Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Președintele SUA nu regretă retragerea din Afganistan

Miercuri, 11 August 2021 14:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi că ''nu regretă'' decizia de a încheia retragerea trupelor americane din Afganistan, cerându-le afganilor să găsească ''voinţa de a lupta'', relatează AFP. ''Am cheltuit peste 1.000 miliarde de dolari în 20 de ani, am instruit şi echipat (...) peste 300.000 de militari afgani'', a spus el. Joe Biden a dat asigurări că americanii îşi vor ''ţine promisiunea'' de a sprijini în continuare logistic şi financiar armata afgană. "Ace ...

„Spioni” canadieni, monedă de schimb pentru chinezi

Miercuri, 11 August 2021 12:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Consultantul canadian Michael Spavor, a cărui detenţie în China este considerată ''arbitrară'' de către premierul Justin Trudeau, a fost condamnat miercuri la 11 ani de închisoare pentru ”spionaj și furt de secrete de stat”, ceea ce tensionează şi mai mult relaţiile dintre Beijing şi Ottawa, relatează AP. El a fost arestat în decembrie 2018, arestare pe care Canada o consideră drept o măsură de represalii după reţinerea cu câteva zile înainte la Vancouver a lui Meng Wanz ...

Ajutoare pentru regiunile greceşti afectate de incendii

Miercuri, 11 August 2021 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat deblocarea a 500 milioane de euro pentru ajutoare de urgenţă şi reconstrucţie în regiunile afectate de incendii cu o amploare fără precedent şi care continuă să devasteze o parte a ţării, relatează AFP. Confruntat cu furia locuitorilor din zonele sinistrate, liderul conservator a prezentat un pachet de măsuri pentru victime, precum şi planuri de reconstrucţie în insula Evia, la 200 km de Atena, a cărei parte de nord era încă în ...

Președintele Afganistanului preia comanda luptei împotriva talibanilor

Miercuri, 11 August 2021 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele afgan, Ashraf Ghani, a sosit miercuri la Mazar-i-Sharif, principalul oraş din nordul Afganistanului asediat de talibani, într-o încercare de a coordona riposta împotriva insurgenţilor, care controlează acum 65 la sută din teritoriul afgan şi mai mult de un sfert din capitalele de provincie din ţară, relatează France Presse. În cursul nopţii de marţi spre miercuri, insurgenţii au cucerit Faizabad, capitala provinciei Badakhshan, în care nu reuşiseră niciodată să ...

Australia îşi va reduce emisiile „când va fi posibil”

Marți, 10 August 2021 21:33 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Prim-ministrul conservator al Australiei, Scott Morrison, a respins marţi apelurile pentru fixarea unor obiective mai ambiţioase în ceea ce priveşte lupta împotriva schimbărilor climatice, estimând drept suficiente strategiile implementate de ţara sa, informează AFP. Australia, printre principalii exportatori de combustibili fosili din lume, se află în prima linie a crizei climatice mondiale. Australia a lăsat să se înţeleagă că va atinge obiectul neutralităţii emisiilor de ...

Polonia îşi reevaluează sistemul de Justiție

Marți, 10 August 2021 21:35 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisia Europeană a anunţat marţi că va analiza decizia Poloniei de a renunţa la un aspect controversat al reformei sistemului său de justiţie, măsură ce fusese cerută de Bruxelles, transmite DPA. Liderul principalului partid din coaliţia conservatoare aflată la putere la Varşovia, Jaroslaw Kaczynski, a anunţat sâmbătă că Polonia va dizolva forma actuală a Camerei Disciplinare a Curţii Supreme, astfel dispărând şi obiectul litigiului cu UE. Termenul-limită de 16 august ...

Situația din Afganistan, "dificilă și provocatoare"

Marți, 10 August 2021 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Alianţa Nord-Atlantică a calificat situaţia de securitate din Afganistan drept "dificilă şi provocatoare", îndemnându-i pe insurgenţii talibani să înceteze atacurile, informează marţi DPA. "Împărtăşim profunda preocupare exprimată de Consiliul de Securitate al ONU cu privire la nivelurile ridicate de violenţă generate de ofensiva militară a talibanilor, inclusiv atacuri împotriva civililor, pe fondul informaţiilor despre alte încălcări grave ale drepturilor omului", a de ...

Militarii ucraineni, pregătiri de luptă pe Insula Șerpilor

Marți, 10 August 2021 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a trecut în revistă stadiul pregătirii de luptă a militarilor ucraineni, dislocaţi în Insula Şerpilor, şi capacitatea lor de a apăra această formaţiune stâncoasă, asistând la un exerciţiu, a relatat agenţia de presă oficială ucraineană Ukrinform. Zelenski s-a deplasat în Insula Şerpilor în cadrul unei vizite de lucru întreprinse în regiunile Nikolaev şi Odesa, conform agenţiei de presă menţionate, care citează site-ul web o ...

Leul, mai viguros pe timp de vară

Miercuri, 11 August 2021 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Leul are o tendință de a se întări faţă de euro, iar aceasta este o evoluţie de vară, care are la bază vânzările de valută ale traderilor de cereale, dar și concediile în țară petrecute de românii care lucrează în străinătate, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu."Prognozele sunt făcute în piaţă şi au tot dreptul analiştii să facă aceste prognoze. După câte vedeţi, leul s-a cam întărit. Nu s-a depreciat, s-a întărit. Este adevărat că este o evoluţie ...

Mihaela Crăciun, de la Liberty la GFR

Miercuri, 11 August 2021 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Mihaela Crăciun, fostul director de resurse umane al Combinatului Siderurgic Liberty Galaţi, a preluat de la 1 iulie funcţia de director de resurse umane al Grupului Feroviar Român (GFR), cea mai importantă companie a grupului Grampet, deținut de omul de afaceri gălățean Gruia Stoica, şi cel mai mare operator privat feroviar din România, potrivit datelor zf.ro. Mihaela Crăciun a activat timp de 20 ani în industria siderurgică, fiind unul dintre cei mai experimentați manageri în d ...
Pagina 614 din 1108

Artificii legale, vândute fără acte în I.C. Frimu

Un tânăr de 25 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost surprins vânzând articole pirotehnice p ...

Intervenție în forță a oamenilor legii, la o bancă din oraș

Luni, 29 decembrie, locuitorii din zona centrală a orașului au fost alertați, la orele prânzului, de ...

Programul Muzeului de Ştiinţele Naturii în perioada Anului Nou

În perioada Anului Nou, programul de vizitare de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan An ...

Fără program cu publicul la Taxe şi Impozite pe 31 decembrie

Primăria municipiului Galaţi a anunţat că, pe 31 decembrie 2025, nu se desfășoară activităţi de rela ...

Cititorii fideli au venit la redacție pentru a-și ridica premiile

Cititorii noștri fideli au trecut pragul redacției pentru a-și ridica premiile câştigate la concursu ...

CCR a amânat din nou decizia privind pensiile magistraților, până pe 16 ianuarie

Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) nu au luat nici luni, 29 decembrie, o decizie pe ...

Pericol de polei pe drumurile din judeţ. Cum intervin autorităţile

„Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă pe drumurile din județul Galați. Deși nu au f ...

Veteranul de război decorat de Ziua Naţională a murit la 107 ani

Veteranul de război Ion Vasile Banu, singura persoană decorată de președintele Nicușor Dan de Ziua N ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Licitaţie pentru finalizarea lucrărilor de renovare la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi a lansat o licitaţie pentru lucrările rămase de executat la obiectivul de ...

Ce-a câștigat municipiul Galați în 2025. Investiţii finalizate, proiecte în derulare

„Chiar dacă sunt primar de nouă ani, de o perioadă atât de dificilă financiar, așa cum a fost 2025, ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

„Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, cu decizii privind banii judeţului

„Bună dimineaţa la Moş Ajun”, aşa i-a salutat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea ...

Cum sunt pregătite autorităţile să intervină pentru deszăpezire în municipiul Galaţi

„Suntem pregătiți să intervenim dacă situația o va impune. Având în vedere prognozele, monitorizăm e ...

Calcul estimativ al impozitelor pe locuințe și terenuri, pentru 2026, la Galați

Cât de mult vor trebui să plătească pentru proprietățile pe care le dețin constituie unul dintre mot ...

Mai lungă colinda decât şedinţa...

Ultima şedinţă ordinară din anul 2025 a Consiliului Judeţean Galaţi a început cu frumoase colinde, a ...

General rus de Stat Major, ucis în explozia unei mașini

Un general din cadrul Statul major rus a fost ucis luni dimineața în explozia unei mașini, în sudul ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

„Solidaritatea Sanitară” cere salarizare echitabilă în sistemul de sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Platforma „Anghel Saligny”, închisă până în martie

Platforma pentru depunerea solicitărilor de transfer de către beneficiarii Programului „Anghel Salig ...

ANALIZĂ. Prețuri amețitoare pentru metalele prețioase

Creșterea deficitelor fiscale ale principalelor economii ale lumii și intensificarea tensiunilor geo ...

Curs gratuit pentru angajați, cu subvenție

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați și unul dintre partenerii săi anunț ...

Puterea de cumpărare a românilor va continua să scadă în 2026

Puterea de cumpărare a românilor va continua să scadă și în anul 2026, avertizează economistul Adria ...

Pregătiri pentru FOTE. Din sportul gălățean

HOCHEI. Șapte hocheiști de la CSM Galați au fost convocați la acțiunile lotului de hochei juniori al ...

Experimentul Oțelul II, la primele promisiuni

În primul an de la înființare, echipa a doua a SC Oțelul și-a stabilit ca obiectiv creșterea jucător ...

Oțelul, printre favoritele la clasarea pe loc de play-off

Gruparea gălățeană a avut prestații solide în sezonul de toamnă, fapt ce o plasează pe locul 6 în cl ...

Din sportul gălățean. Handbalistele de la CSM, meci în Cupa României

HANDBAL. Prim-divizionara de handbal feminin CSM Galaţi va juca în primul tur al "Cupei României" cu ...

Proiect educațional internațional la Școala Nr. 28

Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați intră în noul an cu un proiect educațional internațional importa ...

O absolventă de CNVA, viitor inginer militar, şi profesorul ei vorbesc despre cariera în armată

În era digitalizării și a mirajului lucrului în străinătate, pentru absolvenții de liceu provocările ...

Investiţie de 8,4 milioane de lei, votată de îndată pentru cei mai talentaţi elevi ai Galaţiului

Convocaţi de îndată în şedinţă extraordinară de Consiliu Local, aleşii au aprobat, pe 23 decembrie 2 ...

Paula Bodlev, mesaj de sărbători pentru tinerii basarabeni (VIDEO)

Paula Bodlev a fost musafirul nostru pe 22 decembrie, la redacția "Viața liberă". O tânără excepțion ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Miracol de Crăciun pentru Gelu, măgărușul care a cunoscut frica și foamea

Un măgăruș, pe nume Gelu, a descoperit că minunile de Crăciun chiar există și că lumea poate fi și p ...

Praznicul Naşterii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi

La praznicul luminos al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a ...

Moldoveni depistaţi ilegal pe teritoriul României

O familie de cetățeni moldoveni, aflată ilegal pe teritoriul României, a fost returnată în ţara de o ...

Crăciun în frig… ca înainte de ’89 pentru unii gălăţeni din Micro 39B

Rămaşi fără alimentare cu gaze naturale din noaptea de Ajun. Nu este deloc cadoul pe care îl aştepta ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

A murit pe neaşteptate un îndrăgit solist de muzică populară

Interpretul de muzică populară Ion Drăgan, în vârstă de 54 de ani, a murit în urma unui infarct, chi ...

Oameni îndrăgiţi din Teatrul Dramatic se pensionează

Actorii Dan Căpăţână şi Svetlana Friptu, alături de Lică Dănilă, regizor tehnic, și cabiniera Marian ...

Mioara Baciu şi căutările sale existențiale. Rafinament, sensibilitate, simboluri

Mioara Baciu - „Radical din infinit”/ „Square root from infinity” (Editura "Axis Libri", 2025) Re ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

”Prietenul” prostituatei ucise la A-uri, reținut pentru trafic de minori. Detalii șocante din ancheta DIICOT

Un individ de 27 de ani a ajuns oficial în custodia poliției, în cursul anchetei deschise pentru tra ...

O rețea mafiotă care transforma femei în mașini de făcut bani a fost ”albită” cu prescripții

Șase ani pe masa unei instanțe și cinci de judecată efectivă au fost necesari pentru a se da verdict ...

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

Pedofilul care promitea transferul la un liceu mai bun, dat pe mâna justiției

Gălățeanul de 64 de ani, reținut în urmă cu mai puțin de o lună de procurorii DIICOT pentru că ar fi ...

Sărbătoare cu emoție și lumină la Măstăcani

Comuna Măstăcani a trăit zilele trecute o adevărată poveste de Crăciun, printr-un eveniment emoționa ...

Tradiții românești de Crăciun, între colinde, cozonaci și bucuria familiei

Crăciunul în România nu este doar o sărbătoare, este un ritual al emoțiilor, un moment în care trecu ...

Incendiu în desfăşurare în comuna Munteni. Pompierii intervin

Liniştea locuitorilor din comuna Munteni a fost tulburată astăzi, 23 decembrie, în preajma sărbători ...

Un muzeu al agriculturii, inaugurat la Șendreni

Muzeul Agriculturii de la Dunărea de Jos a fost inaugurat de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltprea ...

NIMIC în MIȘCARE (tratat de nemernicie)

O noapte şi-o zi, şi o noapte şi-o zi.../ şi încă, şi încă - nimica din Sus şi nimica din Jos/ nu tr ...

OSÂNDĂ (atac la vedere)

dacă mă mai faci vreodată,/ să mă faci cu ochii mari,să-nţeleg ce-nseamnă raza,/ strălucirea unui ni ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Absenţa de la Trei ş-un Sfert (ofertă)

Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie:la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştiecă sun ...

O IN/FRACȚIUNE ÎNTREAGĂ (implacabil tangou)

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă ca ...

Trecutul Ultimului Viitor (VI)

Oare cât e ceasul? - mă întreabă Grigore, uitându-se pe pereţi, poate vede vreun orologiu cu cuc, cu ...

Trecutul Ultimului Viitor (V)

Care va să zică, după ce că le ţin companie, lui Grigore şi nepoatei sale, Mariţa, dar şi altor chef ...

Trecutul ultimului Viitor (IV)

Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Mol ...

Trecutul Ultimului Viitor (III)

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Co ...

Cariere. Vasile Mârza, promotor al studiilor de histologie

Vasile Mârza, medic și biolog, s-a născut pe 30 decembrie 1902, la Șipote, județul Iași. A urmat Co ...

Filmul zilei la tv cu Patrick Swayze, Demi Moore şi Whoopi Goldberg

„Fantoma mea iubită”SUA (1990), comedie, dramăFilm Now, luni, 29 decembrie, ora 20.00Cu: Patrick Swa ...

Remember. Emile Jourdan (1860-1931)

Pictorul francez Emile Jourdan s-a născut pe 30 iulie 1860, la Vannes. A început să picteze la 16 an ...

Cariere. Grigor Moldovan, pionier al informaticii româneşti

Matematicianul şi informaticianul Grigor Moldovan s-a născut pe 29 decembrie 1939, la Vadu Izei, jud ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...