SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Pyro Events – Show pirotehnic de înaltă clasă la Ziua Marinei 2013 (P)

Scris de Miercuri, 21 August 2013
Specialiștii în artă pirotehnică de la „Pyro Events Team – Fireworks Design” au realizat și în acest an cu succes spectacolul de artificii care a încheiat Ziua Marinei la Galați. Conform înțelegerii cu organizatorii, Pyro Events Team a realizat o alegorie pirotehnică, un spectacol de sunet și lumini, în care…

Strategia Naţională pentru Tineret: Cea mai mare rată a sărăciei se înregistrează la liceeni

Scris de Miercuri, 21 August 2013
* Documentul, lansat săptămâna trecută, se află în dezbatere publică până în luna octombrie Săptămâna trecută, Ministerul Tineretului şi Sportului a lansat în dezbatere publică „Strategia Naţională pentru Tineret 2014 – 2020”. Scopul acţiunilor cuprinse în strategie este incluziunea socială a tinerilor, în condiţiile în care cea mai ridicată rată…

Carte de muncă electronică, la purtător: Cardul Profesional European deschide uşi în ţările UE

Scris de Miercuri, 21 August 2013
Iată că am ajuns să avem şi Card Profesional European (CPE) - un fel de “carte de muncă electronică” la purtător. CPE poate fi eliberat, la cerere, oricărei persoane aflată în căutarea unui loc de muncă sau care are deja serviciu."Eliberarea se face de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei…

Piaţa muncii la Galaţi, fără perspective: Mii de tineri fără şanse reale de angajare

Scris de Miercuri, 21 August 2013
Rata şomajului la Galaţi a atins 9,36 la sută, în iulie 2013, fiind cu 1,77 la sută mai mare faţă de aceeaşi lună a anului 2012. Oficial, avem 18.505 şomeri în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi, dar cu siguranţă numărul celor care îşi caută de lucru…

Pe 26 şi 27 august, la Biserica Sf. Ana: Sfinte Moaşte aduse din Cipru

Scris de Miercuri, 21 August 2013
Moaştele Sfinţilor şi Drepţilor Ioachim şi Ana, părinţii după trup ai Maicii Domnului, vor ajunge la Galaţi pe 26 şi 27 august şi vor fi oferite spre închinare la Biserica „Sfânta Ana” din Galaţi. Sfântul Odor şi o părticică din lemnul Sfintei Cruci vor fi însoţite de Înalt Prea Sfinţitul…

Cum îţi intri în formă cu puţine calorii / Trei băuturi energizante fără efecte secundare

Scris de Marți, 20 August 2013
Zilele călduroase nu par să ţină cont de apropierea calendaristică a toamnei. Cu ajutorul următoarelor băuturi vei reuşi mai bine să faci faţă temperaturilor ridicate fără a adăuga nimic la greutatea ta corporală. Limonada cu ghimbir Dacă vrei să alungi senzaţia de moleşeală cauzată de căldură şi să-ţi „încarci bateriile“,…

Sfaturi utile pentru un somn liniştit în nopţile caniculare

Scris de Marți, 20 August 2013
* Cum pornirea aerului condiţionat pe timpul nopţii nu este recomandată de către medici, tot ce ne rămâne de făcut pentru a avea un somn odihnitor în timpul verii este să încercăm să urmăm sfaturile de mai jos Neplăcerile nocturne din timpul anotimpului cald sunt cauzate, în cele mai multe…

23 august, parodiat în Parcul Rizer: Trupa Vunk şi Mihai Constantinescu, la concurenţă cu boxul

Scris de Marți, 20 August 2013
* Ateliere de creaţie pentru copii, clovni şi face-painting, jocuri şi concursuri, teatru de marionete, personaje pe picioroange, spectacol de magie, demonstraţii de salsa şi o prezentare de modă sunt motive serioase să vă aduceţi copii în Parcul Rizer Dacă pe 23 august n-aveţi poftă de box şi de pumnii…

Campanie VL "Destine în derivă": Fetiţă de 15 ani, dispărută la "Santa Barbara"

Scris de Marți, 20 August 2013
Sute de persoane dispărute „zac” prin arhivele Poliţiei. Unele sunt găsite relativ repede, altele după câţiva ani, iar în cazul unora se găsesc doar cadavrele. Există şi categoria celor despre care nimeni nu mai poate spune nimic. Sunt dispăruţii fără urmă, ale căror cazuri rămân neelucidate după zeci de ani.…

Diana Jalea, de la CNVA, propune cinci zile de poveste în Munţii Măcin

Scris de Marți, 20 August 2013
Diana Jalea, elevă la CNVA, a câştigat premiul al III-lea la un concurs de geografie, cu un material în care propune valorificarea turistică a zonei Măcinului, neexploatată din acest punct de vedere cum trebuie. Ea vine cu o valoroasă ofertă pentru a petrece cinci zile de poveste în Munţii Dobrogei…

Campanie VL "Eu vara nu dorm": Munţii Măcin - o comoară turistică nevalorificată

Scris de Marți, 20 August 2013
Deşi în această zonă sunt o sumedenie de obiective turistice şi lucruri minunate de văzut, la capitolul cazare, pe internet, ofertele lipsesc cu desăvârşire Îi vedem din depărtare, peste Dunăre, uneori în ceaţă misterioasă, alteori ca-n palmă, ne-am obişnuit cu ei să ne fie alături, dar puţini dintre noi au…

Sfatul medicului: Peştele gras, bun împotriva artritei reumatoide

Scris de Luni, 19 August 2013
Somonul, macroul, heringul, sardinele, păstrăvul, precum şi alte specii de peşte gras pot reduce la jumătate riscul de a dezvolta artrită reumatoidă dacă sunt consumate cel puţin o dată pe săptămână. Concluzia aparţine unui studiu publicat în Annals of the Rheumatic Diseases. Autorii cercetării spun că aceleaşi beneficii pot fi…

"Idei" cetăţeneşti: Catran pe scările de acces către blocuri

Scris de Luni, 19 August 2013
Mi-a atras atenţia o doamnă şi am înţeles că murdărirea unor scări din zona blocurilor R1-R2, de pe strada Navelor, nu este deloc întâmplătoare. Mi s-a explicat că unii locatari, deranjaţi de prezenţa câtorva tineri, aciuaţi seara-noaptea pe treptele de lângă blocuri, prezenţă cam zgomotoasă, evident, au trecut la fapte,…

„Uliţă” luminată ca-n miezul zilei într-un cartier gălăţean

Scris de Luni, 19 August 2013
Deşi arată mai rău decât o uliţă părăsită, fără asfalt, prăfuită pe timp uscat şi inundată când plouă, despre Strada Eliza Leonida Zamfirescu din Micro 17 nu s-ar putea spune că nu e luminată ca o arteră principală. Pe străduţa cu case, care face legătura între Magazinul Lidl şi blocurile…

Marţi, în "Viaţa liberă": Interviu cu prof. univ. dr. Florin Tudose

Scris de Luni, 19 August 2013
Numai pasiunile mari pot da naştere oamenilor mari, spunea la mijlocul secolului al XVIII-lea, filosoful francez Claude Adrien Helvetius. Profesorul Dr. Florin Tudose, una dintre cele mai marcante personalităţi ale Psihiatriei româneşti contemporane, confirmă din plin acest lucru, prin stăruinţa şi ambiţia cu care şi-a urmat vocaţia în care a…

Opţiuni private de agrement la Gârboavele: Relaxare de maxim trei stele

Scris de Luni, 19 August 2013
Cine vrea pădure ori iarbă verde de maxim trei stele se refugiază la unul dintre cele trei complexuri turistice de la Gârboavele. În funcţie de buget şi de pretenţii, puteţi alege cazarea la „Vânătorul” (30 de lei pe noapte), la „Pibunni” (40 de lei) sau la „Stejarul” (de la 92…

Ce pot vizita gălăţenii în Pădurea Gârboavele

Scris de Luni, 19 August 2013
E ceva ieşit din comun să fii în mijlocul pădurii şi, în acelaşi timp, să vizitezi un muzeu. Deocamdată, alternativele culturale şi educative se reduc la vizitarea Muzeului Satului, întreţinut de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”. Muzeul în aer liber reconstituie, sub aspect etnografic, lumea satelor de pe ambele maluri…

GALERIE FOTO / Minivacanţă în oraşul vecin: Cum să ne relaxăm cu bani puţini la Brăila

Scris de Luni, 19 August 2013
Centrul Vechi, Grădina Mare, Palatul Administrativ, Faleza Dunării, parcul Monument şi staţiunea Lacu Sărat sunt doar câteva dintre obiectivele pe care nu trebuie să le rataţi dacă vă aflaţi în vizită la Brăila În cazul în care nu dispuneţi de suficiente resurse financiare pentru a vă relaxa într-o staţiune montană…

Util pentru vacanţă / Sfaturi ca să vă păziţi bagajele în concediu

Scris de Duminică, 18 August 2013
În cazul în care plecaţi în vacanţă cu mijloace de transport în comun, trebuie să acordaţi o atenţie sporită bagajelor, întrucât riscurile de a vă fi furate ori a le pierde sunt foarte mari Grija faţă de bunuri în vacanţă nu trebuie să se rezume la doar la asigurarea locuinţei…

Campanie VL „Eu vara nu dorm”: Cât ne costă un concediu în inima Olteniei

Scris de Sâmbătă, 17 August 2013
Iubitor de sculptură, amator de speologie sau pur şi simplu îndrăgostit de munte şi de aer curat, trebuie să vizitezi măcar o dată în viaţă şi Gorjul. Cu acest gând, am căutat câteva variante de cazare în locurile de importanţă turistică din acest judeţ. Vizită la „Masa tăcerii”Târgu Jiu este…

Durbacă, Nica şi cu Toader, "Greu de Pensionat 3"

Scris de Sâmbătă, 17 August 2013
* Durbacă, Nica şi cu Toader s-ar pensiona şi mâine, dar că încă nu sunt suficient de pregătiţi să-l bată pe Nicolae la şah * RED (Retrage-te, Eugen Durbacă) este programat să apară cel mai târziu în vara lui 2014 Mesajul lui Dumitru Nicolae către Durbacă, Nica şi Toader: "Vă…

Cu jalba-n proţap la Protecţia Consumatorului / „Când dispare mafia din Depozit?”

Scris de Sâmbătă, 17 August 2013
După ce a făcut mai multe cumpărături din Depozitul din Micro 40, domnul Viorel şi-a dat seama că vânzătorii l-au înşelat. Dumnealui ne-a povestit ce i s-a întâmplat şi a trimis relatarea şi la Comisariatul Judeţean de Protecţia Consumatorului. Covorul cu preţul fermecat „Nu înţeleg ce fac cei de la…

16 august - Sfinţii Martiri Brâncoveni

Scris de Vineri, 16 August 2013
16 august este ziua în care-i cinstim pe Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu şi pe cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, precum şi pe sfetnicul Ianache, ginerele său. Toţi au fost decapitaţi, la 15 august 1714, în Constantinopol. Coborâtor din neamul lui Matei Basarab, Voievodul Constantin Brâncoveanu…

Astăzi, hramul Bisericii "Sfinţii Martiri Brâncoveni" din Galaţi

Scris de Vineri, 16 August 2013
Creştinii aparţinători Bisericii "Sfinţii Martiri Brâncovei" din municipiul Galaţi îi cinstesc astăzi pe Sfinţii Martiri Brâncoveni - ocrotitorii noului edificiu. Biserica este situată în cartierul Ţiglina III şi pe lângă asistenţa duhovnicească a creştinilor din zonă are în grijă şi acordarea, la cerere, a serviciilor de înmormântare de la Cimitirul…
Pagina 376 din 618