SPORT - Viaţa Liberă Galaţi
VOLEI | Combinata CSS - Arcada, tot pe primul loc
Scris de Gheorghe Arsenie Vineri, 20 Decembrie 2019
În Campionatul Naţional de minivolei s-au disputat meciurile a trei din cele patru turnee. Echipa gălăţeană, o combinată CS Şcolar - Arcada, face parte din grupa B, împreună cu echipele din Ploieşti, Buzău şi Tulcea. După primele două turnee, de la Tulcea şi Galaţi, gruparea pregătită de antrenorul Alin Andrei…
Moș Crăciun vine pe bicicletă, dar și pe apă
Scris de Sonia Baciu Vineri, 20 Decembrie 2019
"Există magie! Trebuie doar să crezi în ea!", spunea în urmă cu ceva vreme o participantă la cursa de Crăciun "CicloMoșii", iar Clubul de Ciclism Galați ne invită la o nouă ediție a "CicloMoșilor", cei care vor aduce puțină "culoare" orașului. Timp de trei zile, zeci de bicicliști, costumați corespunzător,…
Incidente violente cu ocazia ”El Clasico”
Scris de Marian Căpăţînă Joi, 19 Decembrie 2019
Aproximativ 50 de persoane au fost rănite, miercuri seară, la Barcelona, în confruntările dintre poliţie şi manifestanţii pentru independenţa Cataloniei, care au avut loc în jurul stadionului Camp Nou, cu ocazia marelui derby al fotbalului spaniol, FC Barcelona - Real Madrid (scor 0-0). Incidentele au izbucnit pe o stradă din…
Oină. Prima ediţie a ”Cupei Dunării”
Scris de Gh. Arsenie, M. Petrescu Joi, 19 Decembrie 2019
Prima ediţie a „Cupei Dunării” la oină a fost un succes de proporţii prin prisma participanţilor, aproape trei sute de copii şi profesorii lor. Acţiunea face parte din proiectul „Redescoperă oina - sportul nostru naţional”, iniţiat de Federaţia Română de Oină, fiind organizată excelent de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi…
CSM Galați, start cu dreptul în ”Cupa României”
Scris de Sonia Baciu Joi, 19 Decembrie 2019
Hocheiștii de la CSM Galați au câștigat, scor 9-2, cu Steaua, în primul meci din Grupa B a "Cupei României", ce se dispută la Brașov. Mâine, de la ora 15.00, va avea loc "finala" din grupă, când CSM va juca împotriva formației HC Miercurea Ciuc. Astăzi, de la ora 19.00,…
Simona Halep a renunţat la boicot
Scris de Marian Căpăţînă Miercuri, 18 Decembrie 2019
Simona Halep, care a încheiat sezonul pe locul 4 în ierarhia mondială, şi-a afirmat disponibilitatea de a continua să joace în echipa României de Fed Cup, deşi anunţase cu câteva luni în urmă că intenţionează să boicoteze această competiţie, din cauza schimbării de către federaţia internaţională a sistemului de disputare.…
CSM Arcada Galați va juca în ”optimi”
Scris de Gh. Arsenie, Sonia Baciu Miercuri, 18 Decembrie 2019
Marți seară, în Sala "Dunărea" a avut loc un meci important pentru voleiul gălăţean, în Cupa Confederației Europene de Volei (CEV Cup), campioana României, CSM Arcada Galaţi, întâlnind în meci retur formaţia finlandeză Savo Volley Kuopio. Deznodământul a fost cel aşteptat, calificare gălăţeană în optimile de finală ale CEV Cup.…
Ascensiune remarcabilă în Divizia Naţională
Scris de Gheorghe Arsenie Miercuri, 18 Decembrie 2019
Clubul Sportiv Municipal Galaţi a fost prezent în două secţiuni din prima parte a actualului sezon - rugby în 7 şi rugby clasic. Dacă la rugbiul în 15, echipa a avut un parcurs bun spre foarte bun, în rugbiul "redus" a încheiat primele trei turnee doar pe locul al patrulea.…
Tenis. Poziţionarea gălăţenilor în topurile naţionale
Scris de Gh.Arsenie, M.Petrescu Miercuri, 18 Decembrie 2019
Federaţia Română de Tenis a întocmit clasamentele sportivilor la sfârşitul lunii noiembrie 2019. Dintre gălăţenii clasaţi în primele 50 locuri se distinge David Cristian Carteputredă, care, deşi a coborât pe locul 3 la Under 12, acolo unde a fost lider luni bune, a izbutit un salt de 34 de poziţii…
Fetele de la CS Municipal, patru meciuri amicale
Scris de Gh. Arsenie, M. Petrescu Miercuri, 18 Decembrie 2019
HANDBAL. Liderul Seriei A a eșalonului secund feminin folosește judicios programul de pregătiri ocazionat de întreruperea competițiilor interne pe perioada Campionatului Mondial din Japonia. Pe lângă zecile de antrenamente, fetele de la CS Municipal Galați au susținut și trei meciuri de verificare. Partenere le-au fost două echipe din Liga Națională:…
Hochei. De astăzi, ”Cupa României” la Brașov
Scris de Sonia Baciu Miercuri, 18 Decembrie 2019
Turneul "Cupei României", competiție în care sunt angrenate șase din cele șapte din Liga Națională, începe astăzi, la Braşov. Formaţia gălăţeană CSM "Dunărea" face parte din Grupa B, alături de SC Miercurea Ciuc şi Steaua Bucureşti, în timp ce din Grupa A fac parte Corona Braşov, ACSH Gheorgheni şi Sportul…
CSM Arcada, calificare facilă în ”optimi”
Scris de Sonia Baciu Marți, 17 Decembrie 2019
Voleibaliștii de la CSM Arcada s-au calificat în optimile de finală ale Cupei CEV, după ce s-au impus în dubla manșă cu finlandezii de la Savo Kuopio. După 3-0 în meciul din tur, marți seară, la Galați, CSM Arcada a trecut, tot cu 3-0 (25-20, 25-15, 25-18). Cel mai bun…
Volei. Final de tur în prima jumătate a ierarhiei
Scris de Gheorghe Arsenie Marți, 17 Decembrie 2019
S-a încheiat turul Diviziei A1 de volei feminin, motiv şi pentru noi de a face bilanţul tradiţional. CSU Belor Galaţi a pornit la drum cu gânduri mari. Mai întâi, s-a consolidat un nucleu de jucătoare, cu foarte multe noutăţi în lot, capabil să ţină pasul cu nivelul primei ligi, acolo…
CSM Arcada promite spectacol de calitate
Scris de Gheorghe Arsenie Marți, 17 Decembrie 2019
Iubitorii voleiului din Galați au prilejul, în această seară, să asiste la un meci de gală, între două echipe europene capabile de o astfel de realizare. De la ora 18.00, la Sala Sporturilor "Dunărea", se vor confrunta campioana României și Savo Kuopio, din Finlanda, pentru calificarea în optimile CEV Cup.…
Dueluri demne de finală, în optimi
Scris de Marian Căpăţînă Marți, 17 Decembrie 2019
Două dueluri între echipe din Spania şi Anglia, Real Madrid - Manchester City şi Atletico Madrid - Liverpool, sunt cele mai atractive meciuri din optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate ieri. Tottenham, finalista ediţiei trecute a Ligii Campionilor, va juca în optimi cu…
Hochei. Calificare într-o grupă cu Marea Britanie
Scris de Marian Căpăţînă Luni, 16 Decembrie 2019
Echipa de hochei pe gheaţă a României a reuşit să acceadă în faza a treia a precalificărilor pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2022, după ce a câştigat Grupa K din turul secund, cu meciurile disputate la Patinoarul Olimpic din Braşov. După ce a câştigat lejer primele două partide, echipa…
Participare de succes a sportivilor gălățeni
Scris de Gheorghe Arsenie Luni, 16 Decembrie 2019
Un mare număr de copii, peste 300, din întreaga țară s-au prezentat la startul întrecerilor atletice desfășurate în Sala ”Bistrița” din Bacău. Aici au avut loc cinci probe atletice, pentru copii și juniori: 60 m, 400 m, 1500 m, ștafetă și lungime, în cadrul ”Cupei de Iarnă”. Între numeroșii participanți…
Ploaie de jucării, la Arcada Galați
Scris de Sonia Baciu Luni, 16 Decembrie 2019
Spectatorii gălățeni ce vor participa la partida din Cupa CEV, de mâine (ora 18,00), dintre CSM Arcada Galați și Savo Volley Kuopio, sunt invitați să vină la Sala ”Dunărea” cu câte o jucărie de pluș. Acestea vor fi aruncate pe teren, la finalul meciului, urmând ca, apoi, colecta de jucării…
HOCHEI| Victorii categorice pentru România în precalificările olimpice
Scris de Sonia Baciu Duminică, 15 Decembrie 2019
Reprezentativa de hochei pe gheață a României s-a impus, categoric, în toate cele trei meciuri în turneul Grupei K de precalificări la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022, ce s-a desfășurat la Brașov. După 15-0 cu Israel și 18-2 cu Kîrgîstan, duminică seară ”tricolorii” au câștigat, scor 10-1, cu Islanda.…
”7 metri” pentru aurul mondial
Scris de Sonia Baciu Duminică, 15 Decembrie 2019
Reprezentativa Olandei a cucerit, în premieră, titlul mondial la handbal feminin, după ce a învins cu 30-29 Spania în finală. Echipa lui Emmanuel Mayonnade a devenit ”regina lumii” la patru ani distanță după ce a pierdut prima finală de ”Mondiale” în care a ajuns, contra Norvegiei, după un final incredibil…
BASCHET| CSM Galați, succes pentru locul doi în grupă
Scris de Sonia Baciu Duminică, 15 Decembrie 2019
Baschetbaliștii de la CSM Galați s-au impus categoric în ultimul meci pe teren propriu din acest an și au urcat pe locul secund în Grupa B din Liga Națională. CS Municipal a câștigat, scor 95-77, în fața formației CSM Miercurea Ciuc, într-un meci fără emoții, pe care l-a dominat în…
Echipa României, vicecampioană balcanică
Scris de Gheorghe Arsenie Sâmbătă, 14 Decembrie 2019
Întrecerile unei noi ediții a tradiționalei competiții regionale Campionatul Balcanic, de data aceasta pentru juniori Under 15, au avut loc la Bucureşti, timp de trei zile, cu participarea delegaţiilor din şase ţări: Macedonia, Grecia, România, Turcia, Serbia și Bulgaria. În turneul feminin pe echipe, primul loc a fost ocupat de…
BASCHET| CSM Galați a urcat pe locul secund în grupă
Scris de Sonia Baciu Sâmbătă, 14 Decembrie 2019
UPDATE: CSM Galați s-a impus, scor 95-77, în meciul cu CSM Miercurea Ciuc, disputat sâmbătă seară, pe teren propriu. În ultimul joc din acest an, CSM va juca în deplasare, pe 21 decembrie, la Tg. Jiu. În urma victoriei din această seară, gălățenii au urcat pe locul al doilea în…
Start lansat în turneul preolimpic
Scris de Marian Căpăţînă Vineri, 13 Decembrie 2019
Echipa de hochei pe gheaţă a României a surclasat selecţionata Israelului cu 15-0 (1-0, 4-0, 10-0), joi seara, în prima zi a turneului Grupei K de precalificări la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022. Printre marcatori s-au aflat şi doi dintre hocheiştii de la CSM Galaţi, Butochnov (2) şi Kiricenko.…