POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Maidanezi în buricul târgului: Muzeul de Istorie, asaltat de haitele de câini

Scris de Joi, 08 Mai 2014
Atât sediul central al Muzeului de Istorie „Paul Păltănea", de pe strada Domnească, cât şi Casa Cuza sunt flancate zi de zi de către haite de câini. Chiar dacă la orele amiezii aceştia nu sunt în număr foarte mare, pe seara sau dimineaţa, în cele două zone se adună o…

Galaţiul a rămas fără toalete ecologice de la începutul lunii mai

Scris de Joi, 08 Mai 2014
Cei care sunt nemulţumiţi de mirosurile pe care le emană toaletele ecologice din Galaţi pot fi bucuroşi, însă nu şi cei mai slabi de vezică. Cele 75 de toalete ecologice date spre închiriere şi întreţinute de către Envirotech SRL din Constanţa au dispărut din oraş, de la 1 mai, după…

Agenda electorală: Astăzi vom afla ordinea candidaţilor din Colegiul 9 pe buletinul de vot

Scris de Joi, 08 Mai 2014
Biroul Electoral - Membrii Biroului Electoral de Circumscripţie vor stabili astăzi, prin tragere la sorţi, ordinea pe buletinul de vot a candidaţilor pentru Colegiul 9, urmând ca sâmbătă cei opt aspiranţi la mandatul de deputat în cartierul Aviaţie să intre oficial în campanie electorală.Forţa Civică - După ce a vizitat…

Taxele locale, aproape de o nouă majorare/ Se fac schimbări ale zonelor de impozitare din Galaţi

Scris de Joi, 08 Mai 2014
* Gălăţenii care locuiesc pe bulevardul Henri Coandă şi pe străzi ca Unirii, Tineretului 1 şi 2, Crinului, Gerului, Sulinei şi nu numai, ar putea plăti, la anul, dări locale mai mari * Locatarii străzilor Anghel Saligny şi Crişana vor plăti mai mult sau mai puţin, în funcţie de numărul…

Primăria se pregăteşte de noi demolări/ Municipalitatea şi-a cumpărat concasor

Scris de Joi, 08 Mai 2014
Aşa se poate spune, dat fiind că municipalitatea, cu sprijinul Consiliului Local, a luat o serie de măsuri pentru a da utilitate deşeurilor inerte (tip moloz şi alte resturi provenite din construcţii).Primul obiectiv al Primăriei este să cumpere, prin licitaţie, un concasor cu fălci, care va intra în gestiunea Serviciului…

Vom avea concursuri naţionale de pescuit: Balta Zătun va fi reabilitată pe bani europeni

Scris de Miercuri, 07 Mai 2014
Serviciul Public Judeţean de Administrare a Domeniului Public şi Privat, din subordinea Consiliului Judeţului Galaţi, a lansat, ieri, proiectul european „Restabilirea potenţialului Bălţii Zătun pentru speciile piscicole de interes comercial”. Potrivit directorul serviciului, Vali Viorel Sandu, proiectul vizează reabilitarea digului Bălţii Zătun, decolmatarea şi curăţarea stufărişului, dar şi implicarea locuitorilor…

Investiţie în locuri de joacă/ Faleza pentru Copii

Scris de Miercuri, 07 Mai 2014
Prin votul aleşilor locali, la iniţiativa democrat-liberalului Alin Mihai, copiii vor avea propria lor Faleză, fără să încurce pontoanele-restaurant de pe malul Dunării, pistele pentru role şi biciclete sau zona de fitness. Votul aleşilor vine la aproape un an după ce am scris prima dată, în ziarul nostru, despre beneficiile…

Bătălie mare în Colegiul nouă din oraş/ Opt pe-un loc la "admiterea" în Parlamentul României

Scris de Miercuri, 07 Mai 2014
* "Viaţa liberă" vă prezintă lista candidaţilor pentru fotoliul de deputat din cartierul Aviaţiei * Filiala locală a unui partid nu a apelat la un gălăţean, ci la un bucureştean get-beget, cu domiciliul stabil în Capitală Peste 66.000 de gălăţeni sunt aşteptaţi să se prezinte la urne pe data de…

Bătaie de joc supremă la Apă Canal/ Şi cu banii luaţi, şi cu apa rece tăiată

Scris de Miercuri, 07 Mai 2014
* Câţiva locatari de la blocul S11, scara 3 din IC Frimu, au investit înainte de Paşte sume de peste 1.000 de lei fiecare în instalaţii de individualizare a reţelei la apă rece şi s-au trezit că robinetul a secat Mai mulţi consumatori gălăţeni s-au plâns în ultima vreme că,…

Va dispărea controversatul ponton de pe Dunăre? Primăria analizează o petiţie de repoziţionare din partea unui ONG

Scris de Marți, 06 Mai 2014
Asociaţia „Galaţi, oraşul meu”, un ONG creat în urmă cu aproximativ o lună, solicită municipalităţii să dispună repoziţionarea pontonului şi a viitorului vas-restaurant care urmează a fi amplasat pe Dunăre, în dreptul scărilor de la Elice. Reprezentanţii asociaţiei au transmis, luni, o petiţie către Primărie, după ce, timp de mai…

Ecosal face faţă cu greu sesizărilor: Depozitul din Micro 39, invadat de câini (FOTO)

Scris de Marți, 06 Mai 2014
Atât prin faţa magazinelor din cadrul depozitului din Micro 39, cât şi prin spatele acestora, pe unde sunt rampele de aprovizionare, pot fi văzute haite de câte patru, cinci, şase câini. Băgaţi prin gunoaie sau pe sub rampe, dar şi aciuiaţi pe lângă magazine, câinii îşi duc veacul fără a…

Anul a început foarte prost pentru Primărie/ Planuri de investiţii date peste cap

Scris de Marți, 06 Mai 2014
 * Nici 16 la sută din bugetul alocat cheltuielilor pentru dezvoltarea oraşului nu a fost folosit * Autorităţile dau vina pe insolvenţa unei firme, care a blocat câteva investiţii, pe bulibăşeala modernizării străzii Traian şi pe contestaţiile care blochează licitaţiile Aleşii locali s-au luat cu mâinile de cap când au…

Programul Rabla/ Skoda fostului primar Nicolae, dată la casare

Scris de Luni, 05 Mai 2014
Autoturismul Skoda Octavia, cu numărul de înmatriculare GL-99-PMG, cu care circula fostul primar Dumitru Nicolae, va fi dat la casare alături de alte cinci autoturisme uzate: o Dacia Double Cab, două Dacia Solenza, o Daewoo Nubira şi o altă Skoda Octavia. Aceeaşi soartă o va avea şi o Dacia Super…

S-a dat startul lucrărilor de plombare în judeţul Galaţi

Scris de Luni, 05 Mai 2014
Cea de-a patra etapă de plombări ale drumurilor judeţene a fost deja demarată, în această perioadă executându-se lucrări pe mai multe căi rutiere ce aparţin Consiliului Judeţului Galaţi. Contractul pus la bătaie de instituţia publică, ce se ridică la 3.053.908 lei (fără TVA), a fost adjudecat de constructorii Lemacons şi…

Cum se cheltuiesc banii pentru sport/ Primarul Marius Stan vrea să înfiinţeze Fundaţia „Sportul Gălăţean”

Scris de Luni, 05 Mai 2014
La şedinţa viitoare a Consiliului Local, primarul Marius Stan are de gând să propună aleşilor înfiinţarea Fundaţiei „Sportul Gălăţean”, pe care a preferat să nu o supună votului la şedinţa precedentă. Potrivit documentelor, fundaţia, una cu caracter sportiv, „va acorda sprijin structurilor sportive de performanţă, publice sau private, aflate pe…

Transurb face bani din taxa de stâlp

Scris de Luni, 05 Mai 2014
SC Transurb a primit undă verde să taxeze cu trei euro pe stâlp pe lună (fără TVA) dreptul de acces şi utilizare temporară a stâlpilor pe care îi are în administrare, de către furnizorii reţelelor de comunicaţii electronice, telecomunicaţii (servicii de telefonie, telefonie mobilă şi internet). Jumătate din încasări vor…

Primăria „sparge” 180.000 de euro pentru un festival de trei zile

Scris de Luni, 05 Mai 2014
* Trei seri de spectacole live cu DJ, vedete pop-dance şi pop-rock, două focuri de artificii pe muzică, un turneu de tenis, un concurs de fotografie, demonstraţii gastronomice, expoziţii, dar şi un eveniment VIP la bordul unei nave * Acestea sunt cele mai importante manifestări dorite de Primărie în perioada…

Măsuri antibălţi/ 212.000 de lei pentru guri de scurgere

Scris de Duminică, 04 Mai 2014
Nu mai puţin de 212.000 de lei au fost alocate de la bugetul local pentru construirea de cămine, guri de scurgere cu sifon şi depozit în 11 zone ale oraşului, unde apele meteorice băltesc pe trotuare şi carosabil. Gurile de scurgere vor fi amplasate în: Micro 19 la blocurile W-E4,…

Un poliţist în minus, un director în plus! S-a hotărât reorganizarea Poliţiei Locale

Scris de Sâmbătă, 03 Mai 2014
Conform criteriului "un poliţist local la mia de locuitori", Galaţiul va avea anul acesta 286 de poliţişti, cu unul mai puţin decât anul trecut. Asta nu înseamnă că o caschetă va rămâne în cuier, doar se reduce un post de şef de serviciu. Reorganizarea Poliţiei Locale, pe care aleşii locali…

Buncărele din Micro 19, astupate/ Şapte deţinători de garaje amendaţi pentru beciuri

Scris de Vineri, 02 Mai 2014
Potrivit primarului Marius Stan, municipalitatea a reuşit să acopere beciurile rămase de la cele peste o sută de garaje demolate în Micro 19 şi va scoate la licitaţie proiectarea şi execuţia parcării, a spaţiilor verzi şi a locului de joacă pentru copii. „A fost incredibil ce am găsit acolo şi…

Gospodărire Urbană "înoată" pe uscat/ Bazinul de înot, înapoi la Primărie

Scris de Vineri, 02 Mai 2014
La niciun an de când aleşii i-au dat în concesiune societăţii Gospodărire Urbană Bazinul de înot, cu centrala termică aferentă, au şi făcut la loc comanda. Au votat preluarea bazinului în administrarea Consiliului Local, aşa cum, la finele lunii februarie, au aprobat şi preluarea din concesiunea Gospodărire Urbană a Patinoarului…

Agenda electorală: caravana Corinei Ungureanu a poposit şi la malul Dunării

Scris de Vineri, 02 Mai 2014
Aflată într-un turneu electoral, gimnasta de talie mondială Corina Ungureanu, candidat independent la alegerile europarlamentare, a poposit şi la Galaţi, unde a vizitat oraşul şi o bază sportivă de înot. Împreună cu echipa sa de campanie, Corina Ungureanu nu a ratat însă şi Parcul Viva, unde a stat de vorbă…

De ce apa rece ne ustură la buzunare? Apă Canal este chemată să dea explicaţii în "ograda" Prefecturii

Scris de Vineri, 02 Mai 2014
După ce au chemat Apaterm la raport, pe tema gigacaloriei, sindicaliştii le solicită reprezentanţilor Apă Canal să vină în faţa lor şi să explice modul de tarifare al apei reci. Lidia Antoniu, preşedinta Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galaţi, a solicitat conducerii Prefecturii să convoace Apă Canal la o întâlnire cu…

Disciplină în trafic/ Unde va instala Primăria limitatoare de viteză

Scris de Joi, 01 Mai 2014
Deşi gălăţenii care locuiesc pe străzile Oţelarilor şi Stadionului şi-ar dori ca Primăria să mai tempereze avântul şoferilor care uită să mai ridice piciorul de pe pedala de acceleraţie, pe aceste artere nu se pot instala limitatoare de viteză. Motivul este lesne de înţeles, tramvaiul nu ar putea „escalada” dispozitivele…
Pagina 269 din 444