Baba arde și țara se piaptănă - Viaţa Liberă Galaţi

Ai fost pârnaie în liceu? Iei bacul cu suspendare

Scris de Marți, 10 Iulie 2012
  * Bacalaureatul a început să chinuie pe toată lumea, ne hărțuiește tineretul, îi înțeapă adânc în inimă pe babaci, iar Abramburicăi îi dă ocazia să vorbească despre „trista moștenire”, de ca și cum mama, nu dumneaei, s-a tot perindat pe la blestematul de Minister al Educației. Buuun, să vedem…

Referendum cu â din a

Scris de Luni, 09 Iulie 2012
* Victor Ponta apucase joi după-amiază să demită și conducerea Institutului Național de Statistică. Ieri a revenit asupra deciziei, dar zic să nu băgăm mâna în foc. Copilotul poate oricând să dea afară pe oricine de oriunde, poate desființa totul, are (frână de) mână de fier. Mă aștept ca, în…

Noi vrem gaze pe şest!

Scris de Sâmbătă, 07 Iulie 2012
  * Am închis ieri rubrica înainte de a afla dacă suspendarea lui Băsescu este considerată constituțională au ba de către Curtea lui Zgonea. De fapt, fusese emis un verdict, unul ambiguu. Și, brusc, mi-am adus aminte de bancul care potențează de minune ambiguitatea la români. Cică, Victor se duce…

Micul Titlu-escu e şi Viorel

Scris de Vineri, 06 Iulie 2012
* E ușor off-topic, pentru că toată lumea vorbește despre cea suspendare. Însă în rubrica mea pot face absolut orice, numele-mi recomandă să ud și canapeaua. Dacă iese Bombonel mai repede de sub pripon, nu mai sunt sigur că voi fi atât de liber în exprimare. Dar hai să n-o…

Crine, ţi-a Senat ceasul?

Scris de Joi, 05 Iulie 2012
  * Lovitură de stat! Sintagma asta este prezentă peste tot, nu mai zic de faptul că toți pedeliștii par să fi avut dădacă o profesoară de istorie. Toți, dar absolut toți fac referire la anul 1946, la invazia rușilor etc. Revin la așa-zisa lovitură de stat. Numai la români…

Sfântul Platfus de la Mioveni

Scris de Miercuri, 04 Iulie 2012
  * Antonescu a anunțat că în această săptămână va începe suspendarea lui Băsescu. Nu mi se pare un anunț prea fericit deoarece avem de-a face cu un președinte-jucător. Și, ca orice jucător, va fi suspendat o etapă, două, dar apoi va dori să reintre pe teren. Deci, poate veți…

Dansul Pinguinului şi LGBT

Scris de Marți, 03 Iulie 2012
  * Îi credeam mai serioși pe membrii LGBT România, unde LGBT n-are nicio legătură cu vreo secție sau vreun furnal din combinatul siderurgic, așa cum ați fi tentați să credeți. LGBT este organizația lesbiene-gay-bisexuali-transsexuali. Mamă, ce cultură vastă am! Ăștia pomeniți aici au mărșăluit sâmbătă prin București pentru niște…

Transfă-gay-rășanul

Scris de Luni, 02 Iulie 2012
* Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a dat verdictul: plagiat! Și totuși, acest for fusese dizolvat de interimarul de la Educație înaintea deciziei, așa că nu se pune. Tărășenia asta, care la un moment dat ne va enerva la culme (încă ne frecăm la ochi,…

Sunt cetățean și dau dreptu’

Scris de Sâmbătă, 30 Iunie 2012
* Potrivit unui sondaj IRSS, mai mult de jumătate dintre români cred că ne îndreptăm într-o direcție greșită. Dacă ar fi fost indicate mai multe direcții eronate, ar fi fost din cauza stării avansate de ebrietate. Acum ești mulțumit Băsescu? Dar tu, Văcăroiu? * Nu știu cum ați gustat cioaca…

Degeaba băgăm bani în fu…

Scris de Vineri, 29 Iunie 2012
  * Ne ținem de glume sau, dacă vreți un calambur ieftin, ne ținem de Ponta. Hârjoneala dintre Victoraș și Trăienică pe marginea plecării la Bruxelles este demnă de țările în care sărea deunăzi pârleazul deputatul Mihail Boldea. Un „ba pe-a mă-tii” mai evident n-am mai văzut în politica dâmbovițeană,…

Adi de la Gâlcea

Scris de Joi, 28 Iunie 2012
* Mi l-au ridicat pe Adiță, i-am văzut rânjetul arogant prin geamul ambulanței... Sper să nu-l fi trimis imediat pe sectoare, să deretice, că este puțin bolnăvior. Nu râdeți, zgaiba de la gât pe care și-a provocat-o Arogantul cu unghiile sale lucioase nu-i chiar așa ușor de tratat. Iată cum…

Fularul și fondurile cu doi de u

Scris de Miercuri, 27 Iunie 2012
  * Dan Voiculescu a demisionat din Senat. În primul rând, dom’ profesor nu avea ce căuta acolo, de ce să ne tot păcălim că partidul Observator e formațiune politică? Tătucul Antenelor spune că a renunțat la demnitatea de senator deoarece i-a fost respins un amendament la nu-știu-care lege. Cunosc…

Bote, la Festivalul Curcudușelor

Scris de Marți, 26 Iunie 2012
* Cazul Năstase va fi rumegat și săptămâna aceasta. Avem, carevasăzică, subiect, deci ni s-a deturnat atenția de la adevăratele noastre probleme. Asta vor spune anumiți purtători de opinie care încearcă să fie și formatori. Și le dau dreptate. Da, suntem duși de nas cu fularul Burberry ca să uităm…

Trăiască vinul!

Scris de Luni, 25 Iunie 2012
* Este vară, se promovează la greu produsele vandabile în sezonul estival. V-o spune un consumator de advertising: reclamele la bere sunt mai proaste decât cele la dero! Este inadmisibil ca niciuna dintre berile românești să nu poată veni cu un spot publicitar deștept, cu schepsis, care să-ți înjunghie setea…

Autoîmpuşcatul și „Monoloagele vaginului”

Scris de Sâmbătă, 23 Iunie 2012
* Sunt realmente vomitive osanalele adresate autoîmpușcatului, cu ocazia aniversării. „M-am simțit aproape de zei with Adrian Năstase”, a scris pe Facebook unul dintre indivizii care-l venerează pe singurul sinucigaș din lume care s-a tăiat cu lama glonțului. Bine, multe mesaje sunt pe lângă gramatică, situație care mă pune pe…

Şi totuşi, ăia de la Rahova aşteaptă...

Scris de Vineri, 22 Iunie 2012
Adrian Năstase a fost condamnat. Adrian Năstase s-a împușcat. Adrian Năstase a fost operat. Fie numele Domnului Băsescu înjurat. Cam asta ar fi rugăciunea pesediștilor după evenimentele de miercuri seară. Am mai multe lucruri de comentat, fie-mi inspirația a dracului dacă nu voi puncta cu adevărat. Pam-pam!1. Nu mi-aș dori…

Lăsați Copy să vină la mine!

Scris de Joi, 21 Iunie 2012
* Copilotul acuzat de plagiat își dorește a fi un Mesia al acestui neam. E și prim-ministru, îi place să joace și în rolul de președinte (până se trezește Antonescu, evident), e factotum cu freză de tocilar. Vi l-ați închipui pe Ponta în treningul de fâș al lui Mesia? Ar…

Guvernul Copy-Ponta

Scris de Miercuri, 20 Iunie 2012
  * Sunt profund indignat de faptul că adevărata doamnă Săvuică a fost înlocuită de o individă banală, poate chiar urâțică (iertați-mi remarca meschină!). Nu v-ați uitat la tv în ultimele săptămâni? Se tot laudă una că se numește Magda Săvuică și că descoperă nu-știu-ce locuri frumoase prin România. Lasă-ne,…

La muncă, bă!

Scris de Marți, 19 Iunie 2012
  * Grecii și-au ales noul Parlament. Dar mai ales au profitat de vremea bună pentru a face plajă. N-am să înțeleg, în schimb, de ce noi, românii, ne tot isterizăm când vine vorba despre politichia din Elada. Vezi, Doamne, spun analiștii de Dâmbovița că o eventuală ieșire a grecoteilor…

Grecia n-a ieşit din Euro

Scris de Luni, 18 Iunie 2012
  * Toată lumea prorocește ieșirea Greciei din zona euro. Că nu mai are deloc bani, că nu vrea să-și plătească datoriile uriașe, că ies alde Syriza, stânga radicală, la putere. Până atunci însă, sâmbătă seară, elenii au dat semne de renaștere. Au bătut Rusia la fotbal și au avansat…

Ieri delfini, astăzi hamsii

Scris de Sâmbătă, 16 Iunie 2012
  * Când să ne savurăm și noi o bucată de weekend, hop și Vasile Blaga cu o figură de stil absolut surprinzătoare. La o ședință cu ușile închise, Buldogul i-a spus de la obraz Elenei Udrea că și-a bătut joc de partid: „Ți-ai promovat toți delfinii în funcții, iată…

Să castrăm țânțarii!

Scris de Vineri, 15 Iunie 2012
  * Nenea primaru’ care încă mai eşti în funcţie până la transferul de putere, fă ceva, dom’le, că ne papă ţânţarii ăştia de vii! Ne crâmpoţesc de ne sare colbul şi, nu de alta, dar de ce să-i îmbolnăvim şi pe ei? Trăim într-un oraş poluat, deci avem sângele…

Premierii, bărbați? Dar Adiță?

Scris de Joi, 14 Iunie 2012
  * Traian Băsescu s-a luat de Victoraș. A spus despre Titulescu cel mic că este uneori penibil și că premierii trebuie să fie bărbați. Pe naiba, exagerează! O fi uitat că România l-a avut și pe Adiță Năstase în acest scaun?* Președintele pare să-și făcut programul pentru această vară.…

Tehnocratul Tolea Ciumac

Scris de Miercuri, 13 Iunie 2012
* Partidul lui Dan Diaconescu, luat pe bună dreptate peste picior, a smuls ceva mandate la alegerile din 10 iunie. Aproape că-mi dispare zâmbetul, ce haz de necaz să mai faci când o formaţiune de garsonieră condusă de duşmanul stomatologilor îşi încordează muşchii prin primării, consilii locale şi judeţene? Peste…
Pagina 122 din 128