Unde sunt amplasate astăzi radarele

Luni, 14 Iulie 2025 00:03 | Publicat în AUTO
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Echipajele poliţiştilor vor fi la datorie şi săptămâna aceasta, astfel încât să prevină problemele în trafic şi tendinţa unor şoferi de a apăsa prea mult pedala de acceleraţie sau de a-i şicana în trafic pe alţi conducători auto.  Astăzi, 14 iulie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Traian, Brăilei și D ...

PNL, faza pe etaje, clanţe şi gunoaie

Duminică, 13 Iulie 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Congres. „Suntem chemați astăzi să punem un alt acoperiș, să nu ne plouă în casă. Unii au ajuns în acoperiș pe ușa din spate. (…) Casa noastră are două etaje. La etaj stau șefii. Acolo e masa din sufragerie. Au vedere la mare, vedere la munte, şi se uită la cei mai amărâţi! La parter și la demisol stau amărâții, adică noi!”, a declarat Florin Roman, de la tribuna Congresului Extraordinar al PNL, de sâmbătă. Replica a venit din partea liderului Ilie Bolojan: „ ...
Simina Tănăsescu (56 ani) este noul președinte al Curții Constituționale. Ea a fost aleasă, duminică, cu majoritatea voturilor judecătorilor, pentru un mandat de trei ani. Este judecător la CCR din 2019 și devine primul președinte femeie de la înființarea Curții, în 1992. Despre Simina Tănăsescu aţi putut afla din ediţia din 8 mai 2019 a ziarului „Viaţa liberă” că este a doua gălăţeancă judecător la CCR. La acel moment, preşedintele Klaus Iohannis semnase decretu ...
Întâlnirea regională a coordonatorilor de filiale ale Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, 19-21 iunie 2025, Roman, a adunat reprezentanți ai filialelor din Iași, Constanța, Galați, Bacău, Neamț, Brăila, Focșani, Suceava, Botoșani, Buzău, Chișinău, Roman și Brașov. Reuniunea s-a desfășurat în prezența și coordonarea domnului Sorin Stanciu, președintele UZPR, care în deschiderea manifestării a făcut apel la „sinceritate profesională, în abordarea temelor ...

Ce caută oamenii pe ChatGPT în 2025

Luni, 14 Iulie 2025 08:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Odată cu creșterea popularității ChatGPT, folosit de milioane de oameni din toată lumea, solicitările adresate chatbotului se schimbă, scrie Visual Capitalist, care publică un top al celor mai frecvente subiecte abordate de oameni în conversațiile cu inteligența artificială. Categoria cu cea mai rapidă creștere a fost cea legată de economie, finanțe și taxe, cu o creștere de peste trei ori în decursul unui an, pe măsură ce utilizatorii caută din ce în ce mai mult informa ...

Coreea de Nord, sprijin total pentru Rusia în Ucraina

Duminică, 13 Iulie 2025 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să ”sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul discuțiilor strategice la nivel înalt dintre cele două țări, transmite Reuters, citat de Hotews.ro.  Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, se află într-o vizită de trei zile în Coreea de Nord, care a furnizat trupe și arme pe ...

Donald Trump anunță tarife de 30 la sută pentru UE

Duminică, 13 Iulie 2025 15:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30 la sută pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele mai importante relații economice din lume, relatează The New York Times. În replică, trei oficiali ai UE au declarat pentru Reuters că gestul liderului american este o tactică de negociere. Potrivit președintelui american, noile ...

Un deținut a evadat ascuns în geanta colegului eliberat

Duminică, 13 Iulie 2025 17:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Serviciul penitenciar francez a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat, ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat vineri din penitenciarul Corbas de lângă Lyon, în sud-estul Franței, notează AFP, citat de Agerpres. El ”a profitat de eliberarea colegului său de celulă pentru a se ascunde în geanta lui și a ieși” din închisoare, a precizat aceasta, confi ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Duminică, 13 Iulie 2025 19:00 | Publicat în ANCHETĂ
Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a ajuns să slujească municipalitatea ca… depozit de vechituri. Pe mare parte din suprafaţa lui a fost depozitat mobilierul şcolar vechi, casat în urma modernizării instituţiilor de învăţământ din Galaţi. Ce-i drept, şi interesul gălăţenilor pentru a vinde sau cumpăra autoturisme de aici este foarte scăzut. Dovadă că traseul de transport public, special înfiinţat pentru T ...
”Aftermath” - SUA (2024), acţiune, thriller Disponibil pe: PRO TV, 14 iul, ora 21,30  cu: Mason Gooding, Dylan Sprouse, Megan Stott Titlul original: Aftermath   Un veteran de război întors în țară, afectat de sindromul stresului posttraumatic, este prins fără să vrea împreună cu sora sa adolescentă pe podul Tobin Memorial din Boston în timp ce un grup de foști militari revoluționari, puternic înarmați, îi iau pe toți ostatici. ...
Pagina 512 din 3255

Un nou concurs de recrutare la Primăria Galați

Pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcției publice de execuție vacante de consilier, clasa I ...

Poza zilei. Galațiul se îmbogățește cu o nouă librărie, se caută iubitori de cărţi

Într-un oraș civilizat, care pune preț pe cultură și educație, nu vor fi niciodată prea multe librăr ...

Cu ce scoruri s-au mai atribuit locuri de parcare

Nu mai puțin de 7.000 de lei, 5.600 de lei, 5.000 de lei, dar și... 157 de lei sunt sumele cu care, ...

Se opreşte apa în jumătate de oraş

Apa Canal anunță lucrări de mare amploare la Uzina de Apă în data de 18 noiembrie, operațiuni care n ...

Elevi gălățeni, pe scena Festivalului „Remember Enescu”

Doi elevi ai Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” au reprezentat Galațiul la Festivalul Național „Reme ...

Peste 50 de șoferi au rămas pietoni în weekend. Alcoolul și viteza, în top

13 este numărul conducătorilor auto lăsați fără carnet pentru că au depășit cu mult viteza, la finel ...

Istoria Brâncovenilor, într-o lucrare unică

Marți, 18 noiembrie, de la ora 14,00, sala de festivități a Liceului de Marină va găzdui lansarea vo ...

Pe șantierul Muzeului de Artă Vizuală, a început montarea plăcilor decorative ce vor pune în valoare arhitectura spectaculoasă a clădirii

”Am verificat stadiul lucrărilor la noul Muzeu de Artă Vizuală. În prezent, constructorii sunt conce ...

UPDATE. Galațiul renunță la focurile de artificii de Revelion. Contract atribuit pentru „Feeria de iarnă”

„Pentru prima oară, pentru a contribui la protejarea animalelor și mediului, municipiul Galați se al ...

Galați Security Forum, punct de dialog strategic

Institutul Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală din cadrul Universității „Dun ...

Ionuț Pucheanu a stârnit indignarea susținătorilor Oanei Gheorghiu

O declarație publică făcută de Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte național al PSD, a stârnit indign ...

30 de ani de la dispariţia liderului ţărănist Corneliu Coposu (FOTO/VIDEO)

Marţi, 11 noiembrie, în Parcul "Corneliu Coposu", în prezenţa câtorva admiratori, atât ţărănişti, câ ...

Unul dintre cele mai distructive atacuri asupra Kievului: Zeci de rachete și sute de drone

Forțele ruse au lansat în primele ore ale zilei de vineri unul dintre cele mai mari și mai distructi ...

Cel mai grav scandal de corupție din mandatul lui Zelenski

Luni, agențiile ucrainene de combatere a corupției au dezvăluit că unii dintre apropiații președinte ...

România și Ucraina dezmint deturnarea unui avion militar rusesc

Bucureștiul și Kievul au dezmințit marți acuzațiile Moscovei, care susține că Ucraina și aliatul său ...

Atac rusesc masiv asupra sistemului energetic ucrainean

Ucraina a fost din nou ținta unui atac rusesc asupra infrastructurii sale energetice, soldat cu un m ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Euro nu mai are cum să coboare sub 5 lei

Finalul săptămânii a fost dominat de conferința de presă a BNR, în cadrul căreia a fost prezentat ul ...

Încă se muncește noaptea în Galați

Văzând lucrările care se fac pe multe străzi din Galați ziua în amiaza mare, blocând traficul și-așa ...

Salariații uitați ai Combinatului. Peste o sută de zile fără niciun leu primit

August, septembrie, octombrie și jumătate din noiembrie... Luni, 17 noiembrie, ar fi fost cea de-a 1 ...

Mobilier școlar produs în Galați, pentru zeci de școli timișorene

O firmă gălățeană cu sediul în localitatea Hanu Conachi va furniza mobilier școlar și echipamente de ...

CSM Arcada - victorie importantă pe terenul unei pretendente la titlu

În etapa a cincea din Divizia A1 de volei masculin, CSM Arcada Galaţi s-a deplasat în Capitală, unde ...

Voleibalistele de la CSU, înfrângere la Iași. Din sportul gălățean

VOLEI. Etapa a cincea a Diviziei A2 de volei feminin a adus fetelor de la CSU o înfrângere. Meciul a ...

LIGA a III-a de fotbal. Victorii pe linie pentru echipele gălățene

Meciurile din weekend au fost în totalitate favorabile echipelor noastre. Etapa a doua a returului L ...

Eșecul din Bosnia a pus capăt speranțelor de calificare. România, o nouă dezamăgire

Selecționata de fotbal a țării noastre a ratat orice șansă de a se mai clasa între primele două din ...

„Povestea Terapeutică”. Atelier pentru dezvoltarea copiilor la Galaţi

Atelierul de dezvoltare personală pentru copii „Povestea Terapeutică” debutează, luna aceasta, mai e ...

Universitatea, promotoare a inovației alimentare la nivel național

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a participat la Conferința națională „Contribuția comunită ...

Cercetători din Galați și Tulcea dau o nouă viață deșeurilor

O echipă de cercetători din Galați și Tulcea a reușit să dezvolte un material compozit inovator, obț ...

Prinţesele-gimnaste din Galaţi au cucerit Praga

Trupa de dans acrobatic „Princess” din cadrul cercului de gimnastică ritmică al Palatului Copiilor G ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Parastas la Catedrală pentru întemeietorii Eparhiei Dunării de Jos

La câţiva ani după realizarea Unirii Principatelor, la 17 noiembrie 1864, prin decret domnesc semnat ...

Emilia Savu, 40 de ani de muzică şi pasiune în Galați (GALERIE FOTO)

În septembrie 1985, Emilia Savu a participat la Festivalul Interjudețean „Steaua Dunării”, reprezent ...

GalMed aduce la Galați elita tinerilor medici

În perioada 19–22 noiembrie, Galațiul va găzdui cea de-a XV-a ediție a Congresului Național cu Parti ...

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează asupra fraudelor online de sărbători

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atenționează utilizatorii de internet să fie ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

Amintirea gălăţeană a artistului Leandru Popovici

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la încetarea din viață a pictorului, graficianului şi criticul ...

„Adriana Lecouvreur” cântă în Festivalul „Leonard”

Seria spectacolelor de elită din cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional „Leonar ...

„Răpirea”, o comedie atipică. Premieră la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați îi invită pe gălățeni, sâmbătă şi duminică, 15-16 noiembrie, ...

Ambasadorul Albaniei, alături de scriitorii gălăţeni. Vizită la Universitate, Primărie şi Consiliul Judeţean (GALERIE FOTO)

Luni, 10 noiembrie, aşa cum anunţasem, s-a aflat în vizită la Galaţi Excelenţa Sa Enkeleda Merkuri, ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Florin Simionel, omul din spatele uniformei

La finalul unui parcurs profesional în „arma oamenilor de arme”, comandantul Jandarmeriei Galați vor ...

Cazarma Jandarmeriei Galați, modernizată în vremuri grele

Deși pe durata mandatului a fost o perioadă grea din punct de vedere economic, aşa cum a precizat în ...

Șase condamnaţi, găsiţi și trimişi după gratii

Șase persoane, pe numele cărora existau mandate de arestare emise de instanțele de judecată, au fost ...

Schimbare de comandă la Jandarmeria Galați. Generalul de brigadă Florin Simionel trece în rezervă (GALERIE FOTO)

Jandarmeria Galați a trăit vineri, 14 noiembrie, un moment cu puternică încărcătură simbolică. În Ca ...

Blocaj administrativ major la Primăria Țepu. Tensiuni între primar și consilieri

Comuna Țepu din județul Galați se confruntă din nou cu un blocaj administrativ, după ce primăria a r ...

Parc ilegal de dezmembrări auto, descoperit în județ

Garda de Mediu Galați și Poliția Transporturi au descoperit, în satul Lungoci din comuna Fundeni, un ...

Acoperișul unei case din județ, cuprins de flăcări

Un incendiu puternic a fost semnalat, marți, în jurul orei 16.00, la o casă din satul Izvoarele, com ...

Polițiștii au tras focuri de armă la Ghidigeni. Un bărbat a fost împușcat

Un echipaj al Poliției a fost nevoit să folosească armamentul din dotare în urma unui incident viole ...

UZ de FALS (strict autentic)

Moto: ”când ești mort, nu știi că ești mort. e mai rău de cei din jur.   tot la fel și când ești pr ...

Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” HOLOCAUSTIC TANGOU (dosarele XYZ)

”Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mi ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” TRATAT de/spre TOT (cu Nimic în Mişcare)

(!) eu numai în felul acesta/ mai pot auzi ce se vedede când se învârte pământul/ lunatec de foame ş ...

PASTEL în OGRADĂ (dosarele XYZ)

Deseară te-aştept în ogradă,/ pe prispa din pleavă şi clisă,te-aştept cu dulceaţă amară,/ te-aştept ...

FRUMOASA din BAR

Nu, bătrâne prieten al meu! Nu! Femeie mai frumoasă de atâta (şi decât ea) nu cred că se poate! Şi d ...

Niște...FERICIŢI

Unii oameni – [aşa li se spune în mod convenţional, însă cine ştie ce-or fi fiind în realitatea încă ...

POMUL PRIMULUI PĂCAT

Demult (cam pe vremea şi cam pe timpul când Şcoala era Şcoală, Părinţii erau Părinţi, Munca era Munc ...

ȚĂRI MAI STRĂINE DECÂT ROMÂNIA

Doamna ieşeancă Maria Măcăleandru locuieşte în Galaţi, pe strada lui Mihai Eminescu. Are vro douăzec ...

Când termini de salvat lumea, filmul zilei la tv

Când termini de salvat lumea  SUA (2022) - comedie, dramăcu: Julianne Moore, Finn Wolfhard, Billy B ...

Remember. Paul Erdös (1916-1987)

Graficianul Paul Erdös s-a născut pe 2 noiembrie 1916, la Hurezu Mare, județul Satu Mare. Activitate ...

Oameni de seamă. Eugene Wigner, o figură emblematică a fizicii moderne

Eugene Wigner, fizician, teoretician american de origine maghiară, s-a născut pe 17 noiembrie 1902, ...

Marele câștigător de la Cannes, în cinematografele românești

„Un simplu accident”, filmul făcut pe ascuns care a cucerit juriul de la Cannes, îl readuce pe Jafar ...

Cum să dezinfectezi corect casa după gripă

După ce o persoană s-a vindecat de gripă sau răceală, dezinfectarea locuinței este esențială, deoare ...

Secretele micilor care se topesc în gură

Micii trebuie să se topească în gură, să fie suculenți, fragezi și cu o textură nu foarte elastică. ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...