Duminică, de la ora 10,30, la Casa de Cultură a Studenților, spectatorii mari și mici redescoperă o poveste cunoscută dintr-o perspectivă nouă, la spectacolul-concert ”Capra cu trei iezi”. Remarcându-se prin ritmuri muzicale, cu preaplin de voie bună, dinamism, scene surprinzătoare și turnuri neașteptate, spectacolul ”Capra cu trei iezi” al Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver” învăluie cunoscuta poveste a lui Ion Creangă într-un aer contemporan și antrenan ...
Un vesel și plin de energie și de culoare „Kalimera!” a răsunat de la Galați, luni, la ora 13,00, pe TVR2, TVR+ și online, de pe pagina de Facebook „Alte Minorități”. Copiii și tinerii din cele două ansambluri "Olympos Junior", aparținând Comunității Elene din Galați, au fost protagoniştii acestei ediții speciale, din luna copilăriei. Am putut afla poveștile dansatorilor mici și mari, cum s-a născut pasiunea lor pentru tradițiile elene și pașii pe ritmuri greceșt ...
60 de cabinete de medicină de familie din zone dezavantajate vor fi dotate cu aparatură medicală modernă de către Organizația Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom, în cadrul celui mai amplu program național de susținere a medicinei de familie în mediul rural - „Primul pas spre sănătate”. Investiția pentru dotarea acestor cabinete se ridică la 1 milion de euro. La finalul acestei etape, programul va ajunge la un total de 160 de cabinete de medicină de familie echip ...

Distracţie şi daruri de la Clubul Kiwanis Galaţi

Luni, 02 Iunie 2025 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Copilăria este cel mai frumos dar pentru noi toți, oameni mari și mici. Pentru o zi putem să ne jucăm ca niște copii, să râdem şi să ne distrăm împreună. Dar nu putem uita niciodată de acei copii în situații dificile, care nu se bucură de o copilarie fericită. În aceasta perioadă, încercăm să îi facem să se simtă iubiți, apreciați și auziți.  Aşa cum ne-a obișnuit de zeci de ani, Clubul Kiwanis Galaţi este alături de acesti copii prin diferite acțiuni. Pe 30 ...

Bucurie şi iubire pentru copiii Galaţiului

Luni, 02 Iunie 2025 10:00 | Publicat în SOCIETATE
De Ziua Internaţională a Copilului, cu binecuvântarea ÎPS Casian, în mai multe centre sociale şi aşezăminte din Arhiepiscopia Dunării de Jos au avut loc activităţi religioase, cultural-artistice, educaţionale, social-filantropice şi recreative pentru copii. Programele dedicate celor mici au început în Eparhia Dunării de Jos săptămâna trecută, aflăm de la părintele Rareş Bucur, slujitorii Sfintelor Altare, împreună cu profesori şi voluntari oferindu-le daruri copiilor ...

Cinci copii, prinși într-un tobogan gonflabil

Duminică, 01 Iunie 2025 18:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cinci copii au fost prinși duminică într-un tobogan gonflabil în momentul dezumflării, în Eforie Nord. „La data de 1 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Eforie au fost sesizați cu privire la faptul că un tobogan s-ar fi dezumflat într-un parc, iar un minor ar fi fost rănit. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. În cauză polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentulu ...

Activităţi pentru copii la Tudor Vladimirescu

Luni, 02 Iunie 2025 11:00 | Publicat în SATUL
Cei mai mici cetăţeni ai comunei Tudor Vladimirescu au parte de multe surprize de ziua lor anul acesta. Aşa cum am aflat de la un fiu al comunei, Săndel Palade, ca o continuare a festivităţilor organizate de către primăria locală pentru Ziua Copilului, Clubul Pensionarilor din Tudor Vladimirescu organizează la rândul său, luni,  2 iunie,  o expozitie dedicată celor mai mici locuitori ai comunei, fiindcă exponatele sunt păpuşi. Evenimentul a fost posibil a se desfăşura graţie ...
Grădina Publică a fost plină de copii pe 1 Iunie, cei mici învăţând lecţii importante despre toleranţă şi bunătate, la evenimentul „Copilăria Unește – Zâmbete, Lăbuțe și Supereroi”, organizat de Primăria Galaţi, în parteneriat cu Farmaciile Myosotis şi BebeMyo. Beneficiarii evenimentului, care a avut şi o componentă de caritate, au fost APCA Galaţi (care protejează şi sprijină copiii cu afecţiuni din spectrul autist),  Fantasticii Down Galaţi (care ajută ...
Pe 28 mai, într-o zi potrivită pentru stat la gura sobei, 130 de preșcolari din grădinițele din județul Galați, însoțiți de doamnele educatoare, s-au gândit să dea viață poveștilor și să se joace de-a actorii. Au găsit un bun prilej cu ocazia desfășurării festivalului-concurs "Artiștii Dunării”, organizat de Grădinița cu Program Prelungit „Elena Doamna” Galați, sub îndrumarea Inspectoratului Școlar Județean Galați. Secțiunile festivalului i-au purtat pe conc ...
Finanţarea de la bugetul local a programelor sportive dedicate copiilor şi juniorilor, propuse de cluburile sportive, va fi supusă aprobării Consiliului Local la şedinţa de miercuri, 28 mai 2025. Cea mai mare finanţare ar putea reveni Asociaţiei Clubul Sportiv Suporter Club Oţelul Galaţi - 300.000 de lei pentru programul „Fotbal de Elită pentru Galați”. „Promovarea fotbalului de performanță la nivelul juniorilor", iniţiat de Asociaţia Clubul Sportiv Școala de Fotbal Oțe ...
Pagina 10 din 32

Arest la domiciliu după un gest de o cruzime fără margini

Un gălățean a primit arest la domiciliu pentru 30 de zile după ce a omorât un câine, gestul lui dând ...

GALĂ. Noii Cetățeni de Onoare și Premianții municipiului Galați în 2025 și-au primit distincțiile

Titlurile de Cetățean de Onoare al municipiului Galați și Premiile municipiului Galați în 2025 au fo ...

Apelul disperat al unui gălățean cu pensie de handicap de 80 de lei

La limita supraviețuirii, cu o pensie de doar 80 de lei pe lună, Daniel Strungăreanu, un bărbat cu h ...

Andreea Antonescu și magicianul Robert Tudor, în Grădina Publică

Formația „Nemuritorii”, Andreea Antonescu și magicianul Robert Tudor sunt vedetele care vor face spe ...

Concert de colinde la Casa de Cultură din Tecuci

Casa de Cultură din Tecuci, în parteneriat cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, organizează vineri, ...

Poza zilei. Trotuarul nu e parcare

Imaginea de faţă ne-a fost transmisă de un cititor pe adresa redacţiei "Viaţa liberă", pe 10 decembr ...

Trofeul festivalului „Flori de Dor” a ajuns la Nicorești

Grupul vocal „Armonii nicoreștene” a câștigat Marele Trofeu la Festivalul național de interpretare v ...

Concert extraordinar de Crăciun, la Tecuci

Casa de Cultură și Primăria Tecuci organizează duminică, 21 decembrie, de la ora 16.00, la Sala de s ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Trei investiții noi în Galați pentru servicii paliative

Galațiul se numără printre beneficiarii Programului Sănătate 2021-2027, prin finanțarea a trei proie ...

Cantină pentru bunici, finanțată cu bani europeni

Datorită unei finanțări europene, o clădire veche, aflată în stare avansată de degradare, va fi reno ...

Ce decizie au luat aleşii în privinţa Prizei de apă

Cu 24 de voturi „pentru” şi o abţinere, aleşii locali prezenţi la şedinţa extraordinară de vineri a ...

În ce condiții ne „împrumută” Liberty Priza de apă

Aleșii locali sunt convocați vineri, 12 decembrie, în ședință extraordinară, pentru a lua o decizie ...

Modificări majore la taxe și impozite în 2026

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 10 decembrie, obiecția AUR privind legea ...

Gălăţeni cu performanţe internaţionale, propuşi pentru Premiul Municipiului

Cristina Jacob, regizoare şi scenaristă de film, şi dr. ing. Călin Tarău, care coordonează proiecte ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Navă din „flota-fantomă” a Rusiei, reținută

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a reținut în portul Odesa o navă apa ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Fabrica ArcelorMittal Iași, achiziționată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov

Grupul ucrainean Metinvest, controlat de miliardarul Rinat Ahmetov, a finalizat pe 16 decembrie 2025 ...

Euro se menține peste 5,09 lei și țintește pragul de 5,10 lei

În ultimele săptămâni, se manifestă o tendință de consolidare a cursului euro peste pragul de 5,09 l ...

Euro testează pragul de 5,10 lei şi ar putea ajunge la finalul anului la 5,15 lei

Creșterea cererii comerciale și a aversiunii față de risc, înainte de Crăciun și începutul unui nou ...

Leul rezistă la ingerințele politice

Moțiunile înaintate de opoziție în Parlament, împotriva guvernului Bolojan, respectiv, împotriva min ...

Derbi pentru CSM Galați, în etapa următoare

Echipa de baschet seniori a CSM Galați are de disputat meciul de pe teren propriu cu CSM Tg. Jiu, în ...

Dublă partidă CSM - Steaua. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Vineri şi sâmbătă vor avea loc, la Galaţi, meciuri de hochei seniori contând pentru grupa a ...

N-a fost loc de surprize la Galați. CSM Arcada țintește prima poziție

Miercuri a fost ziua rezervată meciurilor penultimei etape a turului Diviziei A de volei masculin. G ...

”Cupa Moș Crăciun”. Din sportul gălățean

HALTERE. "Cupa Moș Crăciun", competiție amicală de haltere s-a desfășurat în sala CSS Galați, la con ...

Teatrul, punte peste generații pentru elevii şi profesorii de la CNVA

Pornind de la tradiția Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) de a se bucura de seri cultura ...

Trei proiecte de câte cinci milioane de euro, câştigate de Universitate

Anul 2025 a fost caracterizat de rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, prof. univ. dr. ...

O săptămână până la vacanță de iarnă

Doar o săptămână până la vacanța de iarnă! Atât mai au de mers la şcoală elevii de la toate formele ...

Două concursuri pentru stimularea creativității studenților gălăţeni

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați desfășoară în această perioadă două concursuri menite să s ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Peste 300 de copii vor beneficia de activităţi educative

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea și în prezența ÎPS Casian, s-a desfăşurat, pe 15 ...

„Magie de iarnă”, cu muzică, poezie, dans și voie bună

Sala de evenimente a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a răsunat de muzică, poezie, dan ...

Un nou nume pentru strada Feroviarilor, în consultare publică

Gheorghe Robescu, fost primar, prefect şi deputat - căruia îi datorăm monumentalul Palat al Copiilor ...

Registrul Auto Român sprijină campania de colectare a uleiurilor uzate

Registrul Auto Român (RAR) se alătură campaniei de informare a Ministerului Transporturilor și Infra ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Eternitatea este tristă. Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) - Noi ne-am îndepărtat de forma fizică și am devenit ființe energetice. Unii încă mai cred că ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o î ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Hoți prinși în flagrant după un tun de 50.000 de lei

Un gălățean și-a salvat o mică avere, după ce hoții i-au spart casa la primele ore ale dimineții și ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Braniștea

Vineri, 12 decembrie, Primăria Braniștea va da startul primei ediții a Târgului de Crăciun organizat ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

LUPOAICA (psalm de treflă în amurg)

Trece şchiopătând pe lângă stână, lăcrămează, nu mai vrea nimic, nu mai are nici un pui alături - ...

TATA... şi NOI (memento-poem antum)

Se duce departe... hăt-hăt, după deal.../ să ducă la moară o traistă umplută cu boabe de grâu/... [ ...

DOI FRAȚI de CRUCE (psalm-poem de plecare)

plec! hai şi tu cu mine! eu nu mai stau aice nici o secundă! gata! mă duc, orice s-ar zice! m-am săt ...

ULTIMA VIOARĂ (holocaust)

Am pus pe foc atâtea lemne de Vioară, fără să am vro Îndurare, vreun Regret... mereu-mereu l-aud pe ...

Trecutul Ultimului Viitor (I)

Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XIII)

Te rog să continui, că tare frumos mai minţi! - zice Marghioala. Am să-ţi spun şi am să-ţi scriu un ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XII)

Şi cică să nu crezi că Stăpânul Cheilor are Centrul oriunde, este Unic... şi poate oricând să închid ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XI)

Ai auzit, Marghioalo? - zice Costică. Ai auzit, Costică? - zice Marghioala. Am auzit! - răspunde Mar ...

Cariere. Josep Comas i Solà, pionier al astronomiei moderne

Astronomul spaniol Josep Comas i Solà s-a născut pe 19 decembrie 1868, la Barcelona. Este cunoscut p ...

Remember. Konrad Zuse (1910-1995)

Konrad Zuse, inginer, inventator, pionier al informaticii și antreprenor german, s-a născut pe 22 iu ...

Cariere. Vasile Veselovski, maestru al șlagărelor

Compozitorul de muzică ușoară Vasile Veselovski s-a născut pe 18 decembrie 1925, la Pitești. A fost ...

Remember. Spiru Haret (1851-1912)

Marele om de știință Spiru Haret s-a născut pe 15 februarie 1851, la Iași. Matematician, fizician și ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...