REPORTAJ - Viaţa Liberă Galaţi

Galaţiul, cufundat în BEZNĂ. Fără lanternă, nu poţi circula în cartiere

Scris de Vineri, 18 August 2017
Dispreţ sau incompetenţă? Circulaţia gălăţenilor în oraş, după lăsarea întunericului, a devenit un adevărat calvar sau, în cazul celor cu aptitudini de cercetaş, o adevărată aventură. Asta pentru că în multe cartiere ale Galaţiului străzile şi aleile sunt cufundate în întuneric, aproape seară de seară. Mai grav este că, în…

Uliţele neasfaltate ale Galaţiului așteaptă vremuri mai bune

Scris de Miercuri, 16 August 2017
Ziarul nostru a scris, în ultimii ani, de mai multe ori despre străzile care nu au văzut niciodată asfaltul sau piatra cubică. Despre străzile pe care pietrişul, nisipul şi zgura ţin locul bitumului şi pe care canalizarea şi apa curentă sunt doar vise îndepărtate. Şi, cu toate astea, nicio administraţie…

Cartierul Fileşti, mai sărac decât multe sate

Scris de Luni, 07 August 2017
"La ţară, există asfalt, canalizare, gaze, apă potabilă, toate utilităţile. La noi, e teroare. Stăm în câmp şi nu ne bagă nimeni în seamă. La fiecare patru ani, vin politicienii, ne promit marea cu sarea, pleacă şi nu se mai întorc. Peste patru ani, vin alţii!". Aşa şi-a început pledoaria…

Ce şi-ar dori gălăţenii să se schimbe la Faleză

Scris de Miercuri, 26 Iulie 2017
Avem cea mai lungă faleză din Europa aflată pe cursul Dunării, întinzându-se pe nu mai puţin de patru kilometri, cu toate astea, ea continuă să nu fie suficient îngrijită, deși este unul dintre simbolurile Galaţiului. Faleza este primul loc pe care vrea să-l viziteze oricine ne trece "pragul" oraşului, aşa…

Cartierul Spicu. O zonă de care nu mai are grijă nimeni (FOTO)

Scris de Luni, 10 Iulie 2017
Câini vagabonzi, buruieni, pavele sparte, maşini parcate pe unde a apucat fiecare, staţii de autobuz în soare şi gunoaie aruncate la voia întâmplării. Zonă de impozitare zero, cartierul Spicu este unul dintre cele mai vechi ale oraşului şi, în acelaşi timp, unul dintre cele mai neîngrijite. Aproape că nu există…

Pe afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Piaţa Energiei, cartier cu palmieri exotici şi probleme româneşti

Scris de Luni, 03 Iulie 2017
Forfotă. Acesta este cuvântul care descrie cel mai bine zona numită "Piaţa Energiei", dar pe care gălăţenii o ştiu mai bine cu numele de "General". O intersecţie circulată, prin care trec maşini, tramvaie, autobuze, biciclete şi mii de oameni zilnic, dar al cărei aspect nu s-a mai schimbat, cu adevărat,…

Zona Port. Cartier cu istorie bogată, uitat de autorităţi

Scris de Luni, 26 Iunie 2017
Să mai încercăm, încă o dată, un exerciţiu de imaginaţie. Închideţi ochii şi gândiţi-vă la mirosul de prăjituri ce venea din patiserii, vizualizaţi berăriile din zona Port, bărbaţii în costum, cu pălărie, şi doamnele cu rochii lungi. Gândiţi-vă apoi la pescarii de pe malul Dunării, la cantităţile de peşte pe…

Micro 39C. Gălăţeni fără adresă, fără utilităţi şi fără speranţe (FOTO)

Scris de Luni, 12 Iunie 2017
Gropi în asfalt, garaje de toate formele şi mărimile, maşini parcate pe trotuar, lângă trotuar sau chiar pe spaţiul verde, mizerie, un parc de care nu mai are grijă nimeni şi foarte mulţi câini. Acestea sunt doar câteva dintre caracteristicile cartierului Micro 39C, ultimul din Galaţi, înainte de ieşirea spre…

Micro 19. Cine are grijă de cartierele de la marginea oraşului.

Scris de Luni, 29 Mai 2017
Zona din apropierea chioşcului "Vieţii libere" din Micro 19, capătul troleului 102, este neschimbată. Pe străzi sunt aceleaşi gropi, trotuarele sunt la fel de ponosite, maşinile parcate obturează traficul autobuzelor la fel ca ultima dată când am fost aici. Iar interesul majorităţii cetăţenilor este acelaşi. Scăzut! Primul lucru de care…

REPORTAJ | Câteva străzi din zona Maşniţă, mai urâte ca la ţară

Scris de Luni, 22 Mai 2017
Nu există gălăţean care să nu fi auzit de zona "La maşniţă". Zilnic, mii de cetăţeni trec prin zonă, fie cu autobuzul, fie cu maxi-taxi, fie cu tramvaiul ori cu maşina personală, ba chiar şi pe jos. Dar câţi ştiu istoria zonei? Omul de la care şi-a luat numele zona…

REPORTAJ | Cartierul gălățean unde problemele par că nu se mai rezolvă

Scris de Luni, 08 Mai 2017
Cartierul unde problemele par că nu se mai rezolvă. Cam asta ar putea fi spus pe scurt despre Micro 39, o zonă care, deşi a suportat schimbări de-a lungul anilor şi arată ceva mai bine decât înainte, se confruntă cu aceleaşi situaţii care par să nu îi dea pace. Locuitorii…

În zona Casei Roşii, gropile şi gunoaiele au rămas la locul lor (FOTO)

Scris de Luni, 01 Mai 2017
Deşi nu am mai mers de un an în această zonă pentru a sta de vorbă cu cei din cartier, la ora stabilită erau deja, la chioşc, câteva persoane dornice să ne spună, din nou, problemele cu care se confruntă zilnic. Despre gropi în asfalt, trotuare pe care nu se…

"Cu o floare nu se face primăvară, dar măcar miroase frumos". Ţiglina IV a rămas doar cu promisiunile electorale

Scris de Marți, 18 Aprilie 2017
Zarzavaturi, pepeni, fructe, legume, carne, brânză, lapte, ouă, ţigări, băuturi date pe sub mână, lanterne, becuri, prize, butoane, gropi, garaje dărâmate, ghene de gunoi care dau pe-afară, maşini parcate care încotro, trotuare sparte, vechi de când e cartierul, câini, pisici. Astea sunt primele lucruri cu care iau contact gălăţenii care…

REPORTAJ în zona străzii Eroilor | Casele stau să cadă, autorităţile stau cu mâinile-n sân

Scris de Luni, 03 Aprilie 2017
Am revenit, după exact un an, în zona străzii Eroilor, pentru a sta de vorbă cu oamenii din cartier despre problemele care le afectează traiul zilnic. Deşi mulţi au vorbit despre maşinile parcate prost, despre trotuarele înguste şi crăpate, despre lipsa coşurilor de gunoi, subiectul principal de pe buzele tuturor…

BARIERA TRAIAN, cartierul în care luxul contrastează cu sărăcia

Scris de Luni, 27 Martie 2017
Vile şi cocioabe, asfalt ca în palmă şi străzi de pământ, praf şi pietre. Asta vezi în Bariera Traian, odată ce intri în inima cartierului. Deşi s-a făcut un sens giratoriu nou în cartier, oamenii sunt nemulţumiţi şi spun că nu traficul este principala problemă a zonei. Maşinile trec din…

Nicio schimbare, indiferent de administrație | În Vadu' Ungurului, reabilitările se lasă aşteptate (FOTO)

Scris de Luni, 20 Martie 2017
După mai bine de nouă luni de zile, am revenit în cartierul Vadu' Ungurului, pentru a vedea dacă s-a schimbat ceva în bine. Ce am găsit? Aceleaşi străzi prăfuite, pline de gropi, înguste, nesemnalizate corespunzător, pe alocuri pline de dale. Aceiaşi câini. Şi fix aceeaşi mizerie! La întâlnirea cu cititorii…

Zonă aproape de centru, cu aspect de marginea oraşului. În zona Parcului Libertăţii, lipsa investiţiilor afectează traiul | REPORTAJ

Scris de Luni, 13 Martie 2017
Hârtoape care, pe alocuri, ar putea înghiţi o maşină. Ăsta a fost primul lucru pe care l-am văzut, şi de această dată, în zona Parcului Libertăţii. Multe dintre străzile din zonă sunt încă neasfaltate, iar gropile se cască una după alta. Oamenii au făcut zeci de sesizări către Primărie, însă…

Reabilitări parţiale, proiecte uitate. ZONA ANCORA, de la noroi şi ruine, la parcări asfaltate, dar insuficiente (FOTO)

Scris de Luni, 27 Februarie 2017
Parcări în loc de garaje, maşini rămase pe trotuare, trotuare sparte, crăpate, vai de ele, mormane de zăpadă încă nestrânsă, gunoaie la tot pasul, câini maidanezi şi, de parcă astea nu ar fi suficiente, cei care locuiesc în zonă se mai confruntă şi cu nesimţirea celor din jur. Aceasta este…

Locuitorii din BARBOȘI cer ca Primăria să le asigure condiţii de oraş

Scris de Luni, 27 Februarie 2017
Nu au trecut nici trei săptămâni de când reporterii "Vieţii libere" au fost în Barboşi, iar sesizările încep, iarăşi, să curgă. Fie că este vorba de gunoaiele aruncate aiurea, de străzile făcute din pământ şi nu din asfalt, ori de trecerile peste calea ferată, care pun în pericol viaţa oamenilor,…

Cartierul Barboşi, zona cu taxe de oraş şi condiţii de sat (FOTO)

Scris de Luni, 20 Februarie 2017
Pentru a şasea oară în ultimii trei ani, reporterii "Vieţii libere" au ajuns în Barboşi, cartierul de la marginea oraşului în care, spun oamenii, autorităţile ajung extrem de rar, din patru în patru ani, pentru campania electorală. În rest, tăcere! Din drumul care duce din Galaţi spre Tecuci, se bifurcă,…

Periferia uitată a Galaţiului. Fileşti, cartierul fără post de poliţie, canalizare şi gaze (FOTO)

Scris de Luni, 06 Februarie 2017
"Era mai bine când eram sat. Dar asta era acum aproape 60 de ani!". Aşa şi-a început pledoaria o gălăţeancă din Fileşti, Caliopia Budescu, joia trecută. Cartierul în care locuieşte nu s-a schimbat deloc, de la ultima noastră vizită. Poate, doar, cu mai mult noroi şi ceva mai multe gropi.…

Micro 40, cartierul în care nici utilităţile de bază nu sunt disponibile (FOTO)

Scris de Luni, 23 Ianuarie 2017
O dată la câteva luni, reporterii "Vieţii libere" ajung în Micro 40, pentru a sta de vorbă cu oamenii care locuiesc în acest cartier, despre problemele care îi înconjoară. Aproape de fiecare dată, vorbim cu aceiaşi oameni, despre aceleaşi probleme, semn că autorităţile locale care au avut oraşul pe mână…

Reabilitare inexistentă | Cartierul "Parfumul Teilor", neschimbat la început de 2017

Scris de Luni, 09 Ianuarie 2017
"Parfumul Teilor" nu mai are de mult miros de tei. Deşi este încă parte din centrul istoric al oraşului, cartierul a decăzut în ultimii ani foarte mult. Clădirile impunătoare, pline de elemente arhitecturale care le scoteau în evidenţă, trotuarele perfecte, copacii seculari, chiar şi oamenii care nu treceau unul pe…

Berlinul de la marginea Galaţiului | Nevoile unui cartier care nu este nici în Galaţi, nici în Brăila (REPORTAJ)

Scris de Marți, 27 Decembrie 2016
"Nu avem magazin, farmacie, grădiniţă, nimic. Doar câteva autobuze şi o biserică într-un cort. Acum se face alta, mai frumoasă. Un părculeţ într-un colţ, pădure pe o parte şi multă, multă păşune pe cealaltă. Suntem ai nimănui. Suntem Berlinul de la marginea Galaţiului. Un ghetou şi cam atât. Până şi…
Pagina 11 din 18