SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi
De sâmbătă, Mâna Sfântului Spiridon binecuvântează Galaţiul
Scris de Maria Stanciu Duminică, 27 Noiembrie 2011
De sâmbătă după-amiază, Cetatea Sfântului Apostol Andrei fremătă de paşii pelerinilor care au ieşit în întâmpinarea Sfântului Spiridon al Trimitundei, (270-347), care a ajuns din Grecia. Oaspetele a fost întâmpinat la Biserica „Vovidenia” din Galaţi, unde erau prezenţi Arhiereul locului - Înalt Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos, monahi…
Locuinţe sociale pentru evacuaţi - Un nou termen pentru completarea dosarelor
Scris de Anca Melinte Duminică, 27 Noiembrie 2011
Important! Familiile evacuate sau care urmează să fie evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari trebuie să ştie că termenul limită de completare a dosarelor depuse pentru obţinerea unei locuinţe sociale a fost prelungit până pe 9 decembrie 2011! Aleşii locali au luat această decizie având în vedere că, dintr-un număr…
Ape tulburi în Consiliul Local - Apaterm, în derivă
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011
* Suspiciuni că decizia privind falimentul Apaterm ar fost influenţată * Motivarea deciziei judecătoreşti întârzie * În vreme ce 820 de oameni, salariaţi ai Apaterm, nu ştiu care le va fi soarta, societatea este în lichidare şi nu se ştie cine va distribui agent termic după 15 decembrie, aleşii locali…
Preţurile în Piaţa Centrală - Legumele, rădăcinoasele şi varza, cele mai vândute
Scris de Remus Basalic Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011
Chiar dacă cea mai mare parte a gospodinelor şi-au pus deja la punct proviziile pentru perioada iernii, cumpărăturile de sezon continuă încă în Piaţa Centrală. Oferta este variată, cumpărătorii având de unde alege. Singurul impediment este legat însă de lipsa banilor, aşa cum ne-au spus cei mai mulţi dintre cumpărători.…
Botez la foc automat: Stadionul „Nicolae Rainea”
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011
Aleşii locali au decis joi seara ca Stadionului "Dunărea" să i se atribuie numele arbitrului internaţional Nicolae Rainea. Propunerea a venit din partea lui Pompiliu Comşa, care a pledat la începutul şedinţei ca Nicolae Rainea să primească în viaţă această onoare. Deşi nu figura pe ordinea de zi şi nici…
Angajaţii Apaterm au şanse la salarii
Scris de Maria Măndiţă Vineri, 25 Noiembrie 2011
Prefectul judeţului Galaţi, Paul Florea, s-a întâlni vineri cu primarul Dumitru Nicolae, cu Mioara Harrat din partea CC Insolv SPRI (lichidator al SC Apaterm SA), Teodor Grosariu (Electrocentrale SA) şi cu Adriana Stratulat (Apaterm). În urma discuţiilor, prefectul a fost asigurat că furnizarea căldurii în oraş nu va fi întreruptă,…
Violenţa împotriva femeilor - Una din trei românce este abuzată fizic sau verbal
Scris de Remus Basalic Vineri, 25 Noiembrie 2011
Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a derulat vineri o campanie care a avut ca scop conştientizarea în rândul populaţiei a efectelor şi implicaţiilor sociale cauzate de violenţa îndreptată împotriva femeilor. Sub sloganul „Stop violenţei împotriva femeilor”, campania doreşte să transmită, prin intermediul presei şi instituţiilor audio-vizuale locale, că violenţa împotriva…
Protest paşnic - Pensionarii au pichetat din nou sediul Prefecturii
Scris de Mihaela Gîdei Vineri, 25 Noiembrie 2011
Aproximativ o sută de membri ai Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere au protestat, astăzi, ca în fiecare lună, în faţa Prefecturii unde exprimându-şi nemulţumirile cu privire la viaţa grea pe care o duc. „Acţiunea a fost destul de liniştită astăzi, iar oamenii au fost paşnici. Binenţeles, fiecare şi-a exprimat durerea deoarece…
Pâinea neagră mincinoasă - Opt brutării din zece îşi păcălesc clienţii
Scris de Mihaela Gîdei Vineri, 25 Noiembrie 2011
A devenit o modă să mâncăm sănătos, iar pâinea cea de toate zilele nu lipseşte de pe lista produselor „eco”. În acest sens, susţinem că pâinea neagră reprezintă cea mai bună opţiune, dar ceea ce nu ştim este că suntem păcăliţi de brutării. În urma verificărilor efectuate de reprezentanţii Comisariatului…
Noi amănunte în cazul tânărului care a încercat de două ori să se sinucidă
Scris de Remus Basalic Joi, 24 Noiembrie 2011
La începutul săptămânii un tânăr din Galaţi a încercat să-şi ia viaţa de două ori, în mai puţin de 24 de ore. Motivul acestei tragedii este acela că tânărul, împreună cu tatăl său, locuiau de două luni într-o maşină, după ce fuseseră obligaţi să părăsească locuinţa în care stăteau cu…
Amenzi de 5000 de lei pentru laptele la dozator
Scris de Mihaela Gîdei Joi, 24 Noiembrie 2011
Distribuitorii de lapte la dozator au fost amendaţi şi avertizaţi de către reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) deoarece, în urma controalelor efectuate în această perioadă, au descoperit o serie de nereguli. „În Galaţi avem doar trei operatori de astfel de dozatoare, care au automate răspândite în mai multe…
Campanie ecologică în Barcea, Iveşti şi Piscu
Scris de Maria Măndiţă Joi, 24 Noiembrie 2011
Locuitorii comunelor Barcea, Iveşti şi Piscu au şansa de a scăpa, în week-end, de aparatele electrice şi electronice vechi şi de a primi, în schimb, unele noi. Singurele condiţii sunt ca localnicii să… aibă puţin noroc şi să vrea să participe la acţiunea de colectare a deşeurilor electrice şi electronice,…
Amenzi pentru firmele care citesc repartitoare
Scris de Maria Măndiţă Joi, 24 Noiembrie 2011
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi a constatat mai multe abateri în cazul societăţilor care exploatează repartitoarele folosite de gălăţeni, dar şi în cazul calcului eronat al facturilor. Verificările făcute în iarna 2010-2011 de către Comisariat şi prezentate în cadrul unei şedinţe, la Prefectură, pot fi citite accesând acest LINK.…
Recesământ cu obstacole
Scris de Maria Măndiţă Joi, 24 Noiembrie 2011
Datele provizorii în urma recensământului desfăşurat luna trecută vor fi făcute publice abia în luna februarie a anului viitor, iar datele preliminare vor fi aflate abia în perioada aprilie-mai 2012, a declarat, ieri, şeful Direcţiei Judeţene de Statistică, Nicolae Marinescu, cel care a adăugat că din acest motiv sunt „lipsite…
Tensiuni în interiorul AJPS Galaţi - Acuzaţii de politizare şi nepotism
Scris de Tudor Neacşu Miercuri, 23 Noiembrie 2011
Conflict intern în cadrul asociaţiei care administrează Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior * Acuzaţii de politizare şi nepotism * Vechii susţinători ai lui Ion Ştefan au început să-i conteste acestuia acţiunile * Afacerea legată de administrarea Parcului Natural "Lunca Joasă a Prutului Inferior" (PNLJPI) începe să scârţâie. De…
Cum să nu plăteşti apa de două ori?
Scris de Maria Măndiţă Miercuri, 23 Noiembrie 2011
Dacă locuiţi la curte şi vă udaţi, vara, florile, roşiile, sau pur şi simplu cimentul, dar folosiţi apa potabilă de la societatea locală Apă Canal, ar trebui să ştiţi că aveţi posibilitatea legală de a nu plăti la serviciul de canalizare pentru întreaga cantitate de apă potabilă furnizată. Cu o…
Trenurile de Bucureşti, anulate sau suplimentate de Ziua Națională
Scris de Rodica Mişcalencu Miercuri, 23 Noiembrie 2011
Două trenuri Intercity care circulă pe distanţa Galaţi - Bucureşti vor fi anulate pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, iar alte 12 trenuri cu rang de Personal, Accelerat, Rapid şi Intercity vor fi suplimentate în preajma sărbătorii, a anunţat, ieri, Centrul Comercial de Călători Galaţi. Anulate vor fi…
Cum va fi vremea miercuri şi joi: Ceaţă şi chiciură la Galaţi
Scris de Marius Chiriliuc Marți, 22 Noiembrie 2011
Miercuri, în sudul şi în estul ţării vremea va fi închisă şi rece. În aceste regiuni se va semnala ceaţă, local persistentă, asociată cu chiciură, fulguială şi burniţă, favorizând izolat producerea de polei.În restul teritoriului cerul va fi variabil, temporar noros în zonele joase, unde pe arii restrânse, dimineaţa şi…
Pensionarii au pichetat Guvernul - Protest cu leşin
Scris de Mihaela Gîdei Marți, 22 Noiembrie 2011
Aproximativ 1000 de membri ai organizaţiilor de pensionari din mai multe oraşe ale ţării, printre care şi Galaţi, au prostestat astăzi, timp de trei ore, în faţa Guvernului din Bucureşti. Prin lozinci şi huiduieli, bătrânii şi-au exprimat nemulţumirile, sperând ca guvernanţii să îi audă. Unii participanţi s-au dedicat cu totul…
Vineri începe la Galaţi prima expoziţie naţională de porumbei, păsări şi animale mici
Scris de Teodora Miron Marți, 22 Noiembrie 2011
* 20 de arbitri îi vor decide pe campioni * Doar adulţii plătesc biletul, copiii au intrarea liberă * Tombolă cu premii la final Vineri, la ora 9,00, se va deschide o nouă expoziţie la Halele Agro Dunărea. De data aceasta, cei mai încântaţi vor fi cu siguranţă, copiii, pentru…
Model al familiei creştine în Parohia "Vovidenia"
Scris de Maria Stanciu Marți, 22 Noiembrie 2011
Ieri, întreaga creştinătate a parcurs Intrarea în Biserică a Sfintei Fecioare Maria, o sărbătoare pe care Biserica Universală Creştină o parcurge de mai bine de un mileniu. „Vovidenia” este zi închinată Maicii Domnului şi ne mărturiseşte despre exemplul de credinţă, de sfinţenie şi deschidere către Dumnezeu a doi Drepţi ai…
Vezi aici care este calendarul distracţiei de Serbările Galaţiului - Două alegorii şi multe concerte în aer liber
Scris de Anca Melinte Luni, 21 Noiembrie 2011
* Horia Brenciu şi Andra vor cânta pe aceeaşi scenă cu două dintre gălăţencele de la „Vocea României”, Alexandra Penciu şi Ana-Maria Fluturu * Focuri de artificii, folclor moldovenesc şi belarus, trupe şi DJ * Galaţiul se pregăteşte de marea distracţie în stradă de la sfârşitul lunii. Spre deosebire de…
Ajutoare de urgenţă pentru săraci - Primăria le plăteşte întreţinerea
Scris de Anca Melinte Luni, 21 Noiembrie 2011
Suferinzi de boli cronice sau incurabile, având copii cu handicap grav, devastaţi de moartea celor dragi pe care i-au îngrijit, săraci, trăind de azi pe mâine, numeroşi gălăţeni au cerut sprijinul Primăriei pentru că nu au bani pentru achitarea întreţinerii şi au acumulat datorii mari. Comisia stabilită de primar a…
Între dragostea de patrie şi ratele la bancă - militarii gălăţeni pleacă în Afganistan
Scris de Maria Măndiţă Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011
Careul Unităţii Militare 01552 a fost, ieri, plin. Cei 653 de militari ai Batalionului 300 Infanterie Mecanizată “Sf. Andrei” Galaţi, alături de rude şi prieteni, au participat la ceremonia prilejuită de plecarea în cea de-a treia misiune în Afganistan a gălăţenilor. Ca la fiecare misiune, discuţiile prilejuite de acest eveniment…