MOTTO:"mă simt NIMIC într-o mişcare/ fără de care nu se poate vrun TOT într-o deşertăciune/ secantă la eternitate" [Iolanda Cremene](!) spaţiul (şi timpul) nu (v)-ajunge/ ca să vedeţi cât sunt de blegfiindc-am pus întotdeauna/ numai nimic supra întreg (!)şi nu (v)-ajunge toată viaţa/ să (m)-auziţi cum (vă) tot strigfiindc-am pus…

acuma duc o paralelă/ cu drumul, pe ţărână, dreaptă sau strâmbă, după cum e firul/ vieţii şi-al morţii dintre noi - mă odinesc, sărut pământul/ şi duc o perpendiculară pe paralelă... iar odină.../ şi iar... şi iar... văd... suntem doi fiindcă nu-i de unu jocul/ care aşteaptă să se-ntâmple: dorul…

(!) fiindcă altfel nu se poate,/ încep aşa, iar nu altcum:mă duc s-aştept COPILĂRIA/ la capătul acestui drum,care a/duce îndărătul/ într-un prezent fără trecutne/dureros ca vindecarea/-ntr-un viitor ne/cunoscut (!)(!) fiindcă altfel nu se poate,/ catadicsesc taman acum:înlăcrămez şi număr invers/ paşii de/mersului postum,încep din capătul acestui/ gând ne/ajuns, ultimativ,de/scris întâiul…

(!) când ai să vii ai să găseşti/ ce ai dorit întotdeauna: o umbră de salcâm în care/ umbre de păsări cântă nalt şi te aşteaptă-nlăcrămate,/ până când soarele şi luna îşi lasă umbrele la umbra/ visării unui celălalt - adică unul şi acelaşi,/ însă privit din partea unde s-aud…

(!) la deal şi la vale, încolo şi-ncoace şi-n sus şi în jos mă tot uit, poate vine - nu-mi vine să cred: o aud lângă zare şi parcă s-apropie iarăşi de mine (!) (!) s-apropie iarăşi, măcar pentr-o viaţă să văd iertăciune şi dor şi poruncă în ochii săi…

(!) fiindcă niciodată dumnezeu nu m-a ţinut cu faţa la perete, chiar dacă am făcut greşeli şi păcate, chiar dacă mi se părea că nu pot crede nici în visuri false şi nici în visuri adevărate – mă pregătesc să încep, cu mare grijă şi pe îndelete, curăţenia de primăvară…

nu-mi mai trebuie nimic din tot ce s-a spus că mi se dă cu vârf şi îndesat – ce să mai aştept când chiar şi zâmbetul morţii mi se pare confecţionat? când chiar şi viaţa mi se pare dată cu împrumut? când cred că altcineva a făcut ce cred că…

Mi-am amanetat viitorul pentru dumneata, să ai cu ce ajunge cât mai aproape de sufletul meu - astfel m-a învăţat mama: să fiu păsător, să nu mă comport ca un derbedeu, să nu te las singură şi departe, printre nemuritori netrebnici, fără viaţă şi fără carte! Uite-aşa am rămas fără…

(!) a zis că pleacă într-o zi.../ şi a plecat spre nu ştiu unde, spre nu ştiu cum, spre nu ştiu când, însă n-aude, nu răspunde, chiar dacă o rechem mereu.../ mereu sunt marele înfrânt al ultimei deşertăciuni/ din vis, din suflet şi din gând, din tot ce mi-a fost…

(!) sigur că da, sunt cel mai fericit din partea de Sud a Moldovei de Nord, şi Retur, pot să mă laud că O Duc bine, chiar greţos de bine, iar ea, cea pe care O Duc, îmi mulţumeşte-n fiecare secundă cu-n zâmbet pur, chiar greţos de pur şi chiar…

las timpul singur şi mă duc să văd/ ce a rămas acolo, în UITARE,/ pe-o margine de vis, departe hăt/ - mâhnirea-ncepe să se înfăşoare pe naivitatea sufletului meu,/ iar trupul mi se-nchină şi se-nclină când văd cât e de singur DUMNEZEU,/ parcă VECIA lui ar fi de vină îngenunchez…

!!! când m-ai strigat, ne/vinovato - parcă ieri-i -eram la capătul sintactic al căderiişi aşteptam de mult, de mult ceastă strigare,ca (pe)-un îndemn demonic la continuare,ca (pe)-un triumf trufaş al visului de undeam învăţat că VEŞNICIA se ascundeşi hohoteşte senzual într-o secundăindiferentă, păcătoasă şi MĂRUNTĂ !!!!!! acuma sunt aici, în…