Nicoleta Onofrei

Nicoleta Onofrei

Automăturătorile stau pe TUŞĂ. S-au tocit periile

Joi, 13 Noiembrie 2014 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Automăturătorile de 150.000 de lei stau pe tuşă de mai bine de o săptămână pentru că li s-au tocit periile. „Automăturătorile au venit fără perii la schimb, iar cele care erau ataşate s-au uzat. Fiecare perie are un anumit timp de funcţionare. Am comandat încă un rând şi aşteptăm să vină. Dar va fi prima şi ultima oară când facem acest lucru, pentru că avem şi noi posibilitatea să le construim în atelierul propriu. Trebuie doar încărcate suporturile cu fire din ...

Supravieţuire pentru unii, AFACERE pentru alţii. CUM se desfăşoară viaţa unui colector de PET-uri

Miercuri, 12 Noiembrie 2014 08:00 | Publicat în SOCIETATE
* Furt, potrivit legii, colectarea PET-urilor din pubelele municipalităţii constituie sursă de bani pentru cei care au un venit foarte mic * După o zi de 11 ore de muncă, hoţii de deşeuri reciclabile câştigă cel mult 30 de lei Blamaţi de unii, acceptaţi de alţii, căutărorii de PET-uri şi de alte tipuri de deşeuri reciclabile scormonesc prin tomberoane şi pubele, de dimineaţa până seară, riscând amenzi, pe care nu le vor putea plăti niciodată, în schimbul unui venit d ...

A ÎNCEPUT ÎNSCRIEREA pentru tichetele de CRĂCIUN. Masă în valoare de 100 de lei

Marți, 11 Noiembrie 2014 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Primăria primeşte, începând de ieri şi până pe 28 noiembrie, solicitări pentru tichetele sociale de Crăciun, în valoare de 100 de lei. ”Şi anul acesta, persoanele cu situaţie materială precară vor beneficia de ajutor din partea Primăriei pentru masa de Crăciun. Este datoria noastră să avem grijă de aceşti oameni cu nevoi speciale, astfel încât să îi găsească sărbătorile cu cele tradiţionale pe masă”, a declarat primarul Marius Stan. Cererile pot fi depuse zilni ...

Lucrăm, dar fără să rezolvăm nimic

Luni, 10 Noiembrie 2014 06:00 | Publicat în Bilă albă/Bilă neagră
Bila albă, în primul rând, românilor neînregimentaţi politic din marile oraşe ale ţării, pentru acţiunile de protest faţă de modul de organizare a alegerilor, care le-au dat un imbold şi gălăţenilor de a fi mai deschişi către acţiune. Gălăţenii sunt, în sfârşit, scoşi din amorţeală datorită exemplelor date de către cetăţenii oraşelor mai răsărite. Parcă li se deschid ochii, aşa că salutăm evenimentul organizat ieri seara, la Potcoava, şi le urăm la mai mu ...

Cum rezistă un centru de colectare privat a DEŞEURILOR: Contracte cu primăriile din judeţ şi linii de reciclare

Luni, 10 Noiembrie 2014 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Eco Nature face parte dintre societăţile private de colectare a deşeurilor nepericuloase care a rezistat pe piaţă, prin colaborările cu primăriile din judeţ, dar şi prin investiţia într-o linie de reciclare. Societatea, prezentă pe piaţă din anul 2010, a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 570.000 de lei, cu un profit de 5.632 de lei, dar asta pentru că a investit într-o instalaţie de reciclare, care mărunţeşte şi creează fulgi din plastic. Pentru Eco Nature, pro ...

De ce NU funcţionează ISPA-deşeuri: PRIVAŢII COLECTEAZĂ mai mult decât ECOSALUL

Luni, 10 Noiembrie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Anul trecut, Serviciul Public de Salubrizare Ecosal a reuşit să valorifice doar 28 de tone de PET-uri, în timp ce un centru privat de colectare valorifică lunar 20 de tone Proiectul ISPA-deşeuri, oricât de frumos şi de european ar suna, întâmpină o multitudine de neajunsuri, iar reciclarea deşeurilor pe cale administrativă este profund deficitară în continuare. De cele mai multe ori, reprezentanţii municipalităţii dau vina pentru aceste neajunsuri pe lipsa de informare a ce ...

Când filosofia inundă poezia: Alexandru Maria, numărul 21 în echipa cArtESENŢE

Sâmbătă, 08 Noiembrie 2014 10:00 | Publicat în CULTURA
Vineri, la mansarda Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, la ora 12.00, s-au adunat iar prieteni ai poeziei, pentru a sărbători volumul cu numărul 21 al proiectului cArtESENŢE, „următorii”, semnat de Alexandru Maria. Un minivolum care vine să confirme că poezia tânără de la Galaţi este puternică şi originală, iar Alexandru Maria este unul dintre reprezentanţii ei, pentru că, aşa cum a observat prozatorul Victor Cilincă, „are o poezie fluidă, cu sensibilitate, cu mult ...

Fasonări şi TĂIERI pe Faleza Inferioară

Sâmbătă, 08 Noiembrie 2014 11:33 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Începând de luni, societatea Gospodărire Urbană a început să fasoneze şi să taie copacii uscaţi de pe Faleza Inferioară. Până joi, la ora prânzului, în zona cuprinsă între restaurantul Nic Nic şi foişorul din lemn, 115 arbori au fost fasonaţi, iar 12 arbori au fost doborâţi.Potrivit purtătorului de cuvânt al societăţii, Daniela Stroia, fasonarea a constat în tăierea crengilor uscate, a celor care erau plecate la pământ sau încurcau circulaţie pe aleile pietonale, i ...

Gălăţenii, îndemnaţi să-şi IZOLEZE blocurile cu FONDURI EUROPENE

Vineri, 07 Noiembrie 2014 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, cheamă asociaţiile de proprietari din municipiului Galaţi să se asocieze cu primăria în vederea atragerii fondurilor europene pentru izolarea termică a blocurilor din oraş. "Am un mesaj pentru toate asociaţiile de proprietari din Galaţi. Uniunea Europeană pune la bătaie bani mulţi pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor din oraşe, în exerciţiul bugetar 2014-2020, deci haideţi să luăm sume cât mai consistente de la com ...

Cronica unei cărţi care păcăleşte: Creatorul de lumi vs. matrioşca

Vineri, 07 Noiembrie 2014 02:00 | Publicat în CULTURA
Poemele lui Alexandru Maria, din volumul miniatural, „următorii”, scos la lumină de către Centrul Cultural „Dunărea de Jos” chiar astăzi, sunt ale unui eu care pare să se retragă într-un ungher, departe de forfota lumii, ca un fel de monah (chiar dacă, probabil, comparaţia nu-i va fi pe plac autorului), chiar dacă nu desprins întru totul de vitalitatea laică, pentru a-i putea observa mai bine mişcările, pentru a o putea vedea în totalitatea şi nuditatea ei. O lume în c ...
Pagina 65 din 191

Andra Gogan vine să-și întâlnească fanii la Galați

Andra Gogan le dă întâlnire fanilor din Galați sâmbătă, 12 iulie, la ora 20,00 la Cinema City Shoppi ...

Absolvenții din 2025, așteptați să se înregistreze la AJOFM Galaţi

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați le reamintește absolvenților de înv ...

Probleme în județ după ploaia torențială. Pompierii intervin pentru evacuarea mai multor curți

Precipitațiile care au căzut în ultimele ore în județ au făcut din nou probleme la Pechea, unde mai ...

UPDATE. Cod roşu de vijelii şi ploi torenţiale în judeţul Galaţi

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare imediată, Cod roşu, valabilă în judeţul ...

Măsuri de urgență în județul Galați, după avertizarea de ploi şi vijelii

Ca urmare a avertizării meteorologice Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, Prefec ...

Poza zilei. Cum se curăţă noile coşuri de gunoi

Imediat după modernizarea străzii Domnească, multă lume îşi punea întrebarea, apropo de noile coşuri ...

Avertizare hidrologică în județele Galați, Iași, Vaslui și Botoșani

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a emis o avertizare hidrologică valabilă începând de mierc ...

Omagiu adus sculptorului Dan Mateescu - patru ani de la trecerea în veșnicie (VIDEO)

Pe 9 iulie 2021 ne părăsea sculptorul Dan Mateescu, o figură emblematică pentru Tecuci și, mai ales, ...

Lucrări încheiate la sala de sport a Liceului de Marină

Lucrările de renovare și modernizare a sălii de sport de la Liceul de Marină s-au încheiat, a anunța ...

Dirigenţie de şantier de 20 milioane de lei pentru modernizarea „Drumului morţii”

Proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a „Drumului morţii” - DN 25, între Galați și Hanu ...

Conacul Unirii Principatelor de la Ţigăneşti intră în restaurare

Conacul lui Costache Conachi de la Ţigăneşti, locul unde Cuza, Alecsandri şi Kogălniceanu au plănuit ...

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 1 RĂDEȘTI, COMUNA RĂDEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

COMUNICAT DE PRESĂ FINALIZARE PROIECT “DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGI ...

Au început și la Galați protestele împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern

Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăier ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cărțile electronice de identitate, disponibile și pentru gălățeni

Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum dispon ...

Cel mai mare atac rusesc împotriva Ucrainei de la începutul războiului

Rusia a lansat în noaptea de marți spre miercuri cel mai mare atac împotriva Ucrainei de la începutu ...

Rusia a încetat să mai publice date privind decesele

Serviciul Federal de Statistică de Stat al Rusiei (Rosstat) a încetat să mai raporteze date privind ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

NATO înființează în România un hub pentru livrări militare

Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritor ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Operator agricol din Galați, amendat de Garda de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Galați au desfășurat un control tematic pentru verificarea modului în care ...

Indicii ROBOR se apropie de pragul de 6,5%

Începând de joia trecută, indicii ROBOR au intrat pe o pantă descendentă și au atins minime ale ulti ...

Furnalul 5 de la Liberty, oprit din nou, marți după-amiază (VIDEO)

Singurul furnal rămas „în picioare” pe platforma Liberty Galați, Furnalul nr. 5, a fost oprit din no ...

BNR a menținut rata de referință la 6,5%

Marți, 8 iulie, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, în care s-a decis menținerea dobâ ...

Din sportul gălăţean. Locuri fruntaşe pentru juniorii tecuceni

ATLETISM. Participare numeroasă şi locuri fruntaşe pentru sportivii de la CS Şcolar Tecuci  (antreno ...

Deschiderea festivă a campusului internaţional de baschet

BASCHET. Joi, 10 iulie, se va da startul în cea de-a opta ediţie a Campusului Internaţional de basch ...

Angajații CSM Dunărea - protest împotriva măsurilor Guvernului

Mai mulți antrenori și angajați ai CSM Dunărea Galați (club departamental de stat), grupare de mare ...

Trei juniori gălățeni, la Campionatul Balcanic

VOLEI. La acest final de săptămână, sunt programate meciurile Campionatului Balcanic de volei Under ...

Performanţă europeană pentru „ByteForce”. Locul 1 la programare pentru roboticienii de la CNVA

După o performanță remarcabilă la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2025, echipa Byt ...

Palatul Copiilor Galați face înscrieri pentru anul școlar 2025-2026

Palatul Copiilor Galați anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026, pe toată durata ...

Centru internațional de cercetare inaugurat la Galați

La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut loc un eveniment de importanță internațională: i ...

Instruire pentru situații critice şi urgențe majore

În perioada 7-11 iulie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Aula Magna, are loc ev ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Festivalul „Moldovioară, plai de dor”, la Târgu Bujor

Asociația Culturală “Flori de dor” din Galați, coordonată de Dorina Grecu, a organizat, pe 22 iunie, ...

Profesoara Maria Abaza, cetățean de onoare al comunei Cavadinești

Sărbătoare mare printre locuitorii comunei Cavadinești. Joi, 10 iulie, ziua în care Maria Abaza, fos ...

Locuinţe sociale de 27,9 milioane de lei, la Galați. Proiect votat de aleșii locali

Nu mai puţin de 27.934.180 de lei este valoarea totală a investiţiei pe care aleşii locali au aproba ...

Sprijin digital pentru seniorii gălățeni, oferit de Biblioteca „V.A. Urechia”

Într-o perioadă în care tehnologia avansează rapid, iar multe servicii publice s-au mutat în mediul ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Sprijin guvernamental pentru instituţiile de cultură din ţară

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat alocarea unei sume importante ...

Expoziţie a absolvenţilor Facultăţii de Arte

Iubitorii de artă plastică din Galaţi sunt invitaţi la deschiderea expoziției „MASTER ART SHOW - ATE ...

O Lucia de patru stele cu artiştii Teatrului Leonard. Final triumfal de stagiune pentru Opera din Galaţi (GALERIE FOTO)

În acest an, stagiunea lirică a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați s-a ...

Concursul „Cuvinte vii” - provocare literară pentru toate vârstele

Iubitorii de literatură, indiferent de vârstă, sunt invitați să participe la prima ediție a Concursu ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Intervenții simultane pe mai multe cursuri de apă din județul Galați

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a anunțat finalizarea lucrărilor de igienizare a râului Ch ...

Mai multe case au luat foc. Patru autocisterne au fost trimise la fața locului

Un nou incendiu devastator, izbucnit de data aceasta într-o comunitate din Munteni, a avut loc luni ...

Incendiu violent și pericol de explozie la fabrica de oțet! Pompierii sunt în alertă

UPDATE: ora 16,30: Focul a făcut pagube importante la Tg. Bujor. Până la acest moment, pompierii au ...

Concurs de biciclete pentru copii şi adolescenţi, la Smârdan

Primăria comunei Smârdan dă startul unei vacanțe active cu un eveniment dedicat celor mai tineri mem ...

PERSPECTIVĂ (mic... tratat de sete şi foame)

Nu te juca, daimonule, cu mine,că te sfărâm şi te arunc la vechituri,te dau de sete şi de foame la U ...

ATAC la BRUTĂRIE (pastel brutal)

Eu... dintr-un fel de linişte-am venitsă stau puţin sau mult, să-mi pară binesau rău... şi să mă mir ...

CRUCIȘĂTOR și RADICAL (literalmente)

La început... (crucişător şi radical)...m-a cucerit, m-a pus cu faţa la perete,m-a dat la vulg, la d ...

POEM în MIȘCARE (oare ce-ar fi?)

Şi-am întrebat... să-mi spună şi să-nvăţ:nimica nu-i, dacă nu e Mişcare!!??Mişcarea ţine totul într- ...

IERTARE și PĂCAT (despre Mireasa Mirelui Moldav)

Despre iertare şi despre păcat am vorbit cu mulţi filozofi, înţelepţi, intelectuali, doctori în poru ...

AM ZIS

1.mă duc la gară cu trei greieri în spinare:/ unul - soprană. unul - surd. unul - tenor./ ce filarmo ...

RECULEGERE... la moartea unui POET

1.Moartea unui poet... (Panait Căpăţână, să zicem)... însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul P ...

PASĂMITE!!!

Dacă-i goală, o văd plină (plină cum e luna goală)...! Umblă dezbrăcată, albă, ca mireasa-n catedral ...

Teodor Oroveanu, specialist de renume în petrol şi gaze

Inginerul Teodor Oroveanu s-a născut pe 10 iulie 1920, la Râmnicu Sărat. Și-a făcut studiile liceal ...

Remember. Amedeo Avogadro (1776-1856)

Fizicianul și chimistul italian Amedeo Avogadro s-a născut pe 9 august 1776, la Torino. A urmat o c ...

Cariere. Alexandru Graur, autoritatea supremă a lingvisticii româneşti

Academicianul Alexandru Graur s-a născut pe 9 iulie 1900, la Botoșani, într-o familie evreiască. A ...

Remember. Simon Kuznets (1901-1985)

Economistul evreu-american din Belarus Simon Kuznets s-a născut pe 30 aprilie 1901, la Pinsk. A fost ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...

Cum organizezi o escapadă romantică în Turcia?

Turcia este genul acela de destinație care surprinde plăcut nu prin imagini repetate cu hamamuri sau ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...