Viaţa liberă

Viaţa liberă

CURS ACREDITAT ANC - COMPETENŢE ANTREPRENORIALE

Miercuri, 05 Aprilie 2017 06:00 | Publicat în EVENIMENT
UNIVERSITATEA DANUBIUS GALAȚI prin Danubius International Business School, organizează programul de formare – SPECIALIZARE COMPETENȚE ANTREPRENORIALE Programul de specializare se va desfășura în perioada 26 aprilie - 10 mai a.c., cu începere de la orele 14.00, la sediul Universității Danubius (b-dul Galați nr. 3, sala B2, parter). Invitații acestui program sunt antreprenori de succes care vor împărtăși participanților experiența în inițierea și dezvoltarea propriei afaceri ...

EXPLOZIE într-o staţie de metrou din oraşul rus Sankt-Petersburg | Cel puţin nouă morţi şi zeci de răniţi

Luni, 03 Aprilie 2017 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în urma exploziei produse luni la metroul din Sankt-Petersburg, conform un oficial din cadrul Primăriei oraşului, citat de site-ul agenţiei Sputnik. În timp ce unele media locale au informat că explozia a fost provocată de un dispozitiv neidentificat, Interfax a relatat că dispozitivul exploziv era umplut cu șrapnel.  Potrivit presei ruse, deflagraţiile s-au produs în staţiile de metrou Sennaya Ploşcead şi Institut ...

Şase lucruri inedite despre capitala Cubei

Duminică, 02 Aprilie 2017 13:15 | Publicat în TURISM
Havana e un oraş plin de viaţă. În capitala Cubei sunt atât de multe de văzut şi făcut. O simplă plimbare poate deveni o experienţă plină de sunet şi culoare. Nu vom vorbi acum despre locurile de vizitat în Havana, ci vom dezvălui câteva dintre cele mai interesante şi mai puţin cunoscute lucruri despre acest oraş minunat. Atacurile piraţilor Unul dintre cele mai interesante lucruri cu privire la Havana este istoria sa turbulentă. Au fost multe popoare care au încercat să ...

15 lucruri pe care nu le ştiai despre cutremure

Sâmbătă, 01 Aprilie 2017 10:00 | Publicat în MAGAZIN
  1. Aproximativ 80 la sută din totalul cutremurelor se produc de-a lungul Cercului de Foc al Pacificului, zonă ce delimitează Pacificul, iar aici se află nu mai puţin de 452 de vulcani, aproximativ 75 la sută din totalul vulcanilor activi şi adormiţi de pe Terra. Evenimentele naturale pentru erupţiile sau impactul meteoriţilor pot provoca seisme, dar majoritatea acestora au loc din cauza mişcărilor plăcilor continentale. 2. Suprafaţă Pământului este formată din 20 de plăci ...

PAMFLET | E ziua lor, trebuie să îi onorăm. La mulţi ani, domnilor politicieni!

Sâmbătă, 01 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Previzibil, dar de efect. Ştim că nu mai râde nimeni când le spunem politicienilor „la mulţi ani” de 1 aprilie, dar nu o facem doar ca să ne simţim noi bine, ci ca să se simtă ei bine. Tu cum te-ai simţi dacă ar fi ziua ta şi nimeni nu te-ar băga în seamă? Aşadar, la mulţi ani, domnilor, să ne trăiţi o infinitate de născociri, o viaţă de înşelăciuni şi un veac de plăsmuiri. Florin Pâslaru face ceea ce nu a făcut niciodată Evident, începem povestea zilei de 1 ...

Trei regiuni din România au un PIB per capita mai mic de 50% din media UE

Joi, 30 Martie 2017 16:00 | Publicat în ECONOMIE
Regiunea Nord-Est a României se situa în 2015 pe antepenultimul loc în topul celor 276 de regiuni din Uniunea Europeană din punct de vedere al PIB pe cap de locuitor, 34% din media din UE, înregistrând un scor mai bun doar față de trei regiuni din Bulgaria și una din Franța, arată datele publicate joi de Eurostat. Conform acestor date, 19 regiuni din UE au un PIB per capita mai mic decât media din UE, cinci din Bulgaria, câte patru din Ungaria și Polonia, trei din România (Regiu ...

Škoda la SUVerlativ | ”Ursul” Kodiaq cu 7 locuri de 5 stele (FOTO și VIDEO)

Luni, 27 Martie 2017 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Cel de-al șaptelea model din gama constructorului ceh, un SUV cu superlative de confort, siguranţă și dotări hi-tech, a intrat și în oferta Complexului Auto IVAS, dealerul Škoda în zona Galaţi-Brăila-Vrancea. Lansarea din 23 martie a fost una originală, cu lasere și decoruri luminoase virtuale, CLICK AICI PENTRU MAI MULTE DETALII, în ton cu soluția de top propusă de Škoda în segmentul autoturismelor de familie. Mai multe locuri, mai mult spațiu individual, dar și pentru ...

TICHETELE CADOU de PAȘTE, acces simplu pentru angajați la cadouri memorabile

Luni, 27 Martie 2017 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Cu tichetul cadou Cadhoc, angajatorii vor merge la ţintă şi de acest Paşte oferind salariaţilor libertatea de a-şi alege cu adevărat cadoul mult dorit, scutind în egală măsură timp şi resurse umane alocate unui proces complex de achiziţionare, sortare, împachetare, depozitare şi distribuţie a cadourilor. Emoţia şi surpriza gestului vor fi date de posibilitatea inscripţionării tichetului cu logo-ul companiei, numele angajatului şi un mesaj de Paşte sau o urare de mulţum ...

Teoria haosului, varianta Bacalbaşa. Terminatorul bunului simţ

Sâmbătă, 25 Martie 2017 11:00 | Publicat în Regional
Nicolae Bacalbaşa şi-a dat din nou în stambă. Într-un interviu acordat celor de la Adevărul, deputatul PSD o face mai lată decât e Dunărea la Galaţi. Evident, toate cele spuse de Bacalbaşa nu puteau trece fără să fie analizate aici, la rubrica Pamflet. Doar se ştie că "le purtăm zâmbetele" celor care dau cu bâta în baltă. Sigur nu sunt declaraţii inventate? În mod curent, la rubrica Pamflet inventăm declaraţii. Ele au darul de a articula teoriile pe care cei luaţi în ...

Consiliul local al municipiului Galaţi, în ședinţă ordinară

Joi, 23 Martie 2017 10:00 | Publicat în EVENIMENT
“CONSILIUL LOCAL GALAŢI În conformitate cu prevederile art. 39, alin. (1) și (3) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se convoacă în ședinţă ordinară Consiliul local al Municipiului Galaţi, în data de 28 03 2017,  orele 1530, în sala de ședințe a Consiliului Județului Galați, din strada Eroilor, nr. 7B, având următoarea  ordine de zi: 1.      Proiect de hotărâre privind încetarea un ...
Pagina 523 din 557

„Sport, nutriție și sănătate”, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

O săptămână plină de energie, dedicată mișcării, sănătății și creativității, îi așteaptă pe copii și ...

Pericol în trafic, îndepărtat de polițiștii de frontieră gălățeni

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați cercetează un cetățean român care a p ...

Cărți electronice de identitate și la Nicorești

Începând cu 1 august 2025, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Nicor ...

UPDATE. Accident rutier extrem de grav la Tudor Vladimirescu. O persoană şi-a pierdut viaţa

Din primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, a reieșit faptul ...

Galațiul pierde trei magistrați, prin pensionări şi transfer

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, primele decrete privind pensionarea unor magistrați, prin ...

Proiect pentru reducerea abandonului la Şcoala Gimnazială din Șendreni

Deşi suntem în plină vacanţă, este momentul potrivit pentru a face bilanţul anului şcolar încheiat ş ...

Cumpără în august de la ATAC și primești până la 180 lei înapoi în septembrie

Cumpără în august de la ATAC și primești până la 180 lei înapoi în septembrie  În luna august, cump ...

Moldovean depistat cu permis de ședere fals

Poliţiştii de frontieră de la Oancea fac cercetări în privinţa unui bărbat care a prezentat la contr ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Angajaţii din 27 de primării comunale gălăţene, în grevă din 30 iulie

UPDATE. Dan Cârlan, președintele SCOR, a anunțat, marţi seară, că greva programată pentru miercuri s ...

Ziua Imnului Național, sărbătorită în Grădina Publică

Marți, 29 iulie, în Piața Tricolorului din Grădina Publică, Instituția Prefectului - Județul Galați ...

Majorarea taxelor şi a impozitelor, la votul aleşilor locali

În valul de scumpiri şi austeritatea care ne ameninţă de luna viitoare, s-ar putea spune că taxele ş ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Zelenski, încurajat de Trump să lovească Moscova și Sankt Petersburgul

Președintele american Donald Trump a încurajat în discuții private Ucraina să intensifice atacurile ...

Doliu naţional la Cernăuţi, după atacul rusesc din noaptea trecută

Duminică, 13 iulie, va fi doliu naţional la Cernăuţi, în memoria victimelor celui mai recent atac ae ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Planul pentru reorganizarea Liberty Galați a fost APROBAT, deși ANAF a votat împotrivă!

O veste aproape incredibilă vine în prima zi a lunii august: planul de reorganizare a combinatului s ...

Service auto, închis și amendat de comisarii de mediu

Un service de reparații și vopsitorie auto a fost sancționat de comisarii Gărzii de Mediu Galați, du ...

Dolarul a crescut în luna iulie cu 14 bani

Euro a pierdut în trei zile aproape 4 cenți americani, ceea ce a ridicat cursul dolarului la sfârșit ...

Noile cote de TVA de la 1 august

Primul pachet fiscal (Legea 141/2025) adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului prevede creșterea ...

Echipele gălățene, în perioada testelor de verificare

În weekend a fost plin de meciuri amicale pentru echipele gălățene din liga a treia.  Sporting Lies ...

Dezamăgiri europene pentru echipele din Superliga. Fotbalul românesc, în derivă

Doar trei din cele patru echipe românești continuă aventura europeană din acest sezon, dintre care u ...

Handbalistele gălățene, la primul meci de verificare

CSM Galați a disputat prima partidă amicală din actuala perioadă de pregătiri. S-a deplasat în orașu ...

Locul IV la Europenele de juniori pentru voleibaliștii Under 16. Din sportul gălăţean

VOLEI. S-au încheiat meciurile din grupe la Campionatul European de volei pentru juniori Under16 din ...

Studenți gălățeni în tabără de excelență

Trei studenți ai Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității „Dunărea de ...

SUNDANSE, proiect gălățean apreciat în misiunea REXDAN

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost în prim-planul unei misiuni internaționale de cerce ...

Dialog între conducerea Universității și Sindicatul „Alma Mater”

Conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați a organizat o întâlnire cu reprezentanții Sindi ...

Elevi de la Colegiul Național „Al.I. Cuza”, ambasadori ai educației interculturale

Un grup de elevi din clasele a VI-a A și B de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Abonamentele pentru parcarea etajată din Mazepa I pot fi prelungite

Cetățenii care dețin abonamente pentru parcarea supraetajată din cartierul Mazepa I, cu locuri atrib ...

Activităţi de vară pentru copii, la Mănăstirea Cârlomăneşti

Joi, 24 iulie, la Mănăstirea Cârlomănești, peste 120 de copii din parohiile Umbrărești I, Movilenii ...

Cursul euro și indicii ROBOR și-au găsit echilibrul

Cursul monedei unice stagnează de circa o lună în jurul valorii de 5,07 lei, în condițiile în care m ...

A 99-a întâlnire a constructorilor de nave, la Constanța

Șantierul Naval Constanța a găzduit, în weekend, cea de-a 99-a întâlnire a membrilor Asociației Nați ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

O tristeţe fără sfârşit. Remember Victor Cilincă, la Cenaclul Noduri şi Semne

(...) ASISTENTUL MEDICAL (înveselit): Nu mai eşti! Adică, foarte rapid, n-ai să mai fii, stai linişt ...

Oaspete francez pasionat de istoria Galațiului

Secția Colecții Speciale și Cercetare a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” a avut recent onoarea de ...

Dansatorii „Olympos” au cucerit publicul. Seară grecească în Centrul Galațiului (FOTO)

Dansuri tradiționale de pe tot cuprinsul Greciei, energie, ritm, zâmbete, culoare și bună-dispoziție ...

Un talent rebel, la Cenaclul Noduri şi semne. Remember Panait Căpățână

De unde-atât păr la tine-n baie/ De cal ori de femeie aşteptând/ Să regăsească orice stropi de ploai ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Anchete accelerate în dosarele de mare violență

Alte două cauze în care sunt cercetați gălățeni acuzați de fapte foarte grave au ajuns pe masa Tribu ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

„UITĂ-TE PE FERASTRĂ! (a unsprezecea poruncă... şi un manuscris de la marea moartă)

Moto: „clipa îngroapă orele în sete/ şi oazele fac apă la genunchi/ poetul scrie pe nisip sonete/ cu ...

NĂVALĂ (natură vie... cu semantică şi papară)

!vino să iei... (şi tu!)... că se termină...mai am destule, însă e năvală...şi mă spăimânt că poţi r ...

MĂTINCĂ (mic... tratat de dumirire)

Sunt înainte de a fi/ aicea şi taman acu,şi-ntreb şi-ascult ce încă nu-i:/ poate că da, poate că nu! ...

UITE-AȘA! (taman aşa!)

!uite-aşa m-am aprins/ şi-uite-aşa ard şi ard,lăcrămez dinadins/ şi mă uit peste gardşi privesc pest ...

NU INTRAȚI ÎN PANICĂ!

Sunt la uşa cabinetului medical. Stau şi aştept de vreo câteva zeci de minute. Nu mai multe. Doar câ ...

Cum iubeşte crâşma un beţiv

Într-o duminică de vară, pe o căldură cumplită, din cauza căreia trebuie să stai scufundat în baltă, ...

EXERCIȚII spre PRIMĂVARĂ

Când vei păşi, frumoaso, pe marginile mele,/ te vei simţi mai bine ca într-un paradis.../ Pe margini ...

O văd foarte bine

Chiar dacă-i perforată de razele soarelui, o văd foarte bine. Vine dinspre Dunăre. Merge prin aer. M ...

Carnet cultural

Muzeul de Artă Vizuală - În pregătire, expoziţia "Grădini miraculoase", cu lucrări din patrimoniul m ...

Eddie Murphy, într-o nouă comedie de acțiune

A juca alături de Eddie Murphy, în vârstă de 64 de ani, a fost „o chestiune de pe lista de dorințe” ...

Prăjitură rapidă cu ness și cireșe

Un gust desăvârșit poate fi obținut în bucătăria proprie, amestecând două ingrediente magice: nessul ...

Pepenele galben - desert răcoros și sănătos

În mijlocul verii, printre cele mai căutate și savuroase fructe se numără pepenele galben. Aromat, d ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...

Cum să ai o pisică fericită la bloc. Şcoala iubitorilor de animale

Să ai o pisică la bloc poate fi o experiență minunată, dar vine și cu responsabilități specifice. Sp ...