Corina Dobre

Corina Dobre

Dăncilă anunţă creştere economică, INS spune că s-au dat prime de Paşte

Vineri, 11 Mai 2018 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ieri, la începutul şedinţei de Guvern, că rezultatele economice din primul trimestru nu sunt „apocaliptice”, ci că România a înregistrat cea mai mare creştere a puterii de cumpărare după 1990, relatează Pro TV. „În această săptămână, domnul preşedinte Iohannis a anunţat că avem o situaţie apocaliptică în ceea ce priveşte rezultatele economice din primul trimestru. Iată că ieri (miercuri n.r.), INS ne-a anunţat că în mart ...

Parlamentarii în conflict de interese, ”albiţi”

Vineri, 11 Mai 2018 05:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Curtea Constituţională a respins, ieri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind legea referitoare la încetarea unor interdicţii pentru parlamentarii care s-au aflat în conflict de interese în perioada 2007-2013. La mijlocul lunii martie, a trimis legea Parlamentului pentru reexaminare, afirmând că, prin adoptarea acesteia, este pusă în discuţie respectarea angajamentelor asumate de România, în calitate de membru al Uniunii Europene. ...

Protest cu lumânări la CNCD

Joi, 10 Mai 2018 22:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Active Watch, o organizaţie de drepturile omului care militează pentru comunicarea liberă în interesul public, a depus o coroană de flori şi lumânări în faţa sediului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), totul pe un fundal sonor sumbru. Protestul vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a fost amendat cu 2.000 de lei de Consiliu, pentru că a folosit cuvântul „penali”. Şeful statului a anunţat că va contesta în instanţă sancţiunea. "Cu durere î ...

Nu mai aruncați GUNOAIE, înfundă canalizările!

Vineri, 11 Mai 2018 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Reprezentanţii Apă Canal fac apel către gălăţeni să deverseze în sistemul de canalizare doar ape uzate şi să păstreze curăţenia pe domeniul public (străzi, trotuare etc), pentru ca apele pluviale să nu antreneze gunoaie în sistemul de canalizare. Apelul societăţii vine după ce, în urma ploii torenţiale de marţi, 8 mai 2018, la staţia de epurare şi la staţiile de pompare a apelor uzate din municipiul Galaţi s-au adunat aproximativ 27 de metri cubi de deşeuri. „Pentr ...

Mai mulţi maidanezi de pe Nae Leonard, în padocul Ecosal

Joi, 10 Mai 2018 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La doar o zi după ce „Viaţa liberă” a sesizat Ecosal cu privire la maidanezii de pe strada Nae Leonard, care îi nemulţumeau pe mulţi dintre gălăţenii ce locuiesc la blocurile C8A, C8B, C8 şi C5A, angajaţii serviciului public au acţionat pentru strângerea animalelor fără stăpân din zona IFR. Vineri, aceştia au capturat şi transportat în padoc patru maidanezi, iar luni – încă doi, ne-a declarat directorul Ecosal, Mirela Furtună. Reamintim că mai mulţi gălăţeni car ...

Din nou, bani de la Primărie pentru centrale termice

Joi, 10 Mai 2018 00:01 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Din luna iunie, cel mai probabil, gălăţenii dependenţi de sistemul centralizat de termoficare vor putea solicita ajutorul financiar de 3.000 de lei pentru a-şi achiziţiona un sistem alternativ pentru producerea apei calde şi căldurii. Municipalitatea se pregăteşte să relanseze programul prin care îi încurajează pe gălăţeni să se debranşeze de la reţeaua publică de distribuţie a agentului termic. Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, ne-a declarat că proiectul de ...

Apa rece, sistată pentru sute de gălăţeni

Joi, 10 Mai 2018 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Sute de gălăţeni care locuiesc în cartierele Siderurgiştilor Vest şi Mazepa I nu vor primi, astăzi, apă rece timp de mai multe ore, din cauza unor lucrări programate de Apă Canal. Între orele 9,00 şi 18,00, alimentarea cu apă potabilă va fi întreruptă pentru cei care locuiesc la blocurile M3A, M3B, GS1, ROKA, 10E, 10D şi 10B din Siderurgiştilor Vest, întrucât Tancrad va executa o serie de lucrări prevăzute într-un proiect al Apă Canal de reabilitare a reţelei de distribu ...

Steagul UE nu a fost arborat, de Ziua Europei, la Galaţi!

Miercuri, 09 Mai 2018 16:07 | Publicat în SOCIETATE
Drapelul României, fluturând jerpelit în Piaţa Tricolorului din Grădina Publică, chiar „sub nasul” autorităţilor prezente la ceremonia organizată pentru a marca 9 Mai – sărbătoare cu triplă semnificaţie – Ziua Europei, Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste şi Ziua Independenţei. Steagul Uniunii Europene nu a fost arborat, în acest an, în Grădina Publică, deşi suntem ţară membră UE încă din anul 2007, iar în Piaţa Tricolorului au fost intonate Imnul de Sta ...

Peste 25 de proiecte de investiţii ale Consiliului Județean, la start în acest an

Miercuri, 09 Mai 2018 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Peste 25 de proiecte de investiţii ale Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, finanţate din fonduri proprii, europene şi guvernamentale, au început deja ori vor demara în cursul acestui an, se arată în raportul de activitate pe 2017 al instituţiei, publicat pe site-ul Consiliului Judeţean (www.cjgalati.ro). Cele mai importante investiţii vizează infrastructura rutieră, sănătatea şi cultura, precizează preşedintele Costel Fotea. „Anul acesta vom demara lucrări de reabilitare şi ...

Cum va fi marcată ziua de 9 Mai

Miercuri, 09 Mai 2018 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, începând cu ora 10,00, în Grădina Publică, se va marca 9 mai – zi cu triplă semnificaţie pentru poporul român (Ziua Independenţei, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei). Potrivit programului anunţat de Prefectura Galaţi, manifestările vor debuta la ora 10,00: vor fi întâmpinate oficialităţile, vor fi intonate Imnul de Stat al României şi Imnul Uniunii Europene, apoi vor fi evocate semnificaţiile zilei, iar ...
Pagina 42 din 362

Dezinsecţie în parcuri, locuri de joacă, grădini şi pe Faleză

În zilele de 20 și 21 aprilie, în intervalul orar 04,00 - 08,00, se va interveni la sol cu echipamen ...

Ce au pățit doi frați care au plănuit o răzbunare incendiară pentru tatăl lor

Actul de vandalism cu iz de notă de plată, comis în seara zilei de 14 aprilie, în Bariera Traian, a ...

Doi gălățeni au fost arestați după ce s-au bătut în scara blocului

Lăsat lat în scara blocului, a ajuns la spital și mai apoi, după gratii! Este traseul pe care l-a pa ...

Poza zilei. La Galați, copacii cad… dar explicațiile rămân în picioare

Dacă plănuiți o plimbare prin Grădina Publică din Galați în acest weekend, lăsați umbrela acasă și l ...

Petrecere de 1 Iunie, în Pădurea Gârboavele

Deşi suntem abia în luna aprilie, Consiliul Judeţean Galaţi a pus deja la cale petrecerea dedicată c ...

Șase bărbați au fost arestați după o reglare de conturi

Un conflict generalizat s-a soldat cu arestarea a nu mai puțin de șase indivizi. Judecătoria Tecuci ...

Mii de ţigări de contrabandă, găsite la vama Oancea

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit, pe pereți ...

NIBIRU a anunțat 90 de artiști și festivaluri noi pentru vara 2026

NIBIRU a prezentat cel mai amplu anunț de până acum într-un live-maraton de cinci ore, realizat în p ...

Avem bani europeni pentru păduricea de pe Valea Ţiglinei

O pasarelă pietonală din lemn, realizată la nivelul coronamentului copacilor, un amfiteatru verde şi ...

Anunt Public - SC HOOPEKS INTERNATIONAL

  Anunț Public   S.C. Hoopeks Internațional S.R.L. anunță publicul interest asupra depunerii Rapo ...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”- Comuna Rădești

  COMUNICAT DE PRESĂ   „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” privind finalizare ...

Viitoarele păduri urbane din Galaţi au început să prindă rădăcini

Plantările pentru amenajarea pădurilor urbane au ajuns la final, anunță Primăria Galați. Este vorba ...

Pânzarul Moldovenesc moare pe malul Dunării, uitat de toată lumea

Dacă era construit din metal, ar fi ajuns probabil la fier vechi. Fiind din lemn, mai mult ca sigur ...

Epava portului de ambarcațiuni își caută din nou chiriaș

Portul de ambarcațiuni situat în zona Trecere Bac își caută din nou chiriaș, de această dată pentru ...

Acorduri cu agenţi economici pentru modernizarea Falezei, între demolări şi procese

În vreme ce a ajuns în instanţă cu doi agenţi economici pentru a le demola construcţiile de pe Falez ...

Primul atac complet robotizat al ucrainenilor

Președintele Volodimir Zelenski a susținut că armata ucraineană a capturat recent o poziție a trupel ...

Reducerea producției de petrol a Rusiei este iminentă

Reducerea producției de petrol din Rusia este iminentă, deoarece atacurile Ucrainei asupra infrastru ...

Zelenski propune Rusiei un armistițiu energetic

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat luni Rusia să accepte o încetare reciprocă a at ...

Ucraina acceptă ajutorul UE pentru redeschiderea oleoductului Drujba

Uniunea Europeană (UE) va ajuta la redeschiderea oleoductului Drujba, care transportă petrol rusesc ...

Galațiul a rămas fără vaccin antirabic. Pacienții, trimiși la Brăila

Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” din Galați a epuizat stocurile de vaccin anti ...

Donaţie de echipament performant pentru Spitalul de Copii

Fundația „Dăruiește Viață”, cu sprijinul ENGIE, dotează Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. ...

Fonduri europene pentru prevenirea, diagnosticarea și tratarea cancerului la Galaţi

Specialiști din domeniul medical - anatomie patologică și oncologie, reprezentanți ai autorităților ...

Depistarea cancerelor şi a bolilor genetice, mai accesibilă la Galaţi

Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică, în calitate de lider de proiect, anunță începerea „P ...

Măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri, necesare în sectoarele esențiale

România trebuie să urmeze exemplul celorlalte țări europene, care implementează programe de sprijin ...

A doua licitație pentru Liberty Galați, posibil la sfârșitul lunii mai. Guvernul, primul pas în preluarea combinatului?

Administratorii concordatari ai Liberty vor încerca din nou să găsească un cumpărător pentru combina ...

Moneda naţională, în așteptarea rezultatului disputei PSD - Bolojan

Joia aceasta, nivelul redus al aversiunii față de risc a asigurat o evoluție stabilă a monedei națio ...

60.000 de găini infectate cu Salmonella vor fi sacrificate în judeţul Galaţi

Un focar de Salmonella a fost confirmat într-o fermă din localitatea Bucești, județul Galați, unde a ...

CSM Arcada a făcut “remontada”, după trei ore de joc

Așteptat cu legitim interes de publicul gălățean, meciul de volei masculin CSM Arcada - SCM Zalău a ...

Meciul acestui weekend: CSM Arcada - SCM Zalău

În semifinalele Diviziei A1 de volei masculin, echipa multiplă campioană CSM Arcada Galaţi joacă în ...

Turneu în Bulgaria. Din sportul gălățean

BADMINTON. În aceste zile, în Bulgaria are loc un interesant turneu internațional din circuitul mond ...

Sporting Liești, în căutarea punctelor pierdute

Etapa a treia a turneului play-off al echipelor din Liga a III-a de fotbal programează câteva meciur ...

Premii și mențiuni pentru Galați, la Olimpiada de fizică

În perioada 6-10 aprilie, s-a desfășurat, la Craiova, etapa națională a Olimpiadei de Fizică. Nicuș ...

Târg de carte organizat la Biblioteca Franceză

Biblioteca Franceză din Galaţi îşi aşteaptă prietenii şi susţinătorii, dar şi pe orice gălăţean care ...

Echipa Liceului „Sfânta Maria”, câştigătoarea ediţiei a IV-a a Maratonului pentru Educație Antreprenorială”.

Teatrul „Nae Leonard" din Galați a fost, miercuri, 15 aprilie, după cum "Viaţa liberă" a anunţat, ga ...

Galațiul a obținut două mențiuni la Olimpiada de Neogreacă

Ospitalitate, profesionalism, dar și competitivitate, asta a dovedit Galațiul în postura de gazdă, d ...

Gălățenii au stat la coadă ca să-și plătească impozitele locale

În ciuda gerului pătrunzător, prima zi de plată la ghișeele Direcției de Impozite și Taxe Locale a î ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Între baletul prin noroi și „vânătoarea” de brânză de peste Prut

Dacă privim această imagine fără context, am crede că e un instantaneu dintr-o zonă de conflict sau ...

Maia Sandu exclude o candidatură în România

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a respins ferm speculațiile privind o posibilă candidatur ...

Primarul din Cahul, lecție pentru politicienii români, într-o vizită la Galaţi

Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, a lansat un atac dur la adresa clasei politice de pe am ...

Florentina Ţuchel Matei s-a întors în Dubai: „Viața te duce exact acolo unde ai nevoie să fii” (FOTO)

Florentina Ţuchel Matei - gălăţeanca stabilită în Dubai care a făcut spectacol la „Vocea României”, ...

Selecție pentru echipa naţională de arc istoric, la Galați

Asociația Club Sportiv „Arc istoric” Galați organizează sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 10:00, ...

Asigurările obligatorii de locuință vor fi verificate de polițişti şi pompieri

Conform unui proiect de lege aflat în lucru, polițiștii și pompierii ar putea primi ca atribuții ver ...

Cât costă să fii șofer în Galați în 2026. Mașina, un lux greu de suportat

Viața devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai scumpă - un lucru pe care îl auzim tot mai des, indif ...

„Maratonul faptelor bune”, lumină și speranță în comunitate

Sub coordonarea fondatorului Fundației „Fapte Bune” Galați, Adrian Pîrvu, întreaga Săptămână Mare a ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Un gălăţean are nevoie de ajutorul semenilor

În preajma Paştelui, când mulţi dintre gălăţeni sunt preocupaţi ce să pună pe masa de sărbătoare, al ...

Dăruiește din suflet, pentru Mihai! Iniţiativă studenţească de Buna Vestire

Echipa „Dăruiește cu suflet” ne invită miercuri, 25 martie, de Buna Vestire, între orele 12,30 şi 15 ...

Un tată rămas pe drumuri cu un fiu de șase ani cere ajutor

Sebastian Apostol, în vârstă de 50 de ani, trăiește momente de coșmar alături de fiul său de doar şa ...

Gălățenii pot salva vieți donând pentru kilometrii parcurși de ambulanță

Drumul către spital reprezintă, pentru mulți copii cu afecțiuni grave, o etapă dificilă în lupta pen ...

„Voievodul țiganilor” revine în weekend pe scena gălățeană

„Voievodul țiganilor”, opereta în două acte care poartă semnătura maerelui Johann Strauss-fiul, va ț ...

„Ursul păcălit de vulpe” cu ”zmeie, basme și fantasme”

La Teatrul pentru Copii și Tineret "Gulliver" este din nou timpul pentru magie de poveste, într-un s ...

„Poetul se începe acolo unde se termină cuvintele”, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

Motto: "Pentru că voi, eu" (Iulian Mardar) Vineri, 3 aprilie, la Facultatea de Litere din cadrul Un ...

Balerinul gălățean Horia Bucur, în premieră pe scena „Leonard”. Eveniment cultural unic la Galați

Solist al Operei Naționale București, balerinul Horia Bucur revine acasă, la Galați, pentru a evolua ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Gălăţeni campioni mondiali la modelism. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VIII)

În campania noastră care precede evenimentul "Glorii Sportive Gălăţene", ce va fi organizat pe 5 iun ...

Pugilişti „fabricaţi” la Galaţi. Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VII)

Vom încheia, astăzi, frumoasa poveste a marilor pugiliști gălățeni care au reprezentat România la ce ...

Boxul gălăţean, o poveste fără sfârşit! Glorii Sportive Gălățene 1976-2026 (VI)

Astăzi, continuăm prezentarea marilor pugiliști gălățeni care au scris istorie în cele mai important ...

Ringul - prea mic pentru boxerii gălăţeni. Glorii sportive gălățene 1976-2026 (V)

Sportivii gălățeni au reprezentat cu onoare România în marile competiții ale lumii, având rezultate ...

Gălățeni răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la 8 metri înălţime

Doi gălățeni în vârstă de 20 de ani au fost răniți după ce au căzut cu ATV-ul de la o înălţime de ap ...

Faleza Dunării din Galaţi, promovată la Viena de Alexandra Căpitănescu

Faleza Dunării din Galaţi n-o fi încă modernizată, dar e promovată la Eurovision de Alexandra Căpită ...

Startul sezonului Via Dobrogeana, între Galați și Jurilovca

Asociația Via Dobrogeana a deschis înscrierile pentru prima acțiune turistică din acest an, un tur m ...

Călătorii gratuite prin Europa pentru tinerii de 18 ani

Tinerii care doresc să descopere Europa în această vară se pot înscrie în programul "DiscoverEU", pa ...

Jaf la o sală de jocuri din Galați. Un individ mascat a fugit cu banii de pariuri

Un atac soldat cu furtul unei sume importante de bani a avut loc puțin după miezul nopții de luni sp ...

Traficul cu aur, noua afacere veche a micilor speculanți din Galați

Galațiul bifează un nou punct pe harta afacerilor ilicite și se înscrie într-un dosar penal de mare ...

Filmul și urmările violențelor stradale de pe Domnească. De la fițe, la huliganism (VIDEO)

Trei dintre bătăușii care au încins spiritele pe strada Domnească la finele săptămânii trecute, după ...

Cum a scăpat de procesul de delapidare un fost rector al Universității ”Dunărea de Jos”

Fostul rector al universității de stat din Galați a ieșit basma-curată în fața primei instanțe care ...

Festivalul „Sărbătorile primăverii” revine la Suhurlui

Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" din Galați organizează vineri, 17 aprilie, cea de-a XII-a ediție a ...

Programul „Masă sănătoasă”, la şcoala şi grădniţa din Cuca

Primăria comunei Cuca anunță implementarea unui program vital pentru comunitatea locală. De miercuri ...

Alertă pentru apicultorii din comuna Tulucești

Primăria comunei Tulucești a emis o avertizare publică destinată cetățenilor și crescătorilor de alb ...

Mobilizare pentru o acţiune de plantare la Tulucești

Comuna Tulucești găzduiește joi, 16 aprilie, la ora 10,00, o amplă acțiune de plantare, în cadrul că ...

DOR (dosarele XYZ)

Ce nalt este dorul de mama,/ oriunde, oricum şi oricând aş fi!... nu-i nimica (în lumea/ aceasta) ma ...

E GATA! (pastel de sezon)

Vezi bine?... gutuiul acesta/ e-n floare şi-i gata să-(ţi) spună că tace şi face, e gata/ să-şi mut ...

ASTFEL [altfel (s)pus]

Tu nu (m)-ai visat niciodată/ că-s mort după tine, pe vale, că-s drumul (şi sensul) pe unde/ merg to ...

Eu, Acum (buletin de ştiri)

Eu, acum, vreau să scriu cel mai frumos poem pentru tine, întru memoria celor o mie şi unu de plâns ...

HAI SĂ FACEM GUTUI!!!

Doamna mea ne(mai)văzută Livadă, te rog să mă ierţi pentru că nu ţi-am scris de mult! Nu ţi-am mai s ...

AŞA mi-a ZIS

Sunt cu Prăpăd  și Mutelcă pe malul Dunării, în noaptea de Anul Nou! Primul chiar stârneşte invidia ...

Gheorghe Bujor

Supranumit Violonistul fără de Arginţi, omul din titlu des/cânta la toate nunţile şi botezurile şi b ...

Mic... Tratat de Iertare (V)

Iată ce i-a dictat poetul Marcel Măzăriche lui Vasile Vindereu, pentru ca să scrie pe lespedea şi pe ...

Cine vrea un Husky mix? O fetiţă jucăuşă îşi caută o casă

Dacă doriţi un companion loial şi iubitor, nimeni nu vă va iubi mai mult decât un câine adoptat de p ...

Proprietățile neştiute ale ambroziei, inamicul persoanelor alergice

Deși numele său provoacă mai degrabă teamă și strănuturi în rândul populației, „Ambrosia artemisiifo ...

„Open World”, al treilea film din franciza „Jumanji”

Dwayne Johnson, Kevin Hart și Jack Black au urcat pe scena CinemaCon din Las Vegas dezvăluind primel ...

Tot mai multă lume nu mai face sex. Scăderi raportate în întreaga lume

Regresul începe cu cea mai iubăreață nație de pe Glob! Potrivit unui sondaj realizat de Institutul F ...

Ce poți face din restul de cozonac de la Paște

Tortul din cozonacul rămas de la Paște este o metodă excelentă de a transforma desertul uscat într-o ...

Trucuri pentru dres ciorba fără complicații

Compoziția pentru dres ciorba (smântână și ou) se face amestecând smântâna grasă cu gălbenușuri de o ...

Gimnastică naturală pentru un ten ferm

Yoga facială este alternativa naturală la procedurile estetice invazive, câștigând tot mai mulți ade ...

Sfaturi practice pentru adaptarea rapidă a ceasului biologic la schimbarea orei

Trecerea la ora de vară reprezintă pentru mulți dintre noi mai mult decât o simplă modificare a ceas ...