ocrotite de Sfintele Femei Mironosiţe

În Duminica a treia după slăvitul Praznic al Învierii Domnului, biserica gălăţeană „Sfântul Mucenic ...

Evoluția leului va fi influențată de rezultatul prezidențialelor

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat recent că stabilitatea cur ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Tuberculoza, boala sărăciei și a mizeriei, a revenit la Galați. În 2023, 324 de cazuri (video)

Prezentă la podcastul „Vieții libere”, SPOT ON - Galațiul sub reflector, dr. Marta Lefter, medic pri ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Gălățenii se unesc să-l scoată pe Nicu din infernul Lyme. Cum poate fi ajutat (FOTO)

Nicu Stănescu nu este doar gălățean, este un artist și un om extraordinar, care de trei ani se află ...

Un transplant rar și scump, unica șansă la viață a unei bolnave de scleroză

Scleroza multiplă este boala de care suferă o femeie în vârstă de 57 de ani, care, de un deceniu, se ...

Din caruselul timpului, la Cenaclul Noduri şi Semne

"Și astăzi, față în față cu discreția cu care s-a dus de pe această lume, mă simt mai rău decât aș p ...

Cum se făcea politică în Galaţiul interbelic

Salutăm apariția la Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos" a lucrării „GALAȚIUL INTERBELIC. ...

Artiştii buzoieni expun la Galaţi. Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Roşu. Monocrom" - o selecţie din afişele din patrimon ...

Concert simfonic la 69 de ani de la înființare, la Teatrul Nae Leonard

Duminică, 11 mai, de la ora 18,30, gălățenii sunt invitați la un concert simfonic dedicat împlinirii ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Blocuri de 10 etaje și un hotel, aprobate în Țiglina II. Planuri urbanistice votate pe repede înainte (FOTO)

Planurile urbanistice zonale pentru construcția unui hotel și a unor blocuri de zece etaje în Țiglin ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

În ce bazine electorale s-au „scăldat” prezidenţiabilii la Galaţi

E adevărat că social-democratul Marcel Ciolacu a înroşit, la propriu şi la figurat, harta electorală ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Captură de țigări de la contrabandiști aflați în vizorul poliției

Trei gălățeni, o femeie și doi bărbați, au fost vizitați de poliție după ce autoritățile i-au luat î ...

A căzut o rețea interjudețeană care vindea cocaină în Galați

15 membri ai unei grupări care aproviziona cu droguri consumatori din două județe au ajuns în arestu ...

Magazin din Galați, paravan pentru trafic de droguri. Sute de pliculețe cu ketamină, dosite în haine

Traficul de droguri aduse din vest și care au ca destinație celălalt capăt al lumii, trece prin... G ...

Curtea de Apel Galaţi a respins trei contestații împotriva anulării alegerilor

Nu mai puțin de patru cereri de suspendare a Hotărârii CCR nr. 32/06/12/2024, prin care era dispusă ...

Operator de construcții metalice, sancționat de Garda de Mediu

Un control inopinat al Gărzii de Mediu Galați la un operator din domeniul construcțiilor metalice di ...

Investiții majore pentru reducerea riscului de inundații

Prefectura județului Galați a anunţat, printr-un comunicat, că s-a semnat un contract în valoare de ...

143 de milioane de lei pentru victimele inundațiilor din septembrie 2024

În anul 2024, Guvernul României a alocat 143.300.000 de lei pentru sprijinirea victimelor inundațiil ...

Acces în muzee pentru 2.500 de copii din mediul rural. Proiect gălăţean unic în ţară

Încă 2.500 de elevi, în special din mediul rural, vor putea vizita gratuit toate muzeele din subordi ...

MOTANUL GALBEN (mi-au! şi miau!)

Motanul Galben (?!) - Doamne, ce motan,ce miau mi-au sfărâmat nişte huidumeproclete, cu viteză şi mo ...

FIINDCĂ (...ar putea fi ultima)

Ar putea fi ultima -oricum, e tot pentru sufletul tăufiindcă numai tu ai scos în luminătot ce am avu ...

TOT... într-o NOAPTE (pentru doamna Ecaterina Chiscop - Respect!)

Azi-noapte AM PLECAT...acuma sunt la ea, cu ea, în visurile sale -a fost o aşteptare foarte lungăşi ...

NAIV și CANDID (dosarele XYZ)

MOTO:„ucitsea! ucitsea! ucitsea!” (Vladimir Ilici Lenin)a venit universul la mine, umplut cu singură ...

MĂRTURISANIE

Nu mă număr printre habotnici. Vizitez biserica, dar nu ca un fanatic. Mă aplec în faţa dumnezeirei, ...

CINEL! CINEL!

Sunt gata să-ţi ghicesc în vis şi-n dor,/ în poartă, în ogradă şi-n grădină,/ în viaţă şi în moarte, ...

SIGUR CĂ DA! EA ESTE!

Aici, la marginea acestei păduri, cea mai serioasă şi adâncă şi înaltă pădure din lume, am văzut-o p ...

VREMEA CURCUBEULUI ALB-NEGRU

Sunt gata de plecare. Îmi plac plecările. Deoarece mă angajează sufleteşte, fizic, emoţional. Fiindc ...

35 de mituri despre sexualitate, între legendă și adevăr

De la „toți ceilalți fac mai mult sex decât mine” la „bărbații își doresc mai mult sex decât femeile ...

Muzica - medicamentul care nu se găsește în farmacii

Când mai auziți muzica bubuind la vecini, nu vă mai supărați. Conform celor mai recente cercetări în ...

„Infernul din zgârie-nori” - filmul zilei la tv

„Infernul din zgârie-nori”SUA (2018), acţiune, dramăFilm Now TV, sâmbătă, 10 mai, ora 20,00Cu: Dwayn ...

Remember. Mihail Jora (1891-1971)

Mihail Jora, compozitor, pianist şi dirijor, unul dintre cei mai reprezentativi muzicieni români ai ...

Un măr pe zi? Da, dar nu oricând!

Un măr pe zi ține doctorul departe, spune un proverb, dar... Merele sunt pline de nutrienți. De exe ...

Cum se manifestă câinii hiperactivi. Şcoala iubitorilor de animale

Problemele comportamentale precum neatenția și comportamentul impulsiv pot fi un semn al ADHD-ului l ...

Ce să NU faci de Paşti cu câinele şi pisica. Şcoala iubitorilor de animale

Indiferent cum petrecem Paştele, masa de sărbători e nelipsită pentru toată lumea. Şi, dacă noi stăm ...

Cum alegem un ham pentru pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Unii stăpâni de pisici, care vor ca animalele lor să poată face plimbări pe afară, dar să fie în sig ...