Anca Melinte

Anca Melinte

Programul Biroului Decese de la Serviciul Stare Civilă

Duminică, 01 Septembrie 2024 18:20 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi a făcut public programul Biroului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă. Astfel, se pot înregistra decese în zilele de luni până joi, în intervalul 08,30 – 12,30; 13,00 – 15,00, iar vinerea şi sâmbăta în intervalul 08,30 – 12,30. Se pot transcrie decese din străinătate în ziua de miercuri, de la 08,30 la 12,00. În ceea ce priveşte duplicatele certificatelor de deces, programul este: marţi, 08,30 – 12,00 (primiri); 14,00 – 16,00 (elib ...

„E nevoie de opoziţie, fiindcă puterea te îmbată”. Cum era să rămână Consiliul Local Galaţi fără aleşii Dreptei Unite

Duminică, 01 Septembrie 2024 20:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Bag mâna în foc că, dacă ceream renumărarea voturilor, aș fi putut duce sub 8 la sută USR – PMP – Forţa Dreptei. Şi, pe calculul aritmetic extrem de simplu, cei doi consilieri pe care îi au dumnealor în momentul de față ar fi trecut la PSD”, a dezvăluit primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. De ce n-a făcut, totuşi, acest gest, deşi a fost sfătuit să acţioneze pentru a consolida majoritatea zdrobitoare a PSD în Consiliu Local a explicat la Interviurile Repe ...

Pastila de sănătate… mintală

Duminică, 01 Septembrie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* TVR 3. Poate nu ştiaţi, aşa că merită să aflaţi: „Atacul de panică reprezintă un episod brusc și recurent de teamă intensă, care poate declanșa reacții fizice severe, în ciuda faptului că nu există un pericol real. Dacă aceste atacuri de panică sunt recurente, cu perioade lungi de teamă, probabil că e vorba de o afecțiune denumită tulburare de panică”. Cât despre depresie, este cea mai răspândită tulburare psihologică în lume. Nu. Nu este un moft, nici lene, n ...

Apartamentul lui James Bond din Galați

Vineri, 30 August 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Viral. Nu, James Bond (încă) nu și-a „tras” reședință la Galați! Dar un apartament personalizat în stilul filmelor cu Agentul 007 a devenit viral pe rețelele de socializare. Eu l-am descoperit datorită arhitectului Andrei Chiriţoiu și, recunosc cinstit, în prima clipă am zis că-i făcătură. „Cine s-ar fi așteptat să avem un James Bond de România?! Este, practic, James Bond care a lucrat la Sidex Galați: Ion Bondaru a lu’ Scaifă – de aici și melodia «Let The Sk ...

„Thank You”, cea mai nouă piesă lansată de gălățeanca AlexandRRa (VIDEO)

Vineri, 30 August 2024 19:00 | Publicat în SOCIETATE
„Thank You”, o piesă emoționantă, numai bună de pus la inimă, cu un videoclip pe măsură, este cea mai nouă compoziție proprie lansată de AlexandRRa – gălățeanca Alexandra Maria Lupoae, studentă la Conservator, în București. Versurile, melodia, producția muzicală, dar și ideea clipului îi aparțin artistei din Galați, care se pregătește pentru un concert programat pe 29 septembrie 2024, în București. „«Thank ...

Admitere în... căsnicie, la Universitatea „Dunărea de Jos”

Sâmbătă, 31 August 2024 11:31 | Publicat în SOCIETATE
Fațada spectaculoasă a Universității „Dunărea de Jos” din Galați – sediul administrativ – se transformă, adesea, în cadrul perfect pentru fotografii speciale. Cu iz retro sau romantic, după caz. De pildă, marți, 27 august 2024, după-amiază, o frumoasă pereche de miri realiza pe treptele Universității o ședință foto. Ne-a fost greu să spunem dacă era „Trash the dress” ori „Love the dress” pentru că ținutele celor doi tineri căsătoriți erau impecabile. Ș ...

Biroul Politic Judeţean al PNL Galaţi a fost dizolvat

Joi, 29 August 2024 18:17 | Publicat în EVENIMENT
Reunit joi, 29 august 2024, pentru a valida candidatura liderului Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale, Biroul Politic Naţional al PNL a luat decizia de a dizolva Biroul Politic Judeţean al filialei Galaţi. În fruntea noului Birou Politic Judeţean al PNL Galaţi se află preşedintele coordonator, senatoarea Nicoleta Pauliuc. Preşedinte interimar a rămas, însă, tot fostul lider judeţean, deputatul George Stângă.    „În Biroul Politic Naţional al PNL s-a luat decizia de a ...

Festivalurile din Galați, între „Ura!” și „Huo!”

Vineri, 30 August 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Mai țineți minte anecdota care circula în Epoca de Aur cu piesele sustrase de la o fabrică de mașini de cusut? Că oricum le-ai fi montat și asamblat tot... mitralieră ieșea?! Ei bine, aș putea adapta gluma asta la vremurile actuale. Și aș spune că, oricâte evenimente inedite, târguri și festivaluri ar organiza autoritățile la Galați tot... iarmaroace ies. Sunt încă proaspete ecourile Festivalului Internațional de Folclor și încă vii reacțiile pe care le-a stârnit. De ...

Anna Lesko, Johny Romano şi Vunk, la Ziua Comunei Vânători

Joi, 29 August 2024 20:20 | Publicat în UNDE MERGEM
Anna Lesko, Johny Romano, Vunk, Doina Covurluiului, Vali Preda, Carmen Vasilica Nedelcu, dar şi alţi artişti vor face spectacol la cea de-a doua ediţie a Zilei Comunei Vânători, pe stadionul de pe strada Dudului, sâmbătă, 31 august, începând cu ora 17,00. Potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, programul va include activități pentru toate vârstele, muzică live, dansuri tradiționale, jocuri pentru copii, târguri cu produse locale și multe alte surprize plăcute. S ...

Modificări de weekend în transportul public local

Joi, 29 August 2024 20:40 | Publicat în Regional
Primăria municipiului Galaţi anunţă că, în zilele de 31 august și 1 septembrie 2024, traseul 102 (Micro 19 - Bariera Traian) va fi asigurat cu autobuze, având în vedere lucrările care se execută pe strada Domnească la intersecția cu strada Radu Negru. Începând cu 1 septembrie 2024, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, la solicitarea călătorilor, traseul de autobuz 39.1 (Bariera Traian - Cimitir Israelit) va fi deviat până la Cimitirul "Ștefan cel Mare ...
Pagina 153 din 1771

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Noi licitaţii pentru alocarea locurilor de parcare rezidenţiale

Primăria municipiului Galați anunţă că, în perioada 10 - 14 noiembrie, vor avea loc noi sesiuni de l ...

BMW X5 fără motor, vândut de ANAF la Galaţi

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală continuă vânzarea la licitaţie a mașinilor confiscate, în ...

Dramaticul gălățean caută actor cu experienţă

Trei tineri actori - Denisa Dutcovschi, Costin Stăncioi și Visarion Udatu - s-au alăturat, din aceas ...

Noi exerciţii militare în poligonul de la Smârdan

În poligonul Centrului secundar de instruire pentru luptă de la Smârdan, se vor desfășură noi exerci ...

Şofer gălăţean arestat în Vaslui

Un bărbat din comuna gălăţeană Umbrărești a fost arestat în judeţul Vaslui, după ce a comis mai mult ...

Sofia și David, excelenți la dans și la școală. Lecţie de talent şi ambiţie, la doar 11 ani

Când pasiunea pentru dans și pentru școală se împletesc, rezultatul nu poate fi decât unul singur - ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Se împodobeşte „bradul” la Inelul de Rocadă

Joi seară, la Inelul de Rocadă, erau deja montate ghirlandele luminoase care alcătuiesc, an de an, „ ...

Toaletele publice insalubre, reclamate la Direcţia de Sănătate

Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb Galaţi a sesizat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi ...

Zece oferte pentru renovarea unei clădiri de pe strada Traian

Nu mai puţin de zece oferte - şapte individuale şi trei în asociere - au fost depuse în cadrul licit ...

Cine reprezintă Galaţiul la Congresul Naţional al PSD

O delegaţie formată din 100 de membri va reprezenta organizaţia judeţeană a PSD Galaţi la congresul ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Piaţa valutară. Stabilitate maximă a cursului euro

Cursul euro a avut în prima săptămână din noiembrie o evoluție stabilă față de euro, iar indicii ROB ...

Proiect pentru o navigație mai sigură pe Dunăre

Licitația pentru proiectarea și execuția "Fast Danube 2", unul dintre cele mai importante proiecte d ...

Percheziții la Liberty Galați. 300 milioane de euro, delapidați cu ajutorul Gazprom. Reacţia Liberty Steel Group

Procurorii Parchetului General și ofițeri de poliție judiciară efectuează șapte percheziții domicili ...

Euro și ROBOR au continuat să scadă

Reducerea aversiunii față de risc, după diminuarea plasamentelor în dolari, a permis aprecierea mone ...

Primul succes în contul CSU. Din sportul gălățean

HANDBAL. CSU Galați a înregistrat un important succes în Divizia A de handbal masculin (eșalonul al ...

Eșec dur pentru CSM Arcada în meciul cu Dinamo

CSM Arcada - Dinamo, un meci așteptat cu legitim interes, în care era de aşteptat ca echipele să lup ...

Petrolul - Oțelul 0-0. Joc mai bun în repriza a doua

Gruparea gălățeană a remizat, scor 0-0, cu Petrolul Ploiești, în deplasare, în prima etapă a returul ...

Cuplaj baschet - volei, la Sala Sporturilor Dunărea

VOLEI. Sâmbătă seară, la Sala Sporturilor "Dunărea", va avea loc un meci derbi al voleiului masculin ...

Tinerii gălățeni, informați despre oportunități educaționale europene

Studenții de la specializarea Administrație Publică din cadrul Facultății de Drept și Științe Admini ...

Minipădurea din curtea şcolii merge mai departe

La începutul acestei luni, curtea Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din Galați a fost din nou pun ...

Elevii și bunicii din Galaţi împart lecții de viață

Elevii claselor a III-a A, B și C de la Școala Gimnazială Nr. 7 au petrecut momente de neuitat alătu ...

Polițiștii şi jandarmii gălățeni combat violenţa în şcoli

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, împreună cu efective ale Inspector ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Phoenix Galați, în noul sezon al campionatului paralimpic

Echipa Academiei de Baschet Phoenix Galați, formată în parteneriat cu Fundația "Motivation România", ...

Praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

În data de 8 noiembrie, îi prăznuim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, slujitori și intermedia ...

Prelegere despre reeducarea de la Aiud, la Facultatea de Istorie

Luni, 10 noiembrie, gălățenii sunt invitați la o prelegere dedicată unuia dintre cele mai dure capit ...

Accident cu şase morţi provocat de un român în Bulgaria

Șase migranți au murit și alte patru persoane au fost rănite, după ce mașina în care se aflau a avut ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Spectacol cu opera „Boema”, în locul Galei „Leonard”

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” anunță o surpriză plăcută pentru melomanii gălăţe ...

Dualitatea fragilităţii şi perseverenţa creatoare, la Cenaclul Noduri şi Semne

Mioara Ardieleanu ne-a citit, la cea mai recentă şedinţă a Cenaclului "Noduri şi Semne", dintr-un vo ...

Premiile decernate la Festivalul de Folk „Baladele Dunării”

S-a încheiat cu succes cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Muzică Folk „Ba ...

Inegalabila „Tosca”, din nou la Galaţi, cu mulţi invitaţi în distribuţie

În cadrul Festivalului Internațional „Leonard”, gălățenii sunt invitați, duminică, 9 noiembrie, de l ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Minor plasat sub control judiciar pentru tentativă de omor

Un minor din Galaţi a fost plasat sub control judiciar marți, 4 noiembrie, pentru săvârşirea infracţ ...

Rețea de escroci din Galați, prinsă după mai multe înșelătorii prin WhatsApp

O amplă acțiune a poliţiştilor a scos la iveală o rețea de escroci din județul Galați care înșelau o ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

Al Doilea Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Doamne, mărite, vreau numaiun brad şi-o sanie cu tălpi de ciocolată,căldură printre fulgii care cad, ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

SEMANTICĂ (pentru Cerasela Mereuță - Respect!)

Mă uit în jos: e clar e foarte clar... (n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în „la” ...

STRADA STUPEFIANTELOR (II)

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamn ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

REGĂSIRE de TAINĂ (V)

„Focul vânăt” a pogorât Pacea şi Iubirea printre cheflii! Nimenea nu mai dă cu barda-n Lună! Nimenea ...

Cariere. Friedrich Schiller, vocea clasicismului german

Friedrich Schiller, poet, dramaturg și filozof german, s-a născut pe 10 noiembrie 1759, în Marbach a ...

Un actor englez este considerat cel mai sexy bărbat în viață

Actorul englez Jonathan Bailey, care revine luna aceasta pe marile ecrane în filmul muzical „Wicked: ...

Pandișpan pufos cu prune. Dulce de weekend

Pandișpanul este o prăjitură pufoasă și ușoară, preparată din ouă, făină și zahăr, folosită ca ingre ...

Mici picanți de casă, din carne de porc și vită

Nelipsiți de pe mese, la petrecerile în aer liber, picnicuri, târguri și nu numai, micii sunt printr ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...