* El poate să renunţe la o emisiune preferată în favoarea unui film romantic, iar ea va accepta o reprogamare a unui weekend la mare în favoarea unei vizite la un târg de maşini * El va înţelege ca ea are nevoie de timpul ei, fără justificări detaliate ale modului în care l-a petrecut, pentru că detaliile discuţiei la o cafea, cu prietena ei, îi aparţin ? * Ea va accepta îmbrăţişarea lui atunci când a întârziat de la o partidă de cărţi cu prietenii şi va accepta detaliile minime ce îi vor fi oferite * Condiţia de bază este ca ambii parteneri să îşi identifice nevoile şi să îşi exprime dorinţele, să ofere şi să primească *
Evoluţia societăţii a dus la diversificarea modului de organizare şi funcţionare ale unui cuplu sau ale unei familii. Cu toate că se observă în general o echilibrare a conceptelor „eu” şi „noi”, în destul de multe cazuri identitatea partenerilor din cadrul cuplului are de suferit din cauză că manifestarea personalităţii unuia sau a ambilor parteneri este cenzurată printr-o raportare rigidă la „noi”. Şi asta duce la acumularea de tensiuni din toate punctele de vedere, tensiuni ce pot afecta starea de bine a partenerilor şi pot genera disconfort cuplului. Într-un cuvânt, este momentul în care se observă că ceva nu este în regulă cu relaţia.
Nu renunţaţi la propria personalitate!
Conştienţi sau nu, partenerii interacţionează conform comportamentelor şi regulilor asimilate în familia din care provin, iar uneori asociază şi elemente din structura personalităţii celor din jur. Astfel se naşte dorinţa de a face cuplul să funcţioneze, utilizând metodele observate, unele chiar testate, până atunci; În unele cazuri un partener din cadrul cuplului îşi oferă reciproc sacrificiul de sine în speranţa că gestul suprem va fi de ajuns pentru a satisface nevoia cuplului.
Însă nu este aşa. Faptul că o fiinţă umană a acceptat ideea şi modul de viaţă caracterizat de „noi” nu înseamnă că trebuie să plătească cu personalitatea sa. Mă refer la un cuplu în cadrul căruia există sentimente, se desfăşoară activităţi comune, atracţia sexuală duce la relaţie sexuală, se identifică scopuri comune şi, fără a mă limita, există dorinţa de a petrece timp împreună. Partenerii unui cuplu de acest gen vor da dovadă de afectivitate care va ajuta la reglarea şi compensarea tensiunilor atât timp cât se va menţine un echilibru al nevoilor individuale. E o dovadă de dragoste să ţii cont de părerea şi dorinţa persoanei iubite. Va fi un pas către tristeţe atunci când vei oferi perioade de timp îndelungate fără să ai ocazia să îţi oferi şi ţie.
Dăruiţi şi primiţi
El poate să renunţe la o emisiune preferată în favoarea unui film romantic, iar ea va accepta o reprogamare a unui weekend la mare în favoarea unei vizite la un târg de maşini. El va înţelege ca ea are nevoie de timpul ei, fără justificări detaliate ale modului în care l-a petrecut, pentru că detaliile discuţiei la o cafea, cu prietena ei, îi aparţin. Ea va accepta îmbrăţişarea lui atunci când a întârziat de la o partidă de cărţi cu prietenii şi va accepta detaliile minime ce îi vor fi oferite. Exemplele pot continua la nesfârşit creionând confortul celor care au ales să formeze un cuplu, cu condiţia de bază ca ambii parteneri să îşi identifice nevoile şi să îşi exprime dorinţele, să ofere şi să primească. Important este să poţi să îţi acorzi libertatea de a face ce îţi doreşti şi de a avea intimitate chiar şi atunci când exişti într-un cuplu şi în acelaşi timp, să acorzi şi celuilalt această libertate şi intimitate.
Fiinţa umană reprezintă un întreg, o oază de intimitate între alte oaze de intimitate şi atunci când îşi sacrifică aceasta nuanţă a individualităţi ceva nu funcţionează cum trebuie şi această disfuncţionalitate va afecta cuplul şi individul. Putem să avem modele, dar putem contribui cu un pas pe marele drum al speciei umane lăsându-ne să ne manifestăm şi să existăm ca fiinţă liberă lângă cei pe care îi iubim, îmbunătăţind modelele de comportament de bază.
Psiholog-psihoterapeut Răzvan Marian Stoian
