UNDE MERGEM - Viaţa Liberă Galaţi

Patinoar şi tiribombe, la Sala Sporturilor

Scris de Vineri, 08 Decembrie 2017
Pe esplanada Sălii Sporturilor s-a redeschis patinoarul în aer liber, dar şi un mini-parc de distracţie, ca să nu-i spunem bâlci, aşa cum i s-ar potrivi mai bine. Cu 10 lei, preţul pe care trebuie să-l plătiţi pentru închirierea unei perechi de patine, şi 10 lei, tariful de intrare pe…

”Regal vienez”, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galați

Scris de Joi, 07 Decembrie 2017
Miercuri, 13 decembrie, de la ora 17,30, la Casa de Cultură a Sindicatelor, gălăţenii vor avea parte de un spectacol excepţional de muzică clasică, oferit de "Ukranian Radio Symphony Orchestra", care se află în primul său turneu în România. Orchestra Simfonică Radio din Ucraina a fost creată pe 5 octombrie…

Paula Seling, concert la Galaţi

Scris de Joi, 07 Decembrie 2017
Marţi, 12 decembrie, de la ora 20,00, cunoscuta cântăreaţă Paula Seling va concerta la Galaţi în "55 pub", de pe strada Regiment 11 Siret. Artista va susţine un recital de pian şi va cânta cele mai cunosucte hituri ale sale.Paula Seling a reprezentat România la concursul muzical "Eurovision", împreună cu…

Paula Seling, în concert la Galaţi

Scris de Joi, 30 Noiembrie 2017
Pe 12 decembrie, Paula Seling va urca pe scena de la "55 Pub", cu un concert la pian. Paula Seling este o cunoscută interpretă, compozitoare, fostă realizatoare de emisiuni radio şi jurată în cadrul competiţiei muzicale internaţionale "X Factor". Împreună cu Ovi, ea a reprezentat România la concursul muzical "Eurovision…

Spectacol pentru copii de Moş Nicolae

Scris de Joi, 30 Noiembrie 2017
Miercuri, 6 decembrie, de la ora 18,00, va avea loc spectacolul "Spiriduşii lui Moş Crăciun", în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor. Trupa de animaţie "Marili" din Galaţi vine să îi încânte pe cei mici cu povestea haioasă şi plină de peripeţii prin care trec spiriduşii Lușa, Dadu, Patița şi…

Ştefan Hruşcă şi un concert de colinde

Scris de Joi, 30 Noiembrie 2017
Cei care-şi doresc să intre deja în spiritul Sărbătorilor de iarnă pot asculta cele mai îndrăgite colinde de Crăciun, pe 4 decembrie, în parcarea Shopping City, de la ora 18,00. Neobositul trubadur Ştefan Hruşcă va susţine, la începutul săptămânii viitoare, un concert live, la Galaţi, alături de artiştii şi ansamblurile…

Artişti gălăţeni, pe valul unui trend occidental

Scris de Joi, 30 Noiembrie 2017
Curajul de a fi... re-renascentist. Inedit, prima sesiune de demonstraţii de modelaj, desen în pastel şi pictură în ulei sub genericul "Atelier de artă figurativă" va începe, la Galaţi, pe 8 decembrie, la Universitatea "Danubius". Este un proiect al Societăţii Artiştilor Figurativi din România (SAFR), în colaborare cu Universitatea "Danubius"…

"Spărgătorul de nuci", la Galaţi

Scris de Duminică, 26 Noiembrie 2017
Joi, 30 noiembrie, de la ora 20,00, faimosul balet "Spărgătorul de nuci" va putea fi vizionat şi la Galaţi, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Foarte cunoscutul balet al lui Ceaikovski spune povestea unei tinere fete, Clara, şi a unui spărgător de nuci, care prinde viaţă. Baletul va fi pus…

"Un bărbat pentru Sara", la Sindicate

Scris de Vineri, 24 Noiembrie 2017
Marţi, 28 noiembrie, de la ora 19,00, se va juca, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, spectacolul "Un bărbat pentru Sara". Piesa lui Sam Bobrick, un veteran al scenei americane, cu sute de reprezentaţii de succes pe Broadway, produsă de Mişu Predescu şi regizată de Claudiu Goga, a avut…

Irina Rimes, CONCERT la Galaţi

Scris de Vineri, 24 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 22,00, Irina Rimes îşi lansează primul album din carieră, "Despre el", la Galaţi, în incinta Club "Infinity". Irina Rimes este o cântăreaţă originară din Republica Moldova, unde s-a remarcat prin participarea la emisiunea "Fabrica de staruri", în care a ajuns în finală. Acum este…

Seară grecească, cu Ionuţ Galani

Scris de Vineri, 24 Noiembrie 2017
Astăzi, de la ora 21.00, gălăţenii vor avea parte de o seară grecească în compania lui Ionuţ Galani şi a invitatului său special Mircea Cazan, un cunoscut interpret de muzică lăutărească. Aceştia vor susţine un concert de muzică grecească la restaurantul Teatris, din apropierea Parcului Eminescu. Ionuţ Galani este un…

Concert Hanno Hofer şi BluesCore

Scris de Vineri, 17 Noiembrie 2017
Astăzi, de la ora 20,00, gălăţenii sunt invitaţi la o seară de muzică bună, în compania cunoscutului muzician Hanno Hofer (liderul formaţiei Nightlosers) şi a trupei BluesCore, care vor concerta la "55 Pub", de pe strada Regiment 11 Siret.BluesCore este un trio dinamic şi rafinat, cu un sound aparte, care…

A VIII-a ediţie a Festivalului Studenţesc S’live rock

Scris de Vineri, 17 Noiembrie 2017
Astăzi, de la ora 19,00, va avea loc cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Studenţesc de Muzică Rock “S’live Rock”, în incinta cafenelei Daily Pub, din apropierea Parcului Eminescu.Evenimentul are un caracter necompetiţiona şi are ca scop dezvoltarea schimbului cultural şi de experienţă artistică între tinerii interpreţi de muzică rock.…

”Privacy Settings”, la Teatrul Dramatic

Scris de Duminică, 12 Noiembrie 2017
Vineri, 24 noiembrie, de la ora 19,00, în Sala Mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini" va avea loc spectacolul "Privacy Settings". Piesa este o comedie dark, în care sunt puse sub lupă consecinţele întâlnirii dintre societatea românească contemporană şi social media. Prin umor şi scene savuroase, spectacolul urmăreşte impactul catastrofic…

Horia Brenciu, show la Galaţi

Scris de Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017
Vineri, 17 noiembrie, de la ora 21,00, Horia Brenciu şi orchestra sa vor susţine un concert la restaurantul "Teatris", din apropierea Parcului "Eminescu". Horia Brenciu, cunoscut mai ales pentru hiturile "Septembrie, luni", "Fac ce-mi spune inima" sau "A naibii dragoste", este un celebru muzician, prezentator de televiziune, producător de spectacole…

Stand-up show cu Andrei Ciobanu

Scris de Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017
Vineri, 17 noiembrie, gălăţenii vor avea parte de o doză bună de umor, în compania lui Andrei Ciobanu, în cadrul unei lansări de carte cu totul altfel. Andrei este un comediant din Suceava, care s-a făcut cunoscut mai întâi pe internet, când făcea parte din grupul de umor "Sector 7".…

Expoziţii la filialele Bibliotecii ”V.A.Urechia”

Scris de Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017
Iată ce expoziţii puteţi vedea, în aceste zile, la filialele Bibliotecii Judeţene "V. A. Urechia": Filiala "Costache Negri" (Ţiglina), până pe 15 noiembrie - expoziţie de documente; Filiala "Paul Păltănea" (Micro 40), până pe 12 noiembrie - "Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Fascismului şi Antisemitismului" şi "Aurel Vlaicu - 135…

”Un bărbat pentru Sara”, la Sindicate

Scris de Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017
Marţi, 28 noiembrie, de la ora 19,00, se va juca, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, spectacolul "Un bărbat pentru Sara". Piesa lui Sam Bobrick, un veteran al scenei americane, cu sute de reprezentaţii de succes pe Broadway, produsă de Mişu Predescu şi regizată de Claudiu Goga, a avut…

CONCERT Guess Who, la Galați

Scris de Duminică, 15 Octombrie 2017
Vineri, 20 octombrie, de la ora 22,00, gălăţenii vor putea să-l asculte pe Guess Who, live la Union Jack Studio. Solistul se află într-un turneu naţional de promovare al celui mai nou album al sau "Un Anonim Celebru". Pe durata concertului de lansare, Guess Who va fi însoţit pe scenă…

Stand-up show la Casa de Cultură a Sindicatelor

Scris de Sâmbătă, 14 Octombrie 2017
Miercuri, 25 octombrie, de la ora 20,00, câştigătoarea ediţiei 2016 a iUmor, Maria Popovici, vine la Galaţi, la Casa de Cultură a Sindicatelor, într-un show de stand-up comedy. Maria Popovici şi Alexandru Minculescu (Mincu) sunt doi actori tineri, care urcă des pe scena comediei, pentru spectacole de stand up. Maria…

Florin Chiriac şi Hippie Band lansează videoclip

Scris de Vineri, 13 Octombrie 2017
Duminică, 15 octombrie, de la ora 20,00 cunoscutul solist gălăţean Florin Chiriac şi Hippie Band îşi lansează videoclipul pentru piesa Ecou, la Daily Pub. Invitatul lor special va fi Victor Udreş de la Over Band. Hippie Band a luat fiinţă în 2013 şi din componenţa ei fac parte Ciprian Dincă…

Ziua brioşelor de ciocolată, la Galați

Scris de Vineri, 13 Octombrie 2017
Miercuri, 18 octombrie, începând cu ora 11,00 până seara, va avea loc Ziua Brioşelor de ciocolată. Evenimentul se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi. Gălăţenii care se pricep la gătit sunt invitaţi să-şi aducă propriile brioşe, împreună cu reţeta folosită, pentru a fi jurizate. Cea mai interesantă…

Marcian Petrescu, CONCERT de blues

Scris de Vineri, 13 Octombrie 2017
Sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 20,00, cunoscutul muzician Marcian Petrescu va susţine un concert la 55 pub Galaţi. Marcian Petrescu este cotat în prezent drept cel mai bun muzician de blues din România, cu un sunet şi o prezenţă scenică la acelaşi nivel cu al omologilor săi din SUA.…

Lansare de carte la Shopping City. Reţete SOFIsticate, scrisă de Tily Niculae

Scris de Vineri, 06 Octombrie 2017
Sâmbătă, 7 octombrie, începând cu ora 11,00, toţi părinţii sunt invitaţi la Shopping City Galaţi, să descopere, alături de Tily Niculae, care sunt secretele unei alimentaţii sănătoase şi echilibrate pentru cei mici. Cunoscută pentru rolul din serialul de comedie "La Bloc", actriţa şi cunoscutul blogger de parenting îşi lansează cartea…
Pagina 42 din 54

Poza zilei. Imobil din centrul vechi al Galaţiului, scos la licitaţie

Pentru o mai bună valorificare a bunurilor care aparţin municipiului Galaţi, dar în primul pentru a ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Investiții de peste 1,3 milioane de lei în rețeaua de apă din Galați

Apă Canal Galați a finalizat și recepționat recent două proiecte importante de reabilitare a conduct ...

Potcoava... pe valuri: automat de bilete într-o rână și-o stație care se scufundă (FOTO)

„Vai de infrastructură, degeaba tehnologie, la Potcoava de Aur”, scriam pe 20 ianuarie 2025, la rubr ...

Cazul Liberty: UE ne-a dat radarul. Noi am cerut colacul de salvare

Europa nu mai tratează insolvența ca pe un accident. O vede ca pe un proces. Un proces lent, previzi ...

Se face extrem de frig în Galați! Suntem pe Cod Galben până marți

Valul de ger se extinde în jumătate de țară, fiind emis un cod galben de ger până luni, la ora 10,00 ...

Galaţiul a deschis spectacolul la „Românii au talent”

Galaţiul a deschis cea de-a doua seară de „Românii au talent” din acest nou sezon, cu un show de dan ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

HOOPEKS INTERNATIONAL SRL - Anunț public

  Anunt public   S.C. HOOPEKS INTERNATIONAL S.R.L., titular al proiectului « Construire linie ele ...

Energie solară în Câmpia Covurlui-Fondul de modernizare

Comunicat de presă privind investiția finanțată de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor

După ce a atribuit, în toamna anului trecut, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de ...

Retragere de la cârma USR Galaţi

Senatorul George Ștefănache şi-a anunţat, printr-o postare pe pagina sa publică de Facebook, decizia ...

Constructorii campioni ai contractelor cu Primăria Galați, în 2025. TOP 10

Revitalizarea Falezei Dunării, modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1, a bulevardului Siderurgiștil ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Care sunt serviciile medicale de care vom beneficia în 2026

Pentru a lămuri lucrurile în ceea ce privește serviciile medicale de care vor beneficia cetățenii în ...

Galațiul, locul al doilea național în topul marilor investiții în construcții

Într-un clasament publicat recent de site-ul specializat Arena Construcțiilor, Galațiul este al doil ...

Gramul de aur și francul elvețian, la noi maxime istorice

Prețul gramului de aur a depășit o nouă barieră și a urcat de la vechiul maxim istoric de 720,7478 l ...

Eisberg, un reper privind securitatea alimentară a salatelor gata de consum

În cele peste trei decenii de activitate în România, Eisberg, cel mai important jucător pe piața sal ...

Fosta fabrică de bere Martens, demolată chiar de proprietari

Belgienii de la Bockhold, proprietarii fostei fabrici de bere Martens din Galați, sunt cei care au î ...

Echipele gălățene din Liga a III-a, la primele teste de verificare

Au avut loc partidele de verificare pentru echipele din Liga a III-a. Sâmbăta și duminică s-au desfă ...

Derbi de clasă, Dinamo – CSM Arcada, în Divizia A1 de volei masculin

VOLEI. Duminică, în primul eșalon de volei masculin avem de-a face cu un meci de maximă importanță - ...

Prognoză împotriva fotbalului la FC Botoșani – Oțelul. Ger cumplit anunțat la partida de luni

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat reprogramarea meciului de luni seară, dintre FC Botoșani și O ...

”Turneul Gladiatorilor”. Din sportul gălățean

HOCHEI. Galațiul găzduiește sâmbătă și duminică, a doua ediție a Turneului Gladiatorilor, competiție ...

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, marcată de IPJ Galați

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a desfășurat, în perioada 27–30 ianuarie, la nivelul întreg ...

Ateliere educaţionale la Școala Gimnazială ,,Dan Barbilian”

În cadrul proiectului ,,Educație pentru Viață Armonioasă”, ediția a IV-a, la Școala Gimnazială ,,Dan ...

Cadrele didactice amenință cu greva. Simulările şi examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, în pericol

Deși anul școlar este în toi, nemulțumirile profesorilor, datând din mandatul ministrului Daniel Dav ...

Colegiul „Cuza” luptă împotriva poluării malurilor Dunării

Elevii și profesorii Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați au demonstrat că grija pen ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Studentă la „Danubius”, prezentatoare de festival

Universitatea Internațională „Danubius” (UID) își confirmă rolul de promotor al culturii și al dialo ...

Filiala „Costache Negri” se alătură evenimentului ZICI 2026

Bucuria lecturii se extinde în comunitatea gălățeană. După ce Filiala nr. 2 a Bibliotecii Județene „ ...

Tiby, un mic tenisman cu talent şi visuri mari. La doar nouă ani, pe locul 28 în țară

Tiberiu Vasiliev este un elev de nouă ani din Galați care își petrece majoritatea timpului liber pe ...

Primăria Galați predă cheile adăposturilor către asociațiile de proprietari

În cadrul celei mai recente ședințe a Consiliului Local, primarul municipiului Galați, Ionuț Puchean ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Carnetul cultural

Expozitii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Ziua Cititului Împreună, celebrată la Galați

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” invită publicul la o nouă celebr ...

Se caută un motiv, la „Noduri şi semne”. Cronică de cenaclu

Domnul T: Am venit, am venit dar eu, euuuu, Dumnezeule mare, mămel, ce căutăm noi aici?! Doamna T: D ...

Gălăţenii, naşi, cumnaţi şi cumetri la „Nunta de argint” a trupei „Fără Zahăr”

Trupa de folk alternativ „Fără Zahăr” a sărbătorit 25 de ani de activitate printr-un concert memorab ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

Amenzi de aproape 10 milioane de lei date de Poliția Locală în 2025

Anul 2025 a fost unul plin pentru Poliția Locală Galați, instituția aplicând aproximativ 25.000 de s ...

Autorul crimei din Micro 40, dat pe mâna justiției. Pedeapsă de cel puţin 25 de ani

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au anunțat că l-au trimis în judecată pe au ...

UPDATE: Consilierul local care a lovit un elev a fost dus la arestare. Ce a decis judecătorul

UPDATE 24 ianuarie 2025: Judecătoria Tecuci a respins sâmbătă cererea procurorilor de a lua măsura a ...

Exerciții cu muniție reală în Poligonul Smârdan

Primăria comunei Smârdan a emis o avertizare importantă pentru cetățeni cu privire la desfășurarea u ...

Autoritățile fitosanitare, la discuții cu legumicultorii din Matca

Primăria comunei Matca organizează joi, 29 ianuarie, începând cu ora 12,00, o întâlnire de maximă im ...

Campanie de sterilizare gratuită în comuna Șendreni

Primăria comunei Șendreni vine în sprijinul deținătorilor de animale de companie și anunță o nouă se ...

Caravana „Dodoroni” aduce bucuria spectacolului în școlile rurale

Asociația "Dodoroni" a demarat o caravană rurală menită să aducă teatru și educație copiilor din zon ...

SINGUR pe PĂMÂNT (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, ...

PURIFICARE INFERNALĂ (dosarele Z)

Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufle ...

CÂNTEC ÎNTRERUPT (dosarele XYZ)

Cea mai dureroasă şi adâncă tăcere începe să se întâmple când vezi o pasăre moartă pe cărarea dintr ...

DE DOUĂ ORI Ș-O DATĂ (propunere decentă)

Hai la un balsam semantic,/ lung de-o zi şi lat de-o noapte, tras de două ori ş-o dată/ şi sfinţit ...

ÎMBRĂȚIȘAREA NEMĂRGINIRII

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXX)

Începe să se audă şi să se vadă că răsare Soarele! Lângă alunul din primitoarea ogradă a lui Rică, v ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXIX)

Da, sigur că da... numai Mihai Eminescu şi Ştefan cel Mare beau astfel de vin! Vin sfinţit cu Sapa ş ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXVIII)

Într-un singur glas, bucuroşi că mai trecem o dată pe lângă hatmanul Mazeppa şi că ne vom umbla pe L ...

Ce se întâmplă după o săptămână fără rețele sociale

În era hiperconectivității, verificarea notificărilor a devenit un reflex automat care ne remodeleaz ...

Tartă cu ciuperci și cașcaval, perfectă pentru cină

Dacă ești în căutarea unui preparat sățios și plin de arome, care să fie atât fel principal la cină, ...

Omagii pentru Robert Redford

Festivalul de film Sundance s-a deschis pentru prima dată din 1978 fără fondatorul său emblematic, R ...

Cine are o curte şi o inimă mare pentru Ursula? Şcoala iubitorilor de animale

Continuăm seria de articole destinate câinilor care au nevoie de o familie a lor, de afecţiune şi de ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...