Pentru seria a IX-a de tratament balnear din acest an, Casei Județene de Pensii (CJP) Galați i s-a repartizat un număr total de 301 bilete de tratament balnear. Seriile de plecare sunt în datele de 13, 14, 15 și 16 iulie. Conform CJP Galați, pentru afecțiuni cardiovasculare s-au alocat 39 de bilete, în stațiunile Covasna, Vatra Dornei, Buziaș și Tușnad. Pentru afecțiuni reumatismale, au fost disponibile 232 de bilete în această serie, la Amara, 1 Mai, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, ...
Două cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „General Eremia Grigorescu” Galați participă, alături de alți 38 de salvatori români, la o misiune internațională în Franța, desfășurată în perioada 1 - 31 iulie 2025. Misiunea este organizată de Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în colaborare cu Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO). ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Marți, 01 Iulie 2025 11:00 | Publicat în JURIDIC
Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un eveniment festiv, desfășurat la Sala de festivități a instituției, în prezența angajaților, a familiilor acestora și a unor invitați de seamă din comunitatea locală. Cu acest prilej, au fost felicitați și premiați polițiștii care au fost avansați în grad profesional înainte de termen, dar și pensionarii care și-au încheiat cariera cu onoare, după o viață dedicată sistem ...

Dalai Lama își va dezvălui planul de succesiune

Luni, 30 Iunie 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Dalai Lama va ţine un discurs în cadrul unei importante reuniuni de trei zile a liderilor budişti, care va avea loc săptămâna aceasta, înainte ca el să împlinească 90 de ani. Adepţii săi aşteaptă ca liderul spiritual tibetan să dezvăluie detalii despre succesiunea sa, mişcare care ar putea irita China, relatează Reuters și News.ro. Beijingul îl consideră pe Dalai Lama - care a fugit din Tibet în 1959 după o revoltă eşuată împotriva dominaţiei chineze - un separatist ...
Guvernul canadian a anunţat că va anula o taxă care viza giganţii din domeniul tehnologiei, în speranţa de a ajunge la un acord comercial cu Statele Unite, la două zile după ce Donald Trump, aparent furios, a suspendat negocierile şi a decis impunerea unor tarife punitive, relatează Reuters şi AFP, citate de News.ro. „Canada va anula taxa pe serviciile digitale”, a decis duminică ministrul canadian al finanţelor, François-Philippe Champagne, potrivit unui comunicat al guvernul ...

Doi pompieri, uciși de un lunetist

Luni, 30 Iunie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Doi pompieri au fost împușcați mortal, în timp ce interveneau la un incendiu în nordul statului american Idaho, a transmis biroul șerifului din Kootenai, care a anunțat apoi că a fost găsit un bărbat mort cu o armă în apropiere, probabil lunetistul care a tras asupra forțelor de intervenție. „În acest moment, ordinul de adăpostire a fost ridicat, însă pe muntele Canfield încă mai există un incendiu activ. Locuitorilor din zonă li se recomandă să fie pregătiți și gat ...
Parlamentul danez a adoptat o reformă care extinde sistemul de recrutare militară prin tragere la sorți și la femeile care împlinesc 18 ani. Până acum, doar bărbații erau selectați astfel, în timp ce femeile puteau participa doar voluntar. Decizia a fost grăbită de deteriorarea situației de securitate din Europa și de presiunile generate de invazia Rusiei în Ucraina. Oficialii danezi susțin că măsura va contribui la întărirea apărării colective a NATO. Recrutarea mixtă ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Luni, 30 Iunie 2025 16:00 | Publicat în JURIDIC
Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zile, a dat curs cererii acestuia de a fi pus în libertate. Astfel, luni, 30 iunie, instanța de drepturi și libertăți a decis revocarea măsurii arestării preventive, aplicate inițial de Judecătorie fostului paroh Aurelian Emil Oprișan și înlocuirea acesteia cu un control judiciar de 60 de zile. Această măsură îi va interzice preotului, din punct de vedere legal, să părăseasc ...
Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăieri de venituri pentru personalul plătit din fonduri publice pare să cuprindă în scurt timp toată țara și ar putea culmina, în toamnă, cu o grevă generală declanșată de cele cinci mari confederații sindicale din România: CNS Cartel Alfa, CNSLR-Frăția, Blocul Național Sindical (BNS), CSDR și CSN Meridian. Salariații Direcției Județene de Statistică Galați au protestat ...

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Marți, 01 Iulie 2025 06:30 | Publicat în AUTO
Astăzi, 1 iulie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei, tronsonul rutier dintre Patiseria "Dana" și McDonald's; strada 1 Decembrie 1918 și bulevardul Milcov; bulevardul Henri Coandă, între strada Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; strada Traian ...
Pagina 188 din 2864

Locuitorii din Șendreni, fără curent

Locuitorii satului Șendreni vor fi afectați joi, 21 august, de o întrerupere programată a energiei e ...

Cine face spectacol în prima seară a Festivalului de Folclor

Să înceapă marea petrecere! Prima seară a Festivalului Internațional de Folclor „Doina Covurluiului” ...

Poza zilei. Regenerarea urbană, varianta junglă

Un cititor al ziarului, care în primăvară ne-a sesizat că puful plopilor practic acoperise tot trotu ...

Cetățean moldovean, depistat la volan fără permis recunoscut în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în ...

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau co ...

Proiectant pentru „grădini ca în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați tocmai a atribuit un c ...

Ce spun autorităţile despre nucul tăiat. Explicaţii şi justificări oficiale

„Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit?”, ne întrebam în ediţia de ieri a ziarului „Viaţa lib ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Șomajul tehnic – ce este, cu cât se plătește și cât durează

Șomajul tehnic apare în momentul în care o companie își suspendă activitatea din motive economice, t ...

Noi controale și amenzi de la inspectorii de muncă, pentru firmele din construcții

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a desfășurat, în perioada 12-18 august, în cadrul une ...

Locuri de muncă vacante după Sf. Maria

Numărul locurilor de muncă declarate vacante la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (A ...

Creșterea taxelor, insuficientă pentru a acoperi găurile din buget

România are nevoie urgentă de Pachetul 2 de măsuri, care să vizeze restructurarea cheltuielilor stat ...

Rezultatele turneului de la Clubul Dacia, antrenament cu prelungiri în Thailanda

TENIS. Patru zile a durat turneul de tenis desfăşurat în organizarea Clubului Dacia, în colaborare c ...

Oțelul II, meci amical la Vaslui

FOTBAL. Echipa a II-a a SC Oțelul are programat un nou meci de verificare, al patrulea, înaintea sta ...

COMPETIȚII. Buchet de medalii la ”Mondialele” de navomodele

NAVOMODELE. La Budapesta s-a desfășurat zilele acestea Campionatul Mondial de navomodele machete cla ...

Sporting Liești aşteaptă să-şi afle adversarul din play-off-ul Cupei României

Emoții la tragerea la sorți pentru singura echipă gălățeană prezentă în ultima fază a calificărilor ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

A patra zi de proteste la Ministerul Educației și Cercetării. Cadrele didactice vor demisia lui Daniel David

Protestele cadrelor didactice continuă și astăzi, luni, 4 august. În ciuda mesajelor pe care prof. p ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Lucrări Apă Canal în zona IC Frimu

Operatorul Apă Canal SA Galați anunță că, la începutul săptămânii, a predat amplasamentul pentru luc ...

Marele pavoaz, una dintre bucuriile de Ziua Marinei

Una dintre bucuriile miilor de gălăţeni care au venit, vineri, 15 august, pe faleza Dunării, pentru ...

Profesoara Maria Abaza, Cetățean de Onoare al comunei Cavadinești, o viaţă în slujba şcolii şi a comunităţii

La începutul vacanţei de vară, joi, 10 iulie, în cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local Cav ...

Analiza financiară a săptămânii. Euro a stagnat aproape de 5,06 lei

Evoluția leului și a indicilor ROBOR nu a fost influențată de ultimele declarații făcute de guvernat ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal

Într-un peisaj aniversar marcat firesc de centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de ...

O nouă expoziție dedicată naturii și introspecției

O nouă expoziție cu tema „Grădini Miraculoase” a fost vernisată joi seară, 6 august, la Muzeul de Ar ...

Urmașii lui V.A. Urechia, oaspeți ai Ambasadei Albaniei în România

La invitația Excelenței Sale, Doamna Enkeleda Mërkuri, ambasadoarea Republicii Albania în România, o ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” FUGA din GÂND (exordiu)

Moto:„Nadir latent! Poetul ridică însumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ şi cânte ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” AIEVEA (schepsis tangou)

(!) dacă ai şti cât/cum a fost să-mi pară răucă am pierdut tot ce era blând şi frumoscând ai plecat ...

ȘASE VORBE DE LA MAMA (doină)

Şi ne dădea câte o turtă/ de grâu, secară sau mălai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” CEVA (către Toni Dumbravă – Respect!)

Şi într-o ziuă am să-ţi zic ceva frumos şi pur şi simplu: nu cumva singurătatea să se mai întâmple î ...

MARIA (IX)

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Sea ...

MARIA (VIII)

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfâ ...

MARIA (VII)

Da...întorc privirea, mă întorc pe tot...nu, n-am năluciri...e Maria, e mireasa! E mireasa nunţii ca ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (VI)

Dumnezeule...tu chiar mi-ai luat noaptea de sub tălpi, din ochi, din suflet şi din gând! Tu chiar ai ...

Horoscopul zilei de 21 august

Leu Strălucești în grupuri sociale. Folosește-ți charisma pentru a-i atrage pe ceilalți spre ideile ...

Regizorul Tudor Giurgiu, în echipa de ficțiune a Pro Tv

Viziunea cinematografică, talentul sclipitor și experiența valoroasă a lui Tudor Giurgiu, regizor și ...

Filmul zilei la TV: „Făcut pentru tine”

Făcut pentru tine SUA, 2023, comedie, fantastic, romantic Disponibil pe: DIVA, 20 aug, 23,20  Cu: Al ...

Remember. Diana Budisavljević (1891-1978)

Diana Budisavljević s-a născut pe 15 ianuarie 1891, la Innsbruck, Austro-Ungaria. A fost o umanitari ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...