CULTURA - Viaţa Liberă Galaţi
CRONICĂ DE CARTE. Ultimul bibliotecar
Scris de a.g.secară Vineri, 30 Aprilie 2021
Francesc Miralles, "Biblioteca de pe Lună", Humanitas Fiction, 2020, în traducerea Tudorei Șandru Mehedinți și a Laviniei Similaru Despre o altă carte a lui Francesc Miralles am mai scris în această pagină, scriitorul (re)dovedindu-se, veți vedea, și în acest nou roman, un seducător (fascinat și de zen). Are un șarm…
Cenaclul „Noduri şi Semne”: Traian T. Coșovei, prin grația Cristinei Dobreanu
Scris de A.G.Secară Vineri, 30 Aprilie 2021
La şedinţa cenaclul "Noduri şi Semne" din 23 aprilie, Cristina Dobreanu a propus o cronică de carte, fiind vizat regretatul Traian T. Coșovei, cu o reeditare, "1,2,3 sau…" , Tracus Arte, 2011 (ediția princeps 1980). Așadar, un pic de arheologie literară, dar și simpatie, seriozitate, afinitate electivă, nu în ultimul…
Ziaristul şi scriitorul gălățean Ilie Tănăsache împlinește 90 de ani
Scris de Dan Plăeşu Joi, 29 Aprilie 2021
Scriitorul gălățean Ilie Tănăsache împlinește pe 29 aprilie 2021 vârsta de 90 de ani. Un eveniment pe care îl consemnăm din multe pricini, dintre ele amintind măcar două: apropierea sa de viața culturală a urbei, cât și numărul important de ziariști ai locului cărora el le-a marcat începuturile în meserie.…
Un marinar gălăţean a ajuns sculptor recunoscut internaţional. Destin spectaculos
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 28 Aprilie 2021
Astăzi avem ocazia să-l cunoaştem mai bine pe un gălăţean plecat din ţară, în urmărirea visului şi a destinului său, încă din vremurile comuniste. Marian Sava s-a născut la Galaţi, a fost întâi marinar şi, deşi sculpta de la patru ani, abia la 40 a reuşit să-şi urmeze vocaţia în…
Ziua Bibliotecarului şi Ziua Mondială a cărţii, sărbătorită la Bibliotecă
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 23 Aprilie 2021
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia" organizează, în luna aprilie, o serie de evenimente prilejuite de Ziua Bibliotecarului în România, care coincide la nivel internațional cu Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor, ambele sărbătorite astăzi, 23 aprilie. Activitățile, campaniile și proiectele se vor desfășura atât fizic, cât și în…
O nouă marcă lirică. "Macii pătimirilor noastre..."
Scris de Dan Plăeșu Vineri, 23 Aprilie 2021
Valeriu Valegvi: „Nestinsele trăiri”, Editura „Detectiv Literar”, București, 2021 Înainte de orice, mi-a atras atenția coperta noii cărți a lui Valeriu Valegvi, „Nestinsele trări”. Roșul macilor invită dintotdeauna la viață, la speranță, un semnal cu totul potrivit pentru ceea ce se dorește a fi, cred, prezenta constelație poematică. Totuși, treptat,…
Un spectacol după o carte scrisă de Regina Crimei
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 23 Aprilie 2021
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați difuzează pe YouTube, duminică, 25 aprilie 2021, de la ora 19,00, spectacolul "Cursa de şoareci" de Agatha Christie, în regia lui Radu Nichifor.Din distribuție fac parte: Dan Căpăţână (Domnul Paravicini), Ana Maria Ciucanu (Doamna Boyle), Lică Dănilă (Maiorul Metcalf), Flavia Călin (Domnişoara Casewell), Ionuţ Moldoveanu…
Spectacole de weekend la Ţăndărică
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 23 Aprilie 2021
Teatrul de Animaţie Ţăndărică din Bucureşti îi aşteaptă în continuare pe micii şi marii spectatori cu trei poveşti difuzate online, gratuit. Azi, 23 aprilie, de la ora 18,00, puteţi urmări "Muzicanţii din Bremen". Sâmbătă, 24 aprilie, de la 10,00 şi 12,00 este programat spectacolul "Punguţa cu doi bani", iar duminică,…
Cenaclul "Noduri şi Semne": Povestiri din cartierul de est
Scris de Stela Iorga Vineri, 23 Aprilie 2021
Se știe că atunci când scrii despre ceva îl nemurești. Radu Vartolomei scrie in textele prezente despre orașul copilăriei lui petrecută în cartierul de pe Siderurgiștilor, aducând cu ajutorul memoriei afective imagini ale copilăriei și adolescenței lui. Începute cu ceva timp în urmă, o parte dintre ele citite la Cenaclul…
Daruri de la Centrul Cultural
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 23 Aprilie 2021
Centrul Cultural "Dunărea de Jos" sărbătoreşte astăzi, 23 aprilie, Ziua Mondială a Cărții prin proiectul "Galați: Citim și Dăruim!". Astfel, Departamentul Editură din cadrul Centrului Cultural "Dunărea de Jos" va dona în jur de 2.000 de cărți bibliotecilor și căminelor culturale din județul Galați. Volumele de beletristică, literatură pentru copii,…
Pagini muzicale religioase, la "N. Leonard"
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 23 Aprilie 2021
Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” a programat pe data de 25 aprilie, de la ora 18,30, concertul coral "Cu Vinerea în lacrimi, cu Duminica în gând", care va fi difuzat online pe pagina de Facebook a instituției, având în vedere ultimele restricții impuse de autorități în vederea…
Educaţie cu bucluc sau cum scăpăm de balamuc. Întâlnire online cu regizorul Radu Jude şi actriţa Katia Pascariu, premiaţi la Berlin
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 20 Aprilie 2021
Miercuri, 21 aprilie, de la ora 18,00 regizorul Radu Jude şi actriţa Katia Pascariu, proaspăt laureaţi la Festivalul de Film de la Berlin, vin să discute cu profesorii, studenţii şi elevii gălăţeni. Casa Corpului Didactic Galaţi, în parteneriat cu Proiectul MERITO şi Synergetix vă propune o discuţie cu tema "Educaţie…
Ciprian Brașoveanu, debut și în regie
Scris de Victor Cilincă Luni, 19 Aprilie 2021
Recenta premieră a Teatrului Dramatic "Fani Tardini", regizată de Ciprian Brașoveanu (asistentă regie Miruna Tăbăcaru), ”Vânzătorii ambulanți” (”The Pushcart Peddlers”), piesă scurtă publicată în 1979 de dramaturgul, scenaristul, producătorul și actorul american Murray Schisgal, a avut parte de o perioadă de pregătire lungă sub pandemie: din decembrie anul trecut și…
Etapa eparhială a Concursului ”Biserica - familia românilor de pretutindeni”
Scris de Anca Spânu Luni, 19 Aprilie 2021
În după-amiaza zilei de 15 aprilie 2021, cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Casian, a avut loc la Galaţi etapa eparhială a Concursului Naţional Catehetic”Biserica - familia românilor de pretutindeni”. Concursul, desfăşurat în contextul ”Anului omagial al pastoraţiei românilor din afara României”, a fost implementat în Arhiepiscopia Dunării de…
Președintele Andreescu repune pe tapet problema atelierelor
Scris de Victor Cilincă Luni, 19 Aprilie 2021
Am reținut apelul de la finalul vernisajului din 14 aprilie al Salonului anual al Filialei gălățene a Uniunii Artiștilor Plastici din România, făcut de președintele Filialei, plasticianul Gheorghe Andreescu, o viață muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală, instituția care a găzduit și acest eveniment notabil. Un autor, de asemenea, al…
Atmosferă de Paști, în Bibliotecă
Scris de Victor Cilincă Luni, 19 Aprilie 2021
Paștele este pregătit din timp și la Biblioteca Județeană ”V. A. Urechia” unde, la sediul central de pe str. Mihai Bravu, s-au făcut pregătiri pentru marea sărbătoare. "Cititorii sunt așteptați cu expoziții tematice, pregătite cu drag de bibliotecarele secției Împrumut la Domiciliu pentru Adulți. Volume cu conținut specific, ornamente, figurine,…
Feerie shakespeariană şi un remarcabil actor dispărut prea devreme
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 16 Aprilie 2021
Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galați difuzează pe YouTube, duminică, 18 aprilie 2021, la ora 19,00, spectacolul "Visul unei nopţi de vară" de William Shakespeare, în regia Eugen Gyemant. Spectacolul va putea fi urmărit accesând linkul https://youtu.be/vDyoQ3EKVVs și va fi disponibil doar pe durata transmisiei sale (două ore și zece minute).…
Seară folk cu Walter Ghicolescu
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 16 Aprilie 2021
"Folk fără mască" este concertul pe care îl va susţine online Walter Ghicolescu, duminică, 18 aprilie, începând cu ora 18,00, pe "CameraTa de Folk". "CameraTa este sala unde poți ocupa loc chiar în primul rând, în fața artistului, și asta chiar la tine acasă, alături de cei dragi cu care…
Album în memoria Hortensiei Papadat Bengescu
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 16 Aprilie 2021
Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" lansează vineri, 16 aprilie, începând cu ora 12,00, la Casa "Hortensia Papadat-Bengescu" din Ivești, albumul "Hortensia Papadat-Bengescu în oglinda timpului", semnat de Mihaela Damian și Gheorghe Frătiță.Personalitate de excepție a literaturii române, creatoare a romanului modern de analiză, Hortensia Papadat-Bengescu a oferit o operă egală…
Recital de canţonete, pregătit de Muzical
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 16 Aprilie 2021
Teatrul Național de Operă și Operetă "N. Leonard" a programat pe data de 18 aprilie, de la ora 18,30, recitalul "Canțoneta - regina dragostei", care va fi difuzat live pe pagina de Facebook a instituției, având în vedere restricțiile impuse de autorități în vederea prevenirii răspândirii virusului Sars-Cov-2. Soliștii Silvia-Alice…
O „simfonie expozițională” de pasiune, formă și culoare (FOTO și VIDEO)
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 16 Aprilie 2021
Lucrări de grafică, sculptură, pictură şi artă decorativă – o sinteză a celor mai vibrante lucrări realizate în 2020 de 46 de artiști gălățeni – sunt reunite în cadrul Ediției a IV-a a Salonului Anual al filialei locale a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR). Expoziția, al cărei vernisaj a…
CRONICĂ DE CARTE: Altă epocă, alte fire de iarbă. Profet în… poemele lui
Scris de a.g.secară Vineri, 16 Aprilie 2021
Coriolan Păunescu, "Impulsurile ierbii", Iași, Tipo Moldova, 2020 Una dintre cele mai interesante Voci lirice ale spaţiului nostru spiritual (practic, cele mai noi cărţi de poezie ale domniei sale ni-l prezintă la o nouă tinereţe literară, cu toate caracteristicile unui vitalism neo-clasic), Coriolan Păunescu ne propune în „Impulsurile ierbii” o…
Cenaclul "Noduri şi Semne": Vată de zahăr printre funigei noir
Scris de Cătălina Steriu Vineri, 16 Aprilie 2021
Cea mai recentă serie de poezii scrise de Stela Iorga, pe care autoarea le-a citit în cadrul întâlnirii de vinerea trecută a cenaclului, pare a fi un act ontologic transpus armonios într-un exercițiu retoric, o tentativă de a crea un spațiu în care cititorul este purtat atât printre forme ale…
Cinci spectacole la Teatrul "Ţăndărică"
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 16 Aprilie 2021
Teatrul de Animaţie "Ţăndărică" din Bucureşti continuă tradiţia de a difuza, gratis, pe pagina de Facebook a instituţiei, spectacole pentru mari şi mici. Astfel, astăzi, 16 aprilie de la ora 18,00, puteţi urmări o poveste clasică, "Alba ca Zăpada", un spectacol semnat de Cristian Pepino, regizor care a montat adevărate…