ŞTIRI NAŢIONALE - Viaţa Liberă Galaţi

O cometă se întoarce după 50.000 de ani

Scris de Luni, 23 Ianuarie 2023
Cometa ”verde” s-a întors pe cerul nopții după 50.000 de ani. Ultima dată când a mai trecut prin această zonă a Sistemului Solar, oamenii erau în epoca de piatră. Astronomii spun că cea mai bună perioadă pentru observare cu ochiul liber va fi 1 sau 2 februarie, atunci când traiectoria…

Drum roman, în condiții bune, în centrul Clujului

Scris de Luni, 23 Ianuarie 2023
Arheologii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca au descoperit în zona centrală a oraşului un drum roman, care s-a păstrat în condiţii bune de 2.000 de ani."Au fost găsite mai multe fragmente de drum roman, acoperite cu dale şi cu construcție de pietre de râu, lipite uneori cu…

Ministrul Energiei solicită demisii de la conducerea CE Oltenia

Scris de Luni, 23 Ianuarie 2023
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a cerut mai multe demisii luni, după ce a anunțat că a fost finalizat raportul corpului de control privind accidentul mortal de la cariera Jilț Sud. „Solicit în acest moment eliberarea din funcție a lui Daniel Burlan”, a transmis Popescu. De asemenea, Ministrul Energiei a cerut…

Liderii PNL și PSD din Giurgiu se contrează public în coaliție

Scris de Luni, 23 Ianuarie 2023
Prim-vicepreședintele PNL Dan Motreanu susține, într-o declarație publică, că liderul PSD, Marcel Ciolacu, încurajează liderii din eșalonul doi al partidului să-i atace pe miniștrii liberali. „Este destul de dificil să avem o colaborare bună cu PSD în toate județele, chiar dacă am găsi un numitor comun pentru multe lucruri care…

„Prăjituri speciale”, la o petrecere din Vâlcea

Scris de Duminică, 22 Ianuarie 2023
Un număr de 15 persoane dintre cele 16 care au ajuns la spital sâmbătă seară, după ce au participat la o petrecere privată la Râmnicu Vâlcea, au avut teste pozitive THC pentru marijuana, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Dan Ponoran. Totuși, cei care au ajuns la UPU…

Lacu Sărat a intrat într-o amplă reabilitare

Scris de Duminică, 22 Ianuarie 2023
Staţiunea Lacu Sărat, recunoscută pentru proprietăţile curative ale nămolului sapropelic existent aici, se află în plin proces de reabilitare, lucrările se vor derula pe parcursul a trei ani, iar autorităţile promit că staţiunea va avea "o cu totul altă faţă", chiar începând cu vara acestui an.Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Brăila…

Restructurare fără disponibilizări, la Poșta Română

Scris de Duminică, 22 Ianuarie 2023
Procesul de restructurare de la Poşta Română cuprinde aproximativ 1.000 de oameni, însă toţi vor avea opţiunea să rămână în companie, pe alte funcţii, a declarat, în weekend, directorul general al instituţiei, Valentin Ştefan, la prezentarea noii flote de maşini achiziţionate de operatorul naţional de servicii poştale.El a subliniat că,…

Instituțiile își pasează răspunderea în cazul femeii ucise de câini

Scris de Duminică, 22 Ianuarie 2023
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a avut abia duminică o primă reacție în cazul femeii ucise de câini, sâmbătă dimineață, în zona Lacului Morii. El spune că a fost declanşată o anchetă internă la Poliţia Locală Sector 6, dar acuză Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), spunând că "în…

Condamnarea afaceristului Nelu Iordache în dosarul Blue Air, prescrisă

Scris de Duminică, 22 Ianuarie 2023
Curtea de Apel Bucureşti a dispus încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Nelu Iordache, fiind anulată o pedeapsă de 12 ani şi 6 luni închisoare primită de acesta la instanţa de fond în dosarul delapidării companiei de transport aerian Blue Air, informează Agerpres. Judecătorii susţin că faptele de care…

Dronă medicală testată cu succes la Oradea

Scris de Sâmbătă, 21 Ianuarie 2023
În Oradea a fost testată cu succes, sâmbătă dimineața, o dronă medicală, care a parcurs o distanță de 6 kilometri între două clădiri ale Spitalului Județean în 8 minute. Aparatul ar urma să fie folosit la transportul probelor medicale între unitățile sanitare din județul Bihor. Drona medicală a străbătut sâmbătă…

Femeie ucisă de câini, lângă Lacul Morii din București

Scris de Sâmbătă, 21 Ianuarie 2023
O femeie în vârstă de 43 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost atacată de o haită de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din București, informează Hotnews. Conform unor surse judiciare, este vorba despre aceeași femeie care în luna aprilie a anului trecut a…

Frații Tate, încă 30 de zile în arest

Scris de Vineri, 20 Ianuarie 2023
Tribunalul Bucureşti a admis, vineri, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă emise anterior pe numele fraţilor Andrew şi Tristan Tate, cercetaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul a două complice…

Emil Hurezeanu, retrimis la Viena

Scris de Vineri, 20 Ianuarie 2023
Klaus Iohannis a avut o convorbire telefonică cu omologul său austriac, Alexander Van der Bellen, la inițiativa acestuia, în urma căreia a decis să-l retrimită la Viena pe ambasadorul român, Emil Hurezeanu, chemat în țară pentru consultări în data de 9 decembrie 2022. „Acest demers reprezintă un gest de deschidere…

Pregătiri pentru prima minivacanță din acest an

Scris de Vineri, 20 Ianuarie 2023
Românii încep anul cu o minivacanţă în ţară, Braşovul şi Sibiul fiind cele mai rezervate destinaţii ale weekendului, cu un preţ mediu al cazării de 286 de lei/noapte, arată analiza realizată de o platformă hotelieră online. Astfel, staţiunile de pe Valea Prahovei şi marile oraşe se numără printre destinaţiile preferate…

Bogdan Aurescu a discutat la Davos despre proiectele din energie

Scris de Vineri, 20 Ianuarie 2023
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, cu prilejul participării la cea de-a 53-a Reuniune Anuală a Forumului Economic Mondial (World Economic Forum - WEF), în Davos-Klosters, Elveţia, întrevederi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, discuţiile vizând, în principal, dezvoltarea sectorului energiei în România. Astfel, ministrul Aurescu a avut o…

Două noi hidrocentrale, în cooperare cu Bulgaria

Scris de Joi, 19 Ianuarie 2023
Potrivit informațiilor G4Media, Bulgaria ar urma să construiască, împreună cu România, două hidrocentrale, după modelul celor de la Porțile de Fier, realizate în comun de România și Serbia. Prima centrală, cu o capacitate de 840 MW, din zona Nicopole - Turnu Măgurele, are deja la bază studii și o evaluare. …

Probe biologice transportate cu drona, la Oradea

Scris de Joi, 19 Ianuarie 2023
​Oradea va fi primul oraș din România unde probele biologice sunt transportate cu drona între spitale. Primul astfel de transport, care va fi un test, va avea loc vineri, 20 ianuarie, scrie Bihon.ro.Mai exact, prima operațiune de acest gen se va desfășura pe traseul Spitalul Municipal - Spitalul TBC -…

Sprijin din fonduri europene pentru bunăstarea taurinelor

Scris de Joi, 19 Ianuarie 2023
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat joi, la Târgu Mureş, că introducerea, prin Planul Naţional Strategic (PNS) 2023-2027, a măsurilor de sprijin de "bunăstare pentru taurine" sunt motivate de faptul că "această specie se află într-un moment dificil"."Este pentru prima dată în România când introducem bunăstare pentru…

BNR îndeamnă la prudență pe piața creditelor ipotecare

Scris de Joi, 19 Ianuarie 2023
Unele persoane se gândesc să-și cumpere o casă, în acest sens dorind să apeleze la un credit bancar. Fiind întrebat ce ar recomanda, Eugen Rădulescu, şeful Direcţiei Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României (BNR), îndeamnă la prudență.„Eu i-aș îndemna la multă prudență pe toți cei care vor să se…

România își asigură, temporar, stocuri de medicamente

Scris de Joi, 19 Ianuarie 2023
Comisia Europeană a avizat favorabil solicitarea României privind adoptarea în procedură de urgenţă a suspendării temporare a distribuţiei în afara ţării a anumitor medicamente din categoria antibiotice şi antitermice cu administrare orală, a informat, joi, Ministerul Sănătăţii (MS) într-un comunicat de presă."Măsura este una cu caracter temporar, se va aplica…

Temperaturi de primăvară, la mijloc de ianuarie

Scris de Joi, 19 Ianuarie 2023
Ziua de miercuri, 18 ianuarie 2023, a fost cea mai caldă zi de ianuarie din istoria României, potrivit meteorologilor citați de Radio România Actualități. Astfel, la Turnu Măgurele s-au înregistrat 22,4 grade, în timp ce precedentul record de temperatură se înregistrase în 2001, la Oravița - 22,2 grade. Tot miercuri…

Şeful CJ Cluj nu este mulțumit de productivitatea angajaților

Scris de Miercuri, 18 Ianuarie 2023
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, spune că s-ar descurca foarte bine dacă ar da afară 33% din angajați, supărat de productivitatea muncii din instituția pe care o conduce, conform G4Media și stiridecluj.ro."Calculând numărul de ore pe zi, cred că mai mult de trei ore pe zi nu muncește…

În plină „luptă” cu inflația, se întrevede scăderea acesteia

Scris de Miercuri, 18 Ianuarie 2023
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat miercuri că începând cu luna martie o să fie o scădere mai vizibilă a inflaţiei, o reducere graduală, menţionând că Guvernul şi-a propus ca până la finalul anului 2023 inflaţia să aibă o singură cifră."Măsuri am luat şi cea mai importantă este reglementarea preţurilor…

Peste 420 milioane de lei pentru o conexiune aeroportuară în Timiș

Scris de Miercuri, 18 Ianuarie 2023
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, o investiţie de 420 de milioane de lei care vizează realizarea căii ferate ce va lega Aeroportul "Traian Vuia" de municipiul Timişoara, a anunţat premierul Nicolae Ciucă. Alte proiecte care au figurat pe agenda şedinţei de guvern au fost: lărgirea la patru benzi…
Pagina 100 din 271