Kremlinul a afirmat joi că Rusia va face ''maximum de eforturi'' pentru a împiedica un război nuclear, după revizuirea doctrinei ruse ce extinde posibilitatea de a utiliza arma atomică, în plină tensiune între Moscova şi Occident pe tema conflictului din Ucraina, transmit AFP şi Reuters. ''Am subliniat că, urmându-ne doctrina, Rusia adoptă o poziţie responsabilă pentru a face maximum de eforturi astfel încât să nu permită un asemenea conflict'', a declarat purtătorul de cuv ...
Dacă Statele Unite vor tăia fondurile şi Ucraina "îşi pierde unitatea", ţara va fi învinsă de Rusia, a avertizat, marţi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat postului american de televiziune Fox News, informează EFE. "Dacă taie (fondurile americane), cred că vom pierde", i-a declarat Zelenski corespondentului internaţional al Fox News, Trey Yingst, care a stat de vorbă cu şeful statului ucrainean la Kiev. Interviul cu preşedintele ucrainean a fos ...

Rachetele lui Polichinelle

Miercuri, 20 Noiembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Încă una dintre ”liniile roșii” privind ajutorul militar acordat Ucrainei de Statele Unite a căzut odată cu decizia administrației Biden de a permite Kievului să folosească rachetele cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Rusiei. Decizia vine într-un moment în care forțele ucrainene sunt în defensivă. În plus, mai sunt doar două luni până când noua administrație Trump se va instala la Casa Albă. Interesant este că, oficial, SUA nu au dat nicio comunicare privind noile ...

„Slava România” iese din nou la public

Miercuri, 20 Noiembrie 2024 12:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Monodrama "Slava România", jucată într-un spațiu neconvențional, este interpretată cu emoție de actrița Elena Emandi și surprinde experiența tulburătoare a unei refugiate ucrainene ajunse în România "Slava România" s-a jucat deja de două ori cu casa închisă, iar sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 19,00, sunteţi aşteptaţi la Hala BlackBox, de pe strada Anul Revoluţiei 1848, vizavi de nr. 102, la o nouă reprezentaţie. Textul piesei, semnat de Andrei Velea, a fost nominaliz ...

Ucraina, 1.000 de zile de la invazia rusă

Marți, 19 Noiembrie 2024 15:40 | Publicat în Război în Ucraina
Ucraina a afirmat marţi, în cea de-a 1000-a zi a invaziei ruse, că nu se va preda "niciodată", în pofida profundelor dificultăţi cu care se confruntă pe câmpul de luptă şi a incertitudinii în ceea ce priveşte continuarea sprijinului american, informează AFP. "Ucraina nu se va preda niciodată ocupanţilor şi militarii ruşi vor fi pedepsiţi pentru că au încălcat dreptul internaţional", a subliniat diplomaţia ucraineană într-un comunicat, apreciind că securitatea "nu poate ...
Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate Josep Borrell şi-a exprimat, luni, speranţa că statele membre ale Uniunii Europene vor cădea de acord să-i permită Ucrainei să folosească armele primite de la ele pentru a lovi în interiorul Rusiei, transmite Reuters. ''Spun încă o dată că Ucraina ar trebui să fie capabilă să folosească armele pe care i le-am furnizat, nu doar pentru a opri săgeţile, dar şi pentru a putea lovi arcaşul'', a spus Bo ...
Administraţia preşedintelui Joe Biden a ridicat restricţiile care împiedicau Ucraina să utilizeze armele furnizate de SUA pentru a lovi în adâncimea teritoriului rus, au declarat duminică pentru Reuters trei surse familiarizate cu această problemă, ceea ce pare a fi o schimbare semnificativă a politicii SUA faţă de războiul dus de Rusia în Ucraina. Ucraina intenţionează să efectueze primele sale atacuri cu rază lungă de acţiune în zilele următoare, au declarat sursele, f ...

Cel mai puternic atac rusesc din ultimele trei luni

Duminică, 17 Noiembrie 2024 14:40 | Publicat în Război în Ucraina
Exploziile care au izbucnit în capitala Ucrainei Kiev şi în alte oraşe, duminică dimineaţa, au făcut parte din cel mai mare atac cu rachete al Rusiei din august, care a vizat infrastructura energetică înainte de venirea iernii, au declarat oficiali ucraineni citaţi de Reuters. Apărarea antiaeriană s-a auzit în timp ce atacul cu rachete avea loc în timpul nopţii peste capitală, iar o serie de explozii puternice au răsunat în centrul oraşului. Amploarea pagubelor nu a fost imed ...

Ucraina vrea redeschiderea unui aeroport

Vineri, 15 Noiembrie 2024 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Oficiali de la Kiev au luat parte la discuții cu autoritățile aviatice europene și cu reprezentanții companiilor aeriene cu privire la reluarea unor călătorii, a declarat Crispin Ellison de la asigurătorul Marsh McLennan, potrivit Sky News. Unul dintre aeroporturile care ar putea fi redeschise anul viitor este în regiunea Lvov din vestul țării. „Dacă autoritățile de reglementare sunt de acord că este sigur să se deschidă și se ia o decizie politică, industria asigurărilor e ...

„Navă rusească, du-te dracului!”, slogan politic

Miercuri, 13 Noiembrie 2024 14:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Serviciul ucrainean de pază a frontierei nu poate obține în Uniunea Europeană (UE) o marcă înregistrată pe fraza "Navă rusească, du-te dracului!", deoarece este un slogan politic, a decis miercuri Tribunalul General al blocului comunitar, citat de Reuters și preluat de HotNews.Fraza provine chiar de la începutul invaziei ruse în Ucraina, când ofițerii de la bordul navei-amiral "Moskva", scufundată între timp, le-au cerut prin radio grănicerilor ucraineni staționați pe Insula ...
Pagina 20 din 64

Patru documentare despre păstrarea memoriei colective

Muzeul de Artă Vizuală Galați găzduieşte, joi, 6 noiembrie, de la ora 18,00, o proiecție specială "K ...

Weekend plin pentru actorii Teatrului Dramatic „Fani Tardini”

Joi, 6 noiembrie, aşa cum am anunţat, reprezentanții Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați reiau ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Aur cucerit de un culturist gălățean. Antrenorul și elevul, premiați în aceeași competiție națională (FOTO)

După o pauză competițională de doi ani, gălățeanul Cosmin Silaghi a cucerit, la finele săptămânii tr ...

A murit antrenorul care a reuşit cea mai mare performanţă a fotbalului românesc

Fostul antrenor Emeric Ienei, de numele căruia se leagă victoria echipei de fotbal Steaua București ...

Percheziții la Galați într-un dosar de înșelăciuni pe internet

Mai multe persoane din Galați sunt cercetate într-un dosar de înșelăciune și fals informatic, după c ...

S-a împuşcat în cap în timp ce transmitea live pe rețelele de socializare

Un gălățean a sunat la 112, după ce a văzut, în timpul unui live pe o platformă de socializare, cum ...

Tania Turtureanu vine la Galați cu piesa de debut

Cântăreața Tania Turtureanu îi invită pe gălățenii iubitori de muzică la Union Jack Studio, sâmbătă, ...

Cine poate solicita titlu de proprietate pe terenurile neintabulate ale locuinţei

Românii care locuiesc în case construite înainte de 1990 sau care au achiziționat locuințe conform L ...

Insalubre și greu mirositoare. Cât curaj vă trebuie ca să folosiți o toaletă publică în Galați

Toaletele racordate la apă și canalizare - date în folosință la Galați în 2019 - ar fi trebuit să fi ...

Galaţiul aşteaptă banii europeni nedecontaţi de Guvern din luna aprilie

Nu-i de-ajuns că a fost văduvit de aproape 16 milioane de lei, din alocările provenite din impozitul ...

Yolaine Garambois, noua consilieră locală PACT pentru Galaţi

Yolaine Chloe Garambois, cetățean francez care locuiește în oraşul nostru de peste opt ani, a depus ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Rusia a lovit o grădiniță ucraineană în care se aflau 48 de copii

O dronă rusească a lovit miercuri dimineață o grădiniță privată din Harkov, oraș situat în estul Ucr ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Cinci analize care îți pot salva sănătatea, după vârsta de 40 de ani

După vârsta de 40 de ani, organismul începe să trimită semnale subtile ale schimbărilor interne, iar ...

Cum se schimbă calitatea vieții când hernia de disc nu este tratată?

Mobilitatea și lipsa durerii sunt stări firești, dar hernia de disc schimbă complet viața. La începu ...

Pe șantierul noului spital din Tecuci. Se lucrează intens la finalizarea structurii de rezistență de la etajul trei al unității medicale

Pe șantierul noului spital din Tecuci, lucrările avansează într-un ritm susținut, apropiindu-se de o ...

Indicii ROBOR scad lent, dar constant

În prima ședință din luna noiembrie, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate ...

Cartel Alfa Galaţi: „Austeritatea oarbă nu e o soluție”

Acesta este mesajul pe care peste 25.000 de lucrători, din patru confederații sindicale, l-au trimis ...

„Radarul balastierelor”, gata până la finalul anului

„Radarul balastierelor”, platforma digitală destinată monitorizării și gestionării exploatărilor de ...

Leul se depreciază la final de lună, după ce Fed a redus dobânzile

Evoluția leului din penultima ședință a lunii octombrie a fost influențată de răspunsul piețelor la ...

Etapă cu multe goluri în Liga a IV-a de fotbal

Etapa a IX-a a Ligii a IV-a de fotbal s-a caracterizat din nou printr-o eficacitate sporită: 35 de g ...

Trei victorii din trei meciuri pentru baschetbaliştii juniori

Săptămâna trecută s-a încheiat prima fază a Campionatului Naţional de baschet masculin U14, iar juni ...

Antrenorul Oțelului nu mizează încă pe un loc de play-off

Gruparea gălățeană a arătat un joc solid, dincolo de succesul cu 3-1, în fața unui adversar în sufer ...

Juniorii CSM Arcada, victorii pe linie. Din sportul gălățean

VOLEI. Echipa de juniori Under 13 a CSM Arcada Galați a încheiat excelent turneul de patru, găzduit ...

Pentru 100 de învățători gălățeni, acces la tehnologii moderne

Mentorii „InfinitEdu” aduc "Generația Smart" la Galați, ocazie cu care 100 de învățători din tot jud ...

„Școli care inspiră” a reunit peste 120 de lideri din educație

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea de Științe ale Educației și Departamentul ...

Caravana „ByteForce”, în vizită la Școala Nr. 19

Școala Gimnazială Nr. 19 a fost, la finalul modulului I, gazda unor musafiri-elevi pentru care tehno ...

Parteneriat internațional pentru Universitatea „Dunărea de Jos”

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) a semnat un acord de colaborare cu Admiral Makarov ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Petru Hadârcă, despre legătura vie dintre Chișinău și Galați

La cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Comedie de la Galați, scena a vibrat sub energia ...

Italiancă ținută prizonieră în Galați de îngrijitoarea româncă timp de opt ani

O româncă în vârstă de 49 de ani a fost acuzată de înșelăciune asupra unei persoane lipsite de disce ...

Spectacol caritabil pentru sprijinirea copiilor din Valea Oraşului

Fundația „Fapte Bune” anunță organizarea evenimentului „Seara faptelor Bune”, un spectacol caritabil ...

Entuziasm record la Gala Comunității Galați

S-au încheiat înscrierile și au început voturile pentru favoriții înscriși la Gala Comunității Galaț ...

Miri de aur ai Galațiului, premiați pentru longevitate în căsnicie

Nu mai puțin de 167 de cupluri gălățene, care au împlinit 50 de ani de căsnicie, au fost premiate în ...

Rinat Ahmetov cumpără Tepro Iaşi

Comisia Europeană a confirmat că grupul Metinvest, controlat de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru, aniversat la Ateneu

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru sărbătorește 60 de ani de viață pe scena Ateneului Român, marţ ...

Istorisiri literare lângă pomul vieţii. Expoziţie de artă plastică şi dublă lansare de carte

În a doua jumătate a lunii septembrie, activitatea Salonului cultural «Armonii de toamnă» al Casei d ...

Fetele Didinei s-au întors victorioase (sau aproape)... din Istorie!

Mai mult decât inspirate alegerile Isabelei Oancea pentru noua premieră a Trupei din Joben (membrii ...

Cei şapte magnifici din Istanbul. Voci gălăţene pe scena unui festival internaţional (GALERIE FOTO)

Festivalul Internaţional "The Istanbul Dream", care tocmai s-a încheiat recent în magnificul oraş di ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Primul președinte al Curții de Apel Galați dă nume unei străzi

A fost primul președinte al Curții de Apel Galați, președinte al Tribunalului Maritim și reprezentan ...

Polițist trimis în judecată pentru uciderea unui motociclist, după un an și jumătate de expertize

Procurorii au reușit să pună punct, oficial, anchetei în cazul unui teribil accident rutier petrecut ...

Polițiștii care instruiesc polițiști trebuie să fie mai duri

Este avertismentul lansat de șefii din Ministerul Afacerilor Interne la adresa structurilor care se ...

Un gălățean care și-a omorât fratele, dat pe mâna judecătorilor

Cel puțin 10 ani de închisoare riscă un bărbat din județul Galați pentru o crimă pe care a comis-o c ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

Tânăr arestat după ce a violat o vecină cu 40 de ani mai în vârstă

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din județul Galați a ajuns după gratii luni, 27 octombrie, după ce, ...

Seminariștii gălățeni, pe urmele Sfântului Constantin Sârbu, la Cavadinești  

În preziua cinstirii primului praznic dedicat Sfântului Constantin Sârbu (23 octombrie), de loc din ...

Primul Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent, fii foarte atent: vezi cuvântul Acestacum (îţi) face semn din depărtaresau din apropiere ...

Primul Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Şi te rog frumos: fii atentă, fii foarte atentăşi spune-le (şi celor buni, şi celor răi)cel mai frum ...

NIMICA de AJUNS (uvertură)

Nu mă grăbesc, nu am nimica de ajuns,sunt lămurit fără-ntrebare şi răspuns:nu e nimica mai înalt,/ a ...

ÎNTR-UN CUVÂNT (de urât şi de frumos)

(!) ÎNTR-UN CUVÂNT, cuvântul mă foloseşte cum vrea,mă exploatează până la sânge,mă cotrobăieşte până ...

REGĂSIRE de TAINĂ (IV)

Sigur că da! Neculai Furtună îşi drege glasul şi dă tonul la „Focul vânăt”! Încet şi murmurat, să nu ...

REGĂSIRE de TAINĂ (III)

Da, cum am spus în ziarul de ieri, şi acuma se pot desluşi versurile lui Furtună, scrise pe scândura ...

REGĂSIRE de TAINĂ (II)

Cum ziceam ieri, îl rog pe nenea psalt să bată clopotul în dungă, de trei ori câte trei dangăte, aşa ...

REGĂSIRE de TAINĂ (I)

Ieri... [taman pe la ora când este gata slujba de Utrenie şi începe slujba numită Denie... şi taman ...

Cariere. Vivien Leigh, actriţa care a atins absolutul

Actriţa britanică de teatru şi film Vivian Leigh s-a născut pe 5 noiembrie 1913, la Darjeeling, în I ...

Remember. Ițhak Rabin (1922-1995)

Ițhak Rabin, important om de stat israelian, general și politician, s-a născut pe 1 martie 1922, la ...

Cariere. Jean-Jacques Gautier, între literatură și teatru

Jean-Jacques Gautier, critic de teatru și scriitor francez, s-a născut pe 4 noiembrie 1908, la Essôm ...

Filmul zilei la tv

„Așteptându-i pe barbari”Italia - SUA (2020), dramăNaţional TV, luni, 3 noiembrie, ora 21.00Cu: John ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...

Cum administrăm tratamente câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Să îi administrezi câinelui tău un tratament poate fi uneori o provocare. Ce pot face stăpânii anima ...