Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

A fost înființată Academia Diplomatică

Marți, 21 Mai 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană a înfiinţat marţi Academia Diplomatică Europeană, cu scopul de a forma viitori diplomaţi cu o viziune comună despre cum ar trebui să fie politica externă comunitară, informează EFE. Academia va colabora, deocamdată până în 2028, cu Colegiul Europei, centrul de învăţământ din Bruges (Belgia) unde în prezent sunt pregătiţi o bună parte din funcţionarii europeni. Pe parcursul primului an, Academia va avea un buget iniţial de 1,7 milioane de euro, a anun ...

Acord politic privind inteligența artificială

Marți, 21 Mai 2024 15:44 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters.Agenţia apreciază că Legea AI din Europa este mai cuprinzătoare decât s-a obţinut în Statele Unite printr-o abordare bazată pe conformarea voluntară. În acelaşi timp, pentru China principalul obiectiv în acest domeniu este menţinerea stabilităţii sociale şi ...

Hram în ziua de prăznuire a Sfintele Femei Mironosiţe

Miercuri, 22 Mai 2024 08:55 | Publicat în SOCIETATE
Parohia gălăţeană „Sfântul Mucenic Antim şi Sfintele Femei Mironosiţe“ şi-a sărbătorit duminică, 19 mai, cel de-al doilea hram, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Parohia „Sfântul Sfinţit Mucenic Antim şi Sfintele Femei Mironosiţe“, ce deserveşte nevoile pastorale şi liturgice ale credincioșilor din cartierele Micro 13 B şi Micro 38, a fost înființată în 1990, prin desprinderea a două zone din parohiile „Sfânta Treime“- Fileşti şi „Adormirea Maic ...

Reforma europeană a energiei va genera prețuri mai scăzute

Marți, 21 Mai 2024 15:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisia Europeană a salutat marţi adoptarea unor reforme importante ale pieţei energiei electrice şi a gazelor şi a noului cadru de reglementare pentru a stimula dezvoltarea hidrogenului şi a altor gaze decarbonizate, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Aceste reforme evidenţiază hotărârea Europei de a continua tranziţia către o energie curată, consolidând în acelaşi timp securitatea aprovizionării şi protecţia consumatorilor şi valorificând lecţiile î ...

Cu moderație, topul celor mai sănătoase... băuturi alcoolice

Sâmbătă, 25 Mai 2024 12:04 | Publicat în MAGAZIN
Consumul ocazional și moderat de alcool nu reprezintă un pericol pentru sănătate, însă trebuie să fim atenți și la băuturile alcoolice alese, întrucât unele sunt mai sănătoase decât altele, potrivit doc.ro. Băuturile alcoolice sunt nule din punct de vedere nutrițional, adică nu conțin nutrienți esențiali pentru sănătate și adesea vin la pachet cu un aport caloric considerabil. Băuturile conțin cantități mari de zahăr, care cresc nivelul de zahăr din sânge. Totodat ...

Vântul incertitudinilor bate dinspre Orient

Marți, 21 Mai 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Dispariția bruscă a președintelui iranian Ebrahim Raisi, în accidentul de elicopter care a avut loc duminică, aduce și mai multă incertitudine nu doar la Teheran, ci și la nivelul Orientului Mijlociu, deja marcat de un război ale cărui ecouri le regăsim în întreaga lume. Dincolo de funcția în sine, Ebrahim Raisi era văzut mai mult decât ”un simplu președinte”. El era văzut inclusiv ca succesorul cel mai probabil al ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului. Pri ...

Cultură, spiritualitate şi tradiţii româneşti la Muzeul Eparhial (FOTO)

Luni, 20 Mai 2024 17:36 | Publicat în CULTURA
Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos şi-a deschis porţile, în seara zilei de 17 mai, pentru publicul gălăţean şi nu numai, în cea de-a noua ediţie a evenimentului cultural naţional şi internaţional, Noaptea Europeană a Muzeelor, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. La acest eveniment dedicat culturii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, s-a aflat în mijlocul mulţimii de tineri, al familiilor cu copi ...

”Undă verde” pentru refacerea din temelii a Ambulanței Tecuci

Luni, 20 Mai 2024 17:39 | Publicat în Regional
Lucrările de consolidare, eficientizare energetică și modernizare a sediului Ambulanței Tecuci vor demara după ce, în cursul zilei de luni, 20 mai, Consiliul Județean (CJ) Galați a aprobat documentația tehnică a proiectului și astfel se dă ”undă verde” pentru emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Sediul Ambulanței din Tecuci a intrat într-un amplu program de modernizare și reabilitare, contractul de finanțare fiind semnat, în aprilie, între CJ Galați și Agenți ...

Președintele iranian Ebrahim Raisi, ucis în accident de elicopter

Luni, 20 Mai 2024 14:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Salvatorii iranieni au recuperat luni dimineaţă rămăşiţele pământeşti ale preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi ale altor opt pasageri din elicopterul care s-a prăbuşit cu o zi înainte în nord-vestul ţării, a anunţat Semiluna Roşie, informează AFP. Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de Externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbușirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat ...

Costuri de 4,7 miliarde de lire la frontierele post-Brexit

Luni, 20 Mai 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul de la Londra estimează la 4,7 miliarde de lire (circa 5,5 miliarde de euro - n. red.) costurile pentru implementarea măsurilor la frontiere după Brexit, a anunţat luni Oficiul Naţional de Audit (NAO), autoritate parlamentară independentă care monitorizează cheltuielile publice din Regatul Unit, transmite Reuters. Britanicii au votat prin referendum, în 2016, retragerea ţării lor din Uniunea Europeană. Procesul de clarificare a lanţurilor de aprovizionare şi de amenajări v ...
Pagina 167 din 1108

O nouă sesiune de atribuire pentru locurile de parcare vacante

Primăria municipiului Galați anunţă că, începând cu 23 noiembrie 2025, ora 08,00, până pe 26 noiembr ...

30 ani de „Zdob și Zdub”, la Galaţi

Vineri, 21 noiembrie, de la ora 19,00, trupa „Zdob și Zdub” sărbătoreşte 30 de ani de la înfiinţare ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

„Casa Colecțiilor” își redeschide porțile pentru vizitatori

Miercuri, 19 noiembrie 2025, de la ora 9,00, „Casa Colecțiilor”, secție a Muzeului de Istorie „Paul ...

Gălăţeancă de 26 de ani ucisă de tren

Trupul unei tinere în vârstă de 26 de ani, originară din județul Galați, a fost descoperit, în urmă ...

Biletele de tren se scumpesc cu 9,88%, de luna viitoare

Preţul biletelor de tren va crește cu 9,88%, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilo ...

„Pagini de martiriu - familia Brâncoveanu”, în română, engleză și franceză

Marți, 18 noiembrie, sala de festivități a Liceului Tehnologic "General de Marină Nicolae Dumitrescu ...

Poza zilei. Roze de noiembrie

În noiembrie, puţine flori care să nu fie neapărat de sezon - adică diferite soiuri de crizantene şi ...

Când pot fi ridicate noile abonamente de parcare

În urma verificării dosarelor depuse în perioada 12 - 20 octombrie 2025 pentru atribuirea unui loc d ...

Bulibășeală în selecția administratorilor Transurb și Gospodărire Urbană

Procedura de selecție a Consiliilor de Administrație la societățile Transurb și Gospodărire Urbană - ...

Un nou concurs de recrutare la Primăria Galați

Pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcției publice de execuție vacante de consilier, clasa I ...

Cu ce scoruri s-au mai atribuit locuri de parcare

Nu mai puțin de 7.000 de lei, 5.600 de lei, 5.000 de lei, dar și... 157 de lei sunt sumele cu care, ...

Unul dintre cele mai distructive atacuri asupra Kievului: Zeci de rachete și sute de drone

Forțele ruse au lansat în primele ore ale zilei de vineri unul dintre cele mai mari și mai distructi ...

Cel mai grav scandal de corupție din mandatul lui Zelenski

Luni, agențiile ucrainene de combatere a corupției au dezvăluit că unii dintre apropiații președinte ...

România și Ucraina dezmint deturnarea unui avion militar rusesc

Bucureștiul și Kievul au dezmințit marți acuzațiile Moscovei, care susține că Ucraina și aliatul său ...

Atac rusesc masiv asupra sistemului energetic ucrainean

Ucraina a fost din nou ținta unui atac rusesc asupra infrastructurii sale energetice, soldat cu un m ...

Echipamente medicale de 10 milioane de lei pentru secţia de cardiologie intervenţională

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Consiliul Judeţean Galaţi tocmai a atribuit cont ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Principalele criptomonede, în scădere puternică

Leul s-a depreciat, marțea aceasta, față de euro, în ton cu evoluția celorlalte monede din regiune. ...

Leul rezistă la încetinirea economiei românești

Nivelul scăzut al aversiunii față de risc, în condițiile în care plasamentele în dolari s-au redus, ...

Un nou protest la poarta Combinatului Liberty Galaţi (FOTO - VIDEO)

Circa 200 de siderurgiști gălățeni s-au strâns, luni, începând cu ora 13,00, la poarta Est a combina ...

Parc eolian finalizat în doar 12 luni

Parcului Eolian Cudalbi 2, cu o capacitate instalată de 38,4 MW și reprezentând una dintre cele mai ...

Cupa Mondială, aproape de configurația completă. România încă mai speră

Selecționata de fotbal a țării noastre a încheiat campania de calificare la Cupa Mondială pe locul 3 ...

Calificarea se decide miercuri. Din sportul gălăţean

VOLEI. Miercuri seară este programată întâlnirea retur din Challenge Cup, Ford Levoranta Sastamala - ...

Golgheterii mai puțin cunoscuți ai echipelor gălăţene de fotbal

Unirea Braniștea și Sporting Liești au fiecare tineri atacanţi gălățeni care merită să fie făcuţi cu ...

Goluri multe la meciurile din campionatul județean

Echipele din eșalonul al patrulea de fotbal, de la nivelul campionatului județean, au disputat meciu ...

Fără căldură, elevii Școlii Nr. 10 Galați au făcut ore la distanță

Elevii unei școli din Galați, proaspăt renovate, au învăţat online în ultimele zile, după ce instala ...

Au început înscrierile la Atom Challenge, olimpiada pasionaţilor de ştiinţă

BRIO, platformă edtech de testare standardizată în educație, lansează Atom Challenge, o nouă competi ...

Colegiul „Costache Negri”, într-o competiție internațională de matematică

Patruzeci de elevi de la Colegiul Național „Costache Negri” au participat la prima etapă a Internati ...

Universitatea lansează un concurs de creativitate

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își invită studenții să participe la concursul „Cel mai cr ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Sindicatele avertizează: blocaj profund în dialogul social

Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din Rom ...

Gălățeni acuzați că și-au violat copiii și au postat filmările pe internet

Doi gălățeni, un bărbat și o femeie, au ajuns în arest după ce au fost acuzați că au violat și, resp ...

Parastas la Catedrală pentru întemeietorii Eparhiei Dunării de Jos

La câţiva ani după realizarea Unirii Principatelor, la 17 noiembrie 1864, prin decret domnesc semnat ...

Emilia Savu, 40 de ani de muzică şi pasiune în Galați (GALERIE FOTO)

În septembrie 1985, Emilia Savu a participat la Festivalul Interjudețean „Steaua Dunării”, reprezent ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

Poza zilei. Galațiul se îmbogățește cu o nouă librărie, se caută iubitori de cărţi

Într-un oraș civilizat, care pune preț pe cultură și educație, nu vor fi niciodată prea multe librăr ...

Istoria Brâncovenilor, într-o lucrare unică

Marți, 18 noiembrie, de la ora 14,00, sala de festivități a Liceului de Marină va găzdui lansarea vo ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția personală de tapiserie „Vatra FăDorului”, semnată de a ...

Amintirea gălăţeană a artistului Leandru Popovici

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la încetarea din viață a pictorului, graficianului şi criticul ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Dosarul ”fabricii de domicilii” a ajuns la final. Verdict-șoc pentru ”înmatricularea” străinilor în Galați

Șapte ani de judecată și nu mai puțin de 80 de înfățișări le-au trebuit magistraților Judecătoriei G ...

Cuib de orori între Poliție și Tribunal. Prostituție și violență extremă în blocurile-simbol ale Țiglinei

Scene teribile s-au petrecut la primele ore ale dimineții de duminică, la A-urile din Țiglina 1, loc ...

Florin Simionel, omul din spatele uniformei

La finalul unui parcurs profesional în „arma oamenilor de arme”, comandantul Jandarmeriei Galați vor ...

Cazarma Jandarmeriei Galați, modernizată în vremuri grele

Deși pe durata mandatului a fost o perioadă grea din punct de vedere economic, aşa cum a precizat în ...

Comuna Țepu, paralizată de cearta fără sfârșit

În comuna gălăţeană Țepu, conflictele dintre primar și consilierii locali se adâncesc, transformând ...

Impas administrativ grav în comuna Țepu

Instituția Prefectului Galați a avut o nouă întâlnire cu primarul comunei Țepu, localitate aflată de ...

Blocaj administrativ major la Primăria Țepu. Tensiuni între primar și consilieri

Comuna Țepu din județul Galați se confruntă din nou cu un blocaj administrativ, după ce primăria a r ...

Parc ilegal de dezmembrări auto, descoperit în județ

Garda de Mediu Galați și Poliția Transporturi au descoperit, în satul Lungoci din comuna Fundeni, un ...

MULT... mai MULT (un psalm-poem postum... delicat)

A fost frumos, foarte frumos... sublim a fost,curat a fost de jos în sus, de sus în jos,a fost păcat ...

ULTIMA NE/ȘANSĂ (dosarele XYZ)

Motto:”știu că nu știu nimic, și nici măcar atât” -                                                 ...

UZ de FALS (strict autentic)

Moto: ”când ești mort, nu știi că ești mort. e mai rău de cei din jur.   tot la fel și când ești pr ...

Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” HOLOCAUSTIC TANGOU (dosarele XYZ)

”Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mi ...

Noapte Bună, MIOZOTIS!

După discursul răscolitor de la comemorarea distinsei sale răposate Maria, nea Costică Prăpăd n-a ma ...

DOUĂ LEITE

Sunt surori gemene! Seamănă leit! Greu le poţi deosebi! Când te uiţi la una sau pui mâna pe ea, nici ...

FRUMOASA din BAR

Nu, bătrâne prieten al meu! Nu! Femeie mai frumoasă de atâta (şi decât ea) nu cred că se poate! Şi d ...

Niște...FERICIŢI

Unii oameni – [aşa li se spune în mod convenţional, însă cine ştie ce-or fi fiind în realitatea încă ...

Cine nu trebuie să ţină post strict

Fiindcă suntem în Postul Crăciunului, selectăm, la indicaţiile nutriţioniştilor, informaţii pentru p ...

Cariere. Emil Constantinescu, fost preşedinte al României

Emil Constantinescu, geolog, om politic, profesor universitar, rector al Universităţii din Bucureşti ...

Un personaj îndrăgit de copii, în filmul zilei la tv

„Wonka” HBO 2, marţi, 18 noiembrie, ora 20,35SUA, Marea Britanie (2023), aventuri, fantastic, muzic ...

Remember. Laura Hidalgo (1927-2005)

Actrița Laura Hidalgo, pe numele său real Pesea Faerman, s-a născut pe 1 mai 1927 la Chișinău. A em ...

Cum să dezinfectezi corect casa după gripă

După ce o persoană s-a vindecat de gripă sau răceală, dezinfectarea locuinței este esențială, deoare ...

Secretele micilor care se topesc în gură

Micii trebuie să se topească în gură, să fie suculenți, fragezi și cu o textură nu foarte elastică. ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...