Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Duminică, 22 Decembrie 2024 15:30 | Publicat în TURISM
Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s-a solicitat să intervină de urgenţă. Au fost salvate astfel 42 de persoane, dintre care 12 au fost predate echipajelor medicale pentru a fi transportate la spital. Cele mai multe apeluri au fost pentru Salvamont Braşov (8), alte şapte fiind pentru Salvamont Sinaia, câte patru pentru Salvamont Alba şi Salvamont Lupeni etc. Salvamontiștii au primit şi 44 de apeluri prin care se solic ...

Cetățeni ucraineni, salvați cu elicopterul

Vineri, 06 Decembrie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Doi cetăţeni ucraineni dintr-un grup de trei, care au trecut graniţa în România, au fost extraşi, vineri, din Munţii Maramureşului, cu ajutorul elicopterului SMURD, iar în continuare se încearcă recuperarea celui de-al treilea, rămas blocat într-o râpă, a informat, directorul Salvamont Maramureş, Dan Benga. "Încercăm cu al treilea (...) dar e extraordinar de dificil de scos. E într-o râpă, avem vizibilitate foarte slabă, iar ucraineanul a stat toată noaptea (joi spre viner ...
Eroi în calea puhoaielor la Galaţi, jandarmul Marian Ene şi poliţistul Andrei Neagu – salvatori despre care aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă” în ediţia din 22 septembrie 2024 – sunt nominalizaţi în campania „Omul anului 2024” a TVR1. Povestea emoţionantă a implicării şi a faptelor lor a fost prezentată în seara de vineri, 29 noiembrie, la televiziunea naţională, într-un reportaj-portret realizat de colega noastră, jurnalista Alina Salanţi. Pentru a se cal ...

Reality show dedicat salvatorilor de animale

Joi, 31 Octombrie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Papi Land. Desigur, avem reality show-uri cu vedete de tot soiul! Aflăm totul despre vieţile lor, pătrundem în culisele evenimentelor la care participă ori pe care le organizează, în casele lor, în intimitatea de zi cu zi. Ori le vedem cum se descurcă în situaţii-limită şi în curse nebuneşti ca la „Asia Expess” ori „Survivor Romania”. Cu ce rămânem din toate aceste experienţe? Cu o seară de divertisment şi, poate, cu ceva glume ori vorbe de duh, pe care le uităm î ...

A intrat cu BMW-ul în gardul și țeava de gaze a unei gospodării

Miercuri, 16 Octombrie 2024 07:35 | Publicat în TRAFIC
Un accident rutier soldat cu pagube materiale importante, rănirea unui șofer, dar și cu risc ridicat de explozie a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, pe o stradă din comuna gălățeană Matca. Un tânăr de numai 21 de ani, din localitate, aflat la volanul unui BMW, a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe carosabil. Din cauza vitezei, mașina a rupt gardul unei locuințe, dar și conducta care alimenta cu gaz metan imobilul. Autoturismul a fost distrus în totalita ...
Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, celebrată în fiecare an pe 13 octombrie, a fost marcată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al judeţului Galaţi printr-o serie de activităţi desfăşurate, la sfârşitul săptămânii, la Shopping City. Salvatorii şi-au concentrat resursele pentru a-i instrui pe gălățeni despre cum pot evita să fie surprinşi de un eveniment neprevăzut. Specialiştii din cadrul Inspecţiei de Prevenire, Serviciu ...
Sâmbătă seară, pe Stadionul "Oțelul" din Galați, pompierii militari au fost oaspeți de onoare ai clubului și comunității, la meciul dintre echipa gazdă și Universitatea Craiova, la un moment cu adevărat special, plin de solidaritate și recunoștință. Cei aproximativ 500 de pompieri din diverse colțuri ale țării sunt eroii veniți în sprijinul comunităților afectate de inundații din județul Galați. Proveniți din județele Argeș, Bacău, Ilfov, Buzău, Caraș Severin, C ...
Care e diferenţa dintre un om obişnuit şi un erou? Cel mai probabil, disponibilitatea de a-i ajuta pe ceilalţi, chiar şi atunci când şi tu eşti speriat sau poate tocmai atunci De asta au dat dovadă, printre mulţi alţi salvatori care au încercat să ajute victimele inundaţiilor din judeţul Galaţi, doi prieteni, jandarmul Marian Ene şi poliţistul Andrei Neagu, care, cu sprijinul altor apropiaţi, au făcut, la Slobozia Conachi, diferenţa dintre viaţă şi moarte pentru multe pe ...
Aproape 1.000 de pompieri din 27 de unităţi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) au fost dislocaţi în sprijinul salvatorilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, în urma inundaţiilor masive care au afectat judeţul. "IGSU a dispus suplimentarea resurselor din această zonă cu efective şi mijloace tehnice din alte judeţe, neafectate de fenomenele meteo", a anunţat, marţi, IGSU. Astfel, în sprijinul pompierilor gălăţeni au ajun ...

Luptă contracronometru pentru salvarea vieții unei femei

Marți, 07 Noiembrie 2023 16:38 | Publicat în EVENIMENT
O femeie căreia i s-a făcut rău pe stradă, într-o zonă centrală a orașului, a fost resuscitată de personalul medical al SMURD. Femeia s-a așezat pe o bancă din parcul de lângă sediul "Vieții libere", unde a intrat în stop cardio-respirator. Persoanele aflate în zonă au solicitat sprijinul cadrelor medicale de la SMURD. Un medic, un paramedic și o echipă de asistenți medicali au sosit la fața locului și au început manevrele de resuscitare. Din fericire, cadrele medicale au ...
Pagina 1 din 2

Hoțul care ataca la parterul blocurilor a fost arestat

Gălățeanul de 37 de ani, inculpat într-un dosar penal în care este cercetat pentru mai multe sparger ...

Icre contaminate cu o bacterie periculoasă, retrase din Kaufland

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi, 5 ...

Poza zilei. Licitaţiile au eşuat, epava (încă) rezistă

Licitaţiile prin care Primăria municipiului Galaţi a încercat să dea în chirie portul de ambarcaţiun ...

Cum s-a transformat malul defrişat al Dunării în ultimul an (FOTO)

„Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați” aţi putut citi ...

Preț plafonat la gaze pentru clienții casnici încă un an

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că anul 2027, când România ...

Un tânăr fără permis a făcut accident cu utilajul de construcții

Șoferul unui utilaj de construcții a lovit o altă mașină, condusă de o femeie, în timp ce efectua ma ...

Prioritățile Prefecturii Galați în 2026

Prefectura județului Galați a organizat recent prima ședință a Colegiului Prefectural din acest an, ...

Bereștiul se transformă în „Smart City”

Orașul Berești face un pas hotărât către modernizare, prin intermediul unui nou proiect finanțat din ...

Licitație de 480 de milioane de lei, suspendată de o contestație

Pe 29 ianuarie 2026, la ora 15,00, ar fi trebuit să se încheie perioada rezervată pentru depunerea o ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

UPDATE. Salariaţii Liberty Galaţi ar putea fi scutiţi de plata majorărilor pentru dările locale neachitate

În condițiile în care, de luni bune, siderurgiștii gălățeni au parte doar de incertitudine și temeri ...

Poza zilei. Imobil din centrul vechi al Galaţiului, scos la licitaţie

Pentru o mai bună valorificare a bunurilor care aparţin municipiului Galaţi, dar în primul pentru a ...

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult 

Pentru a transforma Valea Țiglinei dintr-un spațiu urban degradat într-o zonă de biodiversitate, edu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Ucraina și Rusia admit că s-au făcut progrese, după ultimele contacte

Spre deosebire de rundele anterioare de contacte între Rusia și Ucraina, după care ambele părți s-au ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Volkswagen Passat, maşina preferată de gălăţeni

Conform unei analize realizate de Plus-Auto.ro, mărcile Volkswagen, Dacia și BMW au fost cele mai că ...

Combinatul Liberty Galaţi va fi declarat obiectiv strategic naţional

Guvernul condus de Ilie Bolojan este decis să salveze combinatul siderurgic Liberty Galați, care urm ...

Un nou complex rezidențial în Galați, pe locul fostului Laminor „Cristea Nicolae”

Dezvoltatorul Nepi a demarat consultarea publică privind construirea unui ansamblu de locuințe în zo ...

Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune

Miercurea aceasta, leul a cunoscut a treia ședință consecutivă de apreciere față de euro și rămâne c ...

Un gălăţean reprezintă România la o mare competiție de biliard

Sportul gălățean marchează o nouă reușită internațională, prin participarea lui Ion Ghidan la ediția ...

Debut la Campionatul European. Din sportul gălățean

RUGBY. Naționala de rugby a României va debuta în sezonul 2026 al Campionatului European pe 8 februa ...

CSU Craiova - Oțelul, meci de totul sau nimic pentru gălățeni

O partidă cât un campionat, așa s-ar putea traduce meciul de joi seară al gălățenilor, în care print ...

Surpriză în eșalonul secund, CSU Galați - victorie la Iași

În ultima etapă din campionatul masculin de handbal (eșalonul secund), băieții lui Florin Andronic s ...

IPJ Galați lansează concursul național pentru elevi „Eroul din clasă”

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați se alătură demersurilor naționale de combatere a viol ...

Echipa gălăţeană ByteForce, favorită în duelul roboților de la Ploiești

Finalul acestei săptămâni, 7-8 februarie, va fi dominat de roboți, care se vor întrece să rezolve sa ...

Peste 1.500 de profesori cer clemență față de școala românească

Caniculă, două coduri de călduri extreme, ploi și zăpadă. Așa arată traseul parcurs de cadrele didac ...

Concurs județean de creație și recitare pentru elevi

Școala Gimnazială Nr. 1 din Rediu lansează ediția a III-a a proiectului „Magia iernii în slove color ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Beneficiile sociale vor fi plătite în avans

Principalele beneficii de asistență socială aferente lunii ianuarie 2026 vor fi virate în avans, țin ...

Colaborare europeană la Universitatea „Dunărea de Jos”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) a marcat o nouă etapă în procesul său de internațio ...

Talciocul din Micro 39, marfă veche și oameni care nu se grăbesc nicăieri

De la primele ore ale dimineții, talciocul prinde viață. În Micro 39C, începe să se desfăşoare un ri ...

Binecuvântarea ţarinilor la Mănăstirea ”Sf. Trifon” din Şendreni

Întrucât pe 1 februarie a fost pomenit Sfântul Mucenic Trifon, protector al grădinilor şi al livezil ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Katia Nanu şi Cătălin Enică, lansări la Salonul cultural Armonii de toamnă

În data de 28 ianuarie 2026, a avut loc o dublă lansare de carte, în sala deosebit de primitoare a b ...

Actorii de la Dramatic citesc împreună cu gălățenii

Pasiunea pentru lectură continuă la Teatrul Dramatic și în această săptămână. Miercuri, 4 februarie ...

Întâlnire cu scriitorul Liviu Chifane, la Viaţa liberă

Consiliul Județean Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cotidianul „Viața liberă” și Cenaclu ...

Pictopoezia se întoarce! În (re)vers… Angela Baciu ne invită la trăirea versului

Angela Baciu - "i-am scris lui Brauner un poem", Editura "Cartea Românească", 2025 Trecând peste ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Un gălățean a „încheiat” 30 de RCA-uri pentru mașini necunoscute. Fraude cu date personale la asiguratori

Șocul incredibil de a afla că în numele lui au fost încheiate nu una, ci zeci de polițe RCA, pentru ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

12 animale arse în urma unui incendiu, în județul Galați

O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, în noapte de duminică spre luni, în localitatea Gr ...

O comună s-a extins cu 19 hectare în municipiul Galaţi

Comuna Smârdan se extinde teritorial cu 19 hectare preluate din extravilanul municipiului Galaţi. No ...

Amendă de 6.000 de lei pentru deversări ilegale în câmp

Garda de Mediu Galați a aplicat o amendă de 6.000 de lei în urma unui control efectuat în comuna Gri ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

LĂSAȚI CUVINTELE SĂ VINĂ LA MINE! (pentru Petruș Mihail Dimitriu, cititor de VL - Respect!)

Vă rog foarte frumos şi mult, din toată suflarea vă rog: nu bateţi câmpii, nu rupeţi florile, nu că ...

ASTFEL (nu?)

Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos, m-am fofilat şi am trăit fraudulos, printre mizerii şi ca ...

TRĂSNET (şi paratrăsnet)

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ ...

SINGUR pe PĂMÂNT (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, ...

”I-e ruşine omenirii să vă zică vouă...!”

N-am nici o îndoială că dumneavoastră, domnilor cititori şi doamnelor cititoare, ştiţi „Satira a III ...

”Dacă există un DUMNEZEU, nu poate fi decât FEMEIE”

Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, ...

ALTARUL de pe strada UITĂRII

Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoa ...

ÎMBRĂȚIȘAREA NEMĂRGINIRII

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi ...

Cariere. Ion Dobran, ultimul as al aviației românești

Generalul Ion Dobran s-a născut pe 5 februarie 1919, la Văleni Podgoria, județul Argeș. A urmat cur ...

„Ţara surâsului”, operetă romantică pentru un weekend de neuitat

Duminică, 8 februarie, porțile Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" se redeschid, pe ...

Vasile Paraschiv (1928-2011). Muncitorul care s-a ridicat împotriva comuniștilor

Disidentul anticomunist Vasile Paraschiv s-a născut pe 3 aprilie 1928, la Ordoreanu, județul Ilfov. ...

Şerban Cantacuzino, prinţul-actor care a cucerit Parisul

Actorul Șerban Cantacuzino s-a născut pe 4 februarie 1941, la București, în familia boierească a Can ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...