SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Altfel, despre cei şapte ani de acasă

Scris de Vineri, 16 Noiembrie 2018
Foarte mulţi copii isteți la atelierele noastre de evaluare şi feed-back au probleme cu atenţia voluntară, concentrarea, ascultarea activă, autocontrolul, în general.După sute de întâlniri cu părinţii acestor copii (4-10 ani), descoperi că nu sunt mulţi aceia care ştiu să pună limite sănătoase şi din timp. Şi mai puţini sunt…

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor s-a extins şi în judeţ

Scris de Miercuri, 14 Noiembrie 2018
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Galaţi a răspuns numeroaselor solicitări primite din partea vârstnicilor din localităţile rurale şi a deschis, până acum, 15 filiale în mai multe comune din judeţ. Una dintre puţinele speranţe pe care foarte mulţi dintre gălăţenii de vârsta a treia le au pentru a…

Începe Postul Crăciunului

Scris de Miercuri, 14 Noiembrie 2018
De astăzi, 14 noiembrie, începe Postul Crăciunului, prin intermediul căruia creştinii ortodocşi se purifică spiritual și fizic pentru sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, prăznuită pe 25 decembrie. Postul Nașterii Domnului ține până pe 24 decembrie și nu se numără printre cele mai aspre din an. Ca orice alt post de…

Activităţi sub sloganul ”Preveniţi ghinionul!”

Scris de Miercuri, 14 Noiembrie 2018
Fiecare zi de marţi 13 reprezintă "Ziua informării preventive", la nivelul tuturor inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din ţară. Asta după ce Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat iniţiativei derulate la nivel european. Sub sloganul "Preveniţi ghinionul!", Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "General Eremia Grigorescu"al judeţului Galaţi…

Sfinţirea Bisericii ”Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”

Scris de Marți, 13 Noiembrie 2018
Duminică, 11 noiembrie, credincioşii din parohia Bereşti-Sat, au fost martorii unor momente de aleasă înălţare sufletească, la sfințirea bisericii parohiale. Slujba de sfinţire, precum și Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Credincioşii au avut…

Explozie la un bloc din Mazepa

Scris de Duminică, 11 Noiembrie 2018
Explozie într-o garsonieră din blocul G2 din cartierul Mazepa. Deflagraţia a avut loc duminică, 11 noiembrie 2018, în jurul orei 2,30 şi nu a fost urmată de incendiu. La faţa locului, a fost trimisă o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul ISU Galaţi. „Nu s-au înregistrat victime,…

Un cutremur puternic va lovi și financiar. Nici 20 la sută din locuințe nu sunt asigurate

Scris de Duminică, 11 Noiembrie 2018
Cu toate că este obligatoriu și legislația prevede amenzi de până la 500 de lei, mai puțin de 20 la sută din locuințele românilor sunt asigurate împotriva cutremurelor prin polița PAD emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID România), arată datele statistice analizate de Profit.ro. După se știe,…

Și-a pierdut pulpele în trafic 

Scris de Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018
După ce în trecut mai mulți șoferi au răsturnat sau au pierdut în trafic lăzi de bere, de data aceasta un conducător auto a lăsat în urmă două lăzi cu pulpe de pui. Asta au observat gălățenii care au avut drum, sâmbătă dimineață, 10 noiembrie 2018, pe strada Prelungirea Brăilei.…

Confirmare de laborator. La Suceveni, mistreţi decedaţi din cauza pestei porcine

Scris de Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi s-a întrunit vineri, 9 noiembrie 2018, pentru a dispune măsurile care se impun în condiţiile de confirmare a virusului pestei porcine africane atât la porci domestici, cât şi la porci mistreţi. Confirmarea a venit de la Institutul Naţional de Diagnostic şi Sănătate Animală…

SCANDAL din cauza contravalorii unei curse cu taxi-ul

Scris de Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018
Poliţiştii Secţiei 4 au fost sesizaţi, prin Numărul Unic de Urgenţă 112, de către o persoană, despre faptul că în parcarea aferentă blocului Cămin 1, de pe strada Siderurgiștilor are loc un conflict între mai multe persoane. În urma sesizării primite, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat…

Primarul Galaţiului a devenit tată

Scris de Miercuri, 07 Noiembrie 2018
Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, a devenit, pentru prima dată, tată. Evenimentul a fost făcut public marţi seara, în emisiunea ”Investiţi în România” de pe TVR Internaţional, unde Ionuţ Pucheanu a participat alături de Paula-Marinela Pîrvulescu, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, şi Rino Brugge, directorul general…

O stradă cu multe amintiri. Fosta Scânteii şi prima coborâre a omului pe Lună

Scris de Luni, 05 Noiembrie 2018
Oare câţi gălăţeni mai ştiu că pe proaspăt modernizata stradă Anghel Saligny, fostă Scânteii, a funcţionat cândva staţia de radioficare a oraşului? Iată ce mi-a povestit, în stilul lui inconfundabil, colegul meu Victor Cilincă: „Am copilărit în cartier şi ţin minte că pe Strada Scânteii funcţiona şi Staţia de Radioficare…

Ziua Armistiţiului, un pod de suflet franco-român. Ambasadoarea Franţei, pentru prima oară la Galaţi (FOTO)

Scris de Sâmbătă, 03 Noiembrie 2018
Ziua Armistiţiului din 11 Noiembrie, antecamera Păcii Mondiale de după „Marele Război”, a fost marcată la Galaţi, în prezenţa unor înalte autorităţi diplomatice franceze, vineri 2 noiembrie, oraşul nostru fiind astfel primul onorat într-un periplu-evocare prin oraşele în ale căror ţintirimuri odihnesc eroi francezi căzuţi „pour la cause du droit…

A fost confirmat un nou focar de pestă porcină în județul Galați

Scris de Sâmbătă, 03 Noiembrie 2018
O nouă suspiciune de pestă porcină în județul Galați. Virusul a apărut într-o gospodărie din localitatea Independența, motiv pentru care Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit sâmbătă dimineață pentru a aproba Planul de măsuri care se impun la astfel de cazuri. ”Comitetul pentru Situații de Urgență s-a întrunit…

Chiar avem nevoie de staţii frumoase?

Scris de Vineri, 02 Noiembrie 2018
Refugiile noi din staţiile auto gălăţene sunt şi comode, şi elegante, au şi lista curselor auto, cu orar – altfel, cărticelele legate de stâlpi au fost smulse! -, iar pereţii refugiilor au fost împodobiţi cu imagini frumoase ale vechiului oraş sau, ca la „Trei Star”, cu o reproducere a unei…

Spectacol umanitar pentru un centru social

Scris de Joi, 01 Noiembrie 2018
Gălăţenii sunt aşteptaţi, pe 4 noiembrie, de la ora 14,00, la Sala Sporturilor, la un spectacol umanitar organizat de Asociaţia „Respectul Semenilor”. Spectacolul face parte dintr-un proiect ambiţios, care a început în anul 2013, din iniţiativa lui Gheorghe Căluian, care şi-a dorit să facă un centru social pentru copii şi…

Când graba strică socoteala. Număraţi cu atenţie banii când primiţi pensia!

Scris de Joi, 01 Noiembrie 2018
Poştaşul o fi sunând el întotdeauna de două ori, dar cel care primeşte pensia de la el ar trebui să numere banii măcar o dată. S-ar evita astfel situaţii de genul celei pe care v-o prezentăm mai jos. O gălăţeancă pensionată pe caz de boală spune că a primit de…

Trei trofee şi 11 premii întâi pentru Crissmusic

Scris de Miercuri, 31 Octombrie 2018
Aşa profesori, aşa copii! Elevii de la "Crissmusic Canto School", condusă de soţii Cristina Vasopol (semifinalistă la Vocea României, selectată în acest sezon la X Factor) şi Valentin Vasopol, au câştigat o sumedenie de premii la festivalul internaţional "Mărul de Aur", desfăşurat recent la Chişinău. Ei s-au întors acasă cu…

Despre Halloween, creştinism şi darul de a fi om

Scris de Miercuri, 31 Octombrie 2018
Suntem iar într-o perioadă când se sărbătoreşte un obicei împrumutat, un interval de timp care stârneşte discuţii, ca apoi a doua zi lumea să uite. Că vrem sau nu, suntem parte a unei lumi în continuă schimbare, reprezentăm un element al globalizării contemporane. Este normal să preluăm obiceiuri de la…

10.000 de euro pentru Centrul Regional de Recuperare

Scris de Vineri, 26 Octombrie 2018
Prima ediţie a Galei Caritabile NEMO s-a bucurat de prezența a peste 200 de persoane, din generozitatea cărora s-au adunat în total circa 50.000 de lei, echivalentul a 10.000 de euro. Scopul evenimentul a fost strângerea de fonduri pentru deschiderea Centrului Regional de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi neuromotorii ’’Vasile…

Azi începe Campania ”Un milion pentru Unire”

Scris de Vineri, 26 Octombrie 2018
Azi, 26 octombrie, începe oficial în județul Galaţi campania de strângere de semnături, sub genericul „Un milion pentru Unire”, campanie care se desfăşoară în toată România, Republica Moldova şi în Diaspora, cu aportul a sute de asociaţii non-guvernamentale și a multor voluntari. „Invităm toți gălățenii să semneze pentru Basarabia. Măcar…

Îngheţată din prune şi gutuie. Trofeul Ecotrophelia şi Medalia de Aur au ajuns la Galaţi

Scris de Vineri, 26 Octombrie 2018
Primită cu trandafiri, echipa câştigătoare a medaliei de aur în cadrul Concursului Ecotrophelia 2018 de la Paris, a prezentat, la Galaţi, secretul succesului. Woopie Ice, cea mai bună îngheţată din România, a pornit de la o idee de acum doi ani şi jumătate. Produsul e concepţia exclusivă a studentelor Alina…

Moment unic în viaţa directorului Teatrului Nae Leonard. Teodor Niţă, cu familia la nunta nepotului Regelui Mihai

Scris de Miercuri, 24 Octombrie 2018
În marea de oameni care au ţinut să fie martori la cununia nepotului Regelui Mihai, Nicolae, cu Alina Binder, să-i aclame şi aplaude cu căldură pe miri, s-au aflat şi gălăţeni, iar printre aceştia, familia lui Teodor Niţă, directorul Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" din Galaţi. Deşi…

Spectacol umanitar pentru un centru social

Scris de Luni, 22 Octombrie 2018
Un proiect ambiţios, pus la cale de un om cu suflet mare, prinde contur în satul Costi, comuna Vânători. Totul a început în anul 2013, când Gheorghe Căluian punea bazele Asociaţiei "Respectul semenilor", o organizaţie de ajutorare a persoanelor cu dizabilităţi de ordin fizic, psihic sau social şi a altor…
Pagina 147 din 614