SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Plăţi sociale MAJORATE pentru persoanele în dificultate. Cât încasează adulţii şi copiii cu handicap din România

Scris de Joi, 22 Martie 2018
Ordonanţa de Urgenţă 60/2017, care a modificat Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, prevede creşterea prestaţiei sociale a persoanelor cu dizabilităţi cu peste 40 la sută în 2018. Pentru copiii cu dizabilităţi, majorarea totală va fi de peste 130 la sută. Potrivit datelor oficiale, 699.000 de…

"Leagănul de ape al Galaţilor", o lucrare fabuloasă. Monografia Uzinei de Apă

Scris de Joi, 22 Martie 2018
"Cu un titlu literar, prietenos, "Leagănul de ape al Galaţilor" este mai mult decât o monografie a S.C. Apă Canal S.A. Galaţi, îmbrăcată într-o mai cuprinzătoare poveste adevărată a Dunării. De altfel, partea cu poveşti reale, fabuloase şi puţin cunoscute ale Galaţiului dintre ape, cu vremea sacagiilor, cu istoricul internaţional…

Gălăţenii i-au dat lui David o şansă

Scris de Joi, 22 Martie 2018
Evenimentul găzduit de Grădina Publică pe 17 martie pentru ajutorarea lui David Cozma, diagnosticat cu cancer ocular, a însemnat un nou exemplu de mobilizare şi umanitate. Zeci de gălăţeni impresionaţi de cazul copilului ai cărui părinţi nu aveau 20.000 de euro ca să plătească operaţia în Elveţia, au venit pentru…

Siderurgiştii, nemulţumiţi: un nou sindicat ar putea apărea în Combinat

Scris de Joi, 22 Martie 2018
Se vorbeşte, la ora actuală, de cel puţin două sindicate care s-ar putea înfiinţa în curând pe platforma combinatului ArcelorMittal Galaţi. Unul este în stadiu incipient, iar celălalt, deocamdată, doar în faza de propunere. Apariţia unei noi formaţiuni sindicale în combinatul siderurgic gălăţean s-ar produce pe fondul unor nemulţumiri evidente…

Vom strânge iar sticle şi borcane?

Scris de Joi, 22 Martie 2018
Un proiect de ordonanţă de urgenţă aflat în dezbatere publică, privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, propune ca autorităţile administraţiei publice locale să aibă obligaţia să asigure colectarea separată pentru cel puţin deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale. În plus, operatorii…

Acţiune privind securitatea şi sănătatea în muncă

Scris de Miercuri, 21 Martie 2018
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a organizat o acţiune de informare şi conştientizare a angajatorilor din judeţul Galaţi în privinţa importanţei respectării prevederilor referitoare la autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM). Întâlnirea, la care au participat 33 de persoane, a avut loc…

Ce îi aşteaptă pe angajaţii Calorgal

Scris de Miercuri, 21 Martie 2018
Salariaţii Calorgal au hotărât să amâne protestele programate pentru joi şi vineri, după ce, ieri, au primit promisiunea reprezentanţilor Primăriei şi a conducerii societăţii că, în perioada următoare, va fi elaborat planul pentru accesarea Ordonanţei 36, prin care celor câteva sute de angajaţi disponibilizaţi ar putea să li se ofere…

Cum îţi controlezi posesivitatea în cuplu

Scris de Duminică, 18 Martie 2018
A fi protectoare şi grijulie cu partenerul tău într-o relaţie nu e nimic rău, însă de aici şi până la a deveni o persoană posesivă este doar un pas. Şi pentru că acest lucru îi scoate din minţi pe bărbaţi, află câteva sfaturi care te vor ajuta să treci peste…

PAMFLET | Reţeaua de carton de la Galaţi. Desene animate în direct

Scris de Sâmbătă, 17 Martie 2018
Difuzarea la televizor a şedinţelor Consiliului Local Galaţi stârneşte dispute serioase. Nu doar pe plan juridic, că acolo e clar: televiziunea lui Florin Pâslaru trebuie să pape ceva de la buget ca să trăiască. Problema e că pe fir au intrat şi alte televiziuni. Este vorba despre branduri internaţionale care…

Bărbații și femeile din cercetare-dezvoltare se vor putea pensiona la 65 de ani

Scris de Sâmbătă, 17 Martie 2018
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, 16 martie 2018, Legea pentru completarea Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, prin care vârsta de pensionare a personalului din domeniul cercetării şi dezvoltării va fi de 65 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. "Această propunere legislativă preîntâmpină situaţiile…

FOTO | Ginerele italian a venit, a plecat, TROTUARUL a rămas tot spart!

Scris de Sâmbătă, 17 Martie 2018
Apel în van către autorităţi. "Îmi reparaţi şi mie trotuarul? Îmi vine ginerele din Italia!", era apelul către autorităţi pe care anul trecut, pe vremea asta, îl lansa în "Viaţa liberă" Gheorghe Lupaşc, locatar al străzii Ştiinţei nr. 29. Din păcate, ginerele italian a venit, a plecat, dar trotuarul din…

Cine va steriliza GRATUIT câinii cu stăpân din Galaţi

Scris de Vineri, 16 Martie 2018
Deşi gălăţenii se arată iubitori de câini doar pe Facebook şi atunci când hrănesc patrupedele pe domeniul public, Primăria municipiului Galaţi nu renunţă la încercările de a diminua numărul maidanezilor din oraş, prin sterilizarea gratuită a câinilor cu şi fără stăpân. În vreme ce câinii pripăşiţi pe la blocuri pot…

Cine şi în ce condiţii poate CUMPĂRA apartamentele municipalităţii

Scris de Vineri, 16 Martie 2018
Chiriaşii Primăriei municipiului Galaţi pot solicita cumpărarea apartamentelor în care stau, dacă şi-au achitat la zi cheltuielile de întreţinere şi eventualele penalităţi către asociaţia de locatari sau proprietari din care fac parte. Primăria a trimis deja 750 de notificări către titularii contractelor de închiriere, documente prin care le-au explicat procedura…

Mare sărbătoare de Buna Vestire

Scris de Joi, 15 Martie 2018
Doar două sunt dezlegările la peşte, în Postul Mare: de Buna Vestire, prăznuită pe 25 martie, şi de Florii, pe 1 aprilie în acest an. Buna Vestire, cunoscută popular şi sub denumirea de Blagoveştenia (termenul slav corespunzător celui de Buna Vestire), este praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel…

Pregătiri pentru sărbătoarea Învierii Domnului

Scris de Joi, 15 Martie 2018
La începutul acestei săptămâni, a avut loc, în prezenţa Înalt Prea Sfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, şedinţa lunară administrativă a Protoieriei Covurlui, în cadrul căreia au fost analizate aspecte legate de programele educaţionale, social-filantropice şi administrative ce vor fi organizate de Sărbătoarea Învierii Domnului. Tema întâlnirii a fost ”Unitatea Bisericii în…

Acţiuni social-filantropice, în Eparhia Dunării de Jos

Scris de Joi, 15 Martie 2018
În Duminica Sfintei Cruci, Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin preoţi, membri ai organismelor parohiale şi tineri voluntari, a organizat manifestări pastoral-misionare şi social-filantropice în cadrul unor instituţii sociale - spitale, aziluri de bătrani, cămine de copii, penitenciare, înţelese ca prelungire a puterii izvorâte din razele Sfintei Cruci de la Sfintele…

A început curăţenia de primăvară în oraş

Scris de Joi, 15 Martie 2018
"Am dat startul curăţeniei de primăvară în oraşul Galaţi", anunţă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.Administraţia locală precizează că, anul acesta, activitatea de salubrizare a fost organizată diferit, prin tratarea în mod egal, în acelaşi timp, a tuturor suprafeţelor domeniului public, astfel încât intervenţiile…

Constantin Ressu, cel mai votat edil. PRIMARUL TEILOR s-a stins într-o noapte de martie

Scris de Miercuri, 14 Martie 2018
"Aici zace/ Const. A. Ressu/ decedat în noaptea de 5-6 martie 1896/ în etate de 52 ani", scrie pe placa din marmură de pe monumentul funerar al celui mai votat edil gălăţean. Mormântul este astăzi pierdut printre zeci de morminte de contribuabili. Dedesubt, erau trecute în revistă succint meritele: "Fost…

AVERTISMENT: Copilăria, mutilată de excesul de telefon

Scris de Miercuri, 14 Martie 2018
Conform unor studii recente, 80 la sută dintre copiii cu vârste între 12 şi 13 ani sunt posesorii unui smartphone cu acces la Internet, între 10 şi 11 ani, procentul scade la 71 la sută, între 8 şi 9 ani este de circa 38 la sută, iar între 6 şi…

Un tânăr de 26 de ani s-a aruncat de la etajul nouă

Scris de Miercuri, 14 Martie 2018
Un tânăr de 26 de ani şi-a pus capăt zilelor aruncându-se în gol de la etajul nouă al blocului în care locuia. Se pare că tânărul ar fi strigat că "este fericit", înainte de a se arunca în gol. Vecinii săi au rămas şocaţi, mai ales că bărbatul era gol…

Circa 150 de angajaţi ai CET îşi vor pierde locul de muncă

Scris de Miercuri, 14 Martie 2018
Aproximativ 500 de salariaţi ai Calorgal (distribuitorul de agent termic) şi Electrocentrale (producătorul de agent termic primar) vor îngroşa numărul şomerilor din Galaţi. Nu doar Calorgal se pregăteşte să disponibilizeze mare parte dintre angajaţi (circa 350 de persoane), în perioada următoare, ci şi Electrocentrale (CET). Potrivit unor surse, CET intenţionează…

Cine poate beneficia de TICHETE SOCIALE pentru sărbătorile pascale

Scris de Miercuri, 14 Martie 2018
Până pe 23 martie, cei mai săraci dintre gălăţeni pot solicita ajutoare de urgenţă sub forma de tichete sociale, acordate de Primăria municipiului Galaţi cu ocazia sărbătorilor pascale. Cei care pot beneficia de tichete sunt, în primul rând, pensionarii singuri sau familii de pensionari fără aparţinători legali sau ai căror…

Care va fi soarta Palatului Simion Gheorghiu. Expertiză tehnică finalizată

Scris de Marți, 13 Martie 2018
Doar 160.000 de lei, atât s-a prevăzut anul acesta în bugetul local pentru "Reabilitare imobil strada Domnească nr. 24", adică pentru Palatul "Simion Gheorghiu", clădirea ruinată inclusă pe Lista Monumentelor Istorice ale Galaţiului. Banii sunt alocaţi doar pentru cheltuieli de proiectare, pentru că Primăria vrea să acceseze fonduri europene pentru…

Mortalitatea infantilă din Galaţi rămâne ridicată

Scris de Marți, 13 Martie 2018
În vreme ce în România mor copii pe capete, statul investeşte cei mai puţini bani din Uniunea Europeană în Sănătate şi Educaţie. Doar anul trecut, în judeţul Galaţi au decedat 29 de nou-născuţi, ceea ce înseamnă o rată a mortalităţii infantile de peste două ori mai mare faţă de media…
Pagina 161 din 618