LINIȘTE (pentru Georgică Tănase - La Mulți Ani!)

Miercuri, 30 August 2023 02:54 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou” (!) faceţi linişte, doamnelor şi domnilor,vă rog frumos, faceţi linişte şi veniţi mai aproape,veniţi cât mai aproape unul de altul,veniţi şi staţi cât mai aproape unii de alţii,vă rog să staţi, măcar acum, robi lângă roabe -acest spectacol este ultimul,ultimul din tot adâncul şi din tot înaltul,ultimul din viaţa dumneavoastră -veniţi chiar acum, nu aveţi nimic de câştigat,dar puteţi pierde ce (nu) aşteaptă ...

Cefalopodul Shakespeare și frumoasa Lady Dy (I)

Miercuri, 30 August 2023 02:56 | Publicat în Divina Tragedia
Sunt în Londra. Nu contează secunda, minutul, ora, ziua, săptămâna, luna, anul!... Aceste componente/dimensiuni ale timpului, inclusiv timpul, sunt nişte convenţii mizerabile şi fatale. Şi care privesc, zice-se, rolul şi rostul Universului pe Pământ şi al Pământului în Univers. Mă rog, aşa o fi, nu mă pot pune de-a doua cu Stephen Hawking, unul dintre cei mai deştepţi fizicieni de la Einstein, încoace! Aceste convenţii nu-mi pot pune piedică admirării în faţa şi în m ...

APROAPE ZMEU

Marți, 29 August 2023 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Din urmă, cam de la cincizeci de ani distanţă/depărtare, zmeul îmi face semne disperate să-l aştept, mă strigă să merg mai încet, vrea să mă ajungă şi să meargă şi el în lumea în care mă duc fiindcă trebuie să încep Aşteptarea. Cred că n-am văzut niciodată un zmeu aşa de grăbit şi de înspăimântat. Zadarnic se dă peste cap, că tot nu poate ieşi din starea de aproape om. Şi doar l-am avertizat să rămână ceea ce este din şi prin naştere! l-am avertizat c ...
Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) din gol - din plin s-aude cum bate veşnicia şi strigă prin adâncuri că-i singură şi vrea să vină lângă mine, la cuminecătură, sub sfeşnic, sub icoane... ori să mă duc la ea (!) (!) și strigă toată ziua, şi strigă toată noaptea, şi-i înţeleg dorinţa, durerea cea mai grea: nu poate fără mine, e gata să-nceteze din viaţă, şi vrea numai din lumânarea mea să-şi ia nişte lumină, să-şi ia nişte căl ...

MAMA și TATA (de/spre alte începuturi)

Luni, 28 August 2023 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) am fost la mama - şade lângă tata:mi-au zis să stau cuminte şi încet,mi-au spus că veşnicia este gatasă-nceapă steaua altui nazareth (!)(!) am fost la tata - şade lângă mama:aşteptători şi blânzi ca doi plecaţisă-nceapă alt "si vis amari, ama"printre ne/muritori ne/vinovaţi (!)(!) am fost să-nflăcărez o lumânareînaltă de la cer până-n pământ -poate aud cum vede fiecaredacă mă ţin de suflet şi cuv ...

NIȘTE DEȘERTĂCIUNE

Luni, 28 August 2023 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Sub acest fag imens, pe care pot să mă sui şi să mă duc tocmai la marginea cealaltă a Cerului şi tocmai la marginea cealaltă a Pământului, stau (după douăzeci de ani) şi primesc (nu ştiu de unde) cea mai frumoasă poezie despre trenuri şi gări: "Iar mâna mea-i din ce în ce mai rară/ în părul tău din ce în ce mai lung.../ poate aştepţi sau pleci în altă gară/ unde nu pot cu mine să ajung// Nişte oglinzi abandonate-n ciuturi/ îmi spun că sunt, că ai trecut şi sper ...

MIRARE cu PENE (V)

Sâmbătă, 26 August 2023 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Constantin se apropie cu un aer dojenitor/tămăduitor, cu ochii mai mult la pasărea moartă, decât la mine!... Oare cum a venit? oare de unde a venit? oare cum a ieşit din moarte? ştiu sigur că a murit, fiindcă l-am văzut în sicriu, i-am tras clopotul, l-am condus până la biserică, până în groapă...! nu cred că mă înşel! el era mortul cel tânăr, de optsprezece ani! el este viul cel tânăr, de optsprezece ani, care se apropie de mine şi de izbânda mea! oare să-l fi impre ...

CONVORBIRI LITERARE [ultimul strigăt]

Sâmbătă, 26 August 2023 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) din ce în ce mai singur,poetul alunecă în braţele nopţii şi se înveleşte cu manuscrise (!)(!) din ce în ce mai singur,poetul se visează îmbrăcat cu hainele de mire al memoriei (!)(!) din ce în ce mai singur,poetul încetineşte pasul şi caută convorbiri literare cu morţii (!)(!) din ce în ce mai singur,poetul vede cum i se lasă întuneric, din ce în ce mai întuneric (!)(!) poetul se suie pe scara de incendiu,cob ...

MIRARE cu PENE (IV)

Vineri, 25 August 2023 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
I-a sunat ceasul! I-a sosit clipa! Îi bate sfârşitul pe frunză! O fi ea calmă şi indiferentă, dar gata-i cu ea! S-a zis cu linia asta neagră, cu mirarea asta fără obraz! Morţii mamei ei de cioară!... Brusc şi sigur, eliberez săgeata din arc. Şi încep să mă uit la ea cum cară moartea spre vârful salcâmului, spre pârdalnica şi vajnica negresă cârâitoare. N-are cum să zboare mai mult de o secundă până la sfârşitul ciorii!... Şi mă uit! şi nu-mi vine să cred ochil ...

Dragoste cu Șefa de Gară (despre mersul trenurilor)

Vineri, 25 August 2023 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Din colecția „Cele mai frumoase poezii cvasibulevardiere rămase tablou” (!) aştept să vină trenul cu rochii de mireasă -mă uit la şefa gării şi cred că e frumoasă,râde încet la mine, clipeşte, parcă vreasă-mi spună hai încoace ori du-te-n calea mea (!)(!) mă uit direct în zare: nimica nu se vede,nimica nu s-aude - cu faţa la perete,o văd pe tanti şefa cum, lăcrămând amară,spune că trenul ăsta nu va opri în gară,spunând că o mireasă a fost mai înainteşi-a ...
Pagina 110 din 115

Prins la vamă cu ţigări de 2.000 de lei în bagaje

Polițiștii de Frontieră de la Oancea au descoperit în compartimentul pentru bagaje al unui autocar d ...

Transport naval de deşeuri, blocat la intrarea în ţară

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au oprit, la Galaţi, un transport internaţional de deşeuri ...

Elevii de la „Cuza”, educație ecologică în bazinul Dunării

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” a fost selectat în cadrul apelului organizat de proiectul „S ...

Audi A8, scos la licitaţie la preţ de Dacie

Un autoturism de lux marca Audi A8 a fost scos la licitaţie de Fisc, în încercarea de a recupera pre ...

Pentru siguranța rutieră pe drumurile județene. A început realizarea marcajului axial rezonator pe DJ 251

Pentru prima dată pe un drum județean din Galați, a început realizarea marcajului axial rezonator pe ...

Cornelia are nevoie urgentă de sânge pentru a supraviețui

O angajată a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Cornelia Teliban, suferă de o boală gravă și ...

Arheologi croați, în vizită la Galați

Un grup de arheologi de la Muzeul Culturii Vučedol din Croația, aflat pe malul Dunării, a vizitat re ...

Galaţiul aşteaptă banii europeni nedecontaţi de Guvern din luna aprilie

Nu-i de-ajuns că a fost văduvit de aproape 16 milioane de lei, din alocările provenite din impozitul ...

Yolaine Garambois, noua consilieră locală PACT pentru Galaţi

Yolaine Chloe Garambois, cetățean francez care locuiește în oraşul nostru de peste opt ani, a depus ...

Situația Liberty, discutată cu parlamentarii gălățeni

Situația combinatului siderurgic Liberty Galați, în contextul evoluțiilor recente și impactul acesto ...

Ziua „S” de la semafoare funcționale pe strada Traian

Stimați conducători auto, atenție! Dacă aveți drum pe strada Traian, pe segmentul cuprins între stra ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Rusia a lovit o grădiniță ucraineană în care se aflau 48 de copii

O dronă rusească a lovit miercuri dimineață o grădiniță privată din Harkov, oraș situat în estul Ucr ...

Cum se schimbă calitatea vieții când hernia de disc nu este tratată?

Mobilitatea și lipsa durerii sunt stări firești, dar hernia de disc schimbă complet viața. La începu ...

Pe șantierul noului spital din Tecuci. Se lucrează intens la finalizarea structurii de rezistență de la etajul trei al unității medicale

Pe șantierul noului spital din Tecuci, lucrările avansează într-un ritm susținut, apropiindu-se de o ...

Cum protejăm glanda tiroidă la schimbări de temperatură

Toamna aduce schimbări de temperatură, zile mai scurte și un nivel crescut de stres pentru organism. ...

Tehnologie pentru diagnosticarea și tratarea cancerului. Spitalul Județean, dotat cu un computer tomograf cu 128 slice-uri, de ultimă generație

La Spitalul Județean Galați a fost livrat și urmează să fie instalat un nou echipament de tomografie ...

Leul se depreciază la final de lună, după ce Fed a redus dobânzile

Evoluția leului din penultima ședință a lunii octombrie a fost influențată de răspunsul piețelor la ...

Declarații care se bat cap în cap despre vânzarea combinatului siderurgic din Galaţi

Prefectura Galați a organizat, joi, o nouă întâlnire a Comisiei de dialog social, la care au fost in ...

Cursul euro stagnează în jurul pragului de 5,08 lei

Nivelul mai redus al aversiunii față de risc a asigurat o evoluție pozitivă monedei naționale față d ...

Noile contoare de la Electrica, mai inteligente decât furnizorii de energie

Una dintre cele mai importante facilități de care ar putea beneficia mii de consumatori gălățeni de ...

Spectacolul Ligii Campionilor continuă la Galați, fără șanse de calificare pentru United

Campioana României la futsal n-a reușit să obţină nicio victorie după primele două runde ale grupei ...

Meci dificil în Giulești. Din sportul gălățean

HANDBAL. Pentru fetele de la CSM, urmează încă un meci dificil în ”Liga Florilor”. Sâmbătă, de la or ...

Oțelul revine la meciurile de campionat, cu o deplasare la Sibiu

Gruparea gălățeană trebuie să treacă repede peste ultimele două rezultate, deoarece are mare nevoie ...

Derbiul sateliților, Oțelul II - Petrolul II, în deschiderea ultimei etape din tur

Două dintre echipele gălățene din cel de-al treilea eșalon fotbalistic vor susține vineri, de la ora ...

Caravana „ByteForce”, în vizită la Școala Nr. 19

Școala Gimnazială Nr. 19 a fost, la finalul modulului I, gazda unor musafiri-elevi pentru care tehno ...

Parteneriat internațional pentru Universitatea „Dunărea de Jos”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) a semnat un acord de colaborare cu Admiral Makarov ...

Află cum să te protejezi de fraudele online, la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Marți, 28 octombrie, de la ora 12,00, Aula „Virgil Madgearu” a Facultăţii de Economie şi Administrar ...

Polițiști, inspectori școlari și elevi și-au dat mâna pentru o circulație rutieră sigură

După ce au făcut mai multe activități de prevenire pe linia siguranței rutiere cu elevi de toate vâr ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Petru Hadârcă, despre legătura vie dintre Chișinău și Galați

La cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Comedie de la Galați, scena a vibrat sub energia ...

Italiancă ținută prizonieră în Galați de îngrijitoarea româncă timp de opt ani

O româncă în vârstă de 49 de ani a fost acuzată de înșelăciune asupra unei persoane lipsite de disce ...

Regele Charles al III-lea, în vizită la „Maria a României. Regina artistă“

Expoziția „Maria a României. Regina artistă“, care poate fi admirată gratuit până pe 12 octombrie la ...

Fapte bune pentru vârstnicii din Galați

Membrii Fundației "Fapte Bune" Galați au vizitat căminul pentru persoane vârstnice „Ștefan cel Mare ...

„Târg special de toamnă”, o sărbătoare a culorilor și a prieteniei între școli

Școala Profesională Specială „Paul Popescu Neveanu”, structură a Școlii Profesionale Speciale „Emil ...

Galațiul își amintește de Regina Maria. Omagiu pentru o mare suverană

Pe 29 octombrie 2025 se împlinesc 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, una dintre cele mai iubit ...

Fondatorul celui mai ascultat podcast din România, invitat la Galaţi. Ziua porților deschise în domeniul frumuseții

Un eveniment dedicat frumuseţii, dar mai ales curajului, puterii, încrederii şi iubirii de sine, "Zi ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

O elevă de la Liceul de Artă are nevoie de ajutorul nostru pentru a se putea deplasa

Alexandra Călin, în vârstă de 17 ani, este elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" ...

Noiembrie plin de spectacole pentru cei cu suflet de copil

După premiera celui mai nou spectactacol al Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver”, ”Despre gr ...

Festivalul Internaţional „Leonard” continuă cu Gala „VincerOpera”

TVR Cultural continuă demersul de promovare a noii generații de artiști lirici prin seria de emisiun ...

Cei şapte magnifici din Istanbul. Voci gălăţene pe scena unui festival internaţional (GALERIE FOTO)

Festivalul Internaţional "The Istanbul Dream", care tocmai s-a încheiat recent în magnificul oraş di ...

Filmul unui tânăr cineast gălățean, proiectat la Londra

Filmul „If I Float”/ „Dacă voi pluti”, în regia gălățeanului Bogdan Alecsandru, va fi proiectat în c ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Polițiștii care instruiesc polițiști trebuie să fie mai duri

Este avertismentul lansat de șefii din Ministerul Afacerilor Interne la adresa structurilor care se ...

Un gălățean care și-a omorât fratele, dat pe mâna judecătorilor

Cel puțin 10 ani de închisoare riscă un bărbat din județul Galați pentru o crimă pe care a comis-o c ...

Gălățeni jefuiți de sume uriașe prin escrocherii la telefon. Metoda ”Accidentul” revine

O gălățeancă de 51 de ani, complice la mai multe înșelăciuni prin metoda ”Accidentul”, a fost reținu ...

„Să nu uiți, Simina!”. Scrisoare deschisă către președinta CCR

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, luni, legea reformei pensiilor speciale propusă d ...

Seminariștii gălățeni, pe urmele Sfântului Constantin Sârbu, la Cavadinești  

În preziua cinstirii primului praznic dedicat Sfântului Constantin Sârbu (23 octombrie), de loc din ...

După inundațiile din 2024, mai mulți gălățeni își asigură casele

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a participat recent la Conferința Națională „Ro ...

Lucrări pe malul stâng al râului Geru, la Independența

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad anunță, pe pagina proprie, efectuarea de lucrări de ...

Acte de sadism comise de un bărbat din județul Galați! A fost arestat pe loc

Un localnic în vârstă de 52 de ani, din Cuca, a fost reținut în urma unui episod de o cruzime greu d ...

ÎNTR-UN CUVÂNT (de urât şi de frumos)

(!) ÎNTR-UN CUVÂNT, cuvântul mă foloseşte cum vrea,mă exploatează până la sânge,mă cotrobăieşte până ...

TRATAMENT cu TĂRIE (nouăzeci de grade per secundă)

Draga mea, rachiu-i tare/ şi râvnit ca unghiul drept când mă sâcâie (frenetic!)/ un obtuz pneumosept ...

AFARĂ (despre lăuntru, cu schepsis)

Moto:[„acum, dacă (nu) ştii ce te aşteaptă,/ rămâi la vorbă, (nu) fugi la faptă!” - anonim folk]Îmi ...

MIREASĂ [o figură... (de stil)... pentru toți]

!e naltă şi singură până la norde lungă şi zdravănă până la sudo scriu şi-o citesc şi-o învăţ şi o p ...

REGĂSIRE de TAINĂ (I)

Ieri... [taman pe la ora când este gata slujba de Utrenie şi începe slujba numită Denie... şi taman ...

ABSENȚĂ FATALĂ (III)

Aşadar, Iubire nu mai este, Mere interzise nu mai sunt şi nici Veşnicia nu mai ţine aşa de mult! De ...

ABSENȚĂ FATALĂ (II)

Da, nu mai sunt mere interzise! Nici măcar de leac! Ce să faci cu merele, dacă Iubire nu mai este? M ...

ABSENȚĂ FATALĂ (I)

Da, nu mai este Iubire! Sigur nu mai este! Nici măcar de leac! Nici ca material didactic în laborato ...

De când folosesc femeile jucării sexuale. Autosatisfacerea, un obicei vechi de când lumea

Cercetătorii au ajuns la concluzia că femeile se autosatisfac sexual probabil de milenii. Există dov ...

Tochitură de oaie cu mămăliguță, reţetă de sezon

Tochitura de oaie este un preparat consistent, gătit la ceaun, care necesită fierbere îndelungată, a ...

Sydney Sweeney ar putea fi noua fată Bond

Cel mai longeviv agent secret a dovedit de-a lungul mai multor decenii că poate convinge marile frum ...

Johnny Depp se întoarce la Hollywood

După o lungă perioadă de absență din cinematografia hollywoodiană, Johnny Depp este gata pentru mare ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...

Cum administrăm tratamente câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Să îi administrezi câinelui tău un tratament poate fi uneori o provocare. Ce pot face stăpânii anima ...