CULTURA - Viaţa Liberă Galaţi

Jubileu la Muzeul de Artă Vizuală, cu lucrări de patrimoniu

Scris de Miercuri, 29 Noiembrie 2017
Jubileul unei jumătăţi de veac de la înfiinţarea, în 1967, a primului muzeu de artă contemporană din ţară, actualul Muzeu de Artă Vizuală din Galaţi, primeşte astăzi, 29 noiembrie, la ora 12,00, un frumos omagiu, prin prezenţa a două nume care nu mai au nevoie de prezentare: academicianul Răzvan Theodorescu,…

Trei deţinuţi din Penitenciarul Galaţi, actori pe scena Teatrului Nottara

Scris de Marți, 28 Noiembrie 2017
Trupa de teatru „TOTEM” a Penitenciarului Galaţi, compusă din trei persoane private de libertate, clasificate în regim închis, au urcat pe scena Teatrului Notarra pentru a interpreta piesa de teatru de păpuşi „Prostia omenească”. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul celei de-a noua ediţie a Festivalului „Dana Cenuşă – Descătuşare prin…

Adunare Generală la USR - filiala Sud-Est

Scris de Luni, 27 Noiembrie 2017
Mâine, de la ora 11,00, la sediul filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România, pe strada Labirint nr. 1, va fi deschisă Adunarea Generală a membrilor filialei. Din câte am aflat de la preşedintele filialei, poetul Corneliu Antoniu, prilejul este unul generos: filiala, care depăşeşte deja 69 de membri din…

Bujorenii îl vor retrăi mâine pe eroul Eremia Grigorescu

Scris de Luni, 27 Noiembrie 2017
Primăria oraşului Târgu Bujor organizează mâine, 28 noiembrie, chiar de ziua de naştere a eroului nostru naţional, general Eremia Grigorescu, comandantul „Diviziei de fier”, la 154 de ani de la naştere, un complex de evenimente culturale. Astfel, de la ora 10,00, la Biserica Adormirea Maicii Domnului, va fi oficiată, după…

Răzvan Theodorescu, la o expoziţie în Muzeul Spiritualităţii din Galați

Scris de Luni, 27 Noiembrie 2017
Vă uitaţi la „Teleenciclopedia”, înţeleapta emisiune TVR, singura care a trecut prin două sisteme politice antagonice şi două… secole? Atunci îl veţi recunoaşte pe cel din spatele comentariilor legate de istoria artei şi de istorie în general, academicianul Răzvan Theodorescu, fost Ministru al Culturii, invitat de onoare mâine, 28 noiembrie,…

Alina Şerban, încă o prezenţă gălăţeană la GAUDEAMUS - cel mai mare târg de carte din România

Scris de Duminică, 26 Noiembrie 2017
Scriitoarea gălăţeancă Alina Şerban şi-a lansat cartea (un roman!) astăzi, 26 noiembrie, la 12,30. Unde? La Târgul Gaudeamus (cel mai mare târg de carte din România!), în a 24-a ediţie! La standul Editurii Quantum Publishers. Colega noastră de ziar nu credea că era important să (ni) se laude, dar cred…

"Frumoasa şi Bestia", la Teatrul de Păpuşi

Scris de Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Duminică, 26 noiembrie, de la ora 10,30, va avea loc spectacolul "Frumoasa şi Bestia", în Sala Mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini". Povestea, foarte îndrăgită de copii, este o lecţie de devotament şi sacrificiu, pe care fiica cea mică le face pentru tatăl său. Aceasta acceptă să se ducă la…

Gălăţenii, în număr mare la lansarea cărţii lui Lucian Boia

Scris de Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Lansarea de la Galaţi a volumului "În jurul Marii Unirii 1918", de Lucian Boia, s-a bucurat de un public numeros, dar şi de un mare interes din partea gălăţenilor, dornici să îl asculte pe marele istoric. Evenimentul a avut loc, recent, în secţia Lapidarium a Muzeului de Istorie "Paul Păltănea".…

"Cei trei purceluşi", la Shopping City

Scris de Vineri, 24 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 11,00, copii sunt aşteptaţi în incinta centrului comercial Shopping City, undeva va avea loc spectacolul de păpuşi "Cei trei purceluşi". Cei mici vor face cunoştinţă cu o poveste care cu siguranţă îi va captiva. Accesul este gratuit pentru toţi copiii şi părinţii. Spectacolul va…

CRONICĂ DE CARTE | "Destine artistice" - repere ale artei gălăţene

Scris de Vineri, 24 Noiembrie 2017
Cartea criticului de artă Corneliu Stoica "Destine artistice" (Editura "Axis Libri", Galaţi, 2017) reprezintă un studiu de sinteză, extrem de bine documentat, o readucere în atenţia publicului iubitor de artă a plasticii româneşti gălăţene, reprezentată de 22 de artişti care astăzi nu mai sunt printre noi, dar care, prin activitatea…

ANTARES, acum în alb-negru

Scris de Vineri, 24 Noiembrie 2017
A reuşit să apără „Antares” - revistă de literatură şi informaţie culturală de la Dunărea de Jos, sub egida Uniunii Scriitorilor din România (USR). După cum se ştie, Galaţiul a tot pierdut direcţii şi directorate zonale, singura instituţie nou creată aici, una zonal-culturală, este filiala Sud-Est a USR (Galaţi -…

Comedie "dark", cu acţiunea la... Galaţi

Scris de Vineri, 24 Noiembrie 2017
Astăzi, 24 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului "Fani Tardini", pe un subiect arzător, într-o piesă cu acţiunea… la Galaţi: "Privacy Settings", producţie a Social Act Theatre - prima trupă profesionistă de teatru independent din Galaţi. "Prin umor şi scene savuroase, spectacolul urmăreşte impactul catastrofic pe…

CRONICĂ DE CENACLU | Fetiţa care se uită în ochii veşniciei

Scris de Vineri, 24 Noiembrie 2017
În flash-book-ul serii, prezentat de Victor Cilincă, am aflat, pe scurt, că Serge Brussolo - scriitor francez de fantastique, science fiction, triller şi roman istoric - a revoluţionat, prin stilul său original şi distinctiv, literatura science-fiction franceză. În continuare, Petra Ana Mirică-Bobiţ, elevă în clasa a VI-a la Şcoala Generală…

Artişti brăileni, tată şi fiu, la Galeria ”Mantu” din Galați. ”Tandem” reuşit

Scris de Vineri, 24 Noiembrie 2017
Expoziţia "Tandem", vernisată luni, 20 noiembrie, la Galeria de Artă "Nicolae Mantu", i-a adunat în jurul a doi cunoscuţi plasticieni brăileni care "colaborează" între ei - Ion Radu (tată) şi Cristian Radu (fiu), pe membrii filialelor gălăţene şi brăilene ale Uniunii Artiştilor Plastici (UAP), ba chiar am întâlnit un plastician…

Scriitori şi cărţi care au trecut Prutul

Scris de Vineri, 24 Noiembrie 2017
La Chişinău, evenimentul "Scriitori de pe cele două maluri ale Prutului" s-a desfăşurat, la jumătatea lunii, în cadrul Cercului metodic al profesorilor de limba şi literatură română din judeţul Galaţi, organizat de Liceul Tehnologic "Paul Bujor" Bereşti şi Liceul Tehnologic "Costache Conachi" Pechea, în parteneriat cu Liceul Teoretic "Petre Ştefănucă"…

Artişti albanezi, în concert la CCDJ

Scris de Vineri, 24 Noiembrie 2017
La concertul intitulat "Punţi sonore peste Balcani", Galaţiul a fost onorat de prezenţa unor artişti albanezi cu frumoase succese internaţionale: dr. Irina Nanushi, la vioară, acompaniată la pian de Piro Gaqi. Şi în iulie, în cadrul Festivalului "Modern Movie", organizat de CCDJ, dr. Piro Gaqi a cântat într-un concert la…

Recitaluri simfonice şi Traviata, în încheierea festivalului

Scris de Joi, 23 Noiembrie 2017
Festivalul Internaţional "Leonard", organizat de Teatrul Muzical, se va încheia, în acest weekend, cu două recitaluri simfonice şi cu un spectacol de operă - "Traviata". Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 18,00, melomanii sunt aşteptaţi la un recital de lieduri, interpretate de soprana Adelina Diaconu, acompaniată la pian de însuşi…

Un savant tecucean în Ohio

Scris de Miercuri, 22 Noiembrie 2017
Profesorul Virgil Pavel este un om foarte cunoscut în Tecuci. A predat matematica, de la repartiţie până la pensie, la Colegiul Naţional "Spiru Haret" din localitate. A fost multă vreme director adjunct şi chiar director plin al renumitei instituţii. S-a remarcat prin responsabilitate şi perseverenţă. Nu lăsa niciodată treburile nefinalizate.…

Vernisaj brăilean la patru mâini

Scris de Luni, 20 Noiembrie 2017
Astăzi, de la 18,00, la Galeria de Artă "Nicolae Mantu", va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură "Tandem", care ne propune în jur de 20 de pânze semnate de Ion Radu şi Cristian Radu - tată şi fiu, membri ai filialei brăilene a Uniunii Artiştilor Plastici.Între cele două filiale există…

MAI MULT CA SF-UL | Şcoala Blindmann. O dragoste întunecoasă

Scris de Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017
Mâna mea urmă pasarela. Simţii pişcătura electrică, aşa că o luai la dreapta, pentru Universitate. Traversai trei pasarele care veneau dinspre Circul Vocal, Stadionul Compact şi Cinema "Umbra", cu filme nu pentru vulgul vorbitor, ci cu aşa-numitele "filme-Braille", vorbite. După intensitatea pişcăturii şi cadenţa şocurilor o recunoscui pe Ea: tocmai…

Teatrul Gulliver, la Festivalul Impuls din Bucureşti

Scris de Vineri, 17 Noiembrie 2017
Teatrul de Păpuşi "Gulliver" continuă să le ofere gălăţenilor motive de mândrie. Astăzi, 17 noiembrie, spectacolul "Frumoasa şi bestia", producţie a teatrului, se va juca în deschiderea Festivalul Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie "Impuls", organizat de Teatrul "Ţăndărică" din Bucureşti. Spectacolul este adaptat şi regizat de Cristian Pepino. Spectacolul…

Weekend cu Teatrul Dramatic. Nu vrei să te strici? De râs!

Scris de Vineri, 17 Noiembrie 2017
Niciun spectacol semnat Ion Sapdaru nu mai are nevoie de recomandare. Regizorul ieşean cu rădăcini basarabene, prieten al Galaţilor, a montat cu succes pe scene din ţară, de la Cehov la Shakespeare (dar şi propriile texte - are chiar un Premiu UNITER pentru dramaturgie), e actor de teatru şi film…

CRONICĂ DE CENACLU | Un singur cuvânt: Avram. Avraam!

Scris de Vineri, 17 Noiembrie 2017
Prozatorul Ion Avram e îndrăgostit pătimaş de satul românesc! S-a născut în Cudalbi, iar oraşul n-a reuşit în niciun chip să-l facă să uite locul natal. Ba din contra, cenuşiul blocurilor şi al străzilor din cotidianul urban contrastează violent cu poezia şi culoarea prozei lui Ion Avram. Aproape că ştiam…

Ramona Băluţescu, Ceai din căni de copii, Ed. Emma, Cluj, 2017  

Scris de Vineri, 17 Noiembrie 2017
Ramona Băluţescu, zână bună a multor păsări din lumea aceasta (conform altor preocupări pragmatice), că de alte înaripate din alte lumi nu prea ştim agnostic mai nimic, ne-a obişnuit cu o anumită temperatură a cărţilor sale. Poemele sale se toarnă cât mai sunt fierbinţi, cititorul nu se poate mulţumi cu…
Pagina 124 din 323