Mi s-a făcut de ducă la Maria –
îi scriu, o strig, dar nu primesc răspuns,
nu-mi zice nici măcar că nu se poate,
că e, că nu-i, că (nu) e de ajuns...
mă săgetează-n vis şi-n pătimire,
cu ochi extatici, verzi şi amărui
de dor şi depărtare, de tăcere,
şi nu ştiu ce să fac...şi nu ştiu cui
să spun că (fără ea) umblu pe drumuri,
nu mai am steauă, sunt al nimănui!
Mă pregătesc...plec mâine, dimineaţă,
nu am decât o traistă şi un băţ,
mă duc să-nvăţ cum minte-nchipuirea,
şi cine ştie ce-o să mai învăţ,
că nu se poate, altfel nu se poate
triumful vrăjitorului din oz,
nici un triumf nu cred că se mai poate,
şi spun foarte frumos, foarte frumos:
mi s-a făcut de ducă la Maria –
dus fără-ntors...fără întors...fără întors!
