* Umanitar. „Pierderea fetiței noastre, Bubu, în 2017, a fost o durere de nedescris. Ne-a marcat profund. Vrem ca această durere să aibă un sens, să ajutăm copiii și părinții care au nevoie de sprijin. Astfel, s-a născut în sufletul meu acest proiect: de a parcurge Via Transilvanica, susținând o cauză caritabilă. Prin această călătorie vreau să transmit un mesaj de curaj: «Luptați pentru tot ceea ce iubiți, mergeți mai departe și nu renunțați la visurile voastre»! ...

Chinezii, plătiți de stat ca să aibă copii

Marți, 29 Iulie 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Părinții din China vor primi 3.600 de yuani (în jur de 500 de dolari) pe an pentru fiecare copil sub vârsta de trei ani, în cadrul primei plăți naționale adoptate de Beijing cu scopul de a stimula natalitatea în țară, relatează Reuters și BBC, citate de HotNews. Rata natalității din China este în scădere, chiar și după ce Partidul Comunist aflat la guvernare a abolit, în urmă cu aproape un deceniu, controversata politică a copilului unic.  Ajutoarele financiare vor sprij ...
Joi, 24 iulie, la Mănăstirea Cârlomănești, peste 120 de copii din parohiile Umbrărești I, Movilenii de Sus, Matca I, Corod IV, Liești, "Sfântul Gheorghe" Tecuci și Bucești au participat la o serie de activităţi de vară, în cadrul programului eparhial ”Vacanţa din pridvorul Bisericii”.  Programul a debutat în biserica aşezământului monahal cu rugăciunea de dimineață, urmată de prezentarea vieţii Sfintei Hristina, cu prilejul pomenirii ei, şi a istoricului mănăsti ...
”Picnicul urban în familie” 2025, eveniment care s-a desfășurat la Galați la finele săptămânii, i-a reunit pe Faleza Dunării pe cei mici cu eroii în uniformă. Polițiștii au fost în mijlocul celor mici, care însoțiți de părinți au făcut  cunoștință cu o nouă perspectivă asupra nouțiunii de ”cumințenie”.Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității au fost prezen ...
Pe 24 iulie, cu ocazia Zilei Poliției de Frontieră din România, Serviciul Teritorial Galați a avut parte de oaspeți speciali: copiii de la Atelierul de Creativitate și After school „Căsuța ştrumfilor”. Cei mici au fost întâmpinați cu căldură de reprezentanții Poliției de Frontieră, care le-au prezentat echipamentele din dotare și le-au oferit demonstrații captivante. Copiii au avut ocazia să vadă îndeaproape tehnica folosită de polițiști în activitatea lor zilnică ...

Activități pentru 100 de copii la Mănăstirea Toflea

Duminică, 27 Iulie 2025 16:30 | Publicat în SOCIETATE
Marți, 22 iulie, 100 de copii din Parohia Țepu de Jos, protopopiatul Nicorești, au participat la mai multe activitățile de vacanță organizate în cadrul Mănăstirii Toflea. Copiii au fost însoțiți de preotul paroh, cadre didactice, părinți și bunici. Pe parcursul activităţilor sportive și diverselor jocuri ale copilăriei, desfășurate cu multă bucurie și entuziasm în curtea mănăstirii, cei mici au fost coordonaţi de cadrele didactice, pentru a se încuraja petrecerea ti ...
Evenimentul „Picnic Urban în Familie” se va desfăşura sâmbătă, 26 iulie 2025, pe Faleza Dunării, dar cu un program modificat, anunţă Primăria Galaţi. Pentru că Galaţiul se va afla sub avertizare meteo de caniculă, prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, organizatorii de evenimente publice trebuie să ia măsură astfel încât activitățile să se desfășoare în afara intervalului cu temperaturi extreme. Prin urmare, noul program al evenimentul ...

Poza zilei. Educația prin mișcare și exemplul personal

Vineri, 25 Iulie 2025 15:00 | Publicat în Regional
Într-o dimineață liniștită, într-un colț de parc, o imagine te oprește din mers: trei fetițe fac flotări, sprijinite de o bancă. Nu sunt înscrise într-un club sportiv, ci, pur și simplu un tată iese cu ele la mișcare, atunci când are timp. Le întreb ce fac, iar ele îmi răspund zâmbind: „Ne antrenăm!”. Un gest simplu, dar care spune mult despre educația adevărată - transmisă prin exemplu, nu prin vorbe. Un studiu realizat în China confirmă acest lucru: comportamen ...
Proveniți din medii defavorizate și având nevoie de o îngrijire aparte și suport pe toate fronturile, copii ai căror părinți sau aparținători nu le pot oferi educația necesară, din diverse motive, au parte de ajutorul polițiștilor. Minorii care vin zilnic la Centrul Fundației "Familia", unde au parte de diverse activități și îngrijire au primit o lecție inedită din partea agenților de Circulație, care au ținut, special pentru ei, un curs intensiv de bune practici rutier ...
În România, aproape un sfert dintre copii trăiesc drama separării de părinți plecați la muncă în străinătate. În sprijinul acestor copii, organizația Salvați Copiii lansează campania „Sună-i zilnic! Conexiune dincolo de granițe”, o inițiativă amplă de informare și conștientizare adresată atât părinților care muncesc peste hotare, cât și copiilor rămași acasă și persoanelor în grija cărora se află aceştia. Mesajul central al campaniei este clar: „Sună-i ...
Pagina 7 din 32

Arest la domiciliu după un gest de o cruzime fără margini

Un gălățean a primit arest la domiciliu pentru 30 de zile după ce a omorât un câine, gestul lui dând ...

GALĂ. Noii Cetățeni de Onoare și Premianții municipiului Galați în 2025 și-au primit distincțiile

Titlurile de Cetățean de Onoare al municipiului Galați și Premiile municipiului Galați în 2025 au fo ...

Apelul disperat al unui gălățean cu pensie de handicap de 80 de lei

La limita supraviețuirii, cu o pensie de doar 80 de lei pe lună, Daniel Strungăreanu, un bărbat cu h ...

Andreea Antonescu și magicianul Robert Tudor, în Grădina Publică

Formația „Nemuritorii”, Andreea Antonescu și magicianul Robert Tudor sunt vedetele care vor face spe ...

Concert de colinde la Casa de Cultură din Tecuci

Casa de Cultură din Tecuci, în parteneriat cu Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, organizează vineri, ...

Poza zilei. Trotuarul nu e parcare

Imaginea de faţă ne-a fost transmisă de un cititor pe adresa redacţiei "Viaţa liberă", pe 10 decembr ...

Trofeul festivalului „Flori de Dor” a ajuns la Nicorești

Grupul vocal „Armonii nicoreștene” a câștigat Marele Trofeu la Festivalul național de interpretare v ...

Concert extraordinar de Crăciun, la Tecuci

Casa de Cultură și Primăria Tecuci organizează duminică, 21 decembrie, de la ora 16.00, la Sala de s ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Trei investiții noi în Galați pentru servicii paliative

Galațiul se numără printre beneficiarii Programului Sănătate 2021-2027, prin finanțarea a trei proie ...

Cantină pentru bunici, finanțată cu bani europeni

Datorită unei finanțări europene, o clădire veche, aflată în stare avansată de degradare, va fi reno ...

Ce decizie au luat aleşii în privinţa Prizei de apă

Cu 24 de voturi „pentru” şi o abţinere, aleşii locali prezenţi la şedinţa extraordinară de vineri a ...

În ce condiții ne „împrumută” Liberty Priza de apă

Aleșii locali sunt convocați vineri, 12 decembrie, în ședință extraordinară, pentru a lua o decizie ...

Modificări majore la taxe și impozite în 2026

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 10 decembrie, obiecția AUR privind legea ...

Gălăţeni cu performanţe internaţionale, propuşi pentru Premiul Municipiului

Cristina Jacob, regizoare şi scenaristă de film, şi dr. ing. Călin Tarău, care coordonează proiecte ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Navă din „flota-fantomă” a Rusiei, reținută

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a reținut în portul Odesa o navă apa ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Fabrica ArcelorMittal Iași, achiziționată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov

Grupul ucrainean Metinvest, controlat de miliardarul Rinat Ahmetov, a finalizat pe 16 decembrie 2025 ...

Euro se menține peste 5,09 lei și țintește pragul de 5,10 lei

În ultimele săptămâni, se manifestă o tendință de consolidare a cursului euro peste pragul de 5,09 l ...

Euro testează pragul de 5,10 lei şi ar putea ajunge la finalul anului la 5,15 lei

Creșterea cererii comerciale și a aversiunii față de risc, înainte de Crăciun și începutul unui nou ...

Leul rezistă la ingerințele politice

Moțiunile înaintate de opoziție în Parlament, împotriva guvernului Bolojan, respectiv, împotriva min ...

Derbi pentru CSM Galați, în etapa următoare

Echipa de baschet seniori a CSM Galați are de disputat meciul de pe teren propriu cu CSM Tg. Jiu, în ...

Dublă partidă CSM - Steaua. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Vineri şi sâmbătă vor avea loc, la Galaţi, meciuri de hochei seniori contând pentru grupa a ...

N-a fost loc de surprize la Galați. CSM Arcada țintește prima poziție

Miercuri a fost ziua rezervată meciurilor penultimei etape a turului Diviziei A de volei masculin. G ...

”Cupa Moș Crăciun”. Din sportul gălățean

HALTERE. "Cupa Moș Crăciun", competiție amicală de haltere s-a desfășurat în sala CSS Galați, la con ...

Teatrul, punte peste generații pentru elevii şi profesorii de la CNVA

Pornind de la tradiția Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) de a se bucura de seri cultura ...

Trei proiecte de câte cinci milioane de euro, câştigate de Universitate

Anul 2025 a fost caracterizat de rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, prof. univ. dr. ...

O săptămână până la vacanță de iarnă

Doar o săptămână până la vacanța de iarnă! Atât mai au de mers la şcoală elevii de la toate formele ...

Două concursuri pentru stimularea creativității studenților gălăţeni

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați desfășoară în această perioadă două concursuri menite să s ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Peste 300 de copii vor beneficia de activităţi educative

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea și în prezența ÎPS Casian, s-a desfăşurat, pe 15 ...

„Magie de iarnă”, cu muzică, poezie, dans și voie bună

Sala de evenimente a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a răsunat de muzică, poezie, dan ...

Un nou nume pentru strada Feroviarilor, în consultare publică

Gheorghe Robescu, fost primar, prefect şi deputat - căruia îi datorăm monumentalul Palat al Copiilor ...

Registrul Auto Român sprijină campania de colectare a uleiurilor uzate

Registrul Auto Român (RAR) se alătură campaniei de informare a Ministerului Transporturilor și Infra ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Eternitatea este tristă. Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) - Noi ne-am îndepărtat de forma fizică și am devenit ființe energetice. Unii încă mai cred că ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o î ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Hoți prinși în flagrant după un tun de 50.000 de lei

Un gălățean și-a salvat o mică avere, după ce hoții i-au spart casa la primele ore ale dimineții și ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Braniștea

Vineri, 12 decembrie, Primăria Braniștea va da startul primei ediții a Târgului de Crăciun organizat ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

LUPOAICA (psalm de treflă în amurg)

Trece şchiopătând pe lângă stână, lăcrămează, nu mai vrea nimic, nu mai are nici un pui alături - ...

TATA... şi NOI (memento-poem antum)

Se duce departe... hăt-hăt, după deal.../ să ducă la moară o traistă umplută cu boabe de grâu/... [ ...

DOI FRAȚI de CRUCE (psalm-poem de plecare)

plec! hai şi tu cu mine! eu nu mai stau aice nici o secundă! gata! mă duc, orice s-ar zice! m-am săt ...

ULTIMA VIOARĂ (holocaust)

Am pus pe foc atâtea lemne de Vioară, fără să am vro Îndurare, vreun Regret... mereu-mereu l-aud pe ...

Trecutul Ultimului Viitor (I)

Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XIII)

Te rog să continui, că tare frumos mai minţi! - zice Marghioala. Am să-ţi spun şi am să-ţi scriu un ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XII)

Şi cică să nu crezi că Stăpânul Cheilor are Centrul oriunde, este Unic... şi poate oricând să închid ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XI)

Ai auzit, Marghioalo? - zice Costică. Ai auzit, Costică? - zice Marghioala. Am auzit! - răspunde Mar ...

Cariere. Josep Comas i Solà, pionier al astronomiei moderne

Astronomul spaniol Josep Comas i Solà s-a născut pe 19 decembrie 1868, la Barcelona. Este cunoscut p ...

Remember. Konrad Zuse (1910-1995)

Konrad Zuse, inginer, inventator, pionier al informaticii și antreprenor german, s-a născut pe 22 iu ...

Cariere. Vasile Veselovski, maestru al șlagărelor

Compozitorul de muzică ușoară Vasile Veselovski s-a născut pe 18 decembrie 1925, la Pitești. A fost ...

Remember. Spiru Haret (1851-1912)

Marele om de știință Spiru Haret s-a născut pe 15 februarie 1851, la Iași. Matematician, fizician și ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...