Baba arde și țara se piaptănă - Viaţa Liberă Galaţi
România stă bine la ”se cară”
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 23 August 2017
* Stăteam ieri de vorbă cu mine și, la un moment dat, când interlocutorul era neatent (am vânat o breșă în mine, cum ar veni), ba chiar absent, l-am întrebat cine îmi va asigura pensia peste ani și ani, vorba domnului Ciuci de la Compact. Neașteptat, răspunsul m-a pus cu…
Gheorghiu-Dej să ne mai asfalteze!
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 22 August 2017
* Pop-Plop de la Educație anunță placid că elevii de clasa a V-a nu vor avea manuale în primele două luni de studiu. Povestea e simplă – până la Crăciun n-are rost să-i chinuim pe bieții școlari care abia se obișnuiesc cu gimnaziul, apoi vine partea geroasă a iernii și…
L-a mâncat în „curriculă”
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 21 August 2017
* Dacă Daddy Dragnea n-ar fi fost decât un biet chelner la înscăunarea lui Trump, astăzi am fi gustat și noi din eclipsa totală de soare care i se arată numai bălaiului ciufulit. * Se va spune că, între timp, Donald s-a văzut cu celălalt om important în statul românesc,…
Sibienii, ce rudimentari!
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 19 August 2017
* Am auzit la știri că va fi vreme caniculară mai peste tot în țară, mai ales acolo unde e podiș sau câmpie. Hm, atunci când se simte cu baioneta la os, românul e în stare să se dea de gol, să depene și ce nu a mâncat. Așadar, ca…
Cutremurul de sub fotoliul din Odaia
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 18 August 2017
* Nu mai dădea nimic județul Galați, nici lână, nici lapte, căci n-am avut niciodată carne pe aceste meleaguri?! Poftiți un cutremur mic, handmade, făcut la periferie, acolo unde se retrage cetățeanul de la bloc, ca să uite de măgarul care bagă bormașina în priză la 6 fără un sfert.…
Dacă alții au făcut PIB pe noi...
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 17 August 2017
* INS-ul anunță o creștere economică de 5,9 la sută în al doilea trimestru al anului 2017. Păi, să tot plece Daddy Dragnea în concedii la pescuit, nene! Ce rost are să rămână la butoane, vreți să depășim Germania la producția pe cap de Herr și Frau? * Meciul de…
Borș pe rachetă pentru prieteni
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 16 August 2017
* Datoria externă a României a crescut în jumătate de an cu aproape două miliarde de euro. La cum evoluează lucrurile în regiune, n-o să mai avem cui cere o cană de borș.* Dacă ar fi trăit Nea Nicu, poate că ne-ar fi trimis micul dictator Kim Jong-un câteva bidonașe…
Ptiu, vine solstițiul!
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 15 August 2017
* Verile au început să devină creepy, foarte generoase cu fenomenele extreme, așadar mă aștept să fie dezvoltată o aplicație care să detecteze și cele mai vagi urme de sezon estival. Te temi de sezonul care apare de obicei la terminarea primăverii? Îți achiziționezi softul care te poate avertiza cu…
Ca să fim rezistenţi
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 14 August 2017
* Haideţi, tovarăşi, să facem drum pietonal pe Faleza Superioară! Şi-aşa nu avem şosea de centură... Iar Rutiera ar putea sta la pândă, mai ştii cum s-ar da vreunul în viteză cu cercul sau cu pechinezul? * Dragnea n-are ce risca, în ciuda faptului că unii îi prevăd deja sfârşitul…
România lui Marcel
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 12 August 2017
* Uneori îmi convine să mă repet, aşadar consider că dictatorul nord-coreean Kim Jong-un, care n-a copilărit cât trebuie, ar trebui să scoată de la dos conserva de carne, nu bomba nucleară. Ar avea mai mult succes printre compatrioţi. * Ne plângeam că suntem conduşi de străini, că ne-am pierdut…
Tâlharul a fugit cu "monstrele"
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 11 August 2017
* Dacă erai în pană de idei, neştiind pe unde să mai frigi un city-break, află că şi noi, românii, putem călători fără viză în Qatar. Vezi că nu-s întâmplătoare temperaturile ridicate din această vară? Guvernul Mondial şi nea Georgică Soros se gândesc la toate, au început cu aclimatizarea, iar…
Jucăuş? Nu, mersi!
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 10 August 2017
* Ieri, în timpul unei călătorii domestice (adică nu e vorba de vacanţă, aia e singura cale sălbatică a vieţii), mi-a furat priveliştea un afiş mare, un banner, cum se zice, pe care era scrijelit cu litere de-o şchioapă că noul eu ar fi şi mai isteţ, şi mai jucăuş.…
Pe cine faci tu figurant, bă?
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 09 August 2017
* Regret că am ratat marea zi internaţională a pisicilor. Ieri s-a ţinut, aşadar şoarecii n-au mai dansat pe masă. Au revenit pe ringul de dat din şolduri şi din membrele inferioare. * Incendiul care a cuprins un important punct din nordul Galaţiului a fost la un pas să înghită…
Bormaşina, dragostea mea
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 08 August 2017
* Aseară ni s-a arătat în văzduh o eclipsă parţială de lună, dar salahorul autohton (mă includ pe listă, uneori mimez de minune eficienţa) nu s-a lăsat din cale-afară de entuziasmat. Pentru el, pe bună dreptate, eclipsa parţială de lună este acea lună în care primeşte leafa cu întârziere. În…
Galaţiul a suportat deja un Untold
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 07 August 2017
* Se întreabă lumea în piaţă, la coadă la pepeni, la centrul de depanări şi pe Facebook, de ce nu se poate ţine un Untold şi la Galaţi, iar colegul D. C. Predescu a îmblânzit taurul chiar pe reţeaua de socializare. I-a dat coarnele la export şi a concluzionat că…
Canicula Ramazzotti
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 05 August 2017
* Valul de căldură care s-a abătut asupra Europei, inclusiv a republicii lui Daddy Dragnea, a fost botezat Lucifer. Nu înţeleg de ce nu i s-a spus Eros Ramazzotti, căci şi ăla a cântat despre „fuoco”. * Ieri, pe la prânz, când codul portocaliu de caniculă juca Galaţiul în picioare,…
Leadership de semafor
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 04 August 2017
* Salut liderii asunşi ai lumii pestriţe din Galaţi, pe şefii cerşetorilor pentru care nu există viscol sau caniculă. Eşti plantat în intersecţie, la ora X trebuie să decartezi (e termen de nişă, iertată-mi fie exprimarea!), n-ai alternativă. Ieri, pe la orele prânzului, când deja făceam trecerea de la cod…
Război pe răcoare nu se poate?
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 03 August 2017
* Cum este, ţi se pare că e cald, nu-i aşa? Başca, atotştiutorul Busu a băgat paie pe foc, că e caniculă, că e cod de una şi de alta... Lasă, nene, ia încearcă un exerciţiu de imaginaţie! Fix acum o sută de ani, cu o diferenţă de câteva zile,…
Bârâie românul şi fără bormaşină
Scris de Dănuţ Lungu Miercuri, 02 August 2017
* Indiferent de micimea salariului minim pe economie şi fără să conteze ziua în care abia mai respiri, parcarea la mall este plină ochi. E axiomă urbană, boss... * Bine că eşti tu deştept şi scrii corect pe Facebook şi pe Instagram! Acel domn de la Gospodărire Urbană care a…
Şosetele patriei
Scris de Dănuţ Lungu Marți, 01 August 2017
* Se anunţă zile de foc şi la Galaţi, meteorologii turnând deja benzină peste termometrul din baie. Mă rog, s-a grăbit să ardă o maşină în parcarea mall-ului, dar imediat s-a lăsat cu o ploaie la butelie. * Aerul condiţionat ar trebui vândut şi la tarabă în zilele următoare, canicula…
Turul franțuzoaicei
Scris de Dănuţ Lungu Luni, 31 Iulie 2017
* Klaus Iohannis s-a dat cu bicicleta prin mulțime, însoțit de SPP-iști, afișând doar zâmbetul care l-a consacrat pe fostul locatar de la Cotroceni. I-au lipsit șprițul dinaintea urcării la volanul Loganului, fesul de inundații și nelipsitele cizme. * Da, putem spune că avem președinte demn de Turul Franței, cea…
(Re)culegerea de Sport
Scris de Dănuţ Lungu Sâmbătă, 29 Iulie 2017
* Manual de tumbe, de asta aveau nevoie școlarii români, de o cărțoaie care să le explice cum trebuie să se alinieze ca să nu semene cu micțiunea bovină. Ministrului Pop-Genunche de la Educație îi prisosea încă un episod grotesc pentru a se legitima drept cea mai inoportună prezență din…
Hai şi pe la noi, Milanule!
Scris de Dănuţ Lungu Vineri, 28 Iulie 2017
* România s-a scos din nou. Deşi deficitul s-a dublat, investiţiile străine s-au redus la jumătate, eu, cetăţeanul simplu, sunt fericit. Au dat la ştiri că la noi în ţară a venit unul, Rivaldo. Nu ştiu dacă definitiv, dar io zic că e de bine, indiferent cine ar fi Rivaldo…
Racheţii fetei lu’ mama
Scris de Dănuţ Lungu Joi, 27 Iulie 2017
* Şi să ne mai lamentăm că nu există zone verzi în oraş şi aiurea... Avem copaci, dar unii, în jur de o sută, înţeleg, s-au aplecat de tot la pământ. Să plantăm alţii şi, dacă avem timp, să ne reparăm acoperişurile! * Măcar acum putem şti ce este în…