SPORT - Viaţa Liberă Galaţi

”Veteranii”, din nou în finala ”Rowmania”. Sport și voie bună, în canotcile lui Ivan Patzaichin

Scris de Miercuri, 15 August 2018
Ambiții sportive, entuziasm și voie bună. Acestea au fost cuvintele de ordine la cea de-a șasea ediție a concursului de canotci "Descoperă RowMania". Gălățenii s-au întâlnit sau reîntâlnit cu legendarul campion Ivan Patzaichin, care a ținut să precizeze că "de fiecare vin cu plăcere, căci sunt legat sufletește de Galați.…

Derbi judeţean în Cupă, pe ”Dunărea”. Start de sezon pentru Oţelul şi Sporting Lieşti

Scris de Miercuri, 15 August 2018
Cele două formaţii gălăţene din Liga a III-a, Oţelul şi Sporting Lieşti, au astăzi primele jocuri oficiale din noul sezon, cele din turul doi al "Cupei României", ambele de la ora 17.30. Oţelul va juca pe terenul campioanei eşalonului al patrulea tulcean, în timp ce Sporting va întâlni, la stadionul…

FUTSAL | Moment istoric, cu cinci jucătoare de la Galaţi. Primele meciuri ale celei mai noi echipe naţionale

Scris de Miercuri, 15 August 2018
Înfiinţată în acest an, echipa naţională de futsal - senioare are astăzi "botezul", la Chişinău, într-un prim meci amical cu reprezentativa Republicii Moldova, un al doilea urmând să aibă loc mâine. La acest eveniment, Galaţiul are şase reprezentanţi, antrenorul principal David Asandei şi cinci jucătoare de la echipa de fotbal…

Ivan Patzaichin vine a şasea oară la Galați

Scris de Marți, 14 August 2018
În lipsa croazierelor pe Dunăre, care ar fi putut întregi "Ziua Marinei", gălățenii au ocazia, pe 15 august, să participe, şi în acest an, la curse pe fluviu, vâslind în canotcile legendarului Ivan Patzaiachin. "Descoperă RowMania", competiţia populară de vâslit în canotci de 10+1, ajunge pentru al șaselea an consecutiv…

Gălăţeni la turneul internaţional de la Arad

Scris de Marți, 14 August 2018
La turneul internaţional de şah "Arad International Chees Festival Romania", au participat 150 de jucători. Dintre gălăţeni, la concursul "Blitz Open", cel mai bine s-a comportat Robert Daniel Pîsu (ACS Smart, foto), care a acumulat cu 6,5 puncte (şase victorii şi o remiză), bilanţ cu care s-a clasat pe locul…

Simona Halep, ”regina” de la Montreal

Scris de Duminică, 12 August 2018
 UPDATE: Simona Halep (1 WTA) a câștigat pentru a doua oară în carieră turneul Rogers Cup de la Montreal, după o partidă extrem de echilibrată, cu multe răsturnări de situație și poate una dintre cele mai frumoase din acest sezon. Liderul mondial a învins-o în trei seturi pe americanca Sloane…

”Cupa Dunării” la FUTSAL a rămas la Galați

Scris de Duminică, 12 August 2018
A patra ediție a "Cupei Dunării - Memorialul Nicolae Rainea" a adus în fața publicului gălățean, în premieră, patru echipe din patru țări diferite. Alături de echipa organizatoare, United Galaţi, au mai fost prezente campioanele Bulgariei, Varna City, și Republicii Moldova, Dinamo Chișinău, precum și echipa ucraineană Epicentr K Avangard…

Danubius - locul al doilea la turneul pe care l-a organizat. Probleme, mai ales financiare

Scris de Duminică, 12 August 2018
Sâmbătă, la prânz, s-au încheiat partidele turneului de handbal organizat de clubul gălățean CSM CSU Danubius. Timp de două zile, în Sala Sporturilor "Dunărea" au evoluat Dunărea Brăila și Danubius Galați, echipe cu vechime în Liga Națională, HCM Slobozia, retrogradată în vară, și SCM Gloria Buzău, recent promovată. Au fost…

UPDATE | SC Oțelul, victorie categorică la Rm. Sărat

Scris de Duminică, 12 August 2018
UPDATE | Echipa gălățeană de fotbal SC Oțelul a reușit o nouă victorie în partidele de pregătire din perioada precompetițională, după ce e învins, scor 5-0 (4-0), pe terenul formației de Liga a III-a CSM Rm. Sărat. Golurile "oțelarilor" au fost marcate de Marius Matei, Andrei Antohi, Alexandru Stan, Andrei…

FUTSAL. United Galați joacă finala Cupei ”Nicolae Rainea”

Scris de Duminică, 12 August 2018
UPDATE: Vicecampioana națională de futsal United Galați va juca, de la ore 12.30, finala Cupei Dunării ”Nicolae Rainea” ce se desfășoară la Sala Sporturilor. United a învins echipa Epicentr K Avangard Odessa, cu scorul 4-2, după ce la pauză a fost condusă cu 1-0. Adversară în finala Cupei este campioana…

Simona Halep, spectacol și entuziasm pentru un loc în semifinală

Scris de Sâmbătă, 11 August 2018
Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Montreal, dotat cu premii totale de 2,82 milioane dolari americani, după o victorie cu 7-5, 6-1 în faţa franţuzoaicei Caroline Garcia (locul 6 WTA). "Sunt foarte fericită și asta cred că se vede pe fața mea. Tenisul…

CSM CSU Danubius a debutat cu victorie

Scris de Vineri, 10 August 2018
Amatorii sportului cu mingea la semicerc au fost invitați în Sala "Dunărea", la șase meciuri ce se anunțau atractive. Șase partide de verificare în vederea noului sezon, ce va începe peste trei săptămâni. Protagonistele au fost două formații din primul eșalon, Dunărea Brăila și CSM CSU Danubius Galați, una nou…

Simona Halep, calificare fără emoții în ”sferturile” de la Montreal

Scris de Vineri, 10 August 2018
UPDATE: Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Montreal. Liderul mondial a câștigat două meciuri într-o singură zi. După maratonul de peste trei ore cu Anastasia Pavlyuchenkova, scor 7-6 (9), 4-6, 7-5, sportiva de 26 de ani a trecut mult mai lejer de o Venus…

CSM CSU Danubius Galați își prezintă lotul

Scris de Vineri, 10 August 2018
Handbalistele de la CSM CSU Danubius Galați continuă seria partidelor amicale cu un turneu de pregătire, care va avea loc, astăzi și mâine, la Galați. La competiția amicală ce se va desfășura în Sala Sporturilor "Dunărea" vor participa echipele HC Dunărea Brăila, SCM Gloria Buzău - echipă nou promovată în…

Turneu internaţional de futsal cu două campioane

Scris de Vineri, 10 August 2018
Participă echipe redutabile din Bulgaria, Moldova şi Ucraina. United În cadrul pregătirilor pentru următorul sezon competiţional, în care va avea ca obiectiv câştigarea campionatului, United organizează, în acest weekend, un puternic turneu internaţional, la care vor veni cele mai bune formaţii din Bulgaria şi Republica Moldova, plus o echipă redutabilă…

UPDATE. Protest al angajaţilor din structurile MTS | Greva continuă cel puţin până luni

Scris de Joi, 09 August 2018
UPDATE, joi, 9 august 2018 | Preşedintele Sindicatului Naţional Sport şi Tineret (SNST), Andy Nagy, a declarat că întâlnirea pe care a avut-o cu conducerea Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) nu a avut niciun rezultat, iar greva generală declanşată miercuri de angajaţii din subordinea MTS va continua cel puţin până…

Moment de răscruce pentru echipa masculină de BASCHET. Phoenix poate începe doar din Grupa C

Scris de Joi, 09 August 2018
Din cauza datoriilor către FR Baschet, echipa masculină gălățeană Phoenix se află în imposibilitatea de a se înscrie în prima grupă valorică, Regulamentul General de Organizare a Competițiilor de baschet (RGOC) permițând, în această situație, înscrierea doar în ultima grupă valorică. Din punct de vedere sportiv, Phoenix, care a terminat…

Mihaela Buzărnescu, accidentare teribilă la Montreal

Scris de Joi, 09 August 2018
Mihaela Buzărnescu a abandonat în turul al doilea al turneului WTA de la Montreal (Canada), dotat cu premii în valoare de 2,82 milioane dolari, în timpul meciului cu ucraineanca Elina Svitolina, cap de serie numărul 5. Românca a suferit o accidentare la piciorul drept, în cursul setului al treilea, la…

Un gălăţean la ”Nation Challenge” din Franța

Scris de Joi, 09 August 2018
Reprezentativa de copii Under 12 a României va participa, începând de astăzi, la finala "Nation Challenge by Head", ce se va desfășura în Franța, la Academia de tenis a lui Patrick Mouratoglou, antrenorul americancei Serena Williams. Din lotul României fac parte Luca Preda - liderul clasamentului naţional la această categorie…

UPDATE | Oţelul, meci amical sub priviri buzoiene

Scris de Miercuri, 08 August 2018
UPDATE, miercuri, 8 august 2018 | SC Oțelul Galați a jucat, miercuri, un meci amical în compania formaţiei brăilene Sportul Chiscani, tot din Liga a III-a, partidă disputată pe teren propriu şi pe care a câştigat-o cu 2-1 (1-1). Roș-alb-albaștrii au deschis scorul în minutul 25, prin George Cîrjan, iar…

Campion chiar şi cu barcă împrumutată | VIDEO

Scris de Miercuri, 08 August 2018
Lacul Bascov a găzduit cea mai importantă competiţie de vară pentru cei care încă nu au ajuns la vârsta senioratului, Campionatul Naţional de caiac-canoe viteză, pentru cadeţi şi juniori I. Printre protagonişti s-au aflat şi sportivii gălăţeni de la CS Şcolar, antrenaţi de soţii Adrian şi Adina Maftei, care au…

Oţelul renunţă la patru jucători

Scris de Marți, 07 August 2018
SC Oțelul Galați continuă pregătirile pentru debutul în sezonul competițional 2018/2019, iar cei din conducerea clubului, împreună cu stafful tehnic, lucrează la stabilirea lotului cu care se va aborda noua stagiune. Astfel, după meciul amical de sâmbătă, cu Metalul Buzău (scor 1-1), s-a decis renunțarea la jucătorii David Itoafa și …

”Călătorie în timp”, pe biciclete

Scris de Luni, 06 August 2018
Parada anuală a biciclistelor îmbrăcate în rochii sau fuste a avut loc, duminică, 5 august 2018, la Galați, eveniment organizat de BikeWorks și ajuns la a treia ediție. Doamnele și domnișoarele au înfruntat căldura lui august și au defilat încrezătoare și încântătoare, stârnind admirația şi aplauzele privitorilor, pe traseul de…

Mihaela Buzărnescu, la primul său titlu WTA

Scris de Luni, 06 August 2018
Mihaela Buzărnescu a reușit cea mai mare performanță a carierei: a câștigat primul titlu WTA, la 30 de ani, după o victorie categorică, 6-1, 6-0 în finala de la San Jose (California) cu Maria Sakkari. La finalul partidei, românca a oferit declarații emoționante. ”Felicitări, Maria, pentru... Unde eşti? Felicitări pentru…
Pagina 250 din 532