Florin Răvdan

Florin Răvdan

Familie tradiţională, dar cu vecinul

Luni, 17 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Caz tragicomic în Vaslui, acolo unde un preot a cerut efectuarea unui test de paternitate pentru copilul său, fiind convins că nevasta l-a înşelat. Ei, asta da familie tradiţională! Şi, culmea, cel bănuit că ar fi tatăl copilului este chiar viceprimarul. "Nu iese fum, până nu faci foc! Această vorbă e sfântă! Asemenea vorbe nu ar fi putut exista, dacă ceva nu era la mijloc. De ce nu a zis de mine sau de altul și a zis chiar de ei? Preotul de ce a dat în judecată? Este cumv ...

Eşti de acord ca Gigel şi Dorel să se...?

Sâmbătă, 15 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* N-a mai rămas mult şi românii vor fi chemaţi la urne, ca să voteze în cadrul referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Fâs! Adică vor fi chemaţi să bifeze fie căsuţa cu DA, fie pe cea cu NU, după ce vor citi o întrebare pe care încă nu o ştim. Totul pentru ca în Constituţie să scrie clar că familia este musai formată din uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie. Că până acum, doamne fereşte, erau numai LGBT-işti din ăştia prin fa ...

Unde pune Borcea mâna, creşte burta

Vineri, 14 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Nici nu a ieşit bine din închisoare, că fostul patron al lui Dinamo Bucureşti, Cristi Borcea, a reuşit iar să o lase gravidă pe Valentina Pelinel. Ăsta e semn bun, înseamnă că omul nu a stat degeaba şi a muncit până nu a mai putut pentru păstrarea familiei tradiţionale. Că s-a întâmplat să aibă el mai multe familii tradiţionale, cu mai multe femei, asta e. Dar că omul e aşa fertil... nu ştiu care e explicaţia! * O fi oare de la toate pregătirile de care vorbea acum ...

Despre substantivele care denumesc profesii

Vineri, 14 Septembrie 2018 11:00 | Publicat în Campanii VLG
"Vorbesc cu doamna doctor…" (Maria Linda, TVR 1, 11.09.2018). Din nou despre substantivele care denumesc profesii. În cazul lor, întâlnim mai multe situații și, de aceea, ne mai încurcăm. Intervine și impresia noastră că forma de masculin este mai politicoasă! De ce este mai puțin politicos "profesoară" decât "profesor"? Poate este bine să aplicăm o regulă simplă: folosirea formei de feminin cu condiția ca ea să nu fie familială sau peiorativă și, bineînțeles, să fi ...

Imagine de mamă.... cuminte

Joi, 13 Septembrie 2018 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Nu ştiu dacă sunteţi la curent cu ce mai face Bianca Drăguşanu, dar vreau să vă spun că zilele astea a fost luată în bărci de toate televiziunile de scandal şi de toţi internauţii. Toate palavrele la adresa ei au fost graţie unei poze pe care a urcat-o pe un cont de pe o reţea de socializare, în care domnişoara Drăguşanu, fostă Slav şi, cine ştie, viitoare Tate, apărea goală, la duş. Şi dă-i cu critica. "Să îţi fie ruşine, cum poţi să te afişezi aşa, mai ale ...

Horrorul ”The Nun”, întâmpinat cu săli pline. Reclamă pentru România

Duminică, 16 Septembrie 2018 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Într-un articol publicat la începutul anului, consideram "The Nun/Călugărița: Misterul de la mănăstire" drept "cel mai promiţător horror al anului". Spin-off al filmelor "The Conjuring" şi "Annabelle", filmul are în centrul atenţiei cel mai înspăimântător personaj negativ al francizei, demonul Valak. Faptul că el este prizonier într-o mănăstire din România face horrorul cu atât mai interesant pentru publicul de la noi. Cel mai îmbucurător aspect al producţiei nu este le ...

Lajkó, țigan în cosmos, o dramedie a trecutului socialist

Sâmbătă, 15 Septembrie 2018 15:00 | Publicat în MAGAZIN
Dramedia maghiară "Lajkó", țigan în cosmos lansată pe 7 septembrie în unele cinematografe din București și din țară, se inspiră din "Martorul" lui Bacsó Péter (1969) și prezintă trecutul socialist prin prisma satirei, fiind în același timp și povestea unui pilot de avion utilitar care are visuri imposibile. La începutul anului 1957, URSS decide să aleagă Ungaria din tot blocul socialist și să-i dea șansa de a participa la selecția primului cosmonaut al lumii, care urm ...

Mediocritatea, principalul defect al vorbitorilor de limba română

Vineri, 07 Septembrie 2018 10:00 | Publicat în MAGAZIN
"Asemenea manuale îi mediocrizează pe elevi" (O distinsă profesoară de limba și literatura română, TVR1, 04.09.2018)Începe școala și, ca în fiecare an, discutăm despre manuale. Ceea ce s-a întâmplat anul acesta este mai mult decât grav și, în același timp, este un exemplu de cum acționează mediocritatea. Efectele sunt foarte grave pentru că reprezintă un atentat la formarea intelectuală a copiilor.Manualele după care vor învăța elevii din clasa a VI-a sunt pline de gre ...

Sora limbii noastre, aromâna!

Vineri, 31 August 2018 10:00 | Publicat în Campanii VLG
Aromâna, vorbită de aromâni, face parte din grupul limbilor romanice, subgrupul limbilor romanice răsăritene, alături de dacoromână, meglenoromână și istroromână. Există discuții între lingviști asupra statutului de limbă (dintre cele patru ale diasistemului romanic de est) sau de dialect (în cazul că diasistemul romanic de est este socotit o singură limbă, denumită "română", în care caz limba română este denumită "dialectul dacoromân"). Toți însă împărtășesc ...

Ben Affleck încă mai poate fi Batman

Sâmbătă, 01 Septembrie 2018 18:00 | Publicat în MAGAZIN
Interpretul lui Batman, Ben Affleck, trece printr-o perioadă tulbure. După un recent tratament de dezalcoolizare – penultima internare a fost chiar în decembrie, anul trecut - actorul a fost surprins de paparazzi chiar în momentul în care primea o livrare de băuturi alcoolice, conform People.com. Deşi unele surse apropiate starului susţin că acesta este cât se poate de concentrat pe programul de reabilitare, Affleck a declarat în mai multe rânduri că îi este foarte greu să fac ...
Pagina 24 din 220

Arestat la domiciliu, după cascadorii fără permis. Fuga o fi sănătoasă, dar nu când te urmăreşte poliţia

Un tânăr gălăţean cu permisul suspendat va avea timp să reflecte în arest la domiciului, după ce a c ...

Practicant la jandarmi la Galați, a salvat viața victimei unui accident rutier

Misiune salvatoare a unui student la Academia de Poliție care, sâmbătă seara, în drum spre Jandarmer ...

Premii și trofee pentru elevii de la Centrul Cultural

Cursanții clasei de Canto, muzică ușoară, coordonați de domnișoara profesoară Alexia-Oana Mocăniță, ...

USR vrea să interzică păcănelele și jocurile de noroc în Galați

Consiliul Local Galați ar putea decide dacă permite sau nu existența păcănelelor și a jocurilor de n ...

„Vocea unei generații”, înscrieri deschise pentru ediția a II-a

După succesul primei ediții, Concursul de discursuri publice pentru elevi „Vocea unei Generații”, or ...

„Parada planetelor”, pe cerul nopţilor de weekend. Fenomen astronomic extem de rar

La sfârșitul lunii februarie, vom avea parte de un fenomen astronomic extem de rar, o adevărată "par ...

Incendiu la o vulcanizare din județ. Victimele, transportate la spital (VIDEO)

În această după-amiază, forțe și mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al j ...

Gălățeanca Paula Cristea, laureata Premiului pentru Carieră și Excelență, la prima Gală a Sportului Paralimpic din România

Prima Gală a Sportului Paralimpic din România a recunoscut și onorat contribuția unei gălățence la m ...

„Step by Step”, modernizarea s-a încheiat

Primăria municipiului Galaţi anunţă încheierea lucrărilor de modernizare a clădirii în care funcţion ...

Licitaţie pentru extinderea unei grădiniţe recent modernizate

Extindere, după o modernizare cu fonduri europene, iată investiţia de care va beneficia Grădinița Nr ...

Dotarea Școlii Gimnaziale Doamna Nica Valea Mărului - NEWSCHOOL

COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”  Finalizare proiect Comun ...

Strategal - Funcționăm pentru a vă sprijini

  10 Februarie 2026 Comunicat de presă   În perioada 14.12.2023 - 31.12.2029, Asociația Grupul d ...

Cinci importante posturi de director, scoase la concurs în Galați

Trei posturi de director general și două de director economic au fost scoase la concurs la Galați, p ...

Primarul Ionuț Pucheanu îi dă cu reforma peste nas premierului Ilie Bolojan

Într-o intervenție la Digi24, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte PSD ...

Gospodărire Urbană a bulibăşit grav date publice privind decesele. Primăria Galaţi, obligată să facă precizări

Primăria municipiului Galaţi a fost nevoită să vină cu precizări privind numărul deceselor, al înhum ...

UPDATE. O groapă din centrul Galaţiului a „atacat” o autoutilitară Ecosal (FOTO)

O adevărată desfăşurare de forţe şi aproximativ trei ore de eforturi susţinute au fost necesare pent ...

Peste 1.000 de kenyeni, înrolați de Rusia pentru războiul din Ucraina

Sute de bărbați kenyeni, adesea fără niciun trecut militar, s-au trezit forțați, după ce au ajuns în ...

Negocierile „dificile” de la Geneva s-au terminat fără rezultate concrete

Ucrainenii și rușii au încheiat miercuri negocierile de la Geneva, cu mediere americană, fără rezult ...

General rus din GRU, ținta unui asasinat la Moscova

Un înalt oficial militar rus, general-locotenent Vladimir Alekseev, a fost transportat de urgență la ...

Discuțiile pentru pace de la Abu Dhabi, fără progrese reale

Ucraina și Rusia au efectuat joi un schimb de prizonieri, convenit în timpul negocierilor de la Abu ...

Secretele unei memorii de fier până la vârste înaintate

Multă vreme s-a crezut că declinul creierului este un proces inevitabil, odată cu înaintarea în vârs ...

Adolescent tăiat foarte grav într-o sticlă, operat cu succes la Galaţi

O intervenție chirurgicală complexă, realizată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ap. I ...

Instruire medicală tactică a jandarmilor gălățeni

Jandarmeria Galați a demarat, începând de vineri, 6 februarie, un amplu program de pregătire medical ...

Icre contaminate cu o bacterie periculoasă, retrase din Kaufland

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunțat joi, 5 ...

Autostrada Energiei, veste bună pentru combinatul siderurgic gălăţean

În decembrie anul trecut, Comisia Europeană a adoptat Pachetul European pentru Rețele Energetice, un ...

Euro ar putea ajunge la sfârșitul anului aproape de 5,20 lei

Fluctuațiile pe care le-au avut principalele valute față de leu au fost minime, în timp ce indicii R ...

Liberty și Electrica, acord pentru proiecte energetice comune

Aşa cum deja am anunţat, Grupul Electrica a semnat marți, 24 februarie, un Memorandum de Înțelegere ...

Firma unor foști studenți navaliști, investiție de șase milioane de euro

Compania GLO Marine anunță o investiție de aproximativ 6 milioane de euro într-o nouă unitate integr ...

„Studentele” gălățence joacă acasă. Weekend pentru toate gusturile sportive

VOLEI. Echipa feminină CS Universitatea încheie parcursul din sezonul regulat odată cu meciul de sâm ...

“U” Cluj - Oțelul 4-0. Gata cu șansele la play-off

Partida de vineri seară, pierdută de gălățeni, scor 4-0, pe terenul celor de la “U” Cluj a consemnat ...

Duel cu repetiție pentru CSM Arcada

VOLEI. Au trecut doar trei zile de la meciul din "Cupa României" dintre CSM Arcada și SCMU Craiova, ...

Cu ce stări de spirit intră echipele gălățene de liga a III-a în focul jocurilor oficiale

În acest weekend, se încheie vacanța competițională și pentru echipele gălățene participante în cel ...

Pleiadă de premii naționale pentru elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin”

Elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” se bucură de apreciere și de recunoașterea talentului și a ...

Peste 500 de profesori și studenți din țară, în fața Palatului Cotroceni

Peste 500 de profesori, cărora li s-au alăturat și studenți, au protestat, miercuri, 25 februarie, î ...

Burse de mobilitate pentru studenți, de până la 2.000 euro

Fundația "Friends for Friends", cu sprijinul financiar al BRD Groupe Société Générale, a lansat prog ...

Parfum, bijuterie și identitate, în analiză la Universitatea „Dunărea de Jos”

În perioada 26-28 februarie 2026, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați găzduiește cea de-a doua ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

„Anul nou care n-a fost”, la Viena

Producția cinematografică „Anul nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureșanu, deschide, pe 19 fe ...

Afacerea de succes a unei gălățence în Italia. Tatiana și-a găsit fericirea printre ziare

Stabilită în Italia de peste 30 de ani, gălățeanca Tatiana Vizureanu este proprietara singurului chi ...

O familie din Galați vrea să-și aducă mortul din Italia, dar nu are bani

Un bărbat din județul Galați a murit în condiții încă neelucidate în Italia, țară în care se afla de ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Cui i-e frică de Scufiţa Roşie? Vernisaj de ilustraţie de carte pentru copii la Muzeul de Artă Vizuală

Într-o atmosferă caldă, beneficiind şi de prezenţa multor copii, însoţiţi de părinţi, a fost vernisa ...

Cum se solicită transfer la o altă unitate școlară

Unele inspectorate școlare au publicat condițiile specifice de ocupare a posturilor didactice/catedr ...

Război într-un bloc gălățean, din cauza băii comune

De multe ori, traiul în comun la bloc se transformă într-o adevărată luptă, iar liniștea și căldura ...

Iluminat cu LED pe 18 străzi din municipiul Galați

Nu mai puțin de 18 străzi din municipiul Galați vor beneficia de iluminat public economic, grație un ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Luptăm pentru Mihai, „dăruind din suflet”. Campanie caritabilă a elevilor şi studenţilor

Echipa din cadrul proiectului „Dăruiește din suflet” a ales un tânăr brăilean de 15 ani căruia să-i ...

O gălățeancă are nevoie de sprijin pentru chimioterapia salvatoare

Este pentru a doua oară în decurs de un an în care Diana Stănescu este în situația de a răspunde une ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

„Sărutul” lui Constantin Brâncuși, operă emblematică a modernismului

Compoziția statuară „Sărutul” a fost concepută ca replică la sculptura cu același titlu a maestrului ...

SF-ul junglei urbane, la Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) Copacii dominau peisajul, dar nu semănau cu nimic din ce știam. Trunchiurile aveau o textură c ...

Actrița gălăţeană Elena Emandi, nominalizată la Gala Premiilor UNITER

Actrița Elena Emandi și textul dramatic „Viața, moartea și învierea domnului Valentin Ionescu”, pus ...

„Tradiții și obiceiuri la început de primăvară”, la Centrul Cultural

În această perioadă, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” a îmbrăcat straie de sărbătoare și și-a desch ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Constructorii campioni ai contractelor cu Primăria Galați, în 2025. TOP 10

Revitalizarea Falezei Dunării, modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1, a bulevardului Siderurgiștil ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Criminal recidivist, trimis în judecată pentru un atac cu lopata

Un infractor deosebit de periculos din Galați, nu demult eliberat din pușcărie, unde a stat închis p ...

Forță și cătușe, tactică de intervenție la parcări ilegale. Agenții de la Locală nu glumesc cu litera legii (VIDEO)

În Galațiul încă acoperit de nămeți necurățați, care fac dificilă în multe zone deplasarea pietonilo ...

Cum a ajuns criminal un hoț pe care pușcăria nu l-a vindecat

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din județul Galați, cunoscut cu multiple probleme cu legea, cumulat ...

Unde și pentru ce se mai dă șpagă în Galați. Meteahna de care nu putem scăpa

„Șpagă”, cuvânt rostit adesea în șoaptă sau înlocuit cu formula mai blândă „atenție”, tocmai pentru ...

Drone deasupra comunei Țepu, timp de o lună

Primăria Comunei Țepu informează cetățenii că, în perioada 12 februarie - 12 martie 2026, compania O ...

Bunicii singuri sunt victime sigure pentru tâlhari! Atacuri la indigo în județul Galați

Mai multe tâlhării comise în ultimele luni pe raza județului Galați arată că hoții nu au nici teamă, ...

Crima care a îngrozit județul de Anul Nou a ajuns la Tribunal. Suspectul riscă 25 de ani de închisoare

Un bărbat în vârstă de 65 de ani din județul Galați riscă ani grei de închisoare, după ce a omorât u ...

Proiect major de reducere a riscului de inundații, în pregătire în judeţul Galaţi

După ce judeţul Galaţi a fost devastat de furia apelor, dovedindu-şi din plin vulnerabilitatea, un p ...

DIPLOMĂ (dosarele XYZ)

Şi poate chiar am să ajung/ tocmai la marginile tale, măcar o clipă să-nţeleg/ de ce, de unde, până ...

SIGUR CĂ DA! (dar nu se poate!)

Nu „panta rhei” mă ţine lămurit/ că sunt nemişcător în admirare pentru acest (ne)clar necunoscut/ di ...

AȘA (dar... altfel)

De-un timp (ne)tot, stă-n miezul tăcerii din adâncul (ne)mărginit şi gratis al întâmplării sale, şi ...

OFRANDĂ (la mormântul lui Georgel Grecu - Țărnă Ușoară!)

Vă jur, în sfârşit, să se mire (mereu)/ şi sclavii şi regii: am râs şi am plâns şi-am iubit şi-am u ...

La început a fost... ADN-ul!!!

Conform unei Cărţi scrise de nişte ingineri/doctori specialişti/experţi în Istoria apariţiei/dispari ...

Am să-l caut pe Bătrân

Promiteam în ziarul de ieri că am să scriu şi am să public cel mai frumos poem despre vârsta senectu ...

Bătrânul... şi Poghibala

Ieri... bătrânul urcă încet, foarte încet, greoi, nesigur pe sine! Are cam optzeci şi cinci de ani ş ...

Documentare... la ”Evaziunea Sentimentală” (XVI)

Da, coborâm sub Demisol! Mă cocoţ pe taburet şi aşez portretul madamei Maria lângă portretul meu! Si ...

Ciorbă de fasole boabe, preparat tradițional pentru toate gusturile

Ciorba de fasole boabe este un preparat tradițional românesc, extrem de popular, apreciat pentru con ...

Jumătate dintre adolescenți fac sex neprotejat

90 la sută dintre tinerii români nu au suficiente cunoștințe pentru a identifica și a se proteja de ...

Supravieţuitor al iadului de la Suraia, îşi caută familie

Pentru orice iubitor de animale, dar, de fapt, pentru orice OM, mărturiile despre iadul animalelor d ...

Tort de biscuiți cu cremă de ciocolată. Reţetă de post

Tortul de biscuiți cu cremă de ciocolată este un desert ușor și rapid, care te încântă în orice mome ...

Ce să mâncăm seara pentru a avea un somn odihnitor

O cină recomandată trebuie să fie ușoară, bogată în proteine și legume, dar și săracă în carbohidraț ...

Când este cel mai bun moment pentru un circuit în Uganda

Uganda surprinde prin varietate: safari clasic în parcuri naționale bine conservate, gorile de munte ...

Protejarea Datelor Financiare: Sfaturi de Top Privind Securitatea Cibernetică Pentru Securitatea Economică

Atacurile nu arată mereu spectaculos. Uneori sunt tăcute. Un e-mail fals. O parolă slabă. Un laptop ...

Cum scapi de iritațiile provocate de bijuterii

Alergia la bijuterii, cunoscută medical sub numele de dermatită de contact, este o reacție neplăcută ...