Corina Dobre

Corina Dobre

În sprijinul gălăţenilor care locuiesc la bloc - ASOCIAŢIILE, obligate să elibereze adeverinţe cu cheltuielile

Marți, 17 Noiembrie 2015 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Dacă până acum preşedinţii şi administratorii asociaţiilor de proprietari decideau de la sine putere dacă să răspundă sau nu, în scris, solicitărilor oamenilor privind cheltuielile de întreţinere, în curând aceştia nu-şi vor mai permite să uite de cererile proprietarilor de apartamente sau să le ignore. Gălăţenii vor putea să ceară în scris o adeverinţă cu situaţia defalcată a cheltuielilor de întreţinere, conform unui act normativ promulgat chiar săptămâna tr ...

PROTEST al aleşilor judeţeni PNL. "Se încalcă legislaţia!"

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2015 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nemulţumiţi că li se vâră proiecte de hotărâre sub nas pe ultima sută de metri şi nu au timp să le studieze, consilierii judeţeni ai PNL i-au cerut preşedintelui Nicolae Bacalbaşa să ia măsuri, astfel încât să nu se mai încalce legislaţia, iar aleşii să poată vota în cunoştinţă de cauză. „Este inadmisibil să prezinte la comisii, cu o zi înainte de şedinţă, un morman de hotărâri. Sau să ne fie aduse direct în şedinţă, fără a ne fi trimise pe email, pen ...

TRAFICUL din punctul nodal DRAJNA va fi în continuare INFERNAL!

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2015 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii care sunt obligaţi să circule prin punctul nodal Drajna şi s-au săturat de traficul infernal din acea zonă, care generează minute bune de staţionare şi aşteptare, trebuie să ştie că problemele nu vor fi rezolvate prea curând. Aşa cum v-am mai informat, în luna septembrie, deputatul Victor Paul Dobre, copreşedintele PNL Galaţi, a sesizat Ministerul Transporturilor şi a solicitat conducerii de la acea vreme să dispună măsuri pentru ca traficul rutier în punctul ...

Posturile de POLIŢIE din judeţul Galaţi vor fi DOTATE cu echipamente IT şi cu aparate RADAR

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2015 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Posturile de poliţie din judeţul Galaţi vor fi dotate cu echipamente IT şi cu aparate radar, în urma unui protocol pe care Consiliul Judeţului Galaţi (prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică - ATOP) urmează să îl încheie cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), în cadrul Programului „IMPACT”, pe care autorităţile întenţionează să îl extindă. Conform protocolului ce urmează a fi încheiat între cele două instituţii, Consiliul Judeţului (CJ) va achiziţi ...

CALORGAL anunţă CONVENŢII „în curs de semnare”. Despre ce ASOCIAŢII este vorba

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Convenţiile individuale cu gălăţenii, una dintre cele mai eficiente metode care ar permite noii societăţi de termoficare să evite un blocaj financiar, provocat de neplată, ca în cazul falimentatei Apaterm, se parafează într-un ritm extrem de lent. Cel puţin asta reiese dintr-o informare transmisă, vineri, de către reprezentanţii Calorgal, care s-a dorit a fi un fel de drept la replică la articolul „Haos la Calorgal/ Hotărârea Consiliului Local care reglementează convenţiile ...

CĂLDURA gălăţenilor, întârziată pe circuitul financiar/ Convenţia cu ArcelorMittal ar putea fi prelungită

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Calorgal a virat către Electrocentrale o parte din avansul necesar asigurării căldurii abia în cursul zilei de ieri, astfel că procedurile pentru repunerea în funcţiune a sistemului centralizat vor fi demarate luni Conducerea Electrocentrale ne declara recent că, cel mai probabil, la sfârşitul săptămânii viitoare, gălăţenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare vor primi căldură. Cu toate acestea, cele aproximativ 3,6 milioane de lei pe care municipalitatea le-a vi ...

HAOS LA CALORGAL/ Hotărârea Consiliului Local care reglementează CONVENŢIILE INDIVIDUALE este inaplicabilă în unele cazuri

Vineri, 13 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Deşi se bat cu pumnul în piept că doresc să semneze convenţii individuale cu gălăţenii, reprezentanţii Calorgal îi trimit pe oameni la plimbare, când au ocazia * Hotărârea Consiliului Local care reglementează convenţiile este inaplicabilă în unele cazuri În luna martie a anului trecut, Consiliul Local adopta Hotărârea nr. 112, prin care dădea liber societăţii Apaterm (acum în faliment, la acea vreme în reorganizare) să încheie convenţii de facturare individuală ...

ATENŢIE! Mai multe blocuri şi instituţii din Galaţi, miercuri, FĂRĂ APĂ

Marți, 10 Noiembrie 2015 18:35 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii care locuiesc în blocurile DL1, DL2, DL3, BR16A şi BR16 din Mazepa, dar şi Direcţia Regională a Finanţelor Publice, băncile din zonă şi un restaurant nu vor primi apă rece, miercuri, 11 noiembrie, între orele 9,00 şi 11,00. Motivul, conform reprezentanţilor Apă Canal, ţine de procedura branşării individuale a unor consumatori din zonă. ...

VOM AVEA CĂLDURĂ! CET îşi reia activitatea - „Pornim imediat cum vom primi gaz”

Miercuri, 11 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Contractul dintre Calorgal şi Electrocentrale a fost parafat Electrocentrale se pregăteşte să reia producţia de agent termic, astfel că zecile de mii de gălăţeni dependenţi de sistemul centralizat vor beneficia de căldură cel târziu la finele săptămânii viitoare. Societatea, aflată în prezent în insolvenţă, a parafat, luni, contractul cu noua societate de termoficare, Calorgal, iar marţi conducerea CET aştepta să încheie noile contracte cu Romgaz şi Transgaz, astfe ...

ATENŢIE! Zone din Galaţi, marţi, FĂRĂ APĂ potabilă

Luni, 09 Noiembrie 2015 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Mai mulţi gălăţeni nu vor primi marţi, 10 noiembrie, apă rece, timp de mai multe ore. Este vorba despre cei care locuiesc pe străzile Nae Leonard şi 1 Decembrie 1918. Conform unor informări postate pe site-ul Apă Canal, consumatorii de pe strada Nae Leonard, din blocurile D6 (scările 1, 2 şi 3), D8, C9 şi C11 vor avea serviciul sistat în intervalul 12,00 - 15,00. Totodată, pe strada 1 Decembrie 1918, între orele 9,00 şi 12,00, blocurile S9, S9B, S9C, S9D, S9E, B3, B4, şi agen ...
Pagina 210 din 362

Gălățean reținut pentru contrabandă cu arme

Mai multe arme letale au fost descoperite de polițiștii din Galați, în urma unui flagrant făcut zile ...

Poza zilei. Unde sunt zăpezile de altădată?

Ou sont les neiges d'antan? Copiii de astăzi nu prea au amintiri cu zăpadă, cel puţin nu cu cea din ...

„Povestea de Crăciun”, ultimul spectacol din 2025 la Teatrul ”Gulliver”

Cu bucurie de sărbătoare, dar și un strop din nostalgia finalului de an, duminică, 21 decembrie, de ...

Licitaţie pentru dotarea cu laptopuri a şcolilor şi grădiniţelor din Galaţi

Primăria Galați anunţă că a lansat în licitație un contract important, pentru noi dotări în școli și ...

A amenințat că dă foc la casă, după ce și-a bătut soția

Un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din localitatea gălăţeană Matca, a fost reținut marți, 16 decembr ...

L-ați văzut? Un bărbat bolnav este dispărut de două săptămâni

Poliția caută un bărbat în vârstă de 68 de ani, care în urmă cu două săptămâni a plecat de acasă și ...

Permanență sanitar-veterinară până în Ajunul Crăciunului

Până pe 24 decembrie, la nivelul  Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSV ...

Cine este noul MasterChef al României în 2025

Cosmina Boboc a fost desemnată câştigătoarea MasterChef România 2025. În vârstă de 34 de ani, Cosmin ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Trei investiții noi în Galați pentru servicii paliative

Galațiul se numără printre beneficiarii Programului Sănătate 2021-2027, prin finanțarea a trei proie ...

Cantină pentru bunici, finanțată cu bani europeni

Datorită unei finanțări europene, o clădire veche, aflată în stare avansată de degradare, va fi reno ...

În ce condiții ne „împrumută” Liberty Priza de apă

Aleșii locali sunt convocați vineri, 12 decembrie, în ședință extraordinară, pentru a lua o decizie ...

Modificări majore la taxe și impozite în 2026

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri, 10 decembrie, obiecția AUR privind legea ...

Gălăţeni cu performanţe internaţionale, propuşi pentru Premiul Municipiului

Cristina Jacob, regizoare şi scenaristă de film, şi dr. ing. Călin Tarău, care coordonează proiecte ...

Cine ar putea deveni Cetățean de Onoare al Galațiului

Patru dintre personalitățile valoroase ale Galațiului ar putea primi recunoaștere din partea orașulu ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Platformă petrolieră Lukoil, lovită de ucraineni

Dronele cu rază lungă de acțiune ucrainene au lovit platforma petrolieră offshore Filanovski, deținu ...

Navă din „flota-fantomă” a Rusiei, reținută

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a reținut în portul Odesa o navă apa ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Euro testează pragul de 5,10 lei şi ar putea ajunge la finalul anului la 5,15 lei

Creșterea cererii comerciale și a aversiunii față de risc, înainte de Crăciun și începutul unui nou ...

Leul rezistă la ingerințele politice

Moțiunile înaintate de opoziție în Parlament, împotriva guvernului Bolojan, respectiv, împotriva min ...

Tranziția angajatorilor la REGES, până la 31 decembrie

Pe data de 31 decembrie 2025 se împlinește termenul-limită până la care angajatorii trebuie să se în ...

Ghid ANAF privind veniturile din arendă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat un ghid în format PDF privind veniturile ...

Juniorii CSM, victorie în Capitală. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Echipa de hochei juniori Under 20 a CSM Galaţi, pregătită de Cătălin Geru, a jucat în Capita ...

CSM Arcada, la ultimul meci de pe teren propriu din 2025

Campionatul Divizia A1 de volei masculin a ajuns la ultimele meciuri din acest an. Un sezon plin de ...

Baschetbaliştii Under14 de la CSM-LPS încheie anul cu victorii

Anul competiţional 2025 se încheie frumos pentru baschetbaliştii juniori gălăţeni. La turneul cu nu ...

Junioare convocate la lotul naţional. Din sportul gălăţean

CONVOCARE. Handbalistele Maya Darie şi Miruna Baldovin au fost convocate la lotul național de junioa ...

Două concursuri pentru stimularea creativității studenților gălăţeni

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați desfășoară în această perioadă două concursuri menite să s ...

”Puișorii” i-au colindat pe salvatorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Preșcolarii de la grupa mare - ”Puișorii” - din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 30 din Ga ...

Profesoara de la CNMK, plasată sub control judiciar

Profesoara de informatică de la CNMK Galați, acuzată că i-a amenințat cu un briceag pe elevii unei c ...

An de studiu în Statele Unite pentru elevii români de liceu

American Councils for International Education anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru burse ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Registrul Auto Român sprijină campania de colectare a uleiurilor uzate

Registrul Auto Român (RAR) se alătură campaniei de informare a Ministerului Transporturilor și Infra ...

Cât îi costă pe părinții gălățeni întreţinerea unui copil până la vârsta de 18 ani

Potrivit unei analize realizate de clubulcopiilor.ro, bazată pe datele Institutului Național de Stat ...

Mobilier pentru şcolile afectate de inundaţiile din septembrie 2024, din partea IKEA

În septembrie 2024, inundaţiile din judeţele Galaţi şi Vaslui au afectat sute de gospodării şi şcoli ...

Dezbatere publică despre protejarea spațiilor verzi urbane

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) organizează luni, 15 decembrie, începând cu ora 11:0 ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Eternitatea este tristă. Cenaclul „Noduri şi semne”

(...) - Noi ne-am îndepărtat de forma fizică și am devenit ființe energetice. Unii încă mai cred că ...

Întâlnire dedicată poetului Nicolae Dabija la Casa Cuza Vodă”

Vineri, 12 decembrie, de la ora 14.00, Casa "Cuza Vodă” va găzdui un eveniment literar dedicat opere ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Dosarul pedofililor de pe TikTok a ajuns în instanță

Mai puțin de o lună le-a trebuit procurorilor DIICOT să pună punct în ancheta pe care au deschis-o î ...

Documentarul Recorder „Justiție capturată”, în această seară la TVR1

Televiziunea Română anunţă că transmite documentarul Recorder, „Justiție capturată”, miercuri, de la ...

Hoți prinși în flagrant după un tun de 50.000 de lei

Un gălățean și-a salvat o mică avere, după ce hoții i-au spart casa la primele ore ale dimineții și ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Prima ediție a Târgului de Crăciun de la Braniștea

Vineri, 12 decembrie, Primăria Braniștea va da startul primei ediții a Târgului de Crăciun organizat ...

Prefectura cere verificări în teren pentru stabilirea zonelor de biodiversitate

Instituția Prefectului județului Galați a avut o nouă rundă de discuții cu reprezentanții Ministerul ...

Cântece, dansuri și tradiții, răsplătite la Festivalul „Cununița satului”

Lieștiul a răsunat de colinde și pași de dans în ziua de 6 decembrie 2025, când sărbătoarea Sfântulu ...

TATA... şi NOI (memento-poem antum)

Se duce departe... hăt-hăt, după deal.../ să ducă la moară o traistă umplută cu boabe de grâu/... [ ...

DOI FRAȚI de CRUCE (psalm-poem de plecare)

plec! hai şi tu cu mine! eu nu mai stau aice nici o secundă! gata! mă duc, orice s-ar zice! m-am săt ...

ULTIMA VIOARĂ (holocaust)

Am pus pe foc atâtea lemne de Vioară, fără să am vro Îndurare, vreun Regret... mereu-mereu l-aud pe ...

FĂRĂ (certificat de contra/stare)

nimic în plus, nimic în minus... chiar nimic nu se ascunde în secunda următoare, e-un fel de gol fă ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XIII)

Te rog să continui, că tare frumos mai minţi! - zice Marghioala. Am să-ţi spun şi am să-ţi scriu un ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XII)

Şi cică să nu crezi că Stăpânul Cheilor are Centrul oriunde, este Unic... şi poate oricând să închid ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (XI)

Ai auzit, Marghioalo? - zice Costică. Ai auzit, Costică? - zice Marghioala. Am auzit! - răspunde Mar ...

Epistoliile lui Costică Cicoare către Marghioala Mânătarcă (X)

Dinspre partea de nord a Moldovei de sud, ca un răspuns la ritualul întreţinut de cest văduv misteri ...

Cel mai nominalizat film la „Globurile de Aur”, pe HBO Max

Filmul „One Battle After Another” al lui Paul Thomas Anderson, cu Leonardo DiCaprio în rolul princip ...

Cariere. Papa Francisc, primul suveran pontif sud-american

Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio pe 17 decembrie 1936, la Buenos Aires, într-o familie de ...

Remember. Camille Saint-Saëns (1835-1921)

Compozitorul francez Camille Saint-Saëns s-a născut pe 9 octombrie 1835, la Paris. Este cunoscut în ...

Cariere. Coriolan Tămâian, preot greco-catolic torturat de comunişti

Coriolan Tămâian, preot și profesor, s-a născut pe 16 decembrie 1904, la Fărcașa, județul Maramureș. ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...