Marian Săvăstru

Marian Săvăstru

Oţelul a pierdut procesul de la TAS în cazul penalizării cu două puncte

Vineri, 14 Iunie 2013 12:46 | Publicat în SPORT
Contestaţia Oţelului în cazul penalizării cu două puncte a fost respinsă şi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar sancţiunea din partea Federaţiei a rămas valabilă. Astfel, Oţelul a rămas cu 41 de puncte în campionatul recent încheiat. Totuşi, chiar şi în cazul în care ar fi câştigat memoriul de la TAS, gălăţenii rămâneau tot pe locul 11. Clubul Oţelul a fost penalizat cu două puncte în urmă cu aproape un an, fix înaintea startului de campionat al ...

Câte terenuri sintetice are Galaţiul şi cât costă închirierea acestora

Vineri, 14 Iunie 2013 04:00 | Publicat în SPORT
Peste 20 de suprafeţe cu iarbă artificială se găsesc în oraş pentru închiriere, toate fiind acaparate la orele de vârf pe timpul verii   Gălăţenii îşi petrec timpul liber, din cursul săptămânii, de regulă seara, jucând fotbal la unul dintre cele peste 20 de terenuri sintetice din oraş. Aproape fiecare cartier din Galaţi cuprinde un teren sau o instituţie de învăţământ dotată cu suprafaţă artificială pe terenul de sport. În Micro 19 sunt cele mai multe tere ...

Idolii tribunelor în competiţia suporterilor: Mari fotbalişti din istoria Oţelului revin pe teren

Vineri, 14 Iunie 2013 02:00 | Publicat în SPORT
La cea de-a şaptea ediţie a „Cupei Peluza Sud” vor lua parte şi mulţi dintre foştii mari fotbalişti din istoria Oţelului. Fanii gălăţeni i-au invitat pe cei din generaţia anilor '90, care vor forma o echipă în cadrul competiţiei, plus cel mai bun jucător străin din istoria Oţelului, argentinianul Gabriel Viglianti, „transferat” de echipa publicaţiei online „Dunărea Bătrână”. Pe lângă Viglianti, şi-au anunţat prezenţa Viorel Tănase, Cătălin Tofan, Costin ...

Pariurile zilei: Din nou pe plus

Vineri, 14 Iunie 2013 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Libia - Togo sub 2,5 goluri (cotă 1,62)Am avut succes la ponturile de miercuri cu tipul de pariu „sub 2,5 goluri” chiar la un meci din Africa, Nigeria - Namibia (scor 1-1), astfel că încercăm să ne menţinem pe plus (ne-a ieşit şi pontul din Brazilia) cu câştigurile, prin miza pe puţine goluri la o altă partidă din preliminariile Campionatului Mondial. Atât Libia, cât şi Togo sunt obişnuite cu partide în care se înscrie puţin. Doar atunci când cele două au întâlnit pe ...

„Mister K.O.”, gata de căsnicie: Invitaţi din toate colţurile lumii la nunta lui Bute

Joi, 13 Iunie 2013 00:00 | Publicat în SPORT
Pugilistul gălăţean Lucian Bute şi Elena Aprozeanu se vor cununa religios sâmbătă, la Galaţi, la hotel Viva, într-un cort imens special amenajat pentru eveniment. La nuntă sunt aşteptaţi aproximativ 450 de invitaţi din toate colţurile lumii, iar meniul va fi pe măsură, pentru a-i mulţumi pe toţi cei prezenţi la eveniment. „Meniul va fi multiplu cu produse tradiţionale şi europene. Va fi o gamă variată de gustări, brânzeturi italiene, peşte de Dunăre, turnedo de vit ...

Pariurile zilei: Lupta pentru supremaţie

Joi, 13 Iunie 2013 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Lahti – VPS 2 (cotă 3,30)În majoritatea campionatelor e deja vacanţă, astfel că ne permitem să riscăm pentru o cotă frumoasă. Cu toate că meciul se joacă în prima ligă din Finlanda, nu e ca şi cum se joacă la cel mai înalt nivel, unde teoretic ar fi mai uşor de intuit deznodământul, vom miza pe victoria celor de la VPS, locul 2, pentru o cotă de 3,30. Valoarea de multiplicare este mai mult decât generoasă dacă privim clasamentul. Oaspeţii ocupă locul secund, la egalita ...

Noul stadion al Galaţiului, construit în cartierul "Dimitrie Cantemir". Vezi aici schiţe cu arena

Joi, 13 Iunie 2013 06:00 | Publicat în SPORT
Marius Stan a prezentat planul concret pentru construcţia noului stadion, pentru prima oară de când a fost ales primar al Galaţiului. Varianta vehiculată în trecut, de reconstrucţie a stadionului „Dunărea”, a picat momentan, iar noua arenă ar urma să fie construită în cartierul „Cantemir”, conform spuselor primarului. „Avem deja proiectul noului stadion, în colaborare cu Brăila, chiar la ieşire din oraş, în cartierul Cantemir. Acolo vom încerca să dezvoltăm un centr ...

UPDATE / Întâlnire boicotată de Remus Pascu: Reprezentantul patronatului a fugit din faţa suporterilor

Miercuri, 12 Iunie 2013 16:13 | Publicat în SPORT
Deşi a răspuns afirmativ invitaţiei, actualul director executiv al Oţelului nu s-a prezentat la întâlnirea cu fanii echipei * Primarul Marius Stan a răspuns întrebărilor venite din partea fanilor şi a lansat o serie de acuzaţii pentru cei care s-au ocupat de club în ultimul an Fanii Oţelului au primit acceptul din partea tuturor părţilor pentru o întâlnire cu fostul director general, Marius Stan, actualul primar al oraşului, plus un reprezentant al The Nova Group, firma care d ...

Pariurile zilei: Statistica e cu noi

Miercuri, 12 Iunie 2013 00:00 | Publicat în PONTO-FRANCO
Namibia – Nigeria sub 2,5 goluri (cotă 1,65)Preliminariile Campionatului Mondial ne mai oferă o partidă din Africa, pe care mizăm că se vor marca mai puţin de trei goluri. Cu toate că pontul de sub 2,5 goluri ne-a jucat ceva feste în ultima vreme la jocurile din zona Africii, de această dată parcă e prea serioasă statistica pentru a fi contrazisă. Pe lângă faptul că ambele echipe s-au încadrat până acum în limita de cel mult două goluri, reprezentativa Namibiei e o adevăr ...

Povestea „căştii” roş-alb-albastre: Astafei, transfer util pentru Oţelul

Miercuri, 12 Iunie 2013 04:00 | Publicat în SPORT
Printre jucătorii aduşi în iarnă la Galaţi se regăseşte şi mijlocaşul ofensiv de 25 de ani, care poartă numărul 21 pe tricou şi e protejat de o cască în culorile clubului Un rol important pentru echipa roş-alb-albastră în partea a doua a campionatului l-a avut şi mijlocaşul ofensiv Victoraş Astafei, care a jucat în 14 din cele 15 partide din Liga I. Astafei a marcat două goluri importante pentru gălăţeni, chiar împotriva formaţiilor care ameninţau locul de salvare ...
Pagina 62 din 131

„Scandalagiul” de pe raza Secției 3 Poliție a fost internat la psihiatrie

Un bărbat care își făcea veacul pe raza Secției 3 Poliție și care lovea femeile pe care le întâlnea ...

Gălăţeanca Mara Biriş, o voce cu asprime şi personalitate

"Ai în vocea ta un aur foarte, foarte frumos. Ar fi păcat să nu-ţi găseşti piesele adecvate pentru v ...

Accident rutier cu o autospecială de poliție în misiune

Sâmbătă, 8 noiembrie, în jurul orei 02:30, un echipaj al Poliției Municipiului Galați, aflat în serv ...

Șezătoare tradițională la Galați

Centrul Cultural "Dunărea de Jos" din Galați organizează luni, 10 noiembrie, de la ora 16,30, o nouă ...

Șofer moldovean cu permis nerecunoscut de România

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea cercetează un bărbat care a fost depi ...

Praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

În data de 8 noiembrie, îi prăznuim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, slujitori și intermedia ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Tânără urmărită pentru trafic de persoane, prinsă la vamă

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a încercat să treacă prin vamă, deși era urmărită internațional pe ...

Toaletele publice insalubre, reclamate la Direcţia de Sănătate

Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb Galaţi a sesizat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi ...

Zece oferte pentru renovarea unei clădiri de pe strada Traian

Nu mai puţin de zece oferte - şapte individuale şi trei în asociere - au fost depuse în cadrul licit ...

Cine reprezintă Galaţiul la Congresul Naţional al PSD

O delegaţie formată din 100 de membri va reprezenta organizaţia judeţeană a PSD Galaţi la congresul ...

Galațiul are un raportor în Parlamentul European

Parlamentul European l-a desemnat pe eurodeputatul Dan Nica drept raportor pentru Fondul European pe ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Rusia a lovit o grădiniță ucraineană în care se aflau 48 de copii

O dronă rusească a lovit miercuri dimineață o grădiniță privată din Harkov, oraș situat în estul Ucr ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

La heliportul Spitalului Județean Galați, pregătiri pentru montarea platformei de aterizare a elicopterului SMURD

Pe șantierul parcării supraetajate de la Spitalul Județean Galați s-a trecut la o nouă etapă importa ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Cinci analize care îți pot salva sănătatea, după vârsta de 40 de ani

După vârsta de 40 de ani, organismul începe să trimită semnale subtile ale schimbărilor interne, iar ...

Combinatul cu prea multe moașe, între a fi sau a nu mai fi

Încep să se înmulțească știrile despre soarta combinatului siderurgic Liberty Galați și, deodată, pa ...

Membrii CAR Sidex, așteptați la sediul asociației pentru lămuriri

Începând cu luna octombrie 2025, plățile membrilor Asociației CAR Sidex nu se mai pot executa prin r ...

Dezbatere pentru salvarea economiei românești

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) Galați, împreună cu CONAF Brăila, a org ...

Constructori gălățeni prinși „în ofsaid” de inspectorii de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a controlat, în al treilea trimestru al anului, modul ...

Cuplaj baschet - volei, la Sala Sporturilor Dunărea

VOLEI. Sâmbătă seară, la Sala Sporturilor "Dunărea", va avea loc un meci derbi al voleiului masculin ...

Petrolul - Oțelul, deplasare dificilă pentru gălăţeni în startul returului

Gruparea gălățeană are o nouă deplasare, a patra din ultimele cinci jocuri oficiale, de data aceasta ...

Derbi studențesc la ”Siderurgistul”. Din sportul gălățean

HANDBAL. Meciul CSU Galați - Poli Iași, din Divizia A (eşalonul al doilea) de handbal masculin, se v ...

United, succes clar la Buzău. Din sportul gălățean

FUTSAL. CS United Galați a obținut o victorie clară în etapa a VII-a din Liga I de futsal, 6-2 în de ...

Minipădurea din curtea şcolii merge mai departe

La începutul acestei luni, curtea Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din Galați a fost din nou pun ...

Elevii și bunicii din Galaţi împart lecții de viață

Elevii claselor a III-a A, B și C de la Școala Gimnazială Nr. 7 au petrecut momente de neuitat alătu ...

Polițiștii şi jandarmii gălățeni combat violenţa în şcoli

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, împreună cu efective ale Inspector ...

Sărbătoare culturală a studenţilor străini, la „Dunărea de Jos”

Liga Studenților Străini din Galați (LSSG) a organizat, în Sala Pașilor Pierduți a Universității „Du ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Phoenix Galați, în noul sezon al campionatului paralimpic

Echipa Academiei de Baschet Phoenix Galați, formată în parteneriat cu Fundația "Motivation România", ...

Prelegere despre reeducarea de la Aiud, la Facultatea de Istorie

Luni, 10 noiembrie, gălățenii sunt invitați la o prelegere dedicată unuia dintre cele mai dure capit ...

Accident cu şase morţi provocat de un român în Bulgaria

Șase migranți au murit și alte patru persoane au fost rănite, după ce mașina în care se aflau a avut ...

Peste 72 milioane de lei pentru gălățenii aflaţi în concediu de creștere a copilului

Indemnizația pentru creșterea copilului este un beneficiu de asistență socială acordat părinților sa ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Spectacol cu opera „Boema”, în locul Galei „Leonard”

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” anunță o surpriză plăcută pentru melomanii gălăţe ...

Dualitatea fragilităţii şi perseverenţa creatoare, la Cenaclul Noduri şi Semne

Mioara Ardieleanu ne-a citit, la cea mai recentă şedinţă a Cenaclului "Noduri şi Semne", dintr-un vo ...

Premiile decernate la Festivalul de Folk „Baladele Dunării”

S-a încheiat cu succes cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Muzică Folk „Ba ...

Inegalabila „Tosca”, din nou la Galaţi, cu mulţi invitaţi în distribuţie

În cadrul Festivalului Internațional „Leonard”, gălățenii sunt invitați, duminică, 9 noiembrie, de l ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Jandarmi împiedicaţi să ajungă cu deţinuţii la proces

Jandarmii din Iași au trecut printr-o situație neașteptată în timp ce transportau mai mulţi deținuți ...

Primul președinte al Curții de Apel Galați dă nume unei străzi

A fost primul președinte al Curții de Apel Galați, președinte al Tribunalului Maritim și reprezentan ...

Polițist trimis în judecată pentru uciderea unui motociclist, după un an și jumătate de expertize

Procurorii au reușit să pună punct, oficial, anchetei în cazul unui teribil accident rutier petrecut ...

Polițiștii care instruiesc polițiști trebuie să fie mai duri

Este avertismentul lansat de șefii din Ministerul Afacerilor Interne la adresa structurilor care se ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

Al Doilea Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent: lasă apa şi zăpada în pace,să plouă şi să ningă pe unde vrea Dumnezeu,şi să nu stai nicio ...

SEMANTICĂ (pentru Cerasela Mereuță - Respect!)

Mă uit în jos: e clar e foarte clar... (n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în „la” ...

Primul Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent, fii foarte atent: vezi cuvântul Acestacum (îţi) face semn din depărtaresau din apropiere ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

REGĂSIRE de TAINĂ (VI)

Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, ...

REGĂSIRE de TAINĂ (V)

„Focul vânăt” a pogorât Pacea şi Iubirea printre cheflii! Nimenea nu mai dă cu barda-n Lună! Nimenea ...

REGĂSIRE de TAINĂ (IV)

Sigur că da! Neculai Furtună îşi drege glasul şi dă tonul la „Focul vânăt”! Încet şi murmurat, să nu ...

Accesele de furie - semnal pe care nu ar trebui să-l ignorăm

Furia este o emoție firească, dar atunci când devine intensă, necontrolată și izbucnește aparent făr ...

Minunata Hera caută o familie doar a ei!

Venim în spijinul Asociaţiei "Ajutaţi-l pe Lăbuş", promovând-o săptămâna aceasta pe Hera, o fetiţă a ...

Acuzații de hărțuire și intimidare pe platourile serialului „Stranger Things”

Tensiuni neașteptate au zguduit platourile unuia dintre cele mai vizionate seriale de pe Neflix. Mi ...

Obiceiuri bune care afectează performanțele sexuale

Cauzele scăderii apetitului sexual sunt multe şi depind de tipuri diferite de tulburări fizice, horm ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...