ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi

Promovările din combinat se încheie în iunie

Scris de Miercuri, 05 Mai 2010
Promovările salariaţilor de la ArelorMittal Galaţi se vor încheia efectiv în luna iunie. Potrivit unor surse din interiorul combinatului siderurgic, acţiunea menită să ducă la creşteri ale veniturilor unora dintre angajaţi se află în diverse stadii, în funcţie de fiecare uzină în parte. Trebuie spus şi că există secţii în…

Mioriţa de Folteşti

Scris de Miercuri, 05 Mai 2010
* Bătălie pentru păşune * Creşterea oilor a devenit în ultimul timp profitabilă pentru locuitorii din Folteşti. Aşa se explică faptul că, de la an la an, numărul oierilor şi al turmelor s-a mărit, în vreme ce spaţiul pentru păşunat a rămas acelaşi. Din acest motiv, relaţiile dintre ciobani au…

Niciun angajat, în urma Bursei Locurilor de Muncă!

Scris de Marți, 04 Mai 2010
* Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) ne informează: cei 30 de agenţi economici care au scos pe piaţă 453 de locuri de muncă nu au angajat, momentan, niciun gălăţean * Până în acest moment, niciun agent economic dintre cei care s-au prezentat la Bursa Locurilor de Muncă…

Vârf de sezon în depunerea declaraţiilor pe venit

Scris de Luni, 03 Mai 2010
Persoanele fizice care au realizat o serie de venituri individual sau într-o formă de asociere în anul 2009 din România au obligaţia de a depune la Finanţe, până pe data de 17 mai a.c., formularul 200 „Declaraţie privind veniturile realizate”. DGFP Galaţi precizează că se au în vedere contribuabilii care…

Minereu de la Burgas pentru ArcelorMittal Galaţi , doar sub pavilion european

Scris de Luni, 03 Mai 2010
În curând, există posibilitatea interzicerii transportului de către navele sub pavilion ucrainean, care aduc minereu combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, pe Dunăre, nu dinspre portul românesc Constanţa, ci dinspre Burgasul vecinilor bulgari. Teoria a fost enunţată de către deputatul PDL Mircea Toader, care a vorbit despre iminenţa aplicării unei legi la…

Conflictul de interese din combinat trage să moară

Scris de Luni, 03 Mai 2010
Conflictul de interese deschis de către sindicatul Solidaritatea la ArcelorMittal Galaţi se stinge încet şi sigur. Şansele ca sindicaliştii să iniţieze o grevă generală au rămas doar teoretice, după ce, în cadrul unei adunări generale a sindicatului care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Slănic Moldova, s-a adoptat…

Milioane de metri cubi, pe apa Sâmbetei

Scris de Luni, 03 Mai 2010
Nu mai puţin de 18.989.262 de metri cubi de apă, adică 51,94 la sută din volumul furnizat de Apă Canal anul trecut, nu au adus venituri societăţii. Jumătate din această cantitate nu a fost facturată, deoarece reprezintă consumul tehnologic autorizat. Restul, adică pierderile, se regăseşte, din păcate, în solul Galaţiului,…

Cereri pentru banii caprei

Scris de Sâmbătă, 01 Mai 2010
Crescătorii de ovine şi caprine pot solicita, până pe data de 31 mai, Plata Naţională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Galaţi. „Pentru a beneficia de prima pe cap de animal, crescătorul trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, efectivul din exploataţie…

Salonul Regional al Cercetării - Galaţi 2010

Scris de Sâmbătă, 01 Mai 2010
* Cea de-a treia ediţie a Salonului organizat de Camera de Comerţ gălăţeană va avea loc în cadrul expoziţiei IT&C găzduite de Universitatea „Dunărea de Jos”, în perioada 6-8 mai * Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Galaţi continuă seria evenimentelor dedicate IT-ului şi cercetării ştiinţifice – domenii cu…

Ziua falimentelor

Scris de Vineri, 30 Aprilie 2010
Falimentele curg pe bandă rulantă. Un exemplu grăitor ar putea fi cel al zilei de joi, când secţia comercială a Tribunalului Galaţi a analizat nu mai puţin de 33 de astfel de dosare, majoritatea fiind introduse pe rolul instanţei la sfârşitul anului trecut. Există însă destul de multe cazuri în…

Ape tulburi la Navrom

Scris de Vineri, 30 Aprilie 2010
Compania de Navigaţie Fluvială Navrom Galaţi a avut în 2009 un profit net de 6,2 milioane lei, cu 35 la sută sub câştigul de 9,68 milioane lei din anul anterior, potrivit raportului financiar al firmei, remis Bursei de Valori Bucureşti. Acţionarii au aprobat luni raportul anual pentru exerciţiul financiar pe…

S-au subţiat încasările la bugetul de stat

Scris de Vineri, 30 Aprilie 2010
* În primul trimestru al acestui an, DGFP Galaţi a colectat la „puşculiţa” statului doar 327 milioane lei, cu 10 la sută mai puţin decât anul trecut * Paradoxal, contribuabilii gălăţeni sunt printre cei mai disciplinaţi din ţară * Scăderea încasărilor se explică prin greutăţile prin care trece mediul de…

Încă 1.200 de firme gălăţene puse pe chituci!

Scris de Vineri, 30 Aprilie 2010
* Mediul de afaceri, greu încercat de politicile anticriză tip „scapă cine poate” * Firmele gălăţene nu reuşesc să iasă din „pasa neagră” a recesiunii. Numărul societăţilor ce dispar din peisajul economic rămâne la cote extrem de ridicate deşi, dacă ar fi să ne luăm după declaraţiile autorităţilor, „ce a…

Peste 1.500 de angajatori sancţionaţi de ITM

Scris de Joi, 29 Aprilie 2010
Dacă numărul de accidente de muncă pare să fie în scădere, cel puţin în ultima perioadă, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre alte abateri comise de angajatori în ceea ce priveşte legislaţia muncii. Potrivit datelor care ne-au fost oferite de directorul-coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi,…

Raioane cu produse tradiţionale în supermarketuri

Scris de Joi, 29 Aprilie 2010
Supermarketurile şi hipermarketurile vor amenaja raioane sau standuri speciale unde vor fi expuse pentru vânzare produse tradiţionale specifice diferitelor regiuni ale ţării, decizia fiind luată în cadrul unei întâlniri între retaileri şi conducerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Ideea ar fi de a le oferi producătorilor…

ONG-urile, moment de bilanţ… financiar

Scris de Joi, 29 Aprilie 2010
Potrivit prevederilor Legii contabilităţii şi ale OMEF nr. 1.969/2007, art. l, alin.(2) asociaţiile, fundaţiile sau alte organizaţii de acest fel, partidele politice, patronatele, organizaţiile sindicale, cultele religioase, precum şi alte persoane juridice înfiinţate în baza unor legi speciale, în scopul desfăşurării de activităţi fără scop patrimonial, au obligaţia să conducă…

Atribuirea cotelor de lapte

Scris de Joi, 29 Aprilie 2010
Producătorii de lapte pot solicita, până la data de 30 aprilie 2010, acordarea cotelor din rezerva naţională, se arată într-un comunicat de presă al APIA Galaţi. „Potrivit Ordinului nr.83/2009, cantitatea minimă care poate fi solicitată din rezervă este de 10.000 kg cotă, iar cantitatea maximă este de 1.200.000 kg cotă”.…

Case în Moineşti, construite de ArcelorMittal Galaţi

Scris de Joi, 29 Aprilie 2010
12 locuinţe au fost inaugurare în localitatea băcăuană Moineşti, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al combinatului siderurgic din Galaţi ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu. Potrivit acestuia, echipa de cercetare şi dezvoltare a ArcelorMittal, în parteneriat cu Habitat for Humanity România, a realizat locuinţele din proiectul ,,Casa Bună”, proiectate pe structură…

Accidentele de muncă la Combinat, în scădere

Scris de Joi, 29 Aprilie 2010
Ieri, în combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a avut loc o conferinţă, organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă. Întâlnirea a fost deschisă cu mesajul patronului companiei ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, după care a luat cuvântul directorul general, Thiery Le Gall. Acesta a spus câteva cuvinte în legătură…

Producătorii agricoli scapă de „morcov”

Scris de Miercuri, 28 Aprilie 2010
* Certificatul de producător poate fi utilizat în continuare în pieţe, iar comerţul ocazional este exceptat de la deţinerea caselor de marcat * Micii producători pot vinde în continuare produsele în pieţe, în baza unui certificat de producător valabil, ca şi până acum, iar comerţul ocazional cu produse agricole este…

Promovările, în plină desfăşurare la ArcelorMittal Galaţi

Scris de Miercuri, 28 Aprilie 2010
Testele pentru promovarea salariaţilor de la ArcelorMittal Galaţi se află în plină desfăşurare. Potrivit spuselor liderului sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, o parte dintre cei 920 de muncitori care urmează a fi examinaţi în vederea promăvării au susţinut deja un examen teoretic, iar testarea va continua în zilele următoare. Reamintim că,…

Patru ani cu accidente de muncă

Scris de Miercuri, 28 Aprilie 2010
* 866 de evenimente înregistrate la ITM, în perioada 2005-2009 * Lăcătuşii mecanici, cei mai expuşi accidentărilor * Astăzi este Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă – prilej marcat de Inspectoratul Teritorial de Muncă printr-o serie de 15 acţiuni * O parte dintre acestea au avut loc ieri,…

Fonduri europene pentru invenţii gălăţene

Scris de Marți, 27 Aprilie 2010
* Ieri s-a lansat un proiect european care prevede modernizarea staţiilor pilot de tehnologia cărnii, laptelui şi berii de la Facultatea de Chimie Alimentară * Cele trei staţii, în care, odinioară, se făceau descoperiri epocale, nu mai funcţionează din anii ’90 * După o pauză de aproape 20 de ani,…

Ne scoatem ochii pentru apă chioară!

Scris de Luni, 26 Aprilie 2010
* Cetăţenii bun-platnici din Micro 17 nu primesc apă rece la robinet, din cauza vecinilor cu datorii * Cei corecţi vor să dea Apă Canal în judecată şi să reclame abuzul la Comisia Europeană * Oamenii spun că astfel se încurajează neplata * SC Apă Canal le înţelege nemulţumirea, dar…
Pagina 284 din 315