Gălățeni prinși fără permis la volan

Miercuri, 08 Ianuarie 2025 14:20 | Publicat în TRAFIC
Doi bărbați din județul Galați au început anul cu stângul după ce s-au urcat la volan fără a deține permis de conducere și au fost prinși de poliție. Unul dintre ei are 40 de ani și a fost tras pe dreapta într-una din serile trecute, pe strada Brăilei. Polițiștii au stabilit că figura în evidențe ca având permisul supendat, motiv pentru care i-au făcut dosar penal. Cu aceeași problemă se confruntă și un tecucean de 32 de ani, care nu a avut nicio reținere să se afi ...

Peste 1.500 de gălățeni cu afecțiuni de sezon

Miercuri, 08 Ianuarie 2025 08:00 | Publicat în Regional
Direcția de Sănătate Publică Galați a contabilizat, în săptămâna 23-29 decembrie, peste 1.500 de persoane care au suferit de gripe, viroza sau pneumonii și care au ajuns în atenția medicilor. Așadar, în perioada sus amintită s-au înregistrat 1.138 de cazuri de viroze respiratorii, grupa de vârstă cea mai afectată fiind cuprinsă între 5 și 14 ani. Pentru acest segment de vârstă, cadrele medicale au acordat îngrijiri medicale unui număr de 338 de copii, 33 din ei necesit ...

Va mai rămâne ceva din ordonanța „trenuleț”?

Joi, 09 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nici nu a început bine prima zi lucrătoare a bugetarilor după minivacanță, că s-a și iscat „vânzoleală” pe daunele produse de ordonanța „trenuleț” dată de guvern în ultimele zile de decembrie. Am putea spune, fără teama de a greși prea mult, că semne rele anul are. Iar dacă vreți să citiți „anulare” în loc de „anul are”, nicio problemă, că și acolo este o mare problemă, în sensul că am strigat „Lupul, băi!” la primul tur al alegerilor prezidenți ...

Doi adolescenți fugiți de acasă au fost găsiți morți

Miercuri, 08 Ianuarie 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Tragedie fără margini în județul Tulcea, unde doi adolescenți, un băiat și o fată, ambii de 15 ani, au fost găsiți fără viață într-o carieră de piatră. Adolescenții plecaseră de acasă în urmă cu patru zile, pentru că familiile lor nu erau de acord cu relația pe care o aveau și erau căutați de poliție. Din păcate, doar familia fetei a fost de acord cu mediatizarea dispariției, astfel ca poliția să poate obține ajutor de la populație, fapt ce a îngreunat cercet ...

Cu drujba, la judecata CEDO

Joi, 09 Ianuarie 2025 14:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, joi, Republica Moldova într-un dosar inedit, în care un agent de mediu a fost destituit pentru că a primit mită o... drujbă, în timp ce investiga un caz de tăiere ilegală de arbori, relatează AFP și Agerpres. Reclamantul, Ivan Cavca, a susținut că justiția Republicii Moldova nu a luat în considerare faptul că acțiunea prin care i s-a oferit drujba ca mită a fost o înscenare, iar CEDO i-a dat dreptate. "Statul pârât" t ...

Cazinoul din Constanța, la un pas de redeschidere

Miercuri, 08 Ianuarie 2025 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cazinoul din Constanța este la „un pas de redeschidere”, a anunțat, miercuri, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care a precizat că a fost demarat procesul de recepție la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădire emblematică a României. „Lucrările au fost demarate în 2020, implementate și desăvârșite de fiecare guvern care a urmat, inclusiv în primul meu mandat de ministru al Dezvoltării, iar acum vor fi finalizate. Este o investiție importantă, derulat ...

Când „bă Brânzoi” devine „domnu’ Brânzoi”

Miercuri, 08 Ianuarie 2025 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Serial. „Te-ai îmbrăca precum Brânzoi din «Las Fierbinţi»” și ai ieşi pe stradă? Cum ar reacționa oamenii”/ „M-aș duce, nu e o problemă. Aş suna la ușă la cineva: «Bună ziua, aveți o găleată de apă pentru cal?»”, a intrat în jocul lui Cătălin Măruţă actorul Ionuț Ciocia. Dacă alţi actori se mai supără când sunt strigaţi pe stradă cu numele personajului pe care l-au făcut celebru, Ionuţ Ciocia nu numai că nu e deranjat, dar se bucură de căldura ...

Incendiile din California, scăpate de sub control

Miercuri, 08 Ianuarie 2025 14:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Incendiul de la Eaton, unul dintre cele trei incendii devastatoare care au cuprins zona Los Angeles, din California, a obligat autoritățile să pună aproape 100.000 de locuitori sub aviz de evacuare, potrivit oficialilor de la Angeles National Forest, citați de CNN. Ordinele de evacuare au intrat în vigoare miercuri dimineață. Incendiul amenință peste 20.000 de structuri, au mai anunțat oficialii americani. Peste 1.400 de pompieri luptă împotriva incendiilor „fără precedent” di ...
Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa a solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) ordonanța „trenuleț”, informează liderul Cartel Alfa Galați, Romică Gîrneață. Demersul a fost confirmat de Avocatul Poporului, Renate Weber, care a anunțat că instituția pe care o reprezintă a înregistrat petiții privind acest act normativ de la mai multe persoane. „Vă solicităm să ne sprijiniți în vederea exercitării de către Curte ...

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Joi, 09 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în UTILE
Astăzi, 9 ianuarie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: bulevardul Siderurgiștilor, între strada Gheorghe Asachi (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Ioan”) și strada 1 Decembrie 1918 (General); strada Traian, între strada Alexandru Măcelaru și strada Tecuci (Piața Centrală); strada 1 Decembrie 1918, strada Traian Vuia, bulevardul Henri Coandă; strada Basarabiei, între strada Traian și b ...

Plasticienii gălăţeni organizează Gala Artelor

Filiala Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR) organizează, pe 28 ianuarie 2026, de ...

Oțelul - FK Csikszereda: gălățenii trebuie să țină pasul cu contracandidatele

Formația gălățeană are de trecut cu brio peste testul de luni seară, în fața unui adversar care a îm ...

173 de locuri oficial vacante în Galați

Numărul locurilor de muncă declarate de firmele gălățene la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței ...

Patinoarul din Grădina Publică, la final

Patinoarul din Grădina Publică va mai fi deschis până pe 2 februarie, anunță organizatorul distracți ...

O țigară aprinsă a distrus casa unui mătcaș

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.00, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru a lich ...

Comuna Smârdan, finanțare pentru iluminat modern

Primăria comunei Smârdan continuă investițiile în infrastructură și a semnat recent un contract de f ...

Amendă de peste 5.000 de lei pentru o plimbare cu sania

O sanie cu mai multe persoane trasă de un autoturism pe un drum comunal din județul Galați i-a făcut ...

UPDATE: Consilierul local care a lovit un elev a fost dus la arestare. Ce a decis judecătorul

UPDATE 24 ianuarie 2025: Judecătoria Tecuci a respins sâmbătă cererea procurorilor de a lua măsura a ...

Lucrări de modernizare finalizate la blocul A5 din Micro 20

Potrivit Primăriei Galați, blocul A5 (scara 7) din Micro 20, situat la intrarea în oraș, a fost mode ...

Comunicat de presă demarare proiect

                                                                                                    ...

Cum arată Grădinița „Voinicelul” după modernizarea cu fonduri europene

Lucrările de modernizare a Grădiniței cu program prelungit „Voinicelul”, din cartierul Țiglina III, ...

Cine vrea să finalizeze renovarea Bibliotecii „V. A. Urechia”

Asocierea firmelor Silgamat SRL (lider), Prostar Construct SRL şi Galbusiness a depus singura ofertă ...

Consiliul Judeţean s-a „înţepat” în cactuşi. Plante tropicale cumpărate pentru Grădina Botanică

Licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Galaţi pentru plantele exotice destinate serei de la Grăd ...

Aventură cu obstacole pe bulevardul George Coșbuc

„Aventură cu obstacole”, asta înseamnă pentru locuitorii bulevardului George Coșbuc o plimbare pe tr ...

Gerul a adus prețuri prohibitive la energia electrică

În condițiile temperaturilor extreme care au coborât în România până la minus 20 de grade Celsius, c ...

Încă un proces intentat Primăriei de „Libertatea 2000”. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

General rus de Stat Major, ucis în explozia unei mașini

Un general din cadrul Statul major rus a fost ucis luni dimineața în explozia unei mașini, în sudul ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Care sunt serviciile medicale de care vom beneficia în 2026

Pentru a lămuri lucrurile în ceea ce privește serviciile medicale de care vor beneficia cetățenii în ...

Aurul, cea mai bună săptămână din ultimii șase ani

Dobânzile interbancare au coborât la cele mai scăzute valori față de sfârșitul lunii aprilie 2025, î ...

Modificările ce vor fi aduse de majorarea salariului minim

În acest an, salariul minim brut pe economie în România va crește, de la 1 iulie, la valoarea de 4.3 ...

Echipamente de protecție și articole pirotehnice, controlate de ITM

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a anunțat, printr-un comunicat, bilanțul controalelor ...

Sute de standarde ocupaționale, încă valabile

Blocul Național Sindical (BNS) informează că a obținut, cu sprijinul Ministerului Economiei, prelung ...

CSM Arcada, victorie scontată la Baia Mare

Etapa a XIV-a a Diviziei A1 a programat cea mai lungă deplasare pentru echipa gălățeană. Meciul dis ...

Două victorii în deplasare pentru CSM Galați

Echipa CSM Galați a obţinut două victorii în meciurile cu Sportul Studențesc, disputate în Capitală, ...

Atacantul croat Gabriel Debeljuh a semnat contractul cu Oţelul

Clubul Oţelul Galaţi a anunţat, pe pagina sa oficială, că a obţinut serviciile atacantului croat Gab ...

Annia Hriscu, locul 25 național la tenis, categoria 10 ani

Annia Hriscu, în vârstă de nouă ani, legitimată la Clubul Sportiv Atlas Galați, a ajuns pe locul 25 ...

Ghid de dezvoltare personală pentru elevii gălăţeni

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va găzdui, pe 28 ianuarie, de la ora 13.00, în Sala "Aula ...

„Casa Cuza” a primit oaspeți de la Şcoala 28

Pentru că  elevii de clasa a IV-a au în programa școlară și istoria, o vizită la un muzeu de profil ...

„Index Seminum”, activitate științifică de tradiție la Grădina Botanică din Galați

În această perioadă, Grădina Botanică Galați, secție a Complexului Muzeal de Științele Naturii, anun ...

Rareș Neculau, elevul de aur al Galațiului, admis la MIT

După ani de muncă pe băncile școlii și rezultate remarcabile la competițiile internaționale de infor ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

Ziua Micii Uniri a adunat gălăţeni mari și mici la statuia lui Cuza

Emoții, tradiții, coroane de flori și cuvinte omagiale! Acestea au fost ingredientele zilei de sâmbă ...

Cum pot ajuta gălățenii animalele din adăposturi

Gerul extrem face ca bolurile animalelor din adăposturi să se golească mult mai repede. În acest con ...

„Berești - Level Up”, proiect comunitar pentru tinerii din oraş

Orașul Berești a găzduit prima ședință de organizare a proiectului „Berești - Level Up”, inițiativă ...

Galațiul celebrează 167 de ani de la Unirea Principatelor

Garnizoana Galați și Instituția Prefectului invită comunitatea locală să participe sâmbătă, 24 ianua ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Tineri artiști gălățeni expun la Librăria „Alexandria”

Luni, 26 ianuarie, de la ora 17:00, la Librăria "Alexandria" din Galați va avea loc vernisajul expoz ...

Diplomații României moderne, în prim-plan la Tecuci

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci a organizat, pe 22 ianuarie, un eveniment cultural dedic ...

Umorul secolului al XIX-lea, păstrat în arhivele gălățene

Iubitorii de artă și istorie au ocazia rară de a explora universul vizual al Parisului din secolul a ...

O lirică a resemnării tăcute, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

Dedicăm această cronică scriitorului Victor Cilincă, născut pe 15/16 ianuarie și plecat dintre noi p ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Polițiștii locali vor (putea) purta camere video

O lege promulgată de președintele Nicușor Dan la finele săptămânii trecute îi va alinia, teoretic, p ...

Procesele de care depind salariile angajaţilor Transurb, în aşteptare de un an

Două litigii de muncă, de care depind salariile angajaţilor Transurb, zac în aşteptare din 19 februa ...

Un recidivist a încercat să ”șteargă” o datorie cu cuțitul

Un infractor cu antecedente penale a ajuns din nou în arestul poliției după un incident deosebit de ...

Televizorul de 500 de lei l-a plasat sub control judiciar

Bărbatul din Ivești, în vârstă de 29 de ani, care la finalul lunii noiembrie a reușit să fure un tel ...

Senatorul George Ștefănache intervine în criza impozitelor uriașe de la Vânători

Senatorul George Ștefănache a lansat un demers instituțional amplu, pentru a clarifica situația alar ...

Bătrână găsită moartă în casă, de la un cablu defect

Incident deosebit de grav la Valea Mărului, unde, la primele ore ale dimineții de miercuri, o localn ...

Cum au ajuns sute de localnici din Vânători buni de plată. Între autorizații vechi și impozite noi

Comuna Vânători se confruntă cu o situație fără precedent, apărută în urma modificărilor recente ale ...

Fermierii sunt invitați să evalueze birocrația din agricultură

Fermierii care au depus cereri de sprijin în anul 2024 sunt invitați să completeze chestionare onlin ...

TĂCERE și CINISM (E la X)

Şi mă întreb mereu, de-atunci:/ oare al, a, ai, ale... cui? şi nici o vorbă, nici un semn.../ oare d ...

SPOVEDANIE (psalmul cuvintelor tale)

În limba cuvintelor tale sunt grâu/ cu patria-n fire, căţelul pământului latră la cer,/ prin paiul s ...

BLESTEM (panoramic tangou)

!după cinci mii de ani de poezie,/ deşertăciunea a rămas intactă, nu s-a ştiut şi încă nu se ştie/ c ...

DRUMUL spre NUNTĂ (dosarele XYZ)

Stai liniştit, nu poate fi nicicum/ decât ce nu se ştie niciodată - în rest, e totul simplu şi-nţel ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXV)

Ne aşezăm la masa noastră pregătită şi gătită ca pentru o întâlnire astrală! Şi ne uităm spre uşă! Ş ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXIV)

Din uşa crâşmei, Mariţa ne face semn să ne grăbim! Nu ne grăbim! Mai ales că suntem marcaţi de bocet ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXIII)

Deosebit de celelalte şi oleacă mai tare-n vocală, un bocet ne atrage atenţia! Ne oprim şi ascultăm ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXII)

Aşadar... eu, Grigore Papugiu şi Rică Titirez ne îndreptăm lent spre „Cireşica”, pe strada paralelă ...

Paul Newman, un actor filantrop

Paul Newman, actor, scenarist, producător, militant pentru drepturi civice, pilot de automobile, om ...

Actriţa Mila Kunis este șefă la asociația de proprietari

Actrița Mila Kunis (42 de ani) a dezvăluit că este șefa asociației de proprietari din cartierul în c ...

Cătălina, un câine chinuit, transformat prin iubire. Şcoala iubitorilor de animale

Cătălina este dovada vie că dragostea și grija pot transforma orice suferință în bucurie, spune Cori ...

Tortilla cu pui, un preparat cu foarte multe combinații

Tortilla poate fi umplută cu foarte multe combinații de legume și carne, dar poate fi folosită și ca ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...