SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Soldări sub haina ofertelor promoţionale?

Scris de Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012
* În timp ce oraşul geme de haine la reduceri, Primăria nu a fost notificată decât de două firme pentru vânzarea de solduri  Deşi în magazinele din Galaţi a început demult goana după reduceri, la Primărie – acolo unde societăţile comerciale ar trebui să anunţe intenţia de a lichida sau…

Ambiţii de început de an: opt inspectori la peste 67.000 de asistaţi

Scris de Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012
Începând cu acest an, AJPS Galaţi preia în subordine şi departamentul de inspecţie socială. Cei opt oameni care vor lucra la acest nou departament vor avea ca sarcină verificarea „scriptică şi faptică” a informaţiilor existente în dosarele beneficiarilor de ajutoare de stat: cei care primesc venitul minim garantat, cei care…

Cupoanele de călătorie CFR pentru pensionari vor veni în februarie

Scris de Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012
„Vă rugăm să spuneţi dacă ne mai sunt acordate legitimaţiile de călătorie pentru tren, pe anul 2012 şi când le vom primi?”, ne întreabă mai mulţi pensionari din Galaţi.„Legitimaţiile de călătorie pe tren, cu reducere de 50 la sută, vor fi distribuite în acelaşi timp cu pensiile pe luna februarie,…

Se caută asistaţii social datornici la primărie

Scris de Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012
Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (APIS) Galaţi a trimis vineri tuturor celor 65 primării din judeţul Galaţi listele cu beneficiarii a trei categorii de ajutoare financiare de la stat - venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei şi indemnizaţia pentru creşterea copilului. Potrivit directoarei APIS Galaţi, Olimpia Ralea, primarii…

Legume de paradă!

Scris de Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012
Ochii văd, papilele gustative cer! În mijlocul unei ierni care aduce mai degrabă a început de primăvară, tarabele din hala acoperită a Piaţei Centrale sunt pline cu vârf de tot soiul de fructe şi legume viu colorate, aduse de prin diverse colţurile ale lumii. Printre altele, e varietate mare de…

Semne care arată un abuz sexual la copil

Scris de Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012
* De la 15 cazuri aflate în evidenţa DGASPC în 2010, s-a ajuns la 20 în 2011 * Directoarea instituţiei susţine că numărul lor e de fapt mult mai mare şi că din cauza ruşinii ele nu ajung la autorităţi * Cum îi fereşti pe copii de abuz * Numărul…

Monument fără autorizaţie printre maşini - Au pus şi cruce pizzeriei Da-Isi

Scris de Vineri, 13 Ianuarie 2012
O cruce masivă la piciorul căreia stau câteva plăci de beton, totul înconjurat de alte cruci mai mici şi cruciuliţe, aşa arată monumentul improvizat răsărit în faţa Bisericii Mavramol pe locul fostei pizzerii demolate Da-Isi. O alee porneşte din faţa crucii şi se opreşte în zidul care împrejmuieşte Biserica, perete…

Cea mai scumpă căldură pentru cei care plătesc la pauşal

Scris de Vineri, 13 Ianuarie 2012
Asociaţiile de proprietari din Galaţi au început să primească facturile la energia termică pe care au consumat-o în noiembrie, prima lună în care societatea edilitară Apaterm a dat căldură în oraş în sezonul rece 2011-2012. Din repartiţia costurilor pe apartamente, procedură realizată de firmele de profil, reiese faptul că gălăţenii…

Vizele PG pentru pescari rămân valabile şi în 2012

Scris de Vineri, 13 Ianuarie 2012
Aşa cum vă informam săptămâna trecută, graţie demersurilor făcute şi ulterior a unui acord între conducerea Serviciului Teritorial Galaţi al Poliţiei de Frontieră şi cea a  Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, se hotărâse ca vizele cunoscute sub denumirea „P.G.” pentru accesul în zonele din imediata apropiere a Dunării…

De şase ani fără lift într-un bloc cu opt etaje

Scris de Vineri, 13 Ianuarie 2012
Am primit, pe adresa redacţiei, o sesizare de la domnul Botez Viorel. Acesta locuieşte în scara 1 a blocului J5 de pe strada Furnaliştilor, scară în care nu mai există, de mai bine de şase ani, un lift funcţional. Dacă mai punem la socoteală faptul că blocul are opt etaje,…

Lege neconstituţională: Câinii comunitari nu vor fi eutanasiaţi

Scris de Joi, 12 Ianuarie 2012
* Autorităţile şi ONG-urile locale promit să ia totuşi nişte măsuriCurtea Constituţională a României (CCR) a decis ieri că legea cu privire la eutanasierea câinilor fără stăpân este neconstituţională. Ca urmare, patrupedele nu vor mai fi omorâte. Legea a fost contestată imediat după apariţia sa în noiembrie 2011, de către…

Nemulţumirile curg - Misterele facturii, ascunse în ţevi şi repartitoare

Scris de Joi, 12 Ianuarie 2012
Fie că au centrală termică şi plătesc căldura „din părţi”, fie că sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire, gălăţenii continuă să se declare victime ale repartitoarelor şi nu pot înţelege sumele trecute pe factură. La sediul redacţiei noastre au sosit noi sesizări. Pentru ce plătesc atât de mult?Domnul Săndel…

Vaccinul românesc, ineficient împotriva virusului gripal B?

Scris de Joi, 12 Ianuarie 2012
* Deşi s-au imunizat, peste 18.000 de gălăţeni ar putea fi în continuare vulnerabili la gripă * Nu se reia campania de vaccinare * În Galaţi, se inventariază cele circa 7.000 de doze de vaccin rămase Ministerul Sănătăţii menţine măsura de suspendare a campaniei de imunizare cu vaccinul antigripal produs…

Decanul Facultăţii de Medicină: „Sistemul creat de dr. Arafat este decapitat!”

Scris de Joi, 12 Ianuarie 2012
* „Legislaţia românească pe partea de medicină de urgenţă este opera lui Raed Arafat”, declară decanul Facultăţii de Medicină, prof.dr. Aurel Nechita * Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii apreciază că dr. Arafat va reveni într-o funcţie decizională, la nivel înalt, pentru că este nevoie de el Demisia fondatorului…

Facturi năucitoare pentru încălzire

Scris de Miercuri, 11 Ianuarie 2012
* Gigacaloriile şi facturile pe noiembrie 2011 s-au dublat sau chiar triplat faţă de noiembrie 2010 * La Asociaţia 177, ISTA nu răspunde, dar trece consumuri inexplicabile * Absurd, dar adevărat: factura de gaze mai mică decât preţul pentru căldura comună din ţevi! * Facturile pe luna noiembrie pentru căldură…

Este bine sau nu să ne vaccinăm?

Scris de Miercuri, 11 Ianuarie 2012
* E mai bine să avem o reacţie secundară la un vaccin decât să ne îmbolnăvim grav * Efectele secundare severe sunt rare * Vaccinare obligatorie, la recomandările Ministerului Sănătăţii * Din nefericire, mulţi părinţi gălăţeni refuză să îşi imunizeze copiii În cursul anului trecut, peste 100 de părinţi gălăţeni…

146.192 de pensionari în evidenţa Casei Judeţene de Pensii Galaţi

Scris de Marți, 10 Ianuarie 2012
* 1,12 angajaţi din România susţin un pensionar „La început de an 2012, Casa Judeţeană de Pensii din Galaţi are în evidenţă 146.192 de pensionari, cu venituri cuprinse între 350 lei (echivalentul unei pensii sociale minim garantată) şi 5.000 lei pe lună brut. Cât priveşte venitul mediu brut lunar în…

Facturi ameţitoare: Revoltă împotriva repartitoarelor

Scris de Marți, 10 Ianuarie 2012
* 450 de lei într-o lună pentru un singur calorifer deschis * 152 de lei nota de plată la pauşal, pentru cinci calorifere *  Dezbaterea lansată ieri de cotidianul nostru „Cât v-a venit factura pentru căldură?” a stârnit un val de comentarii şi reacţii din partea gălăţenilor. Cei mai mulţi…

Imunizare pe jumătate, gripă aproape inexistentă

Scris de Marți, 10 Ianuarie 2012
* „Nu avem, în acest moment, o circulaţie a virusurilor gripale”, spune dr. Mihaela Debita * Nu s-a primit nici jumătate din necesarul de vaccin antigripal *Deşi vaccinurile antigripale pe care Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică (DJSP) le-a primit sau cumpărat cu bani de la Ministerul Sănătăţii nu sunt suficiente…

Şocuri termice - Cât v-a venit factura pentru căldură?

Scris de Luni, 09 Ianuarie 2012
  Factura pentru căldura de care au beneficiat mai mult pe sponci în luna noiembrie le-a provocat adevărate şocuri termice gălăţenilor. Unii au simţit că-i ia cu călduri văzând cât au de plată, alţii au simţit că îngheaţă de-a dreptul în faţa tabelului. Şocuri au avut şi gălăţenii care se…

Veşti bune pentru pescari - se pot prelungi PG-urile

Scris de Sâmbătă, 07 Ianuarie 2012
La redacţie, dar şi la sediul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Galaţi, lumea se agită bine de câteva zile. Motivul? Dacă mai sunt valabile avizările făcute de Poliţia de Frontieră cu privire la accesul pescarilor sportivi în zonele din imediata apropiere  a Prutului şi a Dunării, la frontiera…

Doi din zece gălăţeni petrec de ziua numelui

Scris de Sâmbătă, 07 Ianuarie 2012
Sâmbătă îşi sărbătoresc ziua onomastică nu mai puţin de 46.954 de gălăţeni. Având în vedere că datele preliminare ale recensământului de anul trecut arătau că municipiul are doar 250.000 de cetăţeni, înseamnă că doi din zece gălăţeni îşi aniversează ziua numelui. Conform datelor furnizate de Serviciul Public Comunitar Judeţean de…

Dulciuri pentru copiii de la „Negru Vodă” şi „Irene & Stuart”

Scris de Sâmbătă, 07 Ianuarie 2012
„Viaţa liberă”, sponsorizată de „Galmopan”, a împărţit vineri biscuiţi copiilor de la Centrul de plasament „Negru Vodă” şi celor de la Centrul de primire în regim urgenţă „Irene & Stuart”. O parte dintre dulciurile pe care ni le-a oferit firma au mers la colindătorii care ne-au călcat pragul şi au…

Salată de vară în ianuarie

Scris de Sâmbătă, 07 Ianuarie 2012
Dacă vă e poftă de ceva proaspăt aţi avea ce cumpăra din halele de zarzavaturi ale Pieţei Centrale, chit că suntem în mijlocul iernii. Mai mult chiar, dacă închideţi ochii şi deschideţi la maxim caloriferele, v-aţi putea chiar imagina că afară e soare şi că vara e deja aici. Ca…
Pagina 445 din 620