Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

S-a îmbătat şi n-a mai știut de baloții de fân

Luni, 20 Iunie 2022 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un bărbat din comuna suceveană Fântâna Mare a sunat la poliție să reclame că i-au fost furați peste 40 de baloți de fân, pe care îi strânsese de pe un teren care îi aparține. Ulterior, a recunoscut că se îmbătase și a uitat unde a lăsat fânul cules. "Furtul" a fost sesizat săptămâna trecută, iar polițiștii, în timpul patrulării la Fântâna Mare, sâmbătă, au identificat, la o distanță de aproximativ 500 de metri, pe un teren paralel, un număr aproximativ egal de ...

Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul de abuz în serviciu

Luni, 20 Iunie 2022 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul preşedinte al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat definitiv, luni, 20 iunie, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care a fost acuzat de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale, în legătură cu menţinerea în funcţie a unui senator incompatibil. "Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apelantul parte civil ...

Politica fiscală, motiv de dispute în coaliția de guvernare

Luni, 20 Iunie 2022 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, luni, 20 iunie, că vrea ca prețurile la carburanți să fie plafonate, iar companiile să aibă o marjă de profit. "Sunt anumite companii prestigioase, legale, corecte, dar, printr-o conjunctură cum este pandemia, au avut niște venituri excepționale. Corect? Nu ar fi avut acele cifre de afaceri dacă n-ar fi fost pandemia sau n-ar fi fost această criză din energie sau din carburanți, unele bazate pe un preț speculativ din punctul meu de v ...

Germania susține apropierea UE de Balcanii de Vest

Luni, 20 Iunie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Balcanii de Vest au nevoie de un mesaj puternic din partea Uniunii Europene (UE), în contextul dezbaterilor din UE cu privire la acordarea unui statut de candidat pentru Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, informează dpa. Făcând declaraţii la Luxemburg, înaintea unei reuniuni a miniştrilor de externe ai ţărilor din UE, Baerbock a spus că blocul comunitar trebuie să deschidă negocieri pentru aderare cu Albania şi Macedonia de Nord ...

Care sunt „pilonii” salariului minim european, în viziunea mediului de afaceri. Reacția Patronatului IMM-urilor Galați la acordul comunitar

Vineri, 17 Iunie 2022 11:30 | Publicat în Bani Europeni
Acordul la care s-a ajuns la nivel comunitar privind introducerea salariului minim european a generat un optimism rezervat la nivelul mediului de afaceri. Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), din care face parte și Patronatul IMM-urilor Galați, apreciază că, pentru stabilirea salariului minim, este nevoie de un "mecanism permanent pentru stabilirea elementelor obiective și pertinente, cu o structură tripartită, alcătuită din reprezen ...

Cotația Bitcoin, o nouă scădere

Miercuri, 15 Iunie 2022 19:50 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cotaţia bitcoin a scăzut miercuri cu 6,3 la sută, la 20.715,69 dolari, cel mai redus nivel din decembrie 2020, provocând declinul altor criptomonede mai mici, ceea ce arată că recentele turbulenţe de pe piaţă nu se atenuează, transmite Reuters. Cea mai importantă monedă digitală a scăzut cu aproximativ 28 la sută din februarie, iar anul acesta a pierdut mai mult de jumătate din valoare. Bitcoin înregistrase în noiembrie un nivel record, 69.000 dolari, iar de atunci a scăzut ...

Marea Britanie forțează modificarea tratatului cu Uniunea Europeană

Miercuri, 15 Iunie 2022 17:26 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisia Europeană a lansat miercuri două noi proceduri juridice împotriva Marii Britanii, ca reacţie la decizia premierului Boris Johnson de a elimina unilateral părţi din Protocolul privind Irlanda de Nord, convenit în cadrul acordului cu Bruxelles-ul asupra Brexitului, relatează DPA şi Reuters. Procedurile ar putea duce la impunea de amenzi de către Curtea Europeană de Justiţie, deşi acest lucru va dura, cel mai probabil, cel puţin un an. Comisia Europeană a precizat în acela ...

Statele europene vor furniza hambare Ucrainei

Miercuri, 15 Iunie 2022 20:40 | Publicat în Război în Ucraina
Statele europene vor lua în considerare furnizarea temporară de hambare Ucrainei, care se confruntă cu un deficit de silozuri pentru noua recoltă de cereale, a anunţat, marţi, Ministerul Agriculturii de la Kiev, transmite Reuters. Anterior, un oficial de la Ministerul Agriculturii declarase pentru Reuters că în toamnă, când se încheie recoltarea porumbului, deficitul de capacitate de stocare ar putea ajunge până la 15 milioane de tone. Marţi, adjunctul ministrului Agriculturii, M ...

NATO ar trebui să livreze Ucrainei mai mult armament greu

Miercuri, 15 Iunie 2022 21:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Țările occidentale ar trebui să trimită mai multe arme grele Kievului, pentru a-l ajuta să lupte împotriva armatei ruse, care avansează în estul Ucrainei, a afirmat marți seară secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, citat de AFP. "Da, Ucraina ar trebui să aibă mai multe arme grele", a declarat Jens Stoltenberg, în cursul unei conferințe de presă la Haga, după întâlnirea cu liderii a șapte țări europene membre ale Organizației Tratatului Atlanticului la Nord, în aju ...

Gazprom reduce livrările de gaze pentru Germania

Marți, 14 Iunie 2022 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Gazprom a anunţat marţi că reduce capacitatea zilnică de livrare a gazelor către Germania cu peste 40 la sută prin gazoductul Nord Stream, echipamentul necesar nefiind furnizat de grupul german Siemens, transmite AFP. "Livrările prin gazoductul Nord Stream pot fi garantate doar până la un volum de 100 milioane metri cubi de gaze pe zi, în loc de nivelul planificat de 167 milioane metri cubi de gaze pe zi", a informat grupul rus, într-un mesaj pe Telegram. Problemele sunt cauzate de l ...
Pagina 484 din 1108

Dezinsecţie la început de toamnă

În perioada 2-4 septembrie 2025, se va derula o nouă etapă de dezinsecție, prin intermediul Serviciu ...

Transurb rămâne în vacanță, împreună cu elevii

„De la 1 iulie 2025 şi până pe 31 august 2025, mijloacele de transport public local vor circula conf ...

Judeţul Galaţi, sub Cod galben de vijelii

Meteorologii au actualizat prognoza pentru ziua de duminică și au emis alerte Cod portocaliu și Cod ...

„Urban is fun”, la final. Seară explozivă în ultimul weekend al verii

Cea de-a cincea ediție a proiectului „Urban is fun”, datorită căruia zona Spicu-Navelor a fost anima ...

Inconștienții și teribiliștii forțează capacitățile de salvare

Fie ca că s-au aruncat în ape periculoase să se răcorească în zilele caniculare, fie că au ignorat c ...

Casa judecătorului Dunăreanu, spațiu muzeal la Suhurlui

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galaţi invită publicul la Casa Rurală „Ion Avram-Dunăreanu" din co ...

Noi trageri în poligonul de la Smârdan

Ca urmare a adresei transmise de Garnizoana Galați, Instituția Prefectului - Județul Galați informea ...

UPDATE: Imaginile dezastrului rămas după incendiul uriaș de vegetație. Ce poate face un om iresponsabil

UPDATE 31 august 2025: - La finele intervenției care a durat ore în șir, cauza pârjolului stabilită ...

Sindicaliştii din primăriile comunelor şi oraşelor mici ameninţă cu greva

O acţiune de protest în administrația locală a fost anunţată pentru vineri, 29 august, de Sindicatul ...

Aleşii locali au împărţit banii pentru cluburile sportive: finanţare pentru performanţă

Un tricou de „Supercampion al României” a fost oferit Consiliului Local Galaţi de către reprezentanț ...

Bazinul de înot şi modernizarea Patinoarului... la Sfântu' Aşteaptă. Primăria Galaţi pregăteşte lista cu investiţiile pe care le va suspenda

„Bazinul de înot este suspendat, la fel și sala noastră «multilateral dezvoltată». E pe «hold» şi ea ...

UPDATE. Jocuri făcute la București. Situație nebuloasă la cârma PNL Galați

Problemele organizației județene a PNL Galați sunt tot mai departe de a fi rezolvate. Iar în urma în ...

Peste un milion de soldați pierduți de Rusia în războiul din Ucraina

Conform actualizării publicate de Statul Major al Ucrainei, începând cu 24 februarie 2022, armata Fe ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

Medicii din spitale, obligaţi să consulte şi în policlinici

Medicii care lucrează în spitale vor fi obligați să acorde, în timpul programului de lucru, și consu ...

Cum învingi depresia post-vacanță

Vacanța a trecut, dar în loc să fiți revigorați și pregătiți pentru un nou an plin de provocări, s-a ...

Sănătatea somnului pe timp de caniculă

Căldura excesivă nu înseamnă doar disconfort, ci în multe cazuri transformă somnul, dintr-un aliat, ...

De ce merită afinele un loc de cinste în dieta ta

În timp ce fructele exotice fură adesea lumina reflectoarelor, un erou local, mic și plin de putere, ...

Euro a crescut în trei ședințe cu circa 1,5 bani

Reducerea ofertei de valută, pe fondul unei majorări a cererii comerciale, a afectat performanța mon ...

Cursul euro revine la 5,07 lei

Creșterea cererii de valută din partea comercianților, care se pregătesc să achite importurile făcut ...

Planul B la Combinat: o companie nouă, cu patroni români. 30 septembrie, ziua decisivă

Remus Borza, președintele EuroInsol (firmă care face parte, alături de CITR, din consorțiul concorda ...

Un nou feribot pentru canadienii de la BC Ferries, lansat la Galați

La Șantierul Naval Damen Galați a avut loc, miercuri, ceremonia de lansare a unui nou feribot clasa ...

Oțelul II a deschis drumul echipelor gălățene în Liga a III-a

În weekend s-a dat startul meciurilor din cel de-al treilea eșalon de fotbal al României, competiție ...

Tricolorii joacă ultimele meciuri amicale înainte de a pleca în Filipine

VOLEI. Sâmbătă şi duminică, în cantonamentul de la Piatra Neamţ, vor avea loc ultimele două meciuri ...

Trei ținte pentru Oțelul, pe final de mercato

Perioada de transferuri pentru echipele româneşti de fotbal se apropie de final, iar gruparea gălățe ...

Sporting Liești, la startul unei noi ediţii a Ligii a III-a

După splendida calificare în grupele "Cupei României", performanţă foarte greu de realizat de o echi ...

Gălăţenii de la ByteForce, recunoscuţi pentru inovaţie în programarea robotului (GALERIE FOTO)

În perioada 22–24 august 2025, aşa cum am anunţat, echipa de robotică ByteForce 19234 de la Colegiul ...

Liceeni de la Colegiul Naţional „A. I. Cuza” Galați, autori de carte

Elevii de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați au demonstrat că pasiunea pentru lec ...

Zile de vacanţă pline de prietenie și bucurie la Smulţi

Pe parcursul vacanței de vară, în Parohia Smulți 1 din protopopiatul Târgu Bujor, județul Galați, s- ...

„ByteForce” și „StarLight” - aliaţi la cel mai prestigios turneu de roboți din Europa (FOTO)

Două echipe de robotică din orașe diferite, unite de aceeași pasiune și de același vis, își dau mâna ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Populația României, susţinută de imigranți

Populația României a scăzut anul trecut, cu toate că au intrat în ţară circa 290.000 de imigranți, a ...

Drumeție în Munții Dobrogei a tinerilor din Tecuci

Douăzeci de tineri liceeni și studenți, însoțiți de preotul paroh de la Parohia „Adormirea Maicii Do ...

Strategia Jandarmeriei Galați pentru a reuși să țină strada sub control

Acțiunile de PR prin care Jandarmeria Galați a încercat de-a lungul ultimilor ani să-i convingă pe t ...

„Înțelegem situația țării, dar nu noi suntem vinovați pentru ea”. Protest anti-austeritate la Galați

Salariu minim decent, pensii echitabile, taxare justă, respectarea drepturilor legale și contractual ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Corneliu Antoniu, călătorie prin metaspațiile adevărului

Cenaclul "Noduri şi Semne". Remember”Poezia lui Corneliu Antoniu acționează ca un atractor tainic pl ...

Carnet cultural. Muzee și expoziții în Galați

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

Carnet cultural. Muzee și expoziții în Galați

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

Istorie și realitate virtuală: comorile Galațiului devin holograme

Certificatul de aviator al Smarandei Brăescu, mapa de diplomat a lui Costache Negri, automobilul De ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Transporturi pentru parcul eolian de la Cuca

Între 20 și 30 august, sunt programate să se desfășoare opt transporturi cu depășiri de gabarit, în ...

Bărbat găsit înecat într-un canal de irigații

Decoperire macabră într-un canal de irigații de pe raza localității Negrea, comuna Schela! Luni dup ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

GLISSANDO (contemplare cu d/efect întârziat)

Un fluture de toamnă, rătăcit, erou târziu în efemeritate: alb în zigzag, printre deşertăciuni şi p ...

ELEGIE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Colegul meu de şcoală, de bancă şi de viaţăse duce-acum, spre zare, spre dincolo de zare,se duce dup ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”. TRATAT de TĂCERE (dosarele XYZ)

Nimic de zis - într-un acord minorşi-ntr-o secundă, Alfa şi Omegabolborosesc şi clocotesc şi spuntot ...

NENEA MUCALITUL (Joc de Unu)

Ne/aşteptat... se-nclină, se-ndoaie şi se strâmbăcorect, pe ne/simţite şi până la oprire,îşi pierde ...

HAI la TOAMNĂ!!!

Ieri, după cum ziceam, cam pe la zece ore şi douăzeci de minute, când clopotele bat pentru sfârşitul ...

UMBRA VITEAZULUI RĂTĂCITOR

Iată, aici e una dintre fântânile Copilăriei! Din care beam apă când umblam la seceriş, la praşilă, ...

ODINIOARĂ... și ACUM

Odinioară... cineva zice că vine Toamna! Cică vine imediat! Cică dinspre Iaşi vine! Cu trenul acela ...

SEMINȚE de LUMINĂ

Mi s-a dat şansa/norocul de a le vedea o dată, numai o dată, pe luciul unui lac uriaş, în mijlocul u ...

Un nou film cu Brad Pitt și Tom Cruise, misiune imposibilă?

Tom Cruise și Brad Pitt s-ar putea reuni pentru un film-surpriză, la 31 de ani după ce au jucat împr ...

Fumatul pasiv afectează grav animalele de companie

Fumatul pasiv nu dăunează doar oamenilor, ci și animalelor de companie care trăiesc în aceeași locui ...

Clubul pensionarilor pasionați de crime nerezolvate

Actrița Helen Mirren, una dintre protagonistele peliculei „The Thursday Murder Club”, un film despre ...

Hikikomori, fenomenul îngrijorător cu „epicentrul” în Japonia

Fenomenul Hikikomori, apărut în Japonia, se extinde și în Europa și devine tot mai îngrijorător. Tot ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...